Botoșăneni, moldoveni, români. Vom mai fi vreodată ce-am fost, chiar mai mult decât atât?

Ce s-a întâmplat după 1989 cu toate aceste fabrici? Cum s-au făcut restructurările, privatizările? Cum s-au topit în câțiva ani coloșii industriali pentru a face loc marilor supermarketuri? Cât mai produce orașul și cât consumă, achiziționând în special produse din import, de la legume și fructe la îmbrăcăminte și toate cele?

Botoșăneni, moldoveni, români. Vom mai fi vreodată ce-am fost, chiar mai mult decât atât?

Într-un secol și jumătate, de la Unire și până astăzi, Moldova s-a prăbușit economic, social, demografic, cultural. Căci, nu-i așa, ce-au fost moldovenii la 1859 și ce sunt ei astăzi? Ce-au fost Botoșanii în urmă cu un secol și jumătate și ce au ajuns astăzi? Dacă istoria s-ar preda cu adevărată măsură, dacă diriguitorii politici și administrativi și-ar cunoaște trecutul și ar asuma responsabil un ideal, o direcție, un țel pentru viitorul acestor locuri, poate că am avea din nou o șansă. Încă nu este prea târziu!

Am devenit, de decenii, "moldovenii" României. Peiorativ, ironic, denigrator și pamfletar, în zeflemeaua internistă nu este zi lăsată de Dumnezeu în care moldovenii să nu se prăjească la foc mic în tigăile batjocoritorilor de tot felul. Știm, se întâmplă aici toate cele, se petrec aici prăpăstii de neînchipuit. Drame, tragedii, poticneli și trădări. Copii singuri, mame-copii, femei prăbușite în propriul iad, bărbați pierduți în poșircile ieftine vândute prin crâșmele satelor. Și astea, iarăși știm, sunt cele mai neinteresante întâmplări…  


Moldova bogată și mândră!

Umilința Moldovei și a moldovenilor a început în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ca să avem o idee de unde venim, istoricul Mihai Cojocariu, profesor universitar născut pe meleaguri botoșănene, a adus la Dorohoi, în ziua de 24 ianuarie, o serie de mărturii din vreme, mărturii care ilustrează nu doar bogăția acestor locuri, dar și vrednicia și hărnicia oamenilor.   

Spun martorii vremii că, la 1850, "Moldova este o țară cultivată, în timp ce Țara Românească, în proporție de 50 la sută, este un pustiu". Un consul francez care străbate cele două ținuturi spune că, în anii 1849-1855, "agricultura este mult mai avansată în Moldova decât în Țara Românească. Moldova este mai bine administrată și mai bogată".

Ion Bălăceanu, fiul marelui boier Constantin Bălăceanu, spunea în 1858: "Când vii din Moldova, biata mea țară (Țara Românească) îți face impresia unei Sahare".

Aflăm, de asemenea, că Moldova avea o rețea de drumuri moderne, față de Țara Românească. Și că marile averi în numerar se fac doar în Moldova. C. A. Rosetti rostea tranșant: "Moldova este California noastră", în timp ce Dimitrie Bolintineanu era de părere că "Moldova este actualmente Piemontul României".

"În 1859, din toate punctele de vedere, Moldova se prezenta la parametri net superiori, nu era sora săracă, fără zestre, luată de milă", spune răspicat prof.univ.dr. Mihai Cojocariu.

Dacă la început 24 ianuarie a fost sărbătoare națională, lucrurile s-au schimbat odată cu venirea lui Carol I. Apoi, ziua Unirii Principatelor a suferit și mai mult din pricina prea apropierii de o zi ce avea să devină una măreață, somptuoasă, cea de 26 ianuarie, ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu.  

Că moldovenii au fost vitregiți și că Bucureștiul s-a purtat mai târziu ca și cum ar fi încheiat cu moldoveanul o căsătorie morganatică, stau mărturie multe și mărunte fapte ale istoriei. Însuși istoricul Mihai Cojocariu spune că Moldova a suferit umilințe peste umilințe. Chiar și faptul că niciuna dintre personalitățile Unirii nu și-a găsit loc pe bancnotele românești din perioada comunistă: pe suta de lei era Nicolae Bălcescu, pe cea de 25 de lei era Tudor Vladimirescu. Sărbătoarea națională avea să devină apoi 23 august, ziua preamărețelor împliniri. De ce marginalizarea și voita prăbușire a Moldovei? "Pentru că Unirea din 1859 a fost aproape exclusiv o operă modovenească. Unirea s-a făcut pe jertfa Moldovei", spune istoricul.  

Alături de Iași, Botoșanii au fost parte a acestei prăbușiri.


Botoșani, povestea unei domnițe ajunsă fată de cartier!

Puține orașe de pe harta Romaniei de astazi au o poveste mai spectaculoasă ca a micului Botoșani. Localitatea este menționată în Letopisețul scris la curtea lui Stefan cel Mare, în anul 1439, dar documentele recente atestă Botoșanii încă din 1350, în pisania Bisericii Armenești.

Datorită marii mișcări de mărfuri, a dezvoltării rapide a locului, dar și a importanței acestuia, Botoșanii sunt dați ca apanaj doamnelor țării, un fenomen ce datează cam din secolul XV, în țările feudale apusene. De aici minunatul nume de Orașul Domnițelor sau Târgul Doamnei. În virtutea acestui obicei, după cum precizează și profesorul I.D.Marin, "din momentul când un domn urca pe tronul Moldovei, soția sa, doamna, încasa veniturile din acest apanaj, cât timp era doamnă". Datorită acestui fapt, Doamna Elena Rareș, soția lui Petru Rareș, o femeie de neam crăiesc, cultivată, cu înclinări spre artă, a construit la Botoșani cele două biserici din piatră, Uspenia și Sf. Gheorghe.

In 1832, Botosaniul avea 42 de fabrici, iar în 1844 apare prima moara cu valturi de mare capacitate, la Bucuresti acest eveniment având loc abia peste zece ani. Și, dacă în 1869 se inaugurează prima linie ferata română, Bucuresti-Giurgiu, în 1871 se dă în folosință linia Botoșani-Verești, spre Burdujeni. Însă, greu de crezut, dezvoltarea rețelei feroviare, în special pe linia Jijiei, a deplasat partea de est a județului spre Iași și a făcut din orașul Botoșani un capăt de linie secundară. Începând cu sfârșitul secolului XIX apar primele semne de amorțeală economică, orașul fiind din ce în ce mai izolat de rețeaua principală feroviară.

Pentru că dacă, rutier, Botoșanii se aflau la o foarte mare răspântie, feroviar, a fost o puternica lovitură dată acestui oraș, prin deplasarea capitalurilor spre alte orase, emigrarea forței de muncă, a intelectualilor. În 1905, Camera de Comert și Industrie Botoșani consemnează într-un raport că "Botoșani, din vechime cel mai renumit centru comercial și agricol al Țării de Sus, astăzi este un oraș de mâna a treia, de nu va ajunge și mai rău".

Specialistii vremii precizează chiar că netăgăduit, "cea dintâi și mai însemnată cauză a acestei scăderi este că orașul a fost lăsat la o parte de rețeaua principală a căilor ferate".

Dar previziunile cele mai sumbre ale Camerei de Comerț se adeveresc. Dacă în 1870 Botoșanii aveau aproape 40.000 de locuitori, în 1956 statisticile înregistrează doar 29.565, în situația în care celelalte orase cresc de 3-5 ori (Galati, Sibiu), de 6 ori (Bucuresti, Cluj) sau chiar de 9-10 ori (Constanta, Hunedoara).

Decăderea Botoșanilor este un caz singular, orașul suferind în tăcere un fenomen diagnosticat de specialiști drept patologie geografică. Așa se face că un loc cu o istorie fascinantă, Orasul Domnițelor, Orașul Grădinilor, se transformă lent într-o zonă de ermetism local, fenomen ce caracterizează un ținut unde producția rămâne pe loc, se mișcă anevoie sau nu se valorifică. Acesta este, în termeni științifici, primul semn al subdezvoltării.

O revenire pare să se petreacă după al Doilea Război Mondial. Era vorba, în fapt, despre o industrializare masivă, forțată. În primele decenii ale perioadei socialiste (1948-1968), ne spune Vasile Nimigeanu, s-au constituit: Uzinele textile "Moldova" (1949-1950), Fabrica de confecţii (1949-1950), Întreprinderea de maşini agricole şi industrie alimentară (IMAIA, 1949-1950), Întreprinderea de morărit şi panificaţie (cuprinzând moara, existentă din 1910 şi Fabrica de pâine, din 1965), Întreprinderea de colectare şi industrializare a laptelui (cu Fabrica unt din 1965), Întreprinderea de industrie locală "Flamura Roşie" şi Cooperativele "Înfrăţirea", "Progresul" şi "Confecţia".

În anul 1968, municipiul Botoşani a devenit reşedinţă de judeţ, dar întreg judeţul a intrat în categoria zonelor subdezvoltate. "În acest context politic favorabil, s-a demarat dezvoltarea industriei într-un ritm alert, forţându-se implantarea unor unităţi de talie mijlocie şi mare, care să poată prelua un însemnat volum de forţă de muncă disponibilizat din agricultura cooperativizată", ne spune acelasi Vasile Nimigeanu. Au intrat succesiv în producţie, prin reorganizare sau nou-construite: Întreprinderea de industrializare a cărnii (1968-1980); Întreprinderea de vinificaţie şi produse spirtoase (1971), devenita apoi SC.VINALCOOL S.A.; Întreprinderea de utilaje şi piese de schimb (1972-1977), devenita SC.MECANEX S.A.; Fabrica de nutreţuri combinate (1975); Electrocontact (1975-1979), devenita SC.ELECTROCONTACT S.A.; Intreprinderea de izolatori electrici din sticlă (1977), devenita SC.ALCOOR S.A.; Întreprinderea mecanică (1976), devenita SC.MECANICA S.A.; Întreprinderea de prelucrare a lemnului (1977-1980); Fabrica de articole tehnice din cauciuc (1978-1980), devenita SC.ARCA S.A.; Filatura de fire şi fibre de melană (1978-1980), devenita SC.FIRMELBO S.A.; Integrata de in (1979-1980); Fabrica de caşcaval (1982).


Anii 2000 - anii pustiului în era supermarketurilor!

Ce s-a întâmplat după 1989 cu toate aceste fabrici? Cum s-au făcut restructurările, privatizările? Cum s-au topit în câțiva ani coloșii industriali pentru a face loc marilor supermarketuri? Cât mai produce orașul și cât consumă, achiziționând în special produse din import, de la legume și fructe la îmbrăcăminte și toate cele?

În anii 2000 avem un județ sărăcit, readus la colțul de rușine al economiei românești. Cu industria prăbușită, ne lăudăm astăzi, în schimb, cu un megaparc de distracții și agrement, cu un stadion în care bogații fotbalului ne mai spun câți bani să investim ca să corespundă standardelor dumnealor. Cu o cale ferată spre Verești pe care în curând vor putea circula locomotivele cu cai, cu o altă linie ferată îmbufnată la Hârlău, incapabilă că urce până la Botoșani. Cu un drum spre Iași care sperie investitorii și care îi obligă pe ai noștri politicieni, bieții, să aleagă mai degrabă avionul atunci când se pornesc spre parlament. Dar avem un teatru transformat în moloz, un altul pentru copii, într-o clădire veche ce stă să cadă, o filarmonică fără sediu. 

Ce s-a întâmplat, în decursul unui secol și jumătate, încât acest oraș să se transforme într-o urbe ocolită de investitori, părăsită de tinerii intelectuali, uitată de politicieni?

O întrebare la care nu avem nevoie de răspuns. Ci de o abordare serioasă, asumată, nu doar de la o campanie electorală la alta, ci împreună, indiferent de culoare politică, indiferent de guverne și alte găselnițe. Încă nu e prea târziu!

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

MARIA MOȘNEAGU: "Părintele Justin Pârvu s-a uitat la mine și mi-a spus: tu să scrii, că poți!"

Vineri, 20 Octombrie 2017
1674

Femeie simpla, curata, luminoasa. Are 75 de ani. A venit pe lume in anii grei ai razboiului. Tata era pe front cand s-a nascut micuta Maria, al cincilea copil al unei familii de tarani saraci. Pe...

Profesorul din Ibăneştii Botoşanilor, cu 8 brevete de invenţie!

Vineri, 20 Octombrie 2017
491

Prof. univ. dr. ing. Ioan Şt. Ibănescu s-a născut la 20 octombrie 1923, în comuna Ibăneşti, din judeţul Botoşani. A urmat şcoala elementară în satul natal (1930-1936), iar &i...

IPS Teofan, Cetățean de Onoare al Botoșanilor, împlinește astăzi 58 de ani!

Joi, 19 Octombrie 2017
912

A fost deseori numit "copilul de suflet" al PF Parinte Teoctist si privit drept viitorul Patriarh al Romaniei. A batut drumurile Moldovei si ale Botosanilor, impreuna cu PF Teoctist, si a pr...