În urmă cu niște ani, un politician planta prin toată țara plăcuțele care aveau să facă istorie: Aici sunt banii dumneavoastră! Mesajul inițial se așeza, în viziunea inițiatorului (la vremea aceea ministru al Transporturilor), într-o notă justificativă: aici sunt taxele și impozitele dvs. Dincolo de intenția mai mult sau mai puțin explicită, românul a prins a conștientiza că drumurile, spitalele, școlile, parcurile, bibliotecile, toate-toate sunt finanțate din sacul mai mare/mai mic pe care scrie România.
De o vreme, însă, pe sacul cu bani nici măcar nu mai scrie România. De o vreme, dacă se inaugurează un metru de drum asfaltat, pe el scrie XXX, partid la guvernare. Pe fiecare WC construit citim tot numele unui partid. Un pahar din plastic se îmbujorează politic, băncile, gardurile, până și varul se metamorfozează la fel.
Parcă mai mult ca niciodată, politica românească și-a mânjit obrajii cu ură și stă cu mâinile până la cot băgate în minciună. Un război în care cetățenii onești sunt prinși la mijloc, fără nicio șansă de scăpare/evadare.
România este o țară confiscată pas cu pas, ban cu ban. Școli cârpite cu mărunțișul rămas după împărțirea comisioanelor, spitale prinse în epidemia corupției fără leac, drumuri ucigașe, căi ferate hidoase și cu potențial criminal demn de Cartea Recordurilor.
Banii României nu mai sunt ai României. Salariile le primim de la partidul X, medicamentele de la ministrul Y, indemnizațiile pentru copiii cu dizabilități își dau ultima suflare în pumnul politicianului Z. În zeci, sute de comunicate de presă, ni se spune în fiecare zi că ne hrănim, respirăm, muncim și supraviețuim grație partidului! Banii vin de la politicieni, nu de la buget! Împărțirea se face la partid, nu în instituțiile statului.
Un director de spital ne vorbește cu patos despre renovarea saloanelor cu bani de la bugetul destinat sănătății, despre aparatura care a sosit după zeci de ani, despre mult așteptata vopsea care înghite abia a zecea parte din mucegaiul istoric. Ce credeți că ne mai spune directorul de spital? Exact: Mulțumim partidului! În timp ce noi ne cumpărăm medicamentele pe care ar trebui să le primim gratis în spital, după ce zeci de ani am contribuit lună de lună la Sănătate.
Un agricultor povestește despre fondurile europene pe care a reușit să le atragă România pentru a implementa un program care în alte state a devenit o rutină. De ce este fericit agricultorul? Pentru că dacă nu era partidul XXX nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat! Deși s-au mai întâmplat și altă dată...
Dezbaterile electorale ating cele mai înalte cote ale agresivității, rostogolind pe ecrane un limbaj sub limita mediocrității umane. Moderatorii au devenit experți în manipulare, interlocutorii se prefac a nu înțelege, telespectatorii urmăresc un film prost, într-o tragi-comedie morbidă.
Aleșii neamului rânjesc hâd la figurile marilor înaintași, a le vorbi astăzi despre Iorga, Eminescu, Enescu înseamnă să fii retrograd, închistat într-un trecut anost.
În naivitatea noastră de mingi gonflabile aruncate de la un partid la altul, credem că chiar contăm pentru ei. Arborăm steaguri – încă tricolore – sărim alandala pe străzi, cu eșarfe la gât. Uneori ne dezmeticim. Cât să votăm din nou, pe aceiași sau pe alții. Alteori nu ne revenim și, scofâlciți și trași la față, ne aruncăm iarăși în luptă. Pe banii noștri. Care sunt, și ei, ai partidului.
Duminică, la alegerile europarlamentare, ar trebui să îi privim și să ne imaginăm că poartă fiecare pe piept o plăcuță pe care scrie: Aici sunt banii dumneavoastră! Vom fi oare mulțumiți de cum ne cheltuiesc politicienii viața?!