Cuviosul Patapie era de loc din Teba Egiptului şi alegând viaţa călugărească a urmat lui Hristos, nevoindu-se mulţi ani în pustie. Apoi, a venit la Constantinopol, unde a făcut multe şi mari minuni: le-a redat orbilor vederea, i-a tămăduit pe cei care sufereau de hidropizie, ungându-i cu untdelemn sfinţit, a izgonit demonii şi a vindecat bolile cele greu de vindecat. Sfântul Cuvios Patapie, după ce a trăit o viaţă sfântă, în conformitate cu învăţăturile Evangheliei, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu în pace. În vremea stăpânirii turceşti, sfintele sale moaşte au fost ascunse de monahi într-o peşteră din munţii Gherania, în apropierea satului Lutraki, de lângă Corint, unde au rămas uitate vreme de aproape patru veacuri, fiind descoperite în chip minunat în anul 1904. De aceea, acolo s-a întemeiat o mănăstire, unde credincioşii vin spre a cinsti moaştele întregi şi bine înmiresmate ale Cuviosului Patapie, făcătorul de minuni.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte şi pe Sfinţii Apostoli din cei 70, Cezar, Tihic şi Onisifor. Despre Sfântul Onisifor ştim că a fost Episcop al Cezareei. Sfântul Apostol Tihic a fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. În timpul primei întemnițări a Sfântului Pavel, el a dus Epistolele către Efeseni și către Coloseni. „Toate câte mă privesc pe mine le va face cunoscut Tihic, iubitul frate, credincios slujitor şi împreună-rob cu mine în Domnul. L-am trimis pe el la voi tocmai pentru aceasta, ca să ştiţi cum ne aflăm şi ca să mângâie inimile voastre” (Coloseni 4, 7-8). Toţi aceşti Sfinţi Apostoli au vieţuit cu frică de Dumnezeu şi au păstorit cu cuvioşie poporul şi Bisericile încredinţate lor. Îndurând multe încercări pentru Hristos-Domnul, au fost ucişi de închinătorii la idoli, primind astfel cununa muceniciei din mâinile lui Dumnezeu.