Acum ceva timp, pe o stradă din Botoșani. În faţa mea, un cuplu cu doi copii. Atent, bărbatul împinge căruciorul cu pruncul care doarme. Doi paşi în faţa lor, cu un avans aproape milimetric constant, puştiul de vreo 5 anişori. E seară, răcoarea numai bună să limpezească trupurile înfierbântate peste zi. Pe laterala dreaptă, o altă doamnă, prietenă a celor doi adulți. Băieţelul leagănă dintr-o mână în alta o creangă de care atârnă frunzişoare mărunte. Mormăie de-ale lui. Oameni nu de ici, de colo, chiar moderni. Ajung la câţiva paşi în spatele lor. Conversaţia se aprinde în răcoarea serii. În 30 de secunde, tatăl a rostuit tot neamul şi toate organele lor care încep cu "P". Mă mir nu de P-uri, ci de atitudinea lui total indiferentă la urechile copilului din faţă. Băieţelul leagănă creanga şi văd cum, brusc, degetele se agită mai tare. Trosc. Creanga se frânge în două. Trosc. S-a făcut patru, cu frunze grămadă rămase în trotuarul din urmă. Întoarce paşii fără să îi oprească şi strigă: "De ceeee, dar de ce vorbiţi urâââât? Şi încă de atâtea ooooori". Degeaba. Niciunul dintre cei trei adulţi nu pare că îl aude, nimeni nu îl bagă în seamă.
Într-o discuţie mai târzie, aud pe cineva vorbind despre faptul că suntem o societate săracă. Şi am spus că nu părem a fi o societate săracă, ci prost organizată şi needucată. "Şi atunci de ce am ales să ne conducă cine ne conduce?". Tocmai pentru că suntem o societate prost organizată şi needucată...
Să nu ne amăgim, părintele acelui copil este - și el – un produs al sistemului educațional din ultimul sfert de secol. Un sistem care strălucește prin olimpicii pe care mai târziu îi găsim studiind prin amfiteatrele universităților europene, dar care se prăbușește programat sub povara analfabetismului funcțional și a abandonului școlar tot mai accentuat.
Beculețul roșu care alarmează și avertizează asupra nivelului scăzut de educație s-a aprins chiar în prima zi a anului școlar. Discursuri manelistice ("Pune-ți mâna pe carte și nu fumați în budă", le transmite elevilor un parlamentar devenit celebru prin încercarea nereușită de a plasa o cratimă în textu-i elucubrant), manuale "cinci la suta de pagini", garnisite cu celebrele "ca și"-uri, școli neautorizate, fără apă curentă sau wc-uri măcar decente. Nu degeaba se spune: când iese un politician din puşcărie, primul lucru pe care îl spune e că se va bate pentru schimbarea condiţiilor de detenţie. Dacă ar fi ieşit dintr-o şcoală, poate azi am fi avut şi un adevărat sistem de educaţie.
Soluțiile mult așteptate pentru a readuce pe linia de plutire un sistem aflat într-o atât de gravă degradare (incluzând nu doar situația elevilor, ci și a profesorilor care nu reușesc să treacă de nota 5 la examenele de titularizare) întârzie să apară. În schimb, în România anului 2017, care scoate pe bandă rulantă absolvenți ce devin mai târziu parlamentarii lui "ca și", avem parte de alte găselnițe... Vorbim despre România anului 2017, țara în care vicepreședintele Academiei ne avertizează că asistăm la un genocid: Într-o universitate ieșeană, la 10 din cele 11 facultăți, în ultimii șapte ani NU a existat niciun copil de țăran student.
În această Românie, ministrul Educației ne spune că profesorii școlilor de elită trebuie să fie plătiți după o altă grilă decât cea obișnuită. Iată ce spune domnul ministru al Educației: "Colegiile cu vechime de 150 de ani sau peste sunt foarte putine, suntem obligati sa le acordam atentia cuvenita, pentru ca sunt scoli care, din punctul meu de vedere, ar putea functiona si fara Minister si fara alte lucruri. Corpul profesoral din aceste scoli creeaza perspectiva unei scoli de succes. In ce priveste propunerea doamnei Andronescu de a incadra altfel profesorii din scolile de elita, e un punct care trebuie sa existe la nivelul Legii educatiei, dar nu stiu acum cum ar trebui formulat, pentru ca stim care e problema cu finantarea per elev si tot ce inseamna descentralizarea".
Se știe bine, școala de elită este acea școală în care ultima medie de intrare poate fi 9,50 sau mai sus. Să îi spună cineva domnului ministru cum lucrează un profesor (calificat, nu unul aflat în trecere!) cu o clasă de nivel 5-6 (de obicei cu numai 2-3 elevi cu medii peste 9), pe care trebuie să o aduci măcar la nivel 8. Profesorii știu că cifrele pot coborî chiar mai mult de atât (e de ajuns să studiem rezultatele la ultimele evaluări, unde mediile predominante, în școlile rurale, sunt de 3, 4 și 5).
Țările civilizate au investit mai întâi în zonele unde există carențe majore, pentru că de acolo pleacă și se formează clasa mijlocie, acea clasă care mai târziu trebuie să fie capabilă să își educe propriii copii și să mențină și să susțină economia unei națiuni.
România are olimpici, are specialiști, are elită. Problema majoră este că această elită își găsește locul din ce în ce mai puțin în societatea deprofesionalizată (iar cei foarte puțini care au curajul de a rămâne/întoarce în țară se lovesc de mentalități, corupție, nepotisme, încrengături împotriva firii). Urgența constă în aceea că ne lipsesc meseriașii. Ce se întâmplă astăzi în România ne întoarce în urmă cu 80 de ani, la spusele ilustrului profesor Grigore T. Popa: "Noi avem nevoie de plugar la plug, de negustor la tejghea, de doctor la spital, de profesor la şcoală şi de preot la biserică. Dacă vom pune preotul la tejghea, profesorul la bancă, plugarul la slujbe, slujbaşii la biserică, doctorul la grădinărit şi avocaţii să-ngrijească de bolnavi, vă-nchipuiţi ce poate ieşi; iese că nu vom avea nimic bun: nici şcoală, nici biserică, nici comerţ, nici agricultură, nici spitale, nici plugărie. Este tocmai ceea ce, din nefericire, a început să se vadă pe la noi. De aceea vă scriem şi noi câte un sfat, dintre care cel de azi vă cere să puneţi, şi să vă puneţi, pe fiecare la locul lui, aşa cum spune înţeleapta vorbă bătrânească". ("Fiecare la locul lui…", 1937)
A nu se înțelege nicidecum faptul că munca profesorilor din școlile de elită nu trebuie apreciată. Dimpotrivă, merită stimulată și răsplătită, dar nu dezavantajând școala medie și submedie. Un medic ce operează într-un spital mare va fi plătit corespunzător nu pentru că spitalul are o istorie impresionantă, ci pentru că acolo sunt direcționate cazurile cele mai grave. Or în educație - știm cu toții - cazurile grave nu se găsesc în liceele de elită!
