Armata este o lume a bărbaților care scoate la iveală nu doar duritatea, violența, agresivitatea, revolta. Armata îi constrânge pe bărbații duri să devină prieteni, să apere puțina inocență care le-a mai rămas și să împărtășească sentimente pe care altfel le-ar fi strivit sub talpa groasă a ghetei ostășești.
Dramaturgul Arnold Wesker, cel numit în anii 60 "cel mai radical dintre tinerii furioși", a reușit să atragă atenția asupra intoleranței cazone cu un text care, dincolo de faptul că ne dezvăluie umilința inferiorilor și obtuzitatea superiorilor, ilustrează dureros vulnerabilitatea ființei umane.
Spectacolul "Cartofi prăjiți cu orice", montat la Botoșani de regizoarea Antonella Cornici (care a regizat aici și "Privește înapoi cu mânie"), este o reașezare în timpul actual a poveștii lui Arnold Wesker. Mai exact, atmosfera cazonă este adaptată unei baze NATO din zilele noastre. Viziune care a tras după sine un întreg arsenal de imagini și sunet, arsenal menit să întregească atmosfera și să adauge un plus de conștientizare pentru publicul tânăr, mult mai familiarizat, probabil, cu imaginea soldatului NATO decât cu cea a unui recrut de la mijlocul secolului trecut.
"Cartofi prăjiți cu orice" a avut până acum două reprezentații pe scena Teatrului Mihai Eminescu Botoșani: o premieră de duminică, în straie de sărbătoare și cu emoție inoculată unui public în mare parte adult, și o reprezentație de miercuri seara, în cadrul Festivalului Adolescent Amfiteatru, cu spectatori tineri și foarte tineri, cu reacții necenzurate și explozii spontane, mai ales la scene și expresii cu vădit mesaj sexual. Două spectacole diferite, dar la fel de bine așezate în scenă, la fel de bine conduse, poate ușor exagerate în zonele în care s-a anticipat reacția sălii în funcție de publicul său (adult sau adolescent).
O distribuție inspirată, o adaptare a textului reușită, jocul atent dozat în interpretare, chiar dacă pe alocuri replicile sunt rupte, "furate" de tensiunea crescândă, când acțiunea se lasă ușor condusă de ritmul sonor. Actorii au reușit personaje care se disting în peisajul scenic, personaje care se individualizează pe parcursul acțiunii, într-un crescendo care emoționează cu fiecare nouă atitudine, trăsătură, urmă de umanitate care transpare în momente cheie ale spectacolului. De remarcat, de asemenea, momentele în care actorii au reușit să creeze un personaj colectiv – recrutul, cu accente pe text și reacții bine surprinse și exploatate regizoral.
Este interesant cum o femeie-regizor încearcă (și îi și iese) să pătrundă într-o lume a bărbaților în mijlocul cărora aruncă – precum vechii stăpânitori în groapa cu lei– două femei, două actrițe care reușesc să mențină și să sporească tensiunea acolo unde rolul lor devine unul esențial. În fapt, rolul personajelor-femei este tocmai cel de a-i uni pe bărbați.
Remarcabilă, de asemenea, construcția personajului Hill, interpretat de Marius Rogojinschi. Contribuția regizoarei se simte încă din modul în care a selectat și dozat replicile, în așa fel încât ele să descopere treptat și surprinzător nu doar asprimea și rigurozitatea sergentului, cât mai ales trăsăturile sufletești ale acestuia. Marius Rogojinschi nu exagerează, chiar dacă la prima vedere pare că se impune prin agresivitate verbală. Tocmai lipsa de ostentație, tăcerile din momentele de tensiune maximă și moderația gestuală atrag și mai mult atenția asupra sa.
Recruții poartă numele matricolelor, fiind pe alocuri identificați și prin nume care adaugă personajelor trăsături specifice. Răzvan Amitroaei este Matricola 247, Mike. Mezinul grupului, acționează instinctual, nestăvilit, imprudent. Bogdan Muncaciu - Matricola 284, Vladimir - este cel mai mare dintre recruți, dar și cel care tinde să cedeze primul în fața ispitelor și farmecelor feminine. Bogdan Muncaciu excelează și aici în expresivitate, reușind momente de o plasticitate corporală cuceritoare, apreciate din plin de publicul mare și mic. Ioan Crețescu - Matricola 252, Chas, știe să creeze momente de ilaritate, dar și surprinde în scenele de profunzime sufletească. El este elementul-surpriză al spectacolului. Matricola 272, Ghimby este Radu Dragoș, un personaj încă nu destul de mult exploatat de către regizori. Radu Dragoș se întoarce în postura de soldat după ce, în urmă cu mulți ani, reușea un personaj de excepție în spectacolul "Make love not war", alături de Traian Andrii, în regia lui Adi Carauleanu. Matricola 277 este purtată de Mihai Donțu, cu numele Iureş. Mihai Donţu punctează câteva momente în spectacol, dar mai mult are menirea să susțină jocul personajului-colectiv, să completeze scene comice (precum cântecul de la petrecerea de Crăciun) sau să adauge un plus de tensiune acolo unde acțiunea îl solicită. Foarte inspirată, din nou, alegerea în rolul Matricolei 279, Smiley a lui Petruţ Butuman. Un personaj care poate fi desprins cu ușurință din acest spectacol și individualizat, mai ales în monologul de final. Petruț Buțuman își dezvăluie de la un spectacol la altul prețioasele calități actoricești, impresionând prin sinceritatea și curajul interpetării, chiar și acolo unde personajul se sprijină pe expresivitatea facială, pe care actorul știe să o folosească pentru a aduce în scenă notele de prospețime și de credibilitate atât de apreciate de public.
Sorin Ciofu este Pip, Matricola 276. Rebelul, factorul declanșator de conflicte, un personaj bine studiat de Sorin Ciofu, curățat de eventuale exagerări sau inutile ostentații. Pip ilustrează cel mai bine lupta psihologică, consecințele insubordonării, asumarea alegerii de a nu ucide cu sânge rece. Dintr-un factor perturbator, Pip devine liantul în jurul căruia ceilalți soldați vor învăța ce înseamnă umanitatea, prietenia, alegerea. Sorin Ciofu este conștient de forța personajului său, are încredere în Pip și îi lasă libertatea de a acționa, intervenind doar acolo unde este nevoie de retragere în sine, de tăcerile care adulmecă tragediile.
Excelează, din nou, în acest spectacol de factură aparte, actorul Bogdan Horga. Într-o postură care îl prinde și îi evidențiază talentul, cu un personaj ofertant – Comandandul regimentului – Bogdan Horga se impune în fiecare scenă care îl solicită. Nimic din atitudine nu îl scoate în afara personajului - a ofițerului care poate dispune oricând de viața oricui. Replicile sunt tăioase, lovesc și provoacă. Iar provocarea este întocmai ceea ce așteaptă pentru ca acțiunea să se precipite și să declanșeze conflicte, în fapt situații de criză care au rolul de a proba reacțiile recruților.
Comandantul escadrilei este Cezar Amitroaei, într-o înfățișare cu care publicul botoșănean nu este obișnuit, dar care adaugă personajului un farmec aparte. Este uman, deși afișează o duritate de ofițer care trebuie să își păstreze prestigiul.
Un rol surprinzător, solicitant, primește în acest spectacol Gina Pătraşcu Zamfirache - Doamna ofiţer. Sprijnit de textul bine structurat, personajul pe care actrița îl construiește atent și îl controlează până la final devine unul mai degrabă expus decât ceea ce se credea inițial, atunci când Doamna ofițer domină și se impune prin limbaj și prin tonalitatea limbajului, prin provocări cu tentă sexuală sau presiune psihică asupra recruților. La final, Gina Pătrașcu Zamfirache ne arată un personaj umilit, agresat la rândul său, dar un personaj pe care actrița știe din nou să îl facă vizibil cu profesionalism. La fel de bine așezată în lumină este și Instructoarea de educaţie fizică, interpretată de Mirela Nistor. Chiar dacă are puține intervenții, își folosește foarte eficient capacitățile actoricești astfel încât să stârnească reacția publicului.
Momente de introspecție, de vis și de ireal aduce Antonella Cornici pe scenă prin introducerea a două personaje Fata în alb (Alexandra Vicol) și Copilul soldat (Nicolae Bucun).
"Cartofi prăjiți cu orice" este un spectacol construit pe un text foarte cunoscut, cu actori talentați, dar și cu un adaos consistent de ritm, sunet și imagine. O viziune nouă, cu aceleași înțelesuri: Războiul este o risipă de oameni buni! Ne spune regizoarea Antonella Cornici: "Vrem să spunem prin acest spectacol că războiul este o risipă de oameni buni, că avem nevoie de pace, că ne putem înţelege şi fără arme, că pregătirea şi participarea la un conflict militar marchează combatanţii pentru întreaga viaţă. Am un frate care a fost în misiune militară în Irak. După revenirea în ţară, ani în şir, practic, fratele meu a fost un alt om decât cel pe care-l ştiam. Chiar şi noi, cei din jurul lui, am fost marcaţi de frământările lui sufleteşti". De aici, de la aceste cuvinte, trebuie să începem meditația asupra războiului și a ceea ce distruge el, indiferent că vorbim despre oameni sau despre popoare.
"Cartofi prăjiţi cu orice", după Arnold Wesker, regia Antonella Cornici
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Mişcare scenică: Victoria Bucun
Compoziţie şi ilustraţie muzicală: Şerban Ursachi
Light design/video: Lucian Moga
Consultant de specialitate: Claudiu Păvăleanu
Asistent regie: Alexandra Vicol
Distribuţia:
Sergent Hill - Marius Rogojinschi
Matricola 247, Mike - Răzvan Amitroaei
Matricola 284, Vladimir - Bogdan Muncaciu
Matricola 279, Smiley - Petruţ Butuman
Matricola 252, Chas - Ioan Creţescu
Matricola 276, Pip - Sorin Ciofu
Matricola 272, Ghimby - Radu Dragoş
Matricola 277, Iureş - Mihai Donţu
Comandantul regimentului - Bogdan Horga
Comandantul escadrilei - Cezar Amitroaei
Doamna ofiţer - Gina Pătraşcu Zamfirache
Instructoarea de educaţie fizică - Mirela Nistor
Fata în alb - Alexandra Vicol
Copilul soldat - Nicolae Bucun
