Lăsați copiii să fie ce vor!

Lăsați copiii să fie ce vor!

Asistăm de un timp la o deturnare a tuturor principiilor până mai ieri valabile. Presiunea manifestată la nivel ideologic, cultural, familial chiar, produce efecte în societatea tot mai dezbinată, tot mai timorată de noile (pre)judecăți ce își fac loc în spațiul public și în cel intim deopotrivă.

Identificarea problemelor nu conduce către căutarea de soluții, ci folosește în primul rând stigmatizării, înfierării unui sistem anume, a unei construcții sociale firești.

Astfel, abandonul copiilor, sărăcia, violența domestică nu sunt decât motive pentru a demola și discredita forma socială care adăpostește aceste abuzuri - familia. Nimeni nu contestă existența violenței domestice, cu consecințe dezastruoase și de multe ori ireversibile. Dar oare nu sunt acestea consecințele politicii din ultimul sfert de secol, politici care au subminat educația și sănătatea acestui popor?

Ce s-a obținut până acum, din multitudinea de controverse legate de familie și problemele ei? Compromiterea cuvântului tradițional. Familia tradițională a devenit o expresie a ambiguității (ca și cum există mai multe feluri de familii, dintre care cea tradițională este musai să fie eradicată, stârpită, anihilată). Ca și cum un copil se naște din femeie pentru că așa e tradițional, așa am prins din bătrâni, nicicum pentru că este un fapt natural. Prin extensie, tradițional a devenit sinonim cu nociv, retrograd, dăunător.

S-a mai reușit, de asemenea, blamarea, proscrierea a tot ceea ce este ortodox, creștin, la nivel de manifestare publică sau de exprimare a unei opinii în acest sens. O supralicitare a respectării drepturilor omului, o exacerbare și o suprainterpretare a anumitor drepturi, producându-se adeseori așa-numitul fenomen al discriminării pozitive. Iar unde drepturile nu sunt formulate conform intereselor unei minorități, presiunea asupra majorității capătă proporții de neimaginat.

Nimeni nu își imaginează că agenda forurilor internaționale ignoră existența acestor probleme. Violența domestică rămâne una dintre preocupările constante. Dar ce legătură să fie oare între violența domestică și noile controverse amintite mai sus?

În anul 2016, România a ratificat (ceea ce înseamnă că și-a manifestat acordul de a fi parte din această convenție și că ea este valabilă pe teritoriul României) Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a  violenței domestice. Este vorba despre așa numita Convenție de la Istanbul. Fără ca în România să fi existat o minimă informare sau dezbatere privind oportunitatea și consecințele acestui tratat internațional, care a fost ratificat de 14 state (din 28) ale Uniunii Europene.

Desigur, Convenția de la Istanbul îmbracă toate formele juridice privind protejarea femeilor împotriva actelor de violență, cu implicații clare în promovarea egalității între femei și bărbați și emanciparea femeilor. Însă introduce un concept controversat și deschide larg ușile spre o nouă ideologie. Mai exact, din Convenția de la Istanbul aflăm că sexul și genul sunt concepte diferite. Mai exact, până acum, Statutul de la Roma definea genul ca sinonim cu sexul biologic. Prin Convenția de la Istanbul, genul se definește prin "rolurile, comportamentele, activitățile și atributele construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei și bărbați'. Ce înseamnă asta? Că genul este un construct social independent de realitatea biologică (bărbat/femeie), ceea ce conduce către concepția că omul poate să își determine sau să își schimbe genul de-a lungul vieții.

Guvernul României punctează, la rândul său, aceste aspecte, dovadă că ratificarea s-a făcut în cunoștință de cauză și cu asumarea deplină a noilor reglementări. Iată ce aflăm de pe site-ul Guvernului României: "Convenţia este primul tratat internaţional care conţine o definiţie a genului şi recunoaşte că femeile şi bărbaţii nu sunt doar diferenţiaţi din punct de vedere biologic, ci că există o categorie a genului, definită social, care le conferă acestora roluri şi comportamente specifice".

Iată cum, printr-o convenție internațională pe care România o asumă la cel mai înalt nivel, identitatea de gen devine normă juridică.

Care sunt implicațiile valabilității noilor principii pe teritoriul României? Aflăm la Art. 14 din Conventie, care prevede obligativitatea statelor care au ratificat-o de a promova pe plan educativ principiile Conventiei, de a face demersurile necesare pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi rolurile de gen ne-stereotipe.
 
Mai mult, ne spune av. dr. Adina Portaru, ADF International, "Convenția de la Istanbul impune o obligație explicită statelor membre să ia măsurile necesare pentru a promova schimbările în modelele sociale și culturale de comportament al femeilor și bărbaților, în vederea eradicării prejudecăților, obiceiurilor, tradițiilor și a altor practici, care sunt bazate pe roluri stereotipe pentru femei și bărbați. Altă consecință? Uniunea Europeană alocă zeci de milioane de euro pentru susținerea proiectelor umanitare pentru combaterea violenței bazate pe gen".

Ne mai mirăm de ce asistăm în România la un adevărat asalt asupra a tot ce înseamnă tradiție, normalitate, familie, educație? O țară care ratifică un tratat prin care un bărbat – de pildă – are dreptul să intre oricând în toaleta femeilor pentru că, nu-i așa, genul este un construct social, iar el, bărbatul, simte că e femeie. Și viceversa.

O țară care, ratificând Convenția de la Istanbul, se obligă să introducă în sistemul educațional (grădinițe, școli) noul concept al identității de gen. Un concept care, la o simplă accesare pe motoarele de căutare, este prezentat pe site-urile de specialitate ca fiind o problemă medicală (vezi tulburare de identitate de gen). De la sine înțeles că, odată cu Convenția de la Istanbul, această abordare va fi modificată, identitatea de gen fiind promovată și descrisă în cu totul alți termeni decât până acum.

Ne mai mirăm de ce, în România, întâlnirea a 7000 de tineri ortodocși este privită ca pe o încercare periculoasă de îndoctrinare religioasă? Sau de faptul că niște copii sunt linșați mediatic doar pentru că au rostit, într-un clip realizat cu acordul lor și al părinților, că vor să fie în continuare copiii mamelor și ai taților lor?

Oare nu este și aceasta o identitate, o asumare a ceea ce simt acești copii? Concluziile vă aparțin dumneavoastră. Dar, dacă tot încurajăm copiii să fie ceea ce vor, atunci să avem încredere în ei. S-ar putea să știe mai bine decât noi!

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

La mulți ani, cu reverență: Dionisie VITCU - 80!

astăzi, 19:10
325

Este unic, este inimitabil. Timbrul vocal al actorului plecat din Ibăneștii Botoșanii și-a făcut loc de multe decenii în tezaurul de aur al teatrului românesc. Anul acesta, Senatul UN...

O lume în care nevinovații mor. Vinovații pleacă pur și simplu!

Miercuri, 13 Decembrie 2017
394

I-am cunoscut în urmă cu vreo 15 ani, la un cenaclu în care sporovăiam poetic și ne zăpăceam orgoliile, ale lor adolescentine, ale mele așa-zis profesionale (sarcină de serviciu). V...

Din APROAPE în APROAPE...

Joi, 7 Decembrie 2017
888

Suntem extrem de neputincioşi în relaţiile interumane, mai ales cu oamenii pe care îi iubim. Dar, de la o vreme, din ce în ce mai greu ne recunoaștem. Și doar atât de frumo...