de Cătălin Borangic, istoric:
Popor bisericos suntem, mustind de credințe, cutume, obiceiuri, mentalități și idei religioase. Sau aproape religioase.
Una dintre aceste „aproape religioase” este secta care are un cult al eÈ™ecului în firea credincioÈ™ilor săi.
Spre deosebire de celelalte culte È™i instituÈ›ii religioase de pe la noi, „Cultul eÈ™ecului” nu are biserici, locuri de întâlnire, dogme complexe ori rituri exotice. Au doar un set de mantre.
Cu toate astea nu cred că există cineva care nu a întâlnit măcar o dată vreun membru al sectei.
Sunt peste tot, dar în general adepÈ›ii sectei fac parte din colective care se ocupă cu munca, cu producÈ›ia, par oameni de ispravă, ascultători, plini de bune intenÈ›ii. Nu se deosebesc cu nimic de ceilalÈ›i concetățeni.
Asta până trebuie să prezinte rezultatele muncii lor, produsele, rezolvările, soluÈ›iile cerute.
Este exact momentul când bisericosul în cauză începe să recite din crezul sectei. O să-l recunoaÈ™teÈ›i rapid dacă observaÈ›i că fiecare vers din mantră va începe cu „nu”.
”Nu am ajuns, nu am găsit, nu mi s-a dat, n-am fost ajutat, nu era corect ce s-a făcut, niciodată nu, nu mi s-a spus, nu am avut, nu a venit, nu a făcut bine, nu eu” È™i multe aletele din cheia asta.
În general, sectantul va pierde cu plăcere mult timp să explice cauza eÈ™ecului, lipsurile care au dus la eÈ™ec, valoarea È™i dimensiunea eÈ™ecului, uneori consecinÈ›ele, dar niciodată ceva constructiv, care să elimine eÈ™ecul sau măcar să deschidă vreo perspectivă nouă.
Va avea foarte mare grijă să nu spună „n-am È™tiut sau n-am putut”.
Pentru că eșecul nu este niciodată al lui!
El ar fi făcut fapte grozave dacă Universul nu conspira.
Toată construcÈ›ia va jalona vizibil drumul până la vinovat, care sub nici o formă, în nici un Univers nu este el. Din această cauză rareori lucrează singur, căci postura de singuratic îl vulnerabilizează.
Din această cauză, dacă este lăsat să peroreze, se va osteni suplimentar în găsirea vinovaÈ›ilor pentru eÈ™ec.
Este primul impuls să caute vinovați și niciodată soluții de remediere.
De aceea, nu are nici o remușcare să paseze vina pe colegii care doar l-au ajutat ori ignorat, pe ceilalți membri ai echipei, adesea fără ca aceștia să fie de față, pe terți, situații, vreme, calitatea materialelor, destin, răutatea oamenilor, ghinion, guvern, dușmani sau incompetența și lipsa de implicare a tuturor.
În caz că totuÈ™i, din cine È™tie ce noroc, iese bine treaba, rareori fiind el soluÈ›ia, va începe mantra a doua, la fel de lungă È™i duioasă. Asta începe la fiecare vers cu „eu”.
