Sănătatea care ne doare. Cine are curajul să facă primul pas spre normalitate?, Știri Botoșani, Opinii

Sănătatea care ne doare. Cine are curajul să facă primul pas spre normalitate?

Florentina Tonita Tuesday, 3 January 2017 Opinii

Foto: Facebook

Medici pentru copii și un cardiolog... cu sânge rece!

În urmă cu câțiva ani, am ajuns la Spitalul de Copii din Botoșani, fiul meu adolescent manifestând simptome care îi provocau adevărate atacuri de panică, însoțite de o hipertensiune mai mult decât îngrijorătoare. Aproape de miezul nopții am solicitat Ambulanța, echipajul foarte amabil predându-ne personalului medical din UPU Pediatrie. Recunosc și am păstrat multă vreme uimirea cu privire la profesionalismul și la atitudinea sinceră a medicilor și a asistenților. Preocuparea principală a medicului, dincolo de a aplica măsurile de urgență care se impuneau, era de a calma nu doar pacientul, dar și părintele. Voce calmă, fără să alarmeze inutil, un zâmbet ivit pe chip exact când era nevoie pentru a înlătura spaima, plus modalitatea în care a știut să obțină informațiile ca și cum ar ține, de fapt, o ședință de terapie psihologică.

Gustul amar avea să apară și el, însă cauzele erau de altă natură: Spitalul de Copii nu avea medic cardiolog. Din nou în ambulanță, în toiul nopții și într-un mijloc de decembrie geros, până la Mavromati. O asistentă de pe Ambulanță care se roagă cu închinăciune aproape de un medic să iasă nițel din cabinet și să vadă un pacient trimis de la Spitalul de Copii. Un medic încruntat, acuzator, care și-a consultat pacientul pe hol (cu tot cu dezbracat de haine și toate întrebările aruncate rapid și răspunsuri pe care nimeni nu le asculta). La final, un diagnostic mai mult decât îngrijorător (prăpăstios de-a binelea) care nu avea să fie confirmat de nicio analiza ulterioară. În următoarele zile, însă, gustul amar a fost dat uitării. Se apropiau sărbătorile și pentru noi începea colindatul prin toate cabinetele Policlinicii de la Pediatrie, pentru a se stabili o cauză și un diagnostic. De fapt, după 3-4 zile, nimeni nu mai avea nevoie de vreun diagnostic. Simptomele chinuitoare, atacurile de panică și toată spaima dispăruseră nu datorită medicamentelor, ci a atitudinii medicilor care au manifestat calm și preocupare sinceră pentru un adolescent. Au fost, fiecare în parte, în primul rând psihologi și apoi specialiști în domeniile lor.

CITEȘTE ȘI: "Weekend cu ger la Botoșani, la fel va fi și începutul de săptămână!"

Am început cu acest episod pentru că materialul de față nu este îndreptat împotriva medicilor. Ci atrage atenția asupra unui sistem care nu funcționează mereu pentru că – acolo sus - el nu este axat pe grija pentru om, ci este construit pe considerentul profitului financiar. De aici și până la a vedea în pacient un instrument fără de care nu poți deconta banii, nu mai este decât un pas. Pas care a fost făcut, iar consecințele sunt mai mult decât grave.

Disperarea unui tată, durerea de cap a unei adolescente și o internare... bănoasă!

Zilele acestea, un părinte a postat pe o rețea de socializare fotografii cu micuța lui fetiță care, la numai 9 luni, fusese traumatizată la Spitalul de Copii de o angajată care… nu reușea să pună o branulă (vezi aici textul). Adăugăm la acestea lipsa unui diagnostic și comportamentul neadecvat al personalului medical, pe care părintele le reclamă. La numai 100 de km, la Iași, unde tatăl supărat și-a dus fetița, medicul a găsit tonul potrivit, calmul necesar și, ce era mai important, diagnosticul simplu: o banală răceală, care normal se tratează acasă.

CITEȘTE ȘI: "Când se flutură treaba asta cu salvarea e necesar să-ți verifici portofelul"

Tot zilele acestea, o adolescentă își striga pe FB chinul prin care trece: de câteva săptămâni, o durere cruntă de cap, drumuri nesfârșite la Spitalul de Copii, rețete peste rețete și toate inutile, analize peste analize (pe banii ei) și toate inutile, fără un diagnostic și cu o sfârșeală fizică și psihică greu de suportat.

"Cu tot respectul pentru doamna doctor care, poate, pentru alti copii e un înger păzitor care face minuni, am constatat că la Botoșani, fiind pacienta dumneaei, am bătut pasul pe loc. M-a plimbat din secție în secție, din trimitere în trimitere și nu mi-a pus un diagnostic. Am scris aceste rânduri cu tot sufletul și cu o puternică durere de cap. Îmi doresc să îi spun și doamnei doctor toate acestea, în față. Personal, recomand tuturor pacienților care, după vreo două controale la noi în spital și niște analize nu au încă un diagnostic sau un tratament, să meargă la privat sau, cel mai bine, la Iași, la Târgu Mureș sau București. Eu îmi voi începe ziua cu analgezice, pentru că abia mai scriu de durere. Și nu am ce să fac. Abia la finalul săptămânii mă poate vedea doamna doctor. Probabil îmi va recomanda să nu mănânc ciocolată. Sper din suflet să nu treacă prin ceea ce trec eu, să stea ca o legumă în pat zile la randul și să aiba momente când plânge de durere sau când nu poate să mearga fiindca e amețită, slăbită, eventual să își mai piardă și echilibrul. Nu am scris toate astea că să mă plâng, ci ca să trag un semnal de alarmă. Așa nu se mai poate! Cu tot respectul pentru profesia dumneavoastră, doamna doctor, dar pentru mine nu ați făcut nimic!", încheie Andreea.

CITEȘTE ȘI: "Treizeci de ani de furturi și corupție abia acum încep să-și facă efectele"

Fata este sfătuită de către cei care i-au citit postarea să plece într-un centru universitar și să nu se mai bazeze pe medicii din Botoșani. O fi corect? O fi drept? Doar atunci când te afli într-o asemenea situație poți da răspunsul potrivit.

O altă cunoștință îmi povestește cum, pentru a face o serie de analize, medicul de la cabinetul particular i-a recomandat să vină la spital (va da peste același medic, să nu își facă griji!) unde îi va face o foaie de internare. Desigur, nu e nevoie ca pacienta să și stea în spital, e de ajuns să se plimbe pe unde are de făcut analize. Doamna a ascultat, a făcut analize, apoi a mers și la serviciu. După trei-patru zile merge după rezultate și – uimire și nu prea! – primește și biletul de ieșire din spital, cu tot ce a decontat sistemul de sănătate de pe urma internării fictive: analizele amănunțite, preț cu amănuntul, dar și câteva zeci de milioane… cheltuieli de internare: cazare, trei mese pe zi, plus tot ce decontează sistemul în asemenea situații. Este vorba, punctăm din nou, despre o persoană care nici nu a pășit în salonul spitalului.

CITEȘTE ȘI: "Cultul eșecului"

Sunt întâmplări care, la prima vedere, nu par nici grave, nici neobișnuite. Se întâmplă în fiecare zi în spitalele din România. La fel cum, în fiecare zi, în spitalele din România sute de medici își fac datoria și rămân pe veci necunoscuți, doar cu recunoștința pacienților lor.

Cuvântul care vindecă. Și unde se duc banii, când se duc?!

Studiile ne arată că avem la îndemână un instrument foarte puternic, și acela este cuvântul. Cuvântul vindecă, dar și rănește. Aprofundând, cercetătorii ne asigură că, în actul medical, cuvântul are valoare terapeutică.

CITEȘTE ȘI: "Ca la noi, la nimeni. Nicăieri nu există atâta vulgaritate precum în România"

Lipsa de comunicare, agresivitatea verbală, nervozitatea stau de cele mai multe ori la baza micilor sau marilor conflicte care degenerează, fie că vorbim despre un hol în Urgențe, fie de o simplă vizită la medicul de familie.

Într-o societate bulversată și bulversantă, alimentată zilnic și constant cu imagini negative și informații alarmante, a pune accentul pe comunicare pare pretențios și redundant. Poate că privind din altă perspectivă noțiunea de sănătate, am ajunge să conștientizăm unde ne aflăm în plan personal și care sunt coordonatele la care ne raportăm.

Iată, conform studiilor, care sunt determinanții sănătății, în fapt cei care ne influențează starea de sănătate:

CITEȘTE ȘI: "Despre incorectul tratament al Bucureştiului aplicat Moldovei"

- 30% starea noastră de sănătate este influențată de factorii biologici (ereditate)
- 20% starea noastră de sănătate depinde de mediul social și mediul fizic
- 40% starea de sănătate ne este influențată de comportament și obiceiuri
- 10% starea de sănătate depinde de sistemul de sănătate (spitale, clinici, dispensare etc)

Ce înseamnă asta? Să zicem că ne naștem cu două picioare sănătoase (30%). Avem părinți care ne învață să pășim corect, să ne deplasăm conform statutului nostru uman și avem parte și de încălțăminte potrivită, care nu ne deformează talpa și nici nu ne expune pericolelor (20%). Avem grijă să nu ne formăm obiceiuri greșite, nu stăm desculți în zăpadă etc. (40%). Dar se întâmplă un accident, o situație neașteptată care ne face să depindem de sistemul de sănătate (cei 10%).

CITEȘTE ȘI: "Drama acestei țări este că nu reușește să aducă pe scena vieții publice decâ..."

Chiar dacă necesitatea majoră o reprezintă zona de conștientizare a populației pentru a nu depinde de sistemul de sănătate, cei mai mulți bani sunt direcționați către cei 10%,

Spunea un oficial din sistem că, în sănătate, sunt foarte mulți bani, însă folosirea lor este mai mult decât neglijentă. Un fost ministru al sănătății dezvăluia, în cadrul unei emisiuni tv, că – medic fiind – a avut ideea de a iniția o lege care să stabilească sancțiuni pentru pacienții care consumă fonduri din sănătate ca urmare a neglijenței personale (vorbim aici despre boli care survin în urma consumului de alcool, zahăr, diferite disfuncții de viață, derapaje comportamentale, inclusiv adicții de muncă, de rețele sociale, jocuri computer etc.). O asemenea lege, a recunoscut în final medicul fost ministru, ar fi fost incorectă, chiar necinstită într-o țară care nu a reușit să impună un program de educare a pacientului, care să pornească de la nivelul școlii și până la spoturile cu impact social de tipul Fumatul dăunează grav sănătății. Avem în schimb, atenționări în supermarket, care ne avertizează să nu consumăm ouă de la găini… stresate!

CITEȘTE ȘI: "România se va scufunda și mai mult. Nimeni, nicăieri nu pare capabil și dornic s�..."

Cum ar fi, oare, să auzim de câteva ori pe zi o voce care ne amintește să cosumăm apă sănătoasă și în cantitate optimă, să vedem un spot publicitar care ne îndeamnă să ne îmbrățișăm copiii 3 minute pe zi. Cum ar fi să ne îndemnăm copiii ca, cel puțin o dată pe săptămână, să își ofere bucuria unei ore de voluntariat? Da, vom spune, acestea nu sunt pilule care vin cu prospectul de-a gata. Nici nu au efect imediat, ca o sfântă injecție (care mai și doare uneori!). Însă impactul pe care îl vom simți în timp la nivelul echilibrului emoțional, al echilibrului spiritual este - și studiile de tot felul confirmă! – un câștig pe termen lung. Asupra sănătății mentale și corporale, asupra calității vieții și – nu în ultimul rând – la nivelul societății pe ansamblu.

Avem nevoie de o schimbare de mentalitate!

CITEȘTE ȘI: "Asta e România!"

În fiecare zi, în spitalele din România se moare de boală, dar și de disperare.

Cine ar trebui să facă primul pas spre normalitate? Unele voci arată spre personalul medical. Altele merg spre pacient. Am avea o problemă cu sistemul, cu organizarea, pe de o parte, și cu mentalitatea și lipsa de comunicare, pe de altă parte. Cert este că, de oriunde am privi, ne lipsește umanitatea. Nu cunoaștem afecțiunea necondiționată, ne lipsește empatia față de cel din fața noastră.

Pentru pacient, medicul e dator să slujească pacientul, să răspundă la ordin, să vorbească frumos și să zâmbească, eventual să prescrie ceea ce bolnavul recomandă. Pentru medic, pacientul este din start inferior și slab pregătit, uneori chiar impertinent dacă vrea să înțeleagă ceea ce i se scrie pe o fișă medicală. Rareori privim medicul ca pe o ființă care a dedicat studiului toți anii în care noi am călătorit, am petrecut concedii peste concedii, am construit case și am crescut copii. Și nici medicul nu vede în fața lui omul datorită căruia acasă îi funcționează căldura, i se aprinde lumina pe hol sau omul care se trezește în zori ca el să poată cumpăra pâine caldă la prima oră, dascălul care îi educă pruncii, muncitorul care pe te miri ce desfundă canalele din subteranele târgului.

Și medicul și pacientul sunt oameni și depind unul de altul, într-o mai mare sau mai mică măsură. Nu e vorba despre inferioritate, nici despre autoritate. Iubirea de aproapele nu suportă ierarhii, nici nu ține cont de programări. Atunci când vom privi astfel Viața vom fi respectați atât ca medici, cât și ca pacienți.