CONSTANTIN VOINICIUC, la 4 ani după ce a inventat mâna bionică: "Încă am încredere că se poate și în țara noastră!"

Dorit de francezii ce plănuiau să construiască un robot care să opereze pe creier. Premiat de NASA, căutat de specialiști din marile universități ale lumii. A ales să rămână acasă, convins că și aici se poate face performanță. "Nu granița ne face mai oameni, ci modalitatea prin care reușim sa depășim granițele proprii", ne spune Constantin Voiniciuc, astăzi student în București.

CONSTANTIN VOINICIUC, la 4 ani după ce a inventat mâna bionică: "Încă am încredere că se poate și în țara noastră!"

   Foto: Nemzeti Audiovizuális

Despre mâna bionică a lui Constantin Voiniciuc se dusese vestea până la NASA: un băiat de 18 ani, elev al unui liceu din Botoșani, revoluționa chirurgia mondială!

Ce face astăzi Constantin Voiniciuc, de ce a ales să studieze în țară, dar mai ales cum sădește mai departe sămânța geniului în cei mai mici, aflăm chiar de la el. Și mai aflăm că legătura cu Botoșanii nu s-a rupt. Ea se păstrează în primul rând prin profesorul Luisian Grigore, dar și prin Fundația Alfa, Suflet și Energie.   


"Cea mai bună invenție din lume este mintea unui copil!"

Oricât s-a dezvolta un oraș, oricâte oportunități economice ar avea la îndemână o comunitate, nimeni nu va putea ridica din nimic un laborator al minții. Nu fără resursa cea mai importantă de care poate beneficia omenirea și care stă la baza tuturor inovațiilor: creierul uman. Că un astfel de laborator al minții s-a ivit aici, la Botoșani, nu ține nici de providență, nici de vreo politică educațională anume. Ci de un om care s-a încăpățânat să creadă că mintea copilului este un univers neexplorat îndeajuns. La locul potrivit s-a aflat un om potrivit, care a înțeles întocmai cuvintele lui Thomas Edison, care spunea că "cea mai bună invenție din lume este mintea unui copil". Luisian Grigore a știut să ofere minții copilului, creierului adolescentului, hrana potrivită: provocarea!

Pentru Botoșani, rezultatele exceptionale ale geniilor de la Palatul Copiilor au devenit aproape un fapt banal. Cunoaștem perspicacitatea, ingeniozitatea și inteligența copiilor botoșăneni, care impresionau și impresionează în toate competițiile naționale și internaționale sub îndrumarea profesorului Luisian Grigore, cel care coordonează Cercul de Fizică Aplicată-Electronică, Automatizări-Robotică. Profesorul le-a scos la iveală fărâma de geniu, lăsându-i apoi să își valorifice singuri capacitățile și creativitatea. Unii au devenit inventatori, ducând mai departe prestigiul Botoșanilor.

În noiembrie 2011, specialiști și profesori universitari din Bucuresti erau deciși să vină la Botoșani, pentru a întelege miracolul unor performanțe impresionante după ce au văzut, la Romexpo, două proiecte realizate de "micile genii de la Palat", una dintre lucrari fiind premiată în cadrul Salonului Național de Inventică pentru Tineret. Printre copiii care au uimit specialiștii se afla atunci și Constantin Voiniciuc, cu proiectul "Sistem inteligent de supraveghere a locuinței", botoșăneanul intrând în competiţie cu lucrări realizate de ingineri și universități de prestigiu din țară.


Mâna bionică, proiect revoluționar!

Doi ani mai târziu, în 2013, proiectul ROBOHAND- Mâna bionică obținea Locul I și calificarea la concursul INTEL ISEF din SUA. Constantin Voiniciuc, cel care realizase la acea vreme Robo Hand (Mâna Robotică), era elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi" din Botoșani.

Proiectul lui Constantin Voiniciuc era privit ca fiind unul cu adevărat revoluționar, mâna robotică putând fi utilizată cu succes în industria chimică sau medicină. Cu ajutorul unor senzori amplasați la nivelul unei mănuși, conectați prin intermediul unui cablu de date, comenzile sunt trimise către mâna robotică, prin care se acționează dispozitivul. Utilitatea poate varia de la mediul chimic unde se lucrează cu substante toxice sau corozive până la cel medical sau militar.

Proiectarea mâinii robotice a însemnat o lunga perioadă de documentare și multe incercări, până când s-a ajuns la o formulă mai simplă, eficientă și ieftină. "Costul total de lucru - ceea ce presupune toate incercarile, materialele folosite s-a ridicat la aproximativ 2.000 de lei. Cel mai mult am lucrat la partea mecanica, unde multi s-au incurcat si au abandonat astfel de proiecte. M-am ambitionat si am zis ca se poate!", mărturisea la acea vreme Constantin, pentru wall-street.ro.

De ce o mănușă robotică? "Prima și prima oară am discutat cu un medic chirurg care mi-a dat un pont legat de o posibilă operație la distanță. Am început să studiez, să mă perfecționez și sper ca într-o bună zi să poată fi utilizat și în acest domeniu unde este nevoie de o precizie extremă", mai spunea botosaneanul.


Student în România, preocupat de micile genii!

Astăzi, Constantin Voiniciuc este student în anul 4 (an terminal) la Universitatea Europei de S-E Lumina din București, Facultatea de Științe Inginerești, profilul Tehnologii  și Sisteme de Telecomunicații. A dezvoltat mai multe proiecte, cele mai multe în laboratorul facultății și, în cea mai mare parte, cu sprijinul Fundației Alfa Suflet și Energie din Botoșani.

"Dintre proiecte pot enumera propria imprimantă 3D (încă de când a apărut această tehnologie în România), cu care am lucrat în colaborare cu cei de la Palatul Copiilor  Botosani, la un robot umanoid la scară reala de 1:1, la acel moment fiind unic în țară noastră". Este vorba despre reușita extraordinară din 2013, la Salonul Național de Inventică și Creație Științifică pentru Tineret, cu proiectul ADAM, primul robot umanoid printat 3D în România, dezvoltat în cadrul laboratorului de robotică al Centrului de Cercetări Avansate LUMINA. Dintre cele 25 de echipe participante, premiul I și medalia de aur au fost câștigate de echipa de studenți de la la Universitatea Europei de S-E Lumina, formată din Constantin Voiniciuc, Ingrid Mărcoianu și Vasile Voiniciuc (fratele lui Constantin Voiniciuc), și coordonată de profesorii Lucian Grigore, Alexandru Cioacă și Luisian Grigore (PACO Botoșani).

Un alt proiect la care a lucrat este un robot de intervenție pentru stingerea incendiilor, în colaborare cu ISU Râmnicu Vâlcea.

Încă din primul an de facultate a înființat și coordonat un club de robotică în cadrul universității, la care a renunțat ulterior pentru a se îndrepta către cei mai tineri învățăcei, elevii. Astfel, a înființat un alt club, la Liceul Internațional de Informatică București. "Am coordonat peste 100 de elevi de gimnaziu. Împreună cu actuala echipă ne-am remarcat deja la majoritatea concursurilor de profil, cel mai recent fiind RoboTEC, concurs internațional universitar, unde niște "prichindei" au urcat pe podium lângă studenți. Suntem în plin sezon al concursurilor, urmează Campionatul Național de Robotică Târgoviște, concursul internațional  Infomatrix și concursul internațional  Robotor. Îmi doresc să creez același  mediu în care mi-am dezvoltat eu personal această pasiune și abilitățile (clubul de Fizică Aplicată, Electronică și Robotică de la Palatul Copiilor). Deocamdată funcționăm doar din resurse proprii, însă reușim, pentru că într-un asemenea mediu am crescut", ne povestește Constantin Voiniciuc.

Însă cel mai cunoscut proiect de Constantin Voiniciuc și-a legat numele este mâna bionică, RoboHand. "Într-adevăr, proiectul RoboHand a fost cel mai cunoscut proiect dezvoltat de către mine, împreună cu echipa de la Palatul Copiilor Botoșani. Acest proiect a avut un foarte mare succes deoarece la acea vreme a fost unic în România și, poate, puțin mai mult decât atât. Nu a fost singurul astfel de proiect dezvoltat de noi, însă acesta se făcea remarcat în multipla aplicabilitate și prin simpla și ingenioasa sa construcție", povestește Constantin, recunoscând totodată că este și proiectul prin care a reușit să se facă remarcat în domeniu. Ba chiar să fie contactat de către specialiști din străinătate. "Dar cel mai important lucru a fost acela că am conștientizat capacitățile mele și faptul că munca poate fi răsplătită chiar și cu satisfacția pe care o ai atunci când amprenta ta asupra unui proiect cântărește atât de mult. Prin acest proiect mi-am câștigat încrederea și impulsul necesar pentru a continua, chiar dacă știam că nu tot timpul îmi va fi ușor".


"Mai important decât talentul în sine este susținerea și încurajarea copilului!"

Numele profesorului de la Botoșani, căruia îi datorează mare parte din succes, i-a rămas aproape. Luisian Grigore este modelul de urmat, însă nu doar declarativ. Deși încă student, Constantin Voiniciuc lucrează el înșuși cu elevii din licee. "De-a lungul timpului am avut bucuria să cunosc câțiva oameni în adevăratul sens al cuvântului, oameni foarte buni, dedicați, ce m-au sprijinit necondiționat și au crezut în mine. Unul dintre acești oameni deste domnul  profesor Luisian Grigore. Da, în prezent am ales să transmit și eu, la rândul meu, frânturi din experiența mea reușită, dorindu-mi să pot ajuta copiii care doresc să se dezvolte în acest domeniu, oferindu-le pe cât posibil ajutorul de care am avut eu parte".

A început, așadar, prin înființarea unui club de robotică la facultate. "Apoi am renunțat în favoarea înființării unui club la Liceul Internațional de Informatică București, la gimnaziu. Motivul principal este vârsta elevilor. În acest domeniu, ca și în multe altele, pentru a ajunge la performanță, trebuie să începi de la o vârstă fragedă", mărturisește Constantin.

Și rezultatele nu au întârziat să apară. Dar nimic nu vine fără strădanie, fără implicare, pasiune. Și a înțeles astăzi că talentul, odată descoperit, are nevoie de susținere și încurajare. "În acest timp, am cunoscut foarte multe caractere spectaculoase și mulți copii talentați, dar la început, mai important decât talentul în sine este susținerea și încurajarea copilului. Abia după ce copilul a fost modelat și a dobândit pasiunea până în sânge, abia atunci poate face performanță chiar și de unul singur, și binențeles, dacă în continuare are lângă el un om bun, reușitele sunt garantate. Altfel, mai devreme sau mai târziu, vor renunța".


"Nu granița ne face mai oameni, ci modalitatea prin care reușim sa depășim granițele proprii"

S-a auzit de el în toată lumea. De la Botoșani la NASA, de la București la Paris. Cu toate acestea, nu a plecat din țară. Chiar dacă ofertele au fost mai mult decât ispititoare. Prima dintre ele, chiar pe când era elev la Botoșani. Francezii erau dispuși să investească în puștii geniali de la Botoșani, pentru a realiza un robot care să opereze pe creier!

"Prima ofertă de a pleca a fost încă din liceu, după realizarea proiectului RoboHand. Ne-au fost oferite, mie și echipei de la Palatul Copiilor, orice am fi avut nevoie, să mergem în Franța pentru a ne crea un laborator în care să dezvoltăm într-un an de zile un robot ce trebuia să fie capabil de operații pe creier. Am cântărit mult această ofertă, împreună cu domnul Luisian, în final ajungând la concluzia ca este un timp mult prea scurt pentru o răspundere atât de mare".

Nici atunci când a venit momentul să opteze pentru o facultate nu a ales să plece. "Bineînțeles că au fost și opțiuni de a merge la universități din afara țării, însă chiar și cu bursă de studii, fără un sprijin financiar destul de consistent, nu aș fi putut finaliza studiile. Din acest motiv am ales, pentru studii, să rămân în țară", spune Constantin.

După patru ani de facultate, mărturisește că nivelul studiilor din România este unul foarte ridicat, poate chiar mai ridicat decât al multor universități din străinătate. "Nu spun neapărat că este un lucru foarte de bun, deoarece sistemul nostru este mult învechit și se axează prea mult pe noțiuni teoretice, însă este de ajuns să legi relații cu oameni și profesori bine pregătiți alături de care să poți colabora, să poți inova la un cu totul alt nivel".

Mai mult, spune Constantin, soarta i-a răspuns la alegerea pe care a făcut-o: "La facultate am dat tot peste domnul profesor Luisian Grigore, doar că a intervenit o "mică problemă" de la Botoșani până la București, s-au mai schimbat câteva litere ale prenumelui. Mai exact, am întâlnit același om bun, de această dată numindu-se Lucian Grigore". Este vorba despre profesorul Lucian Grigore de la Universitatea Europei de S-E Lumina din București.

Nu regretă alegerea făcută, dimpotrivă. "Încă am și îmi doresc în continuare să am încredere că se poate și în țara noastră! De aceea susțin această axiomă patriotică, că nu granița ne face mai oameni, ci modalitatea prin care reușim sa depășim granițele proprii, printr-o continuă dezvoltare și adaptare la mediul acesta în plină și mult prea puternică expansiune".


(Foto: Prof. Dr. Padem Huseyin, Președintele Universității Europei de S-E Lumina, oferind diploma studentului-inventator Constantin Voiniciuc, drept recunoaștere pentru ’Robotul umanoid’, invenție care a primit Premiul I la Salonul National de Creatie Stiintifica pentru Tineret 2015).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Sportivă din Botoșani în impas: A concurat cu arma defectă și a ratat podiumul, are urgent nevoie de ajutor! (Foto)

Tuesday, 26 November 2024

La sfârșitul săptămânii trecute, la Campionate Naționale de tir sportiv (probe de aer comprimat), desfășurate la Iași, Anastasia Justina Dumbravă a performat la proba de pușcă 10...

Citește AICI noul număr al revistei de cultură Hyperion. ”Un an cu de toate!”

Thursday, 21 November 2024

Revista ”Hyperion”, aflată în cel de-al 42-lea an al apariției, revine în atenția iubitorilor de literatură cu cel mai recent număr, ediția de iarnă a acestui an. Pagini...

”Amicul țăranilor” din Botoșani: Boierul care i-a iubit pe țărani, despre care Kogălniceanu vorbea cu admirație! (Foto)

Thursday, 21 November 2024

S-a stins într-o zi de 21 noiembrie, fiind înmormântat în Cimitirul Eternitatea, din municipiul Botoșani. Pe piatra funerară se poate citi și astăzi: ”Aici doarme ami...