Aproape 100 de ani de la Marea Unire, un secol de dezbinare românească! Ne deÈ™teptăm o dată la patru sau cinci ani, cântăm cadenÈ›at imnul, sufocaÈ›i de mândria de a fi români. Mergem la vot ca È™i cum în mâna lor, a politicienilor, ar sta cu adevărat destinul neamului românesc, scandăm, lăcrimăm, ne dăruim like-uri, ne facem urări, dar asistăm neputincioÈ™i la o destrămare a conÈ™tiinÈ›elor, la o diluare a sentimentului naÈ›ional până la a-l transforma într-un termen desuet, învechit.
Frumoase urările, steagurile, entuziasmul de Ziua României. Dar mai înalt decât toate e să cunoaÅŸtem. Să ÅŸtim către cine ducem gândul, pioÅŸenia, recunoÅŸtinÅ£a. România de la 1918, a tuturor românilor, era România întreagă, cu Basarabia abia scăpată din chingile rusificărilor forÈ›ate (27 martie 1918), cu o Bucovină care scobora (28 noiembrie 1918) spre Alba Iulia, ducând mai aproape visul lui Mihai Viteazul.
România Mare dintre cele două războaie mondiale nu a fost o simplă pagină de istorie. România Mare a fost un miracol, un simbol, a fost rezultatul unor minÈ›i de excepÈ›ie. Chiar dacă, mai apoi, fruntaÈ™ii Unirii au înfundat puÈ™căriile politice. Chiar dacă, în 26 iunie 1940, cădea peste È›ară ultimatumul sovietic de „retrocedare imediată a Basarabiei È™i a Bucovinei de nord”. Apoi Dictatul de la Viena (30 august 1940). România pierdea o treime din È›ară fără să fi tras un foc de armă, dar încă nu se preda!
România, deÈ™teaptă-te!
Peste 10 zile mergem la vot. De aceea, poate, mai mult ca oricând, Ziua României va sta sub semnul apăsător al campaniei electorale. Ziua României va fi astăzi o uriașă tribună de la care vom asculta discursuri măreÈ›e, promisiuni, declaraÈ›ii mărinimoase È™i mărturisiri emoÈ›ionante.
Ziua NaÈ›ională, dragi politicieni, nu este despre fasole È™i cârnaÈ›i. Nici despre tricolorul din pieptul care bate într-o culoare sau alta, după doctrina de partid. Ziua României este despre miracolul unui vis împlinit, dar È™i despre trupul țării sfârtecat în 1940. Despre milioanele de români deportaÈ›i, uciÈ™i, aruncaÈ›i în gropile comune.
TrezeÈ™te-te, om sănătos la minte È™i la suflet, român È™i botoșănean! Tricolorul de astăzi este de bucurie, dar este È™i cu lacrima fratelui din Basarabia, este È™i cu plânsul surorii din Bucovina. Cum or privi ei astăzi peste sârma ghimpată, È™tiind că noi sărbătorim un dor care pe ei îi doare?
Ne lipseÈ™te în astă mare zi “solidaritatea sublimă a minÈ›ilor clare” despre care vorbea odată Sandu Tudor, ne lipseÈ™te în acest ultim ceas limpezimea cugetului pentru a ne aminti în primul rând cine suntem, apoi cine vrem să fim.
Fruntea sus, Botoșani!
BotoÈ™anii de ieri au dat țării conÈ™tiinÈ›e care, singure, ar fi putut ridica o naÈ›iune. BotoÈ™anii de azi stau demni în faÈ›a lumii! Chiar È™i aÈ™a, singuri in timpurile fără miză politică, ai tuturor în agitatele vremuri electorale.
E adevărat că uneori, departe de lumea dezlănÈ›uită sau prinÈ™i de-a binelea în mrejele ei, rămânem goi de suflet unii în faÈ›a altora, amăgiÈ›i de strălucirea năucitoare a discursurilor politice, de culorile È›ipătoare ale doctrinelor de mucava. Ne certăm prea des între noi sau ne lăsăm purtaÈ›i de promisiuni È™i vorbe goale de sens. Și ne trezim din nou într-o Românie care nu ne vrea, dar ne numără. Într-o Românie care nu ne vede, dar ne sărăceÈ™te.
Contăm în statistici È™i în discursuri electorale. Salarii mici. Copii fără È™coală, sat fără învățător È™i fără preot. Familii fără părinÈ›i. Case mici, chinuite, văruite primăvara, cojite de lumină toamna. AlungaÈ›i din spitale, pustii în privire È™i în buzunare.
Dar copiii lor, ai acestor botoșăneni cuminÈ›i, cuceresc România È™i lumea! InteligenÈ›i È™i inventivi, sunt primii la informatică. TalentaÈ›i È™i curajoÈ™i, uimesc lumea teatrului sau a muzicii È™i adună ropote de aplauze. Sunt admiraÈ›i È™i respectaÈ›i! Numele lor sunt la loc de cinste în cercetare, educaÈ›ie, medicină.
1 Decembrie e ziua botoșănenilor, a celor care simt România de fiecare zi. A celor care trăiesc "neputinÈ›a" de a pleca în altă È›ară, a celor care se simt prea mici pentru a tânji lângă gardul tot mai înalt al vreunui partid, dar destul de măreÈ›i în a ocoli ograda zornăitoare a politicienilor.
1 Decembrie este ziua celor care nu dau la schimb ceea ce nu se poate schimba.
De Ziua României iese în stradă omul tăcut, care de ani întregi ascultă È™i cunoaÈ™te adevărul. Omul care munceÈ™te pentru a-È™i hrăni copiii din banii lui, nu ai vecinului. Mama care îÈ™i învață pruncul că modelul în viață îl cauÈ›i în aproapele tău, fie el sărac sau bogat.
De 1 Decembrie, centrul BotoÈ™anilor trebuie să strălucească de învățătorii care mai cred în misiunea lor sfântă, de medicii care privesc demn în ochii pacienÈ›ilor lor, de poliÈ›iÈ™ti neîncovoiaÈ›i…
De Ziua României, Èšara este a lor, a celor care un an întreg nu au vorbit la televizor sau în ziare. A celor care au ascultat È™i nu au răspuns, pentru că nimeni nu i-a întrebat dacă au ceva de spus.
Să nu uităm ce au dat BotoÈ™anii României!
Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian, Onicescu, Antipa.
Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Ioan Iacob Hozevitul, Dionisie Ignat de la Athos, Patriarhul Teoctist, Cuviosul Onufrie, Avva Iulian Prodromitu.
Leon Dănăilă, Alexandru Zub, Aglaia Florea, Constantin Prut, Petre Achițenie.
Andrei Avădănei, Vlad Ivanov, Constantin Cojocaru, Nicolae Tomaziu, frații Vasile și Ioan Maluș.
Dumitru Murariu, Dan Iordăchescu, Sanda Toma, Stela Covaci, Florin Pavlovici, Eugenia Bosânceanu, Dan PiÈ›a, Alexa Visarion, Dionisie È™i Dumitru Vitcu.
Iulian Rotariu, Ștefan TeiÈ™anu, Constantin Voiniciuc, Cristina Venedict, Doina Ignat, Elisabeta Lipă…
Botoșăneanul Dimitrie Pompeiu este unul dintre primii matematicieni români de importanţă internaÅ£ională, care au dat un puternic impuls activităţii creatoare în Å£ara noastră. Cel mai strălucit reprezentant al ÅŸcolii matematice româneÅŸti de la începutul secolului XX.
Dimitrie Negreanu este primul român doctor în fizică, titlu obÅ£inut la Paris ÅŸi girat de un laureat al Premiului Nobel pentru fizică
Stelian Bajureanu este botoșăneanul care a revoluÈ›ionat cibernetica mondială! Doctor în ingineria electrică - 1975, cu o teză care de fapt este prima cibernetică (din lume) reală, deterministă, consonantistă (a regimurilor esenÅ£ial discontinui dar armonice, dinamogene, forÅ£ate, rezonante, fără autoreglare ÅŸi cu "un dram de inteligenţă creativă").
Ion Pribeagu este botoşăneanul care a scris cele mai reuÅŸite texte pentru Constantin Tănase! A semnat versurile celebrului cântec "Zaraza" ÅŸi i-a scris lui Constantin Tănase cele mai bune texte umoristice! Prea puÅ£in cunoscut printre botoşăneni, numele său era printre cele mai populare în vremea lui Constantin Tănase.
La mulÈ›i ani, România! Fruntea sus, BotoÈ™ani!