Începând din anul 1999, pe 21 martie sărbătorim Poezia, zi consacrată de UNESCO nu doar creației poetice, ci și promovării poeziei ca artă deschisă tuturor.
Conform DEX, poezia este arta de a scrie versuri. O artă care s-a adaptat vremii și vremurilor. "Partidule, primește prinosul meu!/ M-ai smuls din ghearele de pajură ale deznădejdii./ Mi-ai aprins lumină în întuneric./ Mi-ai arătat, în sus și înainte, drumul. (...) Partidule, primește adâncă/ mulțumirea mea!", declama pe la mijlocul secolului trecut Mihai Beniuc, scriitorul pentru care poezia era musai să "oglindească faptele mărețe, lupta poporului și chipurile celor mai buni fii ai săi".
În acest timp, departe de a fi un bun fiu al poporului, Radu Gyr îl primea pe Iisus în celulă. "O, ce trist și ce-nalt părea Crist!/ Luna venea după El, în celulă/ și-L făcea mai înalt și mai trist". Arestat în timpul lui Carol al II-lea, Radu Gyr execută detenție și în regimul lui Ion Antonescu. În 1945 intră în lotul ziariștilor și este condamnat la 12 ani de pușcărie politică. Vine acasă în 1956, dar după numai doi ani este arestat din nou și condamnat la muncă silnică pe viață! Publicase poezia manifest "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" Pedeapsa se comută la 25 de închisoare, iese odată cu amnistia generală din 1964. Poemele din pușcărie au fost "scrise" în mintea fiecărui deținut care s-a perindat prin Aiud, Jilava, Gherla. Pe la Canal ori în lagărele de muncă. Întors acasă, Radu Gyr s-a luptat să recupereze timpul pierdut, să transcrie poemele care scrâșniseră între zidurile pușcăriilor. Ca să poată supraviețui în plin regim comunist, traducea balade germane în română. Traduceri care urmau să fie publicate, dar sub semnătura altcuiva. "Aşa era înţelegerea", după cum avea să mărturisească târziu fiica poetului, Simona Popa. O muncă extenuantă. "Când a terminat de tradus, seara, a scris pe ultima hârtie: „Infernal de grea“. Şi s-a culcat. A doua zi, la 16.00, am primit un telefon că nu se mai trezeşte. Era în comă", își amintește fiica. Era 29 aprilie 1975. Radu Gyr a murit în acea zi.
Ilie Tudor, fost deţinut politic la Aiud, tatăl lui Tudor Gheorghe, își amintea că "pereţii celulei erau zgâriaţi cu poemele lui Radu Gyr. Rugăciunea a fost secretul salvării noastre la Aiud şi, lângă rugăciune, poezia lui Gyr a legat inimă de inimă şi suflet de suflet. Versul lui se trăia. Îl trăiam. Era pentru noi haină şi hrană, apă şi căldură. Câţi dintre tinerii care se dezvoltă acum în libertate se întâlnesc cu aceste perle? Câţi le caută?"
Erau anii în care, în "închisoarea" de afară hălăduind, un alt poet sângera cu poezia în mâini. Anii "70. Vasile Vlad scrie şi predă la editură "Omul fără voie". Volumul îi este sustras de către Securitate. Poetul nu renunţă. Îl rescrie. În anul 1971 publică "Sărbătorile absenţei", la Cartea Românească. Volumul este interzis. Vasile Vlad refuză să scoată poezii din carte, astfel că volumul este scos din librării şi topit. Poetul intră în greva tăcerii, nu mai publică nimic în presa din România până în 1989. Vasile Vlad este și astăzi îngropat în tăcere, chiar viind în trup și în Cuvânt.
Într-o și mai apropiată vreme. Anii '80. "Nota raport" referitoare la "aspecte cu caracter informativ-operativ privind activitatea şi comportarea unor scriitori din România" din 21 martie 1981 (21 martie, or fi știind comuniștii că va să fie peste ani Ziua Poeziei?). Printre obiective scrie clar şi frumos: "cunoaşterea activităţii lor şi, în măsura în care aceasta are un caracter duşmănos, contestatar-disident, prevenirea şi anihilarea ei". Drept urmare, mai citim: "Pe baza informaţiilor obţinute din exterior, din care rezultă că scriitorul Dorin Tudoran, element nemulţumit şi turbulent, era vizat de Grupul de la Paris pentru a fi folosit ca element dizolvant şi disident în cadrul Uniunii Scriitorilor din R.S. România, s-a acţionat împreună cu U.M. 0800 pentru NEUTRALIZAREA (sublinierea mea, T.F.) acestuia". Mai citim o dată? NEUTRALIZARE.
După 1990 nu a mai fost nevoie de UM 0800 (Securitatea Municipiului București), nici de DSS (Departamentul Securității Statului). Ne-am autoeducat! Prevestea Dumitru Țepeneag în martie 1990, într-un dialog cu scriitorul Michel Deguy: "Evoluția televiziunii va juca un rol important. Devenind din ce în ce mai atractivă, ea va ocupa tot timpul liber al individului, nu-i va mai lăsa pentru lectură decât foarte puțin: poate timpul pe care și-l va petrece la WC..." . "Cultura va deveni cultură de mase", îl completează francezul Michel Deguy, adică "va predomina literatura erotică vulgară, chiar pornografică. Vom ajunge la un moment dat când cartea va deveni un obiect rar în comparație cu toate formele audio-vizuale care vor prolifera din ce în ce. Chiar și în școli, formarea deprinderilor de lectură e tot mai dificilă. Limba însăși e amenințată, erodată cum e de către toate formele de comunicare și informare, de mass-media. Limba scriitorilor în primul rând. De unde obligația acestora de a rezista cu îndârjire la culturalul societății de consum".
Facem încă un salt în timp. Peste aproape două decenii, iunie 2009. La Botoșani tocmai se încheia a treia ediție a Congresului Național de Poezie, moment de bilanț, de concluzii. Îl întrebam pe Gellu Dorian, inițiatorul Congresului Național de Poezie, cum o mai duce poezia la Eminescu acasă! "Într-un oraș, la un moment dat, pot exista zeci de poeți, cum sunt acum la Botosani, fie că unii dintre ei sunt doar întâmplător blazonați astfel, făcându-și din cele câteva cărți publicate prin diverse înlesniri financiare, cărți de vizită și prin unele posturi locale de televiziune, făcând reale deservicii poeziei în fața cititorului autentic, sau să nu existe niciunul și poezia să pulseze în inimile cititorilor. Sunt la Botosani poeți care vor conta, desigur, în viitor. Unii contează și acum, sunt în atenția criticii, în așteptarea confirmării lor naționale", spunea Gellu Dorian.
Profităm de moment pentru a afla de la Gellu Dorian cum este, la sfârșitul primului deceniu al anilor 2000, piața de carte. Speră autorul din România la eficientizarea economică a comerțului cu cartea de poezie? Exista o piață a cărții, a Poeziei? "Piața Poeziei, cum spui, este doar la masa de lucru a poetului", răspunde apăsat Gellu Dorian. "Niciodată cartea de poezie nu o să aibă o piață de desfacere asemănătoare cu cea a pieței de carne. Nici măcar cu cea a pieței de carte comercială, cum se mai întâmplă acum cu genurile literare comerciale, care însă nu oferă decât satisfacții estivale sau mulțumesc minți ce se lăfăiesc în telenovele și combinații estetice de prost gust. Poezia n-a fost niciodată o marfă de piață, chiar dacă unii poeti au adus-o în piață, pe un anumit gen lacrimogen-social, chiar dacă unele texte au însuflețit piete întregi de oameni aflați în momente cruciale ale societății. Poezia se simte bine în cercuri restrânse, ezoterice uneori, atunci când este înțeleasă și salvează suflete ce duc mai departe frumosul. În rest, se bate toba, se vrea glorie, se vrea succes imediat, dar, desigur, aceste forme stimulative nu duc decât la o moarte estetică rapidă. Și nu acesta este scopul Poeziei!"
21 martie 2018. Ziua Mondială a Poeziei. Încă un deceniu stă să se încheie. Nu mai scriem poezia pe zidurile pușcăriilor, dimpotrivă, infractorii ies din pușcărie pentru că "scriu" cărți. Spre a cumpăra un colț de pâine, nefericitul poet Radu Gyr traducea pentru ca intelectualii comuniști să aibă pe ce își pune semnătura. În zilele noastre, intelectualii din România scriu cărți pe care infractorii să le poată semna pentru a scăpa din pușcării!
Avem poezie bună și avem poeți care merită sprijiniți, susținuți, promovați nu pe baza apartenenței la un grup, la o mișcare. Avem încă poezie mare păstrată în întuneric de arhive. Avem cărți de valoare despre care nu se vorbește și scriitori mediocri care scriu răcnind și răcnesc pustiind. Avem mii de cărți de poezie nedeschise și cititori tot mai grăbiți să posteze pe FB citate împopoțonate, poeme fotografiate, versuri mediocre, dar frumos călătorind în like și share. Avem prea multă sfadă și prea puțină poezie. Prea multă pălăvrăgeală, iar valoarea are nevoie de cârje, vorba aceluiași Țepeneag. Avem prea puțini cititori și prea mulți amatori de discursuri goale de conținut. Avem... Avem nevoie de POEZIE!
Ziua Mondială a Poeziei e bun prilej de analiză. De meditație asupra a ceea ce am pierdut câștigând Libertatea. Încheiem acest parcurs prin timp cu versurile celui căruia ar trebui să îi dedicăm și ziua de astăzi. Ca și cea de mâine și toate zilele pe care nu am știut a le trăi:
"Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?/ La glasu-i singuratic s-asculte cine vra./ Necunoscut strecoară prin lume cu încetul/ Şi nimene nu-ntreabă ce este sau era..." (Mihai Eminescu)
LA MULȚI ANI, de Ziua Poeziei!
