Lăcașul închinat Sfântului Nicolae se pregătește de sărbătoare!

De această biserică din municipiul Botoșani au aparţinut trei bresle: a pescarilor, a brânzarilor şi a ciubotarilor.

Sâmbătă, 6 decembrie, este sărbătoare într-o parohie din oraș. Data la care s-a construit Biserica ”Sfântul Nicolae”, din municipiul Botoșani, nu se poate şti cu siguranţă dar, însă cronicarii sunt de părere că lăcașul de cult este mai vechi de sec. XIX.

Documentele s-au pierdut, fiind arse, după cum se spune, odată cu casele preotului, unde se păstra arhiva, aşa că ceea ce este astăzi e numai de la 1894 încoace, dar şi acestea incomplete.

 

Că biserica este din sec. XVIII se poate deduce de pe inscripţia ce se găseşte deasupra locului unde a fost vechea uşă de intrare şi în care ni se spune că această biserică este zidită din piatră la anul 1808 pe locul unei biserici de lemn. Iată această inscripţie: „Această Sfântă Biserică ce să prăznueşte hramul Sf. Ierarh Nicolae întâi fiind de lemn făcută de unul Sandu Borcilă Dumitraş şi cum s-a prefăcut cu ajutorul lui Dumnezeu prin mila pravoslavnicilor creştini de piatră în vremea stăpânirii marelui împărat Alexandru Pavlovici, a toată Rosia, la anii de la Hristos 1808, mai 11".



Data întemeierii bisericii trebuie pusă între anii 1762 -1808. Se găseşte la această biserică o icoană pe care este zugrăvit Sf. Ilie şi împrejur viaţa lui, iar deasupra Sf. Ierarhi Atanasie, Chiril şi Ioan cel Milostiv, Sf. Spiridon şi Sf. Nicolae cu data de 1797, martie 27. Dacă această icoană ar fi fost făcută odată cu biserica atunci ar trebui să i se dea data întemeierii – 1797, aflăm de pe sfnicolaebotosani.mmb.ro.

Din următoarea inscripţie aflăm: „1808 erei Ioan, Ecaterina, Vasile preot s-au făcut această sfântă biserică prin osteneală cu milostenie, mai, 30". Aşadar, aceştia trebuie să fie puşi ca primii ctitori la zidirea ei din nou.

Clopotniţa bisericii, cât şi pridvorul actual s-au făcut în anul 1832. Aceasta se vede de pe inscripţia pusă pe clopotniţă: „Această clopotniţă a Bisericii „Sf. Nicolae" s-a făcut prin străduinţa şi miluirea pravoslavnicilor hristiani, şi prin silinţa slujitorilor Sfintei Biserici, din piatră, în zidire din nou 1832".

În anul 1875 s-a făcut o reparaţie capitală a bisericii: s-a construit turn pe altar, s-a înălţat turnul de pe clopotniţă şi s-a acoperit peste tot cu tablă; s-a făcut din nou veşmântăria cu gropniţă dedesubtul ei.



De această biserică au aparţinut trei bresle: a pescarilor, a brânzarilor şi a ciubotarilor. În afară de aceste bresle au mai ajutat biserica familiile Borcea, Cerbu şi Urzică.

În anul 1906 această biserică avea numai trei case în cimitirul bisericesc, pentru locuinţa personalului.

Dintre preoţi slujitori: Pr. Vasile – 1808, Pr.  Ilie – 1821, Pr. Atanasie Vasiliu – 1854, Pr. Ilie Urzică, Pr. Gheorghe Urzică, Pr. Alexandru Urzică, Pr. Constantin Budeanu, Pr. Constantin Ifrimescu, mort în 1904, Pr. Constantin D. Possa din 1906, părintele Dan Irimia. În prezent, aici slujesc doi preoți: Marcel Asmarandei și Ioan-Bogdan Simionică.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vitaminele la vârsta adultă: de ce contează mai mult decât crezi

astăzi, 21:45

  Chiar dacă alimentația rămâne baza unui stil de viață echilibrat, realitatea este că nu întotdeauna reușești să îți asiguri toți nutrienții necesari doar din di...

Legislația Jocurilor de Noroc în România 2026

astăzi, 21:20

Conținut pentru persoane 18+ Cadrul legal pentru jocurile de noroc în România a evoluat semnificativ în ultimii ani. 2026 aduce noi modificări care afectează atât operato...

Vrei să devii ofițer în Armata României? Sunt sute de locuri disponibile!

astăzi, 20:00

Până pe 5 iunie 2026, te poți înscrie pentru unul dintre cele 674 de locuri disponibile în instituțiile militare de învățământ superior sau în universități ...

-->