de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Sentimentul meu tot mai acut este că epoca viitoare nu va mai fi despre dictatori fioroÈ™i È™i regimuri politice crude, care vor încălca drepturile È™i libertățile omului, ci despre dominaÈ›ia fără putință de reacÈ›ie a unor pretinÈ™i algoritmi, puteri invizibile È™i discreÈ›ionare.
Pedepsele aplicate nu vor fi nici proporÈ›ionale cu presupusele fapte, nici excesive în raport cu asemenea fapte, ca în vreme totalitarismelor de tristă amintire, ci vor fi pur È™i simplu aleatorii: aleatorii ca durată, ca întindere, ca È›intă umană, ca vină personală.
Regimul autocraÈ›iei digitale urmează acestei prime faze de copilărie romantică a reÈ›elelor sociale, în care am trăit din entuziasmul pozelor cu pisici, cu torturi aniversare È™i cu apusuri de soare.
Ceea ce părea la început o È™ansă de socializare, a devenit încetul cu încetul, în deplina noastră cedare, o necesitate de comunicare cotidiană, un mod de afirmare personală È™i de câÈ™tigare a notorietății.
După aceste începuturi, care nu au mai mult de 15 ani în urma lor, ne aÈ™teaptă o fază a cenzurii È™i restricÈ›iilor aleatorii, ca atunci când foloseÈ™ti un cuvânt pentru a denunÈ›a practicile oribile din spatele lui, iar presupusa inteligență artificială (care este, de fapt, doar prostie omenească multiplicată) consideră că faci apologia acelei practici.
Puterilor vizibile È™i identificabile, masive, le urmează puteri minuscule, invizibile, epidermice, care se vor strecura în toate cotloanele vieÈ›ii noastre È™i colective È™i o vor lua în posesie bucată cu bucată, cedată adeseori de noi înÈ™ine de bună voie, de dragul unei mai mari expuneri personale.
Puteri a căror iregularitate nu mai are nimic de-a face cu disciplinele moderne, nici măcar cu normele liberale sau neoliberale postmoderne, ci care vor face tocmai din aleatoriu, din dependență și din indiscriminare uneltele unei luări complete sub control a existențelor noastre.
Iar acestor puteri nu avem cum sa le scăpăm: nu există graniÈ›e în spatele cărora să ne refugiem, nu există casă care să nu fie perforată de o mie de ori pentru a transmite date, nu există cabană în pădure sau insulă pustie pe care să nu bată semnalul.
Avem un imens È™antier etic în față noastră. Dacă nu ne apucăm de el cât mai degrabă, până È™i jocurile noastre politice sau spectacular-mediatice vor deveni neînsemnate, căci previzibile È™i inofensive.
Avem de construit un ethos al lumii digitale, practici ale reÈ›elelor sociale, în care libertatea, dependenÈ›a, puterea È™i restricÈ›iile au căpătat deja înÈ›elesuri noi, la care noi de fapt nici nu am contribuit în vreun fel.