Din intersecția de la Bazar, călătorul urcă pe strada Ion Pillat, pe lângă Biserica ”Sf. Gheorghe”, ctitorie a Doamnei lui Petru Rareș. Pasul se iuțește apoi pe lângă Biserica ”Sf. Spiridon” și coboară ușor până în lunga stradă Tudor Vladimirescu. De aici, prin Popa Șapcă, intri în cartierul lipovenilor. Departe de civilizație, atât cât să te numești orășean, dar destul cât să îți amintești că, din orice parte a târgului vii, aici istoria nu s-a rătăcit în hățișurile memoriei. Este de ajuns să privești Biserica Lipovenească din apropiere, cu ale ei semețe turle ce par să stăpânească necuprinsul.
Astăzi vă invităm pe scurta, dar (încă) mult prăfuita alee ce poară numele lui Gheorghe Hasnaș, primaul Bootșanilor de la sfârșit de secol XIX. Trecătorul nefamiliarizat cu locurile este furat mai întâi de ”subțirimea” drumului, cât să încapă o mașină ceva mai ”dolofană”. Vestea bună este că, chiar în aceste zile, administrația municipiului reanilitează și asfaltează această zonă prea mult timp ignorată.
Aici, la jumătatea aleii, în fața ochilor se desfășoară o imagine de-a dreptul feerică: iazul înconjurat și de verde și de atâta amar de vreme.
Oamenii locului nu știu exact de când e acolo iazul. Să tot aibă suta de ani, spun unii. Nu a secat niciodată, nici măcar în vremea celor mai aprige secete. Zic alții că a fost al Boierului Miclescu, trecut apoi la CAP (Cooperativa Agricolă de Producție, în vremea comunismului). Înainte de 1989 chiar așa era cunoscut: ”iazul CAP-ului”.
Chiar dacă e acolo de vreun secol, mulți dintre botoșăneni nu au habar de existența lui. Nimeni nu știe al cui este astăzi..., doar că este un domeniu privat. La o căutare pe Google, iazul apare ca un desen fără denumire. Pe o altă pagină de internet, el este consemnat simplu, chiar dacă într-o notă ușor buclucașă: ”Lac Ceapeu”.
În ”lipovenime”, însă, dacă întrebi de iaz, încep să curgă poveștile cu iz de legendă. Îl știu toți, de multe generații. Bătrânii își amintesc și azi scăldatul strașnic din copilărie. Chiar dacă, spun ei, iazul era foarte adânc și periculos, luând și câteva vieți fragede. Tot aici se dădea la pește, iar iarna se lucra gheața, care era atât de curată încât era folosită în restaurante. Gheața era tăiată chiar din lac, de unde era cărată într-o ghețărie din apropiere. Din ghețărie ajungea, cuburi mari, în restaurante. Da nu numai. Lipovenii depozitau gheața în ghețărie, o înveleau cu paie ca să nu se topească, iar vara o foloseau pentru răcirea sticlelor cu bere sau cu vin. Asta s-a întâmplat până prin anii 60, când au început să apară frigiderele.
Poveștile nu se opresc aici. Vorbesc oamenii și despre un beci tainic… ”Și acum este un beci acolo, nimeni nu știe de el. E astupat, un beci mare și bun, trainic, unde ținea boierul fructele. Pe acolo ne jucam, noi copiii”. Își amintește Ștefan Paramanov, care dă mărturie că a călcat în beci, de unde a și mâncat fructele strânse peste an din livadă.
Secolul XIX este marcat, la Botoșani și întreaga Moldovă, de concentrarea familiilor boierești în orașe. ”Stabiliți mai întâi în vechea vatră a orașului sau la periferia acestuia, în locuințe cumpărate de la târgoveți sau construite pe tipicul tradițional, prezența boierilor nu s-a afirmat inițial printr-un program special de locuință, menit să vădească un nivel social deosebit”, scrie Eugenia Greceanu în lucrarea ”Ansamblul urban medieval Botoșani”, Ed. A II-a, revizuită și adăugată. Acum apar în târgul Botoșanilor locuințele boierești, ”care vor îmbogăți arhitectura orașului cu exemplare reprezentative pentru evoluția curentelor artistice europene, până în pragul primului război mondial”.
Tot Eugenia Greceanu vorbește despre fosta casa din strada Sf. Dumitru (Maxim Gorki) nr.14, care a aparținut familiei Miclescu. Așa se explică, probabil, de ce – potrivit mărturiilor lipovenilor de azi – la iazul din Aleea Gheorghe Hasnaș era doar o ”curte boierească, nu era nicio casă”.
Comuniștii le confiscă boierilor proprietățile. Mulți sunt hăituiți, urmăriți ani la rând și băgați în pușcării. Micleștii au avut aceeași soartă. Cazul cel mai cunoscut este al lui Radu Miclescu (1935-2019), care a fost arestat la doar 16 ani, după ce vreme de 3 ani a fost căutat și-n gaură de șarpe. Alături de Radu Miclescu a intrat în închisoare și tatăl său, Gheorghe Miclescu, ofițer de aviație. În martie 1949, proprietățile familiei, printre care și conacul de la Călinești, au fost confiscate de stat.
Iazul de pe ulița cu nume de vechi primar păstrează, ca o taină, povești despre oamenii strașnici care au trăit demult. Boieri sau târgoveți, lipoveni sau români, copii sau bătrâni. O lume care a apus și pe care o mai căutăm, uneori, în întinderea apei din oraș, de pe Aleea Gheorghe Hasnaș...
Foto: Știri Botoșani / Florin Timofte
.jpg)
