de Cătălin Borangic, istoric:
Nu știu cine a remarcat, dar perioada de după 1989 este marcată profund de un anume soi de mesianism.
De la Frontul Salvării NaÈ›ionale la Uniunea SalvaÈ›i România, mai toate grupările politice È™i-au propus cu aplomb să ne salveze.
N-a contat și nu contează dacă trebuia, dacă voiam, dacă metoda era salvatoare sau nu, pentru salvatori conta misiunea lor cu accente divine, asumată, și mai puțin subiectul salvării.
Nu-mi iese din minte gestul unei astfel de săritoare la necaz care, încercând să salveze un copil lovit de o maÈ™ină prin nu È™tiu ce sat, în loc să cheme ambulanÈ›a, a luat copilul leÈ™inat de pe asfalt È™i l-a zguduit serios, încercând să-l trezească. Numai că din smucelile nebunei, o coastă ruptă i-a perforat copilului inima È™i acela a murit. Ancheta a stabilit că ar mai fi avut zile dacă era lăsat în pace până soseau profesioniÈ™tii.
Povestea asta îmi aduce aminte zilnic de salvatorii de vocaÈ›ie care ne promit salvarea mai ceva ca cine È™tie ce cult religios, aplicându-ne tot felul de proceduri zguduitoare.
Mesianismul devine, cel puțin pentru mine, un avertisment.
Nu contest că nu or exista intenÈ›ii bune. Drumul către iad e pavat sănătos cu chestii de astea, dar istoria ne arată că toate miÈ™cările astea, toate ideologiile cu iz salvator au fost întotdeauna confiscate rapid. Iar unele au venit viciate gata chiar de la naÈ™tere.
RevoluÈ›iile au fost întotdeauna pornite de naivi, continuate de intriganÈ›i È™i exploatate de escroci.
Când se flutură treaba asta cu salvarea e imperios necesar să-È›i verifici portofelul. Mai ales dacă nu eÈ™ti în apă până-n gât.