de Ciprian Mihali, filosof, profesor universitar:
Cascada Bigăr s-a prăbușit. Unii spun că din cauze naturale, alții spun că din cauza unor exploatări psicicole iresponsabile. Starea de fapt este că o minunăție a naturii din România a dispărut, iar cei care o aveau în grijă nu sunt complet nevinovați.
Leg acest moment de maximă tristețe de modul în care ne administrăm patrimoniul natural. Am vizitat recent un alt loc nemaipomenit, la doar vreo 40 de km de Cluj: stufărișul de la Sic. Drumul până acolo e de basm, iar locul e cu adevărat spectaculos. Dar, asemeni multor locuri de acest fel, este complet neîngrijit, ba mai mult, a devenit un loc cu adevărat periculos.
Pentru că, așa cum penibil recunoaște autoritatea responsabilă cu îngrijirea locului, „stararea pontonului și a turnurilor de observare este într-o avansată stare de degradare”. Agenția Naturală de Arii Naturale Protejate, în repetatul ei analfabetism, ne anunță că e pericol de accidentare. Da, are dreptate, „stararea” care se află într-o avansată stare de degradare” este însăși starea relației noastre cu natura. Căci nu doar pontonul și turnurile sunt degradate, ci și responsabilitatea celor care ar trebui să facă în așa fel încât acest pericol să nu existe, reparând pontonul și asigurând zona. Treaba acestei ANANP este ca această „stare de degradare” să nu existe, nu să dea anunțuri prin care își recunoaște incompetența.
Dar, fără nicio surpriză, la fel de degradată este mintea compatrioților noștri care, după ce fumează și beau o doză de bere sau de energizant, evident că o aruncă în stufăriș, plin de deșeuri, căci pentru mulți români natura e doar toaleta lui publică.
Te cuprinde o tristețe nesfârșită când vezi cum ne comportăm cu natura și cu lucrurile frumoase din jurul nostru. Lemne putrezite, foișoare cu scânduri lipsă, care sunt adevărate capcane pentru orice vizitator, într-un loc care ar putea deveni un adevărat muzeu în aer liber al biologiei, un loc de învățare pe viu pentru toți copiii din împrejurimi, un spațiu de destindere și de informare privind ecosistemul fragil din acel loc.
Dar nu, nimic din toate acestea: un vânzator de kürtoskolàcs și un chioșc, în rest, nicio parcare amenajată, niciun loc de trecere securizată a străzii, niște panouri informative primitive, așa arată un loc care, asemeni multora, ar putea fi o referință în materie de turism științific și recreativ, de învățare, dar și un model de protejare a unui biosistem unic în România.
Multă neglijență, multă ignoranță, nicio preocupare (sau una minimală, slab educată) pentru copii, pentru vizitatori, pentru natură, pentru noi înșine până la urmă.