de Cătălin Borangic, istoric:
Popor bisericos suntem, mustind de credințe, cutume, obiceiuri, mentalități și idei religioase. Sau aproape religioase.
Una dintre aceste „aproape religioase” este secta care are un cult al eșecului în firea credincioșilor săi.
Spre deosebire de celelalte culte și instituții religioase de pe la noi, „Cultul eșecului” nu are biserici, locuri de întâlnire, dogme complexe ori rituri exotice. Au doar un set de mantre.
Cu toate astea nu cred că există cineva care nu a întâlnit măcar o dată vreun membru al sectei.
Sunt peste tot, dar în general adepții sectei fac parte din colective care se ocupă cu munca, cu producția, par oameni de ispravă, ascultători, plini de bune intenții. Nu se deosebesc cu nimic de ceilalți concetățeni.
Asta până trebuie să prezinte rezultatele muncii lor, produsele, rezolvările, soluțiile cerute.
Este exact momentul când bisericosul în cauză începe să recite din crezul sectei. O să-l recunoașteți rapid dacă observați că fiecare vers din mantră va începe cu „nu”.
”Nu am ajuns, nu am găsit, nu mi s-a dat, n-am fost ajutat, nu era corect ce s-a făcut, niciodată nu, nu mi s-a spus, nu am avut, nu a venit, nu a făcut bine, nu eu” și multe aletele din cheia asta.
În general, sectantul va pierde cu plăcere mult timp să explice cauza eșecului, lipsurile care au dus la eșec, valoarea și dimensiunea eșecului, uneori consecințele, dar niciodată ceva constructiv, care să elimine eșecul sau măcar să deschidă vreo perspectivă nouă.
Va avea foarte mare grijă să nu spună „n-am știut sau n-am putut”.
Pentru că eșecul nu este niciodată al lui!
El ar fi făcut fapte grozave dacă Universul nu conspira.
Toată construcția va jalona vizibil drumul până la vinovat, care sub nici o formă, în nici un Univers nu este el. Din această cauză rareori lucrează singur, căci postura de singuratic îl vulnerabilizează.
Din această cauză, dacă este lăsat să peroreze, se va osteni suplimentar în găsirea vinovaților pentru eșec.
Este primul impuls să caute vinovați și niciodată soluții de remediere.
De aceea, nu are nici o remușcare să paseze vina pe colegii care doar l-au ajutat ori ignorat, pe ceilalți membri ai echipei, adesea fără ca aceștia să fie de față, pe terți, situații, vreme, calitatea materialelor, destin, răutatea oamenilor, ghinion, guvern, dușmani sau incompetența și lipsa de implicare a tuturor.
În caz că totuși, din cine știe ce noroc, iese bine treaba, rareori fiind el soluția, va începe mantra a doua, la fel de lungă și duioasă. Asta începe la fiecare vers cu „eu”.
