S-au strâns pe peronul gării unul câte unul, cu întrebările agățate de privire și cu nerăbdarea în talpă. Îmbrăcați lejer, pregătiți pentru canicula care deja mușcă nemilos din dimineața de iulie, unsprezece copii și profesoara lor urcă în trenul care îi duce către Leorda. Sunt entuziaști, sunt bucuroși să fie împreună într-o zi de vacanță. Fiecare pitește în rucsac o carte. Aceeași carte: "Vin de păpădie", de Ray Bradbury.
Sunt năzdrăvanii de la Clubul de lectură ”Provocar(t)e”. Cei mai mulți de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” din Botoșani, câțiva ”din oraș”. Au citit cartea, iar acum se adună ”pentru discuții”. Sunt frumoși, toți cu o bună cuviință tandră. Căldura din tren nu le topește entuziasmul. Unii sunt la prima călătorie pe calea ferată! Iustin e și la prima participare la Clubul de lectură. Trece abia în a cincea și e singurul care a venit cu altă carte: Harry Potter, de J. K. Rowling. Călătoria-i place, ”gura nu-i mai tace”! A copilărit în Leorda și, ”doamna, știu fi-e-ca-re colțișor, o să vă arăt tot!”. Doamna îi răspunde cu un zâmbet ștrengăresc. Știe ea ce știe!
Mihaela Arhip este ”Doamna de Română”. Cea care i-a provocat și pe ei să fie mai mult decât simpli elevi. Să fie prieteni, să învețe că școala nu înseamnă doar manual, să fie curajoși, curioși, să pună întrebări și să caute răspunsuri. Așa a început, în urmă cu aproape doi ani, Clubul de lectură. Mai întâi au venit cinci copii. Apoi, unul câte unul, s-au alăturat și alții… Unii s-au retras. ”Când au înțeles că noi aici chiar citim…”, spune prof. Mihaela Arhip. Cărțile sunt alese și ele ”democratic”: o dată propune Doamna, o dată grupul (se ”culeg” titlurile, apoi se votează și se alege cartea pe care o vor citi toți și o vor discuta la următoarea întâlnire). Întâlnirile au farmecul lor, de fiecare dată cu alt parfum. S-au întâlnit la Muzeul Satului din Suceava, la Complexul Muzeal din Botoșani, la Cafeneaua Artelor, la Casa Corpului Didactic…
Acum s-au adunat pentru a 11-a întâlnire. La Leorda. ”O să vă arăt locurile unde am copilărit”, îi anunță Doamna imediat ce coboară în Gara Leorda și anunțul este urmat de scurte chiote de bucurie.
Iustin e în frunte, rotind privirea în toate părțile: aici e școala unde lucrează bunica mea, aici a fost o fabrică de cereale, acolo… În spate, băieții mai mari ”fură startul”. Au început deja să împărtășească idei din ”Vin de păpădie”… Pândesc fiecare colțișor de umbră, se bucură la fiecare băncuță ”tricoloră”, nu refuză nici vișinele sau dudele care le apar în cale. În Leorda, în iulie, au ”izbucnit” în floare toți salcâmii!
Fetele sporovăiesc încet, într-o complicitate frumoasă și veselă. Doamna supraveghează, atenționează, verifică. Se vede că e bucuroasă de fiecare clipă petrecută împreună cu puștii fantastici de la Provocar(t)e. ”Eu știu de la ce clasă vin ei doar privindu-i”, îmi spune și nedumerirea mea primește imediat răspuns: ”Uite, Alesia, dacă o privești – și îmi face semn să privesc în zona gâtului, unde un semn roșiatic se vede de departe – știi că face vioară!”. Alesia zâmbește delicat și Doamna exemplifică mai departe: ”Degetele pianiștilor sunt întoarse de atâta apăsat pe clape, pe cei de la instrumentele de suflat îi cunoști după buze…”.
Copiii de la Clubul de lectură sunt imaginea unei generații pe care nu de puține ori o judecăm greșit. Sunt buni cu adevărat sau doar victime ale unui sistem ”de carton”? Sunt conștienți de menirea cu care au fost înzestrați sau – așa cum îi bănuim pe nedrept – blazați și superficiali?
Îi privesc pe furiș. Pe Antonio-Teodor îl știu, l-am văzut într-o emisiune-concurs la televizor, unde a impresionat o țară întreagă. Pe Alesia am ascultat-o deseori – cu vioara ei – la evenimente culturale de tot soiul. Miruna e ”Fata cu cobza” și descopăr că e și o mare iubitoare de cărți. Vlad e voluntarul care iarna trecută ne-a fermecat cu colindele și zâmbetul lui atât de generos, Răzvan e ”specialistul” în toate cele… ”Toți sunt copii foarte buni”, aflu de la Doamna de Română, ”sunt olimpici naționali, toți foarte buni și la carte și la instrumente”.
Într-o zi caniculară din vacanța de vară, 11 copii bat ulițele unui sat în căutarea unui ”loc unde să discutăm despre carte”. Răcoarea copacilor îi atrage, podețul parcă desprins din povești le poariă pașii spre pârâu. Popasul începe cu un scurt răgaz pentru masă. Apoi cartea își face loc și discuțiile încep să curgă asemenea pârâului din apropiere.
”Am povestit cartea "Vin de păpădie" scrisă de Ray Bradbury, o carte al cărei subiect se învârte în jurul amintirilor autorului din copilărie, cu lecții și ghidușii specifice copilăriei”, spune Miruna, încântată de timpul petrecut alături de colegii de Club. ”Aici nimeni nu te judecă, nu te supără sau nu te face să te simți inferior. Aici toți avem grijă unii de alții, râdem cu gura până la urechi, glumim și ne jucăm”.
Pentru cei 11 năzdrăvani, Clubul de Lectură nu este doar o activitate extrașcolară, ”ci și un mijloc de a forma prietenii, de a ne accepta, de a fi mai înțelegători, mai buni, de a ști ce e bine și ce e rău, de a socializa, de a ști când trebuie să vorbim și când trebuie să tăcem, de a ști când să spunem "da" și când să spunem "nu", de a ne MATURIZA”, mai spune Miruna, ”Fata cu cobza” îndrăgostită de Carte și cu drag de citit.
Pentru cei 11 puști fantastici, Clubul de Lectură înseamnă mai mult decât disponibilitatea de a te apropia de o carte. El vine și cu răbdarea de a o parcurge pagină cu pagină, cu bucuria de a te lăsa cuprins de poveste, dar mai ales cu nerăbdarea de a împărtăși cu ceilalți idei, impresii.
Leorda a fost de poveste. Cu salcâmii în floare și păpădii uriașe, cu natura de un verde înviorător și sănătos, ca în pădurile Sfintei Vineri. Preț de câteva ore, 11 copii s-au bucurat de tot ce natura le-a oferit. Au ”adăpat” fluturi și vrăbiuțe, s-au ”înfruptat” sățios din bucuria de a fi împreună. Nu au lipsit jocurile copilărești, iar Miruna i-a încântat cu vocea ei minunată.
Petrecând o zi cu acești copii înțelegi că, într-o lume în continuă schimbare, în care informația este la un click distanță, rolul profesorului depășește cu mult simpla predare a lecțiilor dintr-o programă școlară.
Iar atunci când vorbim despre predarea Limbii Române, cartea - ca simbol al cunoașterii și al învățării - devine un instrument esențial în mâinile unui dascăl dedicat, care își asumă menirea de a dezvolta armonios elevii. Această misiune nu se rezumă doar la îndeplinirea unor obligații profesionale, ci implică o profundă responsabilitate față de formarea caracterului și a valorilor tinerilor.
Prin intermediul cărților, profesorul poate deschide porți către lumi noi, către idei inovatoare și perspective diverse. Această abordare îi ajută pe elevi să își dezvolte gândirea critică și să își formeze propriile opinii. Un profesor care încurajează discuțiile și dezbaterile pe marginea lecturilor nu doar că îmbogățește cunoștințele elevilor, dar le și dezvoltă abilitățile de comunicare și argumentare.
Cititul este o activitate fundamentală în dezvoltarea intelectuală și emoțională a elevilor. Iar participarea la un club de lectură nu doar că încurajează apropierea de cărți, dar și cultivarea unor abilități esențiale care îi vor însoți pe elevi pe parcursul întregii vieți.
.JPG)
