ANA-MARIA GOMA
Foto: Facebook/ Flori Bălănescu
În anul 2008, Curtea Veche publica Infarct, cartea lui Paul Goma (serie de autor îngrijită de Flori Bălănescu). "Aceasta este ultima carte. O simt cu toată carnea, cu toate oasele, toate, cu măruntaiul întreg", mărturisea Paul Goma. Autorul ne prezintă o ficțiune - ține să ne avertizeze - dar una în care realitatea se prinde franjuri de fiecare notație, de fiecare descriere așezată în măsură istoric-autenticitară. Pretextul este de fiecare dată același: "Mi s-a descoperit un infarct, zice ea. Infarct? Ai avut tu așa ceva?"
Caracterul memorialistic, sinceritatea și autenticitatea scriiturii, tonul confesiv, dar categoric, nota reconstitutivă și totodată probată documentar, alături de stilul inconfundabil al lui Paul Goma de a exprima franc opinii și observații menite să spargă prejudecăți, închipuiri și alte înrădăcinate orgolii, fac din Infarct o carte care, dincolo de parcursul cu aer de jurnal, taie din rădăcină multe dintre hățișurile buruienoase cocoțate pretențios pe frontispiciul timpului.
Însă, mai presus de toate, găsim în cartea lui Paul Goma o imagine luminoasă, o figură feminină: "ea a mea". Este Ana-Maria Goma (născută Năvodaru). Cea care i-a stat alături, cu care a împărțit totul, cea cu care "făcând una, nu doar în simțiri, ci și în cuget", a parcurs decenii întregi de exil, de disperări, de reconstituiri în vanul istoriei.
Ana-Maria Goma s-a stins din viață pe 6 septembrie 2017, la Paris. O pierdere care nu a primit din partea presei din România importanța sau atenția ce i se cuvenea. Paul Goma însuși, parcă spre a nu-și îndurera peste măsură sufletul, a așezat o pânză de discreție asupra durerii. Pe 8 septembrie, de ziua Nașterii Maicii Domnului, telefonul din apartamentul parizian a sunat purtând la capătul firului urări pentru soția scriitorului (Ana-Maria, prin botez aflată sub protecția Maicii Domnului și a Sfintei Ana, mama Mariei și bunica lui Hristos). Flori Bălănescu, istoric, cercetător științific la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, care îndelungă vreme și cu o rar întâlnită (în zilele noastre) abnegație a editat/publicat/mediatizat numele lui Paul Goma, este cea care a adus trista veste în spațiul public: "În urmă cu câteva minute am aflat vestea dispariției Doamnei Ana-Maria Goma (Năvodaru), după o suferință grea, îndurată cu stoicismul de care a dat dovadă toată viața sa, alături de Paul Goma! Sunasem pentru a o felicita de ziua numelui... a plecat acum două zile... într-un anonimat pe care nu îl merită. Trăiesc o tristețe pe care nu o pot încăpea cuvintele.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească!
Îi voi fi recunoscătoare până la sfârșitul zilelor mele". (sursa)
A doua zi, pe 9 septembrie, când creștinii o cinstesc pe mama Maicii Domnului, Sfânta Ana, tot Flori Bălănescu va fi cea care ne va duce și mai aproape de Paul Goma, făcându-ne părtași durerii. "Oricât de puternică a fost, așa împuținată cum ajunsese din cauza unei boli grele, nu a mai rezistat. Oricine are dreptul la odihnă. Mai ales după atâta dușmănie, răutate, nenorocire, nerecunoaștere, minimalizare, respingere.
Plâng, privindu-l de departe, cu sufletul, pe Paul Goma, pentru prima dată singur. Nu Singur împotriva Lor, ci singur până o va reîntâlni pe Ana-Maria.
(…) Ană, zidită la temelia stâlpului demnității românești – un bărbat susținut de o femeie, uciși zilnic ritual de ai lor, pentru îndrăzneala de a fi ieșit din rând ca să-i trezească pe confrați din amnezia comunistă...", scrie Flori Bălănescu, sub titlul Ana e în stâlp, se odihnește, în sfârșit. (sursa)
Chiar în stâlp fiind, chiar odihnindu-se, Ana-Maria a fost și va rămâne pururi punctul de sprijin al lui Paul Goma. Așa cum a fost în încercații ani românești, așa cum i-a fost în toată viața pământească.
Desigur, presa românească își cunoaște și își recunoaște "eroii". Lista a fost ticluită în urmă cu mai bine de jumătate de secol și îi găsim și astăzi la loc de cinste pe cei care l-au înfierat pe Goma anticomunistul, Goma agitatorul, Goma revoluționarul.
Să vedem ce loc ocupă astăzi, de pildă, Iorgu Iordan. În 1956, alături de doi securiști, Iorgu Iordan l-a convocat pe Paul Goma la judecată, pe motiv că afirmase faptul că moldovenii din RSSM sunt români și că "limba moldovenească este o mizerie". În iunie 1957, în rectoratul Universității bucureștene, Radu Florian (tatăl lui Alexandru Florian, de la Institutul Elie Wiesel), cerea ca Paul Goma să fie exmatriculat. Pentru Goma, câteva luni mai târziu, urmează arestul și lungul drum al pușcăriilor comuniste, apoi al domiciliului forțat.
În 1969, scriitorul intra la judecata scriitorilor. Zaharia Stancu îi oferea prima lecție a democrației comuniste: "Un scriitor român, mai ales când este un necunoscut, nu are dreptul să se comporte ca și cum ar fi singur pe lume". În 1970 rămâne fără drept de semnătură. Paul Goma publică în 1972, în afara granițelor, cartea Ușa. În Germania, unde apărea Ostinato (1971), se vorbește despre un Soljenițîn român. La Târgul de Carte din octombrie, delegația RSR aflată în Germania protestează față de prezentarea cărții lui Goma și părăsește târgul. În standul gol al RSR, editorul german a prezentat publicului o singură carte: cea a lui Paul Goma.
În 1971, Dumitru Popescu-Dumnezeu propune excluderea lui Goma din partid. Motivația: "A pus în mâna dușmanului o armă cu care să lovească în patria noastră". Se așază de-a dreapta lui Paul Goma, susținând-l: Mihai Ungheanu, Darie Novăceanu. De-a stânga lui Goma, făcând presiuni pentru predarea carnetului de partid: Ion Horea, Ion Hobana, Nichita Stănescu. (Nichita Stănescu: "Bă bătrâne, tu nu-mi ești prieten adevărat, dacă mi-ai fi, mi-ai da carnetul acela – tu tot nu mai ai ce face cu el - și ne-am duce să bem ceva"). În 1972, Marin Preda nu îi primește manuscrisul romanului În cerc. (Marin Preda: "Ce, monșer, crezi că eu sunt tâmpit, ca Ioanichie, să-ți dau la mână hârtie pecumcă"). Paul Goma pleacă în acel an în Occident (Zaharia Stancu: 'Am primit dispoziție să îți dăm pașaport"), revine în țară în 1973, împreună cu Ana-Maria Goma. La România Literară, însă, nu mai are loc (Dimisianu: "Ce vrei, bătrâne?! Și cu sufletu-n Occident și cu trupul aici, la noi?").
Pe 20 noiembrie 1977, Paul Goma, soția Ana-Maria și copilul lor ajungeau la Paris, unde solicitau azil politic. În 1979 apărea cartea de mărturii Culoarea Curcubeului, iar în 1981 Patimile după Pitești.
Astăzi, Paul Goma se află tot la judecată. Cazul Goma – deschis în deceniile comunite, continuă și astăzi.
Pentru că trecutul este tot mai prezent. Chestiunile în dezbatere valabile atunci ard și astăzi la fel, ca de pildă situația Basarabiei sau falsa dizidență aducătoare de nemeritate merite postdecembriste. Pentru că Paul Goma, ne spune Petru Ursache, "se dovedește a fi un "frate răzneț" care, în modernitate, a transformat doina în eseu politic și blestemul în roman autobiografic, deși trăiește de câteva decenii, și încă după așa-zisa cădere a cortinei de fier, ca exilat la Paris, după terminologia nevoilor curente" (cf. Omul din Calidor, de Petru Ursache, Ed. Eikon, 2015).
Paul Goma rămâne pentru români trăitorul istoriei reale, scriitorul care a făcut din ficțiune mărturie subversivă și din Adevăr o cale spre demnitate. Paul Goma este, din 6 septembrie 2017, și mai singur decât a fost. Ana e în stâlp, se odihnește, în sfârșit.