Este foarte important în lumea în care trăim să înțelegem lucrurile cumva dincolo de ceea ce par ele la prima vedere sau – mai rău – de ceea ni s-ar induce că ar părea. Altfel, riscăm fie să le acordăm o prea mare sau o prea mică importanță într-un anume sens și să ajungem la exagerări, fie noi înșine să nu mai acordăm nimic și să primim de-a gata din afară anumite poziții induse pe care ar trebui să le primim pentru motivul că ele vin ca fiind moderne, democratice, pline de adevăr. Cam în acest fel descris – poate pretențios prin formulare, dar indulgent prin evitarea pronunțării propriu-zise a realităților – Referendumul pentru definirea căsătoriei tinde să fie, în general, receptat și înțeles în societatea noastră – articolele de până acum ale unor diferiți formatori de opinie bine intenționați au subliniat deja acest lucru. Ceea ce m-a determinat să scriu acest articol este faptul că, în particular, aspectele care au legătură cu Referendumul și care vin ca un răspuns din partea societății la acesta se bucură de același tratament (firește, dacă nu sunt din afară). Si aici, nu pot decât să mă refer la problema videoclipurilor apărute recent în spațiul public, în care tinerii din diverse colțuri ale țării susțin inițiativa legislativă de modificare a art. 48 din Constituție, numărul materialelor video ajungând în prezent la șapte.
Dar nu putem să comentăm în vreun fel aceste filmulețe sau mesajul pe care acestea vor să îl transmită dacă nu vom stabili cine sunt și ce vor cu adevărat tinerii care apar în ele. De aceea, este necesar, pe de o parte, să studiem atent și punctual mesajul pe care tinerii au vrut să-l transmită, iar pe de altă parte, să deschidem cutia Pandorei cu toate etichetele, acuzațiile, calomniile, într-un cuvânt dezinformările, apărute în spațiul public, pentru a vedea mai întâi cine nu sunt și ce nu vor acești tineri (o să-mi iau dreptul de a nu face referire la comentariile apărute pe facebook în acest sens, întrucât unele dintre ele mi se par jalnice și stânjenitoare pentru o societate democratică, liniștindu-mă doar faptul că acestea nu sunt decât opera unor postaci). Iată, deci, conținutul mesajului transmis de videoclipuri:
Eu te voi vota pe tine și vreau să cred că–ți pasă cum va arăta România de mâine. Pentru că România mea este România copiilor tăi. Așa că de tine depinde ca un bărbat și o femeie să fie părinții copiilor din România. Votează definiția căsătoriei așa cum a-i vota-o pentru copiii tăi.
Să lămurim cine nu sunt acești tineri. În primul rând, ei nu sunt niște bieți copilași lipsiți de discernământ, așa cum s-a vociferat, iar acest lucru nu se observă doar din trăsăturile fețelor care la câțiva dintre ei trimit deja la viitori adulți cu autoritate, ci și din naturalețea cu care-și rostesc discursul, nespecific unor copilași care nu știu decât să repede mecanic. În al doilea rând, s-a spus despre ei că ar fi niște unelte pentru sensibilizare și victimizare ale promotorilor organizării Referendumului. Din păcate pentru cei care au afirmat acest lucru, textul, așa cum este construit din patru enunțuri, este unul foarte scurt și la obiect și, în plus, nu deschide în niciun fel nișa ariei de conflict (artificial construită) între familia normală și minoritățile sexuale, singurul aspect al problemei Referendumului capabil până acum de sensibilizare și victimizare doar din partea acestora din urmă.
Să lămurim ce nu vor acești tineri. În niciun caz, ei nu vor să facă reclamă niciunui partid politic și cu atât mai puțin să fie parte a unui plan inițiat de vreun partid – despre asocierea demersului acestor tineri cu politica românească nu pot să spun decât că este mizerabilă. Și gândiți-vă doar puțin: care partid din România a susținut răspicat, încă de la început, organizarea Referendumului, pentru a spune că acum se folosește de acești tineri? Niciunul, iar dacă acum aceste partide au început să ia poziție, este pentru că presiunea opiniei publice este prea mare. In fine, s-a mai spus despre ei că vor să amenințe – așa, în general, pe toată lumea. În această privință, n-ar fi nevoie de niciun comentariu pentru că orice om cu bun simț care parcurge mesajul tinerilor ar observa cât de stânjenitoare este acuzația.
Dar să închidem acum la loc cutia Pandorei și să stabilim clar identitatea și voința acestor tineri. Fără doar și poate, ei sunt reprezentanții societății civile de mâine, adică ai României de mâine, așa cum ei înșiși o spun răspicat. Da, adică ei sunt parte a celor care mâine vor dori să-și facă auzită vocea, ideile, criticele ca expresie de exprimare a societății. Dar rămâne întrebarea: ce vor acești tineri? În răspunsul acestei întrebări, care reiese din rândurile mesajului lor, se află esențialul problemei. Eu te voi vota pe tine și vreau să cred că–ți pasă cum va arăta România de mâine. Tinerii vor să creadă că senatorilor le pasă de România de mâine. Dar asta înseamnă, că în primul rând, le pasă lor, tinerilor. Mie îmi pasă și vreau să cred că și ție îți pasă, ar fi reformularea acestui enunț și chiar al întregului mesaj. Dar când acest mesaj, în loc să fie primit solemn de actuala societate civilă, cu mulțumirea că viitori reprezentanți ai acesteia vor ști să-și exprime poziția, este primit cu toate dezinformările menționate mai sus, tinerii s-ar putea întreba (și eu aș face-o dacă m-aș număra printre ei): "Avem măcar dreptul să ne pese?"
Este greu acest cuvânt, a-ți păsa. Și spun asta, pentru că tot ceea ce s-a întâmplat în România ultimilor 27 de ani (de societate civilă) s-ar putea datora unei nepăsări colective ( a acesteia). Se vorbește despre nepăsarea politicienilor, dar în fond este comună tuturor – să nu uităm că aleșii sunt expresia valorică a celor care îi aleg. Tinerii au înțeles prin eu te voi vota pe tine tocmai condiția lor de cetățeni cărora le pasă și care vor să fie conduși de oameni cărora le pasă – în speță, de cum va arăta familia întemeiată pe căsătorie mâine. Dar de ce se reacționează de-abia acum și tocmai pe problema familiei, când sunt atât de multe probleme în țara noastră ca urmare a nepăsării (căderea economiei, privatizarea excesivă, slăbirea armatei etc.)? Cred că aici ar putea interveni chestiunea discernământului, care nu poate exista în afara conștientizării situației date; iar acești tineri nu cunosc aceste probleme la scara lor reală, era de datoria actualei societăți civile să se ocupe de ele, nu era datoria lor. În schimb, ei înțeleg foarte bine rolul familiei și implicit al căsătoriei și de acea pot uza de discernământ – și cum să nu-l înțeleagă dacă acesta reprezintă mediul în care au crescut și s-au dezvoltat și pe care vor să-l păstreze pentru ei și pentru copiii lor în viitor? Acești tineri își vor forma familii în câțiva ani, nu actualii adulți care deja au făcut-o – în consecință, modificarea Constituției se face în primul rând pentru ei. Iar într-o lume în care informațiile circulă atât de ușor (dezinformările nu au putut masca totul), ei au înțeles pericolele care pândesc familia, căsătoria și normalitatea așa cum au avut-o ei și așa cum și-o doresc și pentru copiii lor. Nu e greu de observat că ONG-urile străine promovează o agendă dictată din afară care urmărește să răspândească în spațiul public ideologia minorităților sexuale, mergând până acolo unde încep instruirea în acest sens cu copii care încă nici nu au intrat în adolescență – ultimele articole pe această temă reflectând bine realitatea tulburătoare la care s-a ajuns.
Acestea fiind spuse, demersul lor se bazează pe o cauză plină de valoare și puternică. Iar pentru cei care consideră mai importantă ipostaza de copii decât de tineri a acestor reprezentanți ai viitoarei societăți civile, vigoarea legilor interne și internaționale vine și consfințește definitiv corectitudinea acestui demers. Legea 272/2004 modificată este deosebit de explicită în ceea ce privește drepturile copilului în problema noastră, astfel încât potrivit art. 28, copilul are dreptul la libertate de exprimare, în timp ce art. 30 din aceeași Lege reglementează dreptul copilului la libertate de gândire și conștiință. Mai mult decât atât, art. 13 din Convenția cu privire la drepturile copilului, publicată în Monitorul Oficial nr. 324/13.06.2001, prevede dreptul copilului la libertate de exprimare, acest drept cuprinzând libertatea de a căuta, de a primi și de a difuza informații și idei de orice natură, sub formă orală, scrisă, tipărită sau artistică ori prin alte mijloace la alegerea copilului. Răspunsul pentru cei care tot invocă art. 27 din aceeași Lege potrivit căruia este interzisă folosirea copiilor pentru influențarea deciziilor autorităților publice, este dat de aceeași Convenție care stabilește că restricțiile acestor drepturi ale copilului nu se pot aplica decât dacă sunt absolut necesare, prin asta înțelegându-se respectarea drepturilor sau a reputației altora, protejarea securității naționale, a ordinii publice, a sănătății publice și a bunelor moravuri. E lesne de observat că demersul acestor tineri nu a dus la asemenea cazuri extreme.
De la un anumit punct, cuvintele sunt de prisos – adevărul vorbește de la sine. Oricât s-ar încerca defăimarea acestor tineri și a modului lor de a-și înțelege viitoarea lor ipostază de cetățeni, demersul lor este perfect justificat din punct de vedere moral și legislativ. Tot ce trebuie să facem noi ca actuală societate civilă este să știm cum să receptăm acest mesaj al lor corect – cum am zis la început, dincolo de ceea ce pare sau de ceea ce ne este indus. Dacă ei, la vârsta lor și cu discernământul pe care-l au reușesc să înțeleagă problema și consecințele Referendumului pentru căsătorie, atunci trebuie să fim siguri că vor reuși, ca viitoare societate civilă aflată în plină dezvoltare, să înțeleagă și să rezolve și celelalte probleme cu care se confruntă România. Și acest lucru se întâmplă pentru că le pasă. De aceea, trebuie să fim alături de ei și la întrebarea Avem măcar dreptul să ne pese? (întrebare pe care toți ar trebui să ne-o punem din când în când) să răspundem împreună: Da, avem dreptul să ne pese și chiar ne pasă cum va arăta România de Mâine!
