A mai trecut un taifun educațional, s-au mai răsucit pe sticla televizoarelor vreo doi-trei responsabili de carton, s-au aprins beculețele de alarmă, au mai răgușit parlamentarii prin comisiile de dat cu părerea la soare. Nimeni nu are curajul să recunoască dezastrul în care ne bălăcim de multă vreme.
La Botoșani, bunăoară, 3844 de elevi au susținut Evaluarea Națională. 240 de elevi nu s-au prezentat la examen. Dintre cei 3844 care au susținut probele la limba română și matematică, 1401 au primit note sub 5. Cifrele se chircesc de-a binelea dacă le despărțim în tranșe, cum ar fi: aproape 90 de elevi au luat note de 1 (până la 1,97), alți 284 au obținut note între 2 și 2,97. Note între 3 și 3,97 au obținut 470 de elevi, iar alți vreo 555 au primit note între 4 și 4,97.
Față de anul trecut, situația este mai gravă, așa cum reiese din statistică. Astfel, știm că anul acesta, înainte de contestații, 2443 de elevi (dintr-un total de 3844 de elevi) au reușit să obțină note mai mari sau egale cu 5, ceea ce înseamnă un procent de 63,55%. Spre comparație, în 2018, procentul celor care au obținut peste 5 la Botoșani, înainte de contestații, era de 69,3%.
Degradarea se extinde cu viteză năucitoare și înșfacă tot ce mai aveam pur și neîntinat în țara asta: copiii, tinerii.
Cine vine cu soluțiile concrete? Cine are curajul să identifice resursa sănătoasă a școlii, pentru a dezvolta o nouă mentalitate, pentru o nouă generație? Reforma învățământului zace părăsită într-un colț al sălilor de bal pe unde politichiile de tot soiul au dansat-o după cum le-a cântat interesul. Astfel că și astăzi, după ani și ani de zgomotoase reforme, rămânem închistați în același registru formativ abundent și prețios, fără ca elevii și profesorii să aibă răgazul bucuriei împreună, al schimbului benefic de energie creatoare. Foarte inspirat rostea un profesor universitar de filosofie, prezentând relația profesor-elev: trebuie să ajungem la situația în care nu se știe cine dă și cine primește.
Inima învățământului nu o constituie programele școlare, ci profesorii buni, spunea Ernesto Sabato, un susținător asiduu al educației. Din păcate, profesorul bun nu va fi niciodată la zi cu toate hârtiile, rapoartele și situațiile pe care sistemul i le impune. Un sistem în care mai mult justificăm ce facem decât facem!
Datele statistice ne spun de ani mulți că, în România, elevii nu au abilități de bază în gândirea critică și rezolvarea de probleme. Ce consecințe au aceste disfuncționalități? Ne explică specialiștii de la Centrul de Evaluare și Analize Educaționale: Consecințele indiferenței față de această problemă pot fi grave pentru cei care vor intra pe piața muncii în următorii 10-20 de ani. Dacă o parte din forța de lucru are un grad scăzut de calificare într-o țară, atunci creșterile de venituri asociate unei creșteri oarecare a PIB-ului rămân nesemnificative în rândul acesteia și sunt mult inferioare creșterilor de venituri înregistrate în rândul populației calificate; de fapt, cea din urmă aduce o plus-valoare semnificativă în economie. Ca să înțelegem și mai bine: Deși PIB-ul a crescut continuu în România după 1990, nivelul de sărăcie n-a scăzut. Explicația, ne spun tot specialiștii, este simplă: O bună parte dintre adulți sunt slab calificați (sau unii chiar deloc), neavând astfel acces la locuri de muncă mai bine plătite.
Lecția lui Hagi
Mai mult sau mai puțin conștient, Gheorghe Hagi își îndeplinește misiunea de a forma oameni. Nu doar sportivi, ci oameni, caractere. Rezultatul muncii și, mai mult poate, al încăpățânării de a reuși, îl vedem astăzi în atitudinile, în discursurile, în privirile tinerilor fotbaliști care s-au format în umbra „Regelui”.
Care este secretul? EDUCAȚIA. Școala lui Hagi este cu adevărat o școală. Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” are în custodie sute de copii. Toți iau bacalaureatul și cei mai mulți merg și la facultate. De când ajung la Academie, copiii sunt repartizați la școli și licee foarte bune. Sunt urmăriți îndeaproape, un om de la Academie merge zilnic la școală, iar o zi pe săptămână se discută cu antrenorii.
Despre Tudor Băluță, Hagi spunea cu mândrie și admirație, acum câțiva ani, când fotbalistul de la Viitorul, încă licean, intra în prima ligă cu media 10 la școală: „Băluță este un exemplu pentru ceilalți copii, atât ca sportiv, cât și ca elev. Sper să fie de nota zece și ca fotbalist”. Ce vedem astăzi la Campionatul European confirmă cu asupra de măsură. Dintr-un elev de nota 10, Hagi a crescut un fotbalist de nota 10.
Care să fie, așadar, secretul acestei echipe de tineret care uimește astăzi lumea? A pariat oare Hagi pe educație și pe disciplină? Pe rigoare și pe perseverență? Răspunsul îl vedem pe teren. Poate că, odată cu bucuria care ne hrănește inimile, ar trebui să primim și lecția pe care acești tineri - împreună cu învățătorii lor - ne-au arătat-o în acest an.