Concertul de colinde „Bucuria Nașterii Domnului”, o seară de lumină și mărturisire la Botoșani

Concertul „Bucuria Nașterii Domnului”, care a adunat peste 700 de invitați, rămâne și în acest an un reper cultural și duhovnicesc pentru municipiul Botoșani, marcând începutul perioadei de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Mântuitorului.

Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” din Botoșani a devenit duminică, 7 decembrie 2025, un adevărat altar de bucurie și comuniune, găzduind concertul de colinde „Bucuria Nașterii Domnului”, organizat de Protopopiatul Botoșani. Evenimentul a reunit numeroase grupuri corale din parohiile botoșănene, care au adus înaintea publicului vestea Nașterii Domnului cu emoție, dăruire și credință.

De la ora 17.00, în mijlocul colindătorilor și al credincioșilor veniți în număr mare, s-a aflat Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care a participat la eveniment și a adresat, la final, un cuvânt de binecuvântare tuturor celor prezenți.

 

Pe scenă au urcat:

Grupul vocal-instrumental „Anastasis” al Parohiei Joldești-Vorona;

Corala de copii „Sfântul Antonie cel Mare” a Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare” Botoșani;

Corala de copii „Sfânta Irina” a Parohiei Pacea;

Corul Protopopiatului Botoșani „Emanuel Zmeu”;

Corala mixtă „Ștefan Voievodul” a Parohiei Cătămărești-Deal;

Corala Bisericii Militare Botoșani.

Fiecare moment artistic a fost primit cu aplauze și emoție, într-o atmosferă caldă și festivă. Alternanța dintre vocile copiilor și cele ale corurilor mixte a oferit un caracter dinamic și divers concertului, subliniind unitatea generațiilor chemată de colindul sfânt.

În încheiere, Preasfințitul Nichifor a adus mulțumiri tuturor celor implicați – preoți, dirijori, copii, tineri și adulți – pentru dăruirea și osteneala lor, subliniind că astfel de întâlniri întăresc comunitatea și reaprind în suflete lumina lui Hristos:

Atunci când ne luăm viața în serios; când o purtăm cu grijă, acoperind greșeala aproapelui – nu pentru a o îndreptăți, ci pentru a ne face părtași la durerea și neputința lui, rugându-ne și însoțindu-l pe cale – atunci suntem următori ai lui Hristos. Atunci și noi călătorim spre peșteră, făcându-ne asemenea magilor și păstorilor.

A fost, așadar, o întâlnire de generații: cei ce vestesc – colindătorii – următori îngerilor, iar cei ce primesc colindul – următori magilor și păstorilor. Și unii, și alții sunt aleși de Dumnezeu; și unii, și alții primesc bucuria Lui. Iar atunci când primim un dar, o bucurie, ne arătăm recunoscători. De aceea, ceea ce ne-a adunat în această seară este mulțumirea pentru taina Nașterii Domnului, mulțumirea pentru darul vieții, mulțumirea pentru Hristos, Fiul trimis în lume să vestească biruința asupra morții.

Cu această mulțumire să mergem înainte în zilele Crăciunului. Cu această mulțumire să ne îmbrățișăm unii pe alții. Cu această mulțumire, mai ales, să purtăm în noi cuvântul Domnului: „Îndrăzniți, nu vă temeți! Eu am biruit lumea.” Să îndrăznim binele, să îndrăznim adevărul, să îndrăznim iubirea.

Căci schimbarea lumii începe cu schimbarea inimii. Hotărârea de a nu ne face părtași la minciună și la rău, de a nu fi complici la păcatul care îndepărtează lumea de Dumnezeu, ne pune, până la capăt, alături de magi, de păstori, de femeile mironosițe și de apostoli: împreună-lucrători ai lui Hristos.

Sursa: Doxologia

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect depus în Parlament: Fără închisoare pentru deținerea de droguri pentru consum propriu! Ce părere aveți?

Wednesday, 7 October 2026

Un proiect de lege depus la Senat de Victoria Stoiciu propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. Fapta ar urma să fie sancționată cu amendă contravențională, în t...

Durere fără margini: Cosmin, adolescentul care a mobilizat o întreagă comunitate, s-a stins pe patul de spital!

Wednesday, 7 October 2026

La doar 17 ani, Cosmin a suportat chinul trupesc, după ce a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă. Acum, familia trăiește durerea cruntă a pierderii unui copil aflat în floarea vieții. ...

Aproape 16.300 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți. Când se organizează la Botoșani!

Wednesday, 7 October 2026

Aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Evenimentul se va de...