Pe 8 mai împlinește 64 de ani. Născut în Horodiștea Botoșanilor, Marcel Chițac este licențiat în arte plastice, specialitatea pictură pe șevalet. Pictorul despre care Dan Grigorescu spune că este "un talent solid, care-și păstrează încrederea neabătută în tradițiile românești", devine autorul ce descoperă în lumea satului românesc un filon literar prețios. Și chiar reușește o scriitură surprinzătoare care - ne avertizează Victor Teișanu în prefața cărții - "i-ar deschide ușile saloanelor unde se întâlnesc profesioniștii prozei".
Nu ne dorim să construim aici, la această rubrică dedicată timpului liber, nici un portret de scriitor, nici să pregătim un soclu pentru opera literară a lui Marcel Chițac. Lăsăm în seama criticilor literari această delicată și spinoasă misiune. Vă ispitim, însă, cu o degrabă citire a acestei cărți care scapă rigorilor și etichetelor, o "pseudo-monografie" cu pretenții de cronică a satului românesc, o carte înlăuntrul căreia bolborosește un umor care te pișcă atunci când te aștepți mai puțin. Pentru că așa se citește cartea "În Dosul Soarelui". O lume populată cu personaje cărora le atribui mai degrabă însușiri supraomenești decât le-ai vedea așezate lângă icoană.
Ceea ce surprinde în scriitura lui Marcel Chițac este tocmai această coloratură lingvistică, dublată de o forță descriptivă rar întâlnită. Pictorul Marcel Chițac pare să își creioneze mai întâi nu doar personajele, ci și întâmplările, pentru ca apoi să le dezintegreze și să le recompună din cuvinte, dar păstrând imaginea plastică inițială. Pentru că povestirile lui Marcel Chițac asta sunt, reflectări ale lumii interioare pe care artistul le-ar putea oricând picta și înrăma. De ce a ales să le transpună în cuvinte și nu în cărbune? Tocmai aici merită să poposim, pentru a înțelege acest univers extrem de ofertant cu care scriitorul ne îmbie.
Cartea lui Marcel Chițac se citește ușor, dar greu se povestește. Cartea lui Marcel Chițac nu se ține minte, tocmai pentru că te întorci la ea ca și cum ai revedea același film bun în toate amiezile din duminicile ploioase. Dacă ți-e dor de țăranii hâtri și inocenți, dacă le înțelegi supărările și le accepți naivitățile, atunci nu te poți lipsi de Mutelcă, Popârțac, Curcudel sau Povidlă. E ca și cum ai citi un Creangă în variantă contemporană, cu dese cotituri îndărătul lumii, acolo unde - ca și astăzi - au loc cele mai năstrușnice întâmplări și ies la iveală cele mai usturătoare metehne.
Marcel Chițac manifestă, însă, milă pentru cititorul neavizat, astfel că finalul cărții scoboară într-un salvator Glosar ce cuprinde cuvinte din graiul țăranilor din secolul trecut. Aflăm astfel ce înseamnă cârmoj, ceatlău, coromâslă, javeșnic, dadulcă, plodnicios, săhănel sau zâmnic.
Un univers al satului cuprins pe alocuri de fermecătoare fantasmagorii, întâmplări de genul celor povestite în crâșmele învinse de fumul de țigară și de miresmele alcoolului ținut prizonier de amatorii de povești. Personajele lui Marcel Chițac prin asta surprind cititorul: într-un firesc bizar se rătăcesc imagini vizuale fantastice, apariții capabile de orice trăsnaie mai înainte de a te dumiri dacă e posibil sau nu o asemenea poveste. Dar autorul știe să coboare apoi în teluricul la fel de ofertant, unde nevestele scăpate de privirile bărbaților își dezvăluie cuceritoarele resturi de tinerețe, unde fecioarele cad în capcanele scăpătaților din sat, cu riscul de a purta apoi în pântece roadele acelor clipe de vremelnică fericire.
"În Dosul Soarelui" este lumea din Lunca Prutului, din Nordul extrem. O lume aproape uitată în tărâmul carnațiilor erotice, într-un timp al iubirilor furate și dezvăluite apoi în ochii lumii întregi. "Vorbim de o lume aspră, a sărăciei endemice, în care clipele de tihnă sunt puține și prin urmare personajele se grăbesc să-și savureze rarele plăceri cu orice risc, înfruntând prejudecăți și obstacole morale", spune Victor Teișanu.
Dacă vă imaginați că autorul s-a limitat la a povesti despre locuri și oameni, trebuie musai să deschideți această carte. Veți descoperi un umor de bună calitate, o știință a descrierii care strecoară între pagini nu doar momente de suspans, cât mai ales o anume emoție care aduce cu sine un gram de empatie pentru fiecare personaj în parte.
Pentru că autorul nu emite judecăți, nu condamnă, nu studiază sub lupă și nu detaliază în notă critică. Dimpotrivă. Acordă fiecărui personaj nota de autenticitate care salvează și aduce de fiecare dată alături acel umor menit să te detașeze emoțional de presiunea poveștii.
