Gellu Dorian
Motivul de a spune câteva păreri nu neapărat despre ziua de 1 Decembrie, care este ziua, nu reîntregirii României, ci a acceptării ciunţirii ei, chiar dacă unele teritorii au revenit la sânul patriei-mamă – toate ajustate de diverse pofte -, ci mai curînd despre oraşul Botoşani care a dat României nume cu care să se mândrească şi să treacă cu demnitate peste timp. Dacă Botoşanii au dat ţării atâtea nume, ce a dat ţara Botoşanilor? Să las această întrebare retorică şi să daţi, astfel, dumneavoastră răspunsul, sau să o las simplă întrebare şi răspunsul ar fi unul care, cu siguranţă, ar dezavantaja toate guvernele de când România şi-a câştigat independenţa şi s-a bătut pentru menţinerea ei. Nu pot spune – deşi sunt tentat - că acum mai mult ca oricând, în ultimii douăzeci de ani, guvernele au plasat Botoşanii acolo unde este, la marginea ţării, cum de fapt au făcut cu toate judeţele de margine, mai ales cele din nors-est şi sud-est. Nu, au făcut exact ceea ce au făcut toate guvernele care au scris istoria moderne a României.
De fapt, acelaşi lucru au făcut, într-un fel sau altul, şi botoşănenii, cu privire la memoria înaintaşilor. Se laudă că judeţul lor a dat României cele mai multe şi mai mari personalităţi ale culturii române şi nu numai. Da, aşa este. Însă tot judeţul Botoşani este locul în care sunt cele mai puţine case memoriale consacrate personalităţilor originare de aici. În tot judeţul nu există decât o singură casă memorială (nefuncţională) cea a lui George Enescu, la Liveni. (Nici la Dorohoi, nici la Liveni nu există atracţia pe care o are casa de la Tescani, judeţul Bacău, dedicată lui G. Enescu!). Atât. Ar mai fi un loc unicat dedicat Sfântului Iona Hozevitul, la Horodiştea. Dar este ca şi cum n-ar fi. În rest, ce avem în Botoşani? O casă dedicată memoriei lui Nicolae Iorga, însă nu poate fi numită casă memorială, ci poate fi doar un mini-muzeu ce păleşte foarte mult faţă de ceea ce este la Vălenii de Munte. Nici Luchian nu stă mai bine. Muzeul dedicat lui îainte de 1989 la Ştefăneşti n-a funcţionat. Casa în care funţionează acum o "amintire" a marelui pictor, trecut meteoric prin Botoşani, pare a fi ceva ce ar putea deveni un punct de atracţie turistică. Dar parcă şi ea uitată şi lăsată la eforturile unui singur om. Însă, cel mai mare poet al românilor, născut la Botoşani, Mihai Eminescu, nu are o casă memorială dedicată lui şi familiei lui. Eminescu s-a născut la Botoşani. Casa în care s-a născut şi a copilărit aproape cinci ani, a ars în incediul din 1887. Pe locul ei există o altă clădire ridicată în chiar anul următor, alături de Biserica Uspenia în care a fost botezat poetul pe 15 ianuarie 1850, la douăzeci şi cinci de zile de la naştere. Acolo există doar un semn ce aminteşte că pe acel loc s-a născut Eminescu (mini-ansamblu sculptural donat Primăriei Botoşani de Fundaţia Culturală "Hyperion-c.b."). În acea clădire, din respect faţă de marele înaintaş, edilii botoşăneni ar fi putut înfiinţa un muzeu naţional al poeziei sau chiar un centru documentar dedicat vieţii şi operei lui Eminescu (există de altfel un proiect depus la Primăria Botoşani în acest sens, dar...). Nu este de ajuns să dai numele poetului unei străzi, unor instituţii, ca să-ţi arăţi respectul faţă de memoria celui cu care te lauzi. Asta o fac toate oraşele din România, în care există străzi cu numele poetului Mihai Eminescu. Botoşănenii sunt obligaţi să facă mai mult. Dar ce fac? Priviti cu atenţie şi veţi vedea că mai toate statuile şi busturile dedicate poetului sunt ascunse: cea de la Uspenia stă după copaci, cea din faţa teatrului, este şi ea ascunsă după boscheţii din cea mai importantă piaţă a oraşului, cea din parcul de lângă Casa de Cultură a Tineretului abia de se distinge şi aşa mai departe. Doar bustul din Parcul Eminescu, primul realizat la un an de la moartea poetului, are vizibilitatea necesară. Însă el este pus acolo de cu totul şi cu totul alţi edili din alte timpuri. În rest, căutaţi cu lumânarea şi nu veţi găsi nicio altă casă memorială: Antipa, deşi casa există, acolo se pregăteşte să ia fiinţă un cazinou şi nu un muzeu al ştiinţelor naturii cum ar fi fost normal să i se dedice celui mai mare naturalist al românilor ivit din acest oraş; Onicescu, nici atât, casa în care s-a născut a fost demolată de curând pentru a se pune în loc o clădire de sticlă; Octav Băncilă, la fel, doar o stradă înfundată îi poartă numele; D. Pompeiu, vax, cine mai ştie de el; la fel şi D. Brândză; M. Blecher ar putea avea aici o casă memorială; la fel şi Mihai Ursachi (mai ales că există casa în care a copilărit) alţii şi alţii. Dar, evident, nimic mai de doamne ajută nu există în oraşul care se laudă tot timpul cu numele celor mai mari oameni ai românilor din toate timpurile.
La fel, cred că suntem singurul judeţ din ţară care, având atîtea puncte posibile de atracţie turistică, nu face nimic pentru a le pune în evidenţă. Am lăsat intenţionat la urmă Ipoteştii, legat de numele poetului şi de eforturile recente de a pune în valoare acel spaţiu intrat în mitologia eminesciană. Există acolo cel mai mare complex memorialistic dedicat unei personalităţi a culturii române. Scopul lui iniţial a fost şi unul de centru de cercetare, unde există şi o "casă memorială" dedicată familiei Eminovici. A devenit şi aşa ceva prin biblioteca de poezie românească, unica de acest fel din ţară, iniţiativă a regretatului Laurenţiu Ulici. Acolo există evidenţiat şi un trecut mult mai îndepărtat al trecerii străbunilor pe acele locuri. Ar fi locul care ar putea scoate oricând Botoşanii din pericolul marginalizării şi provincializării. Ar fi negreşit locul de cea mai mare atracţie turistică. Există! Dar cine-l vede, cine, ca trecător întâmplător pe aici, pe drumurile ce vin dinspre nord, dinspre vest, dinspre sud, dinspre est? Nimeni! Pentru că nu există niciun panou publicitar care să explice acest lucru, că acolo există Memorialul Ipoteşti, un complex memorialistic unicat în ţară, nu sunt pliante, ghiduri care să-l îndrume pe trecător înspre acolo, trecător care să ducă vestea existenţei unei astfel de zestre culturală, nu există nimic în acest sens. Un simplu spot publicitar, dat din când în când, ar stârni interesul. Un site, care chiar dacă există, nefiind făcut cunoscut pe marile panouri publicitare puse pe toate drumurile de intrare în judeţ, nu ajută cu nimic. Am scris despre aceste lucruri de nenumărate ori. Însă nu s-a auzit nimic.
Este acesta un semn de ignoranţă totală, de lipsă de respect faţă de înaintaşii cu care te lauzi când este vorba să spui şi tu ceva despre locul de unde vii, unde exişti, unde vrei să-i aduci şi pe alţii. Dar de făcut ce faci? Nimic. Este, în realitate, cel mai evident lucru.
Nu se spun astfel de lucruri la zi de sărbătoare. Dar ce să fac, să ne minţim iarăşi, să ne batem cu pumnii în piept şi să spunem că Eminescu este al nostru, dar îl ascundem pe după boscheţi, că Enescu este al nostru, dar îl lăsam pradă uitării pe la Liveni şi Dorohoi, că Iorga..., că Luchian, că..., hă-hă, câte şi mai câte alte nume că memoria ta leneşă nici nu le mai încape?...Dar şi dacă atragem atenţia încă o dată asupra acestei stări de fapt, credeţi că se va mişca din locul în care a înţepenit respectul faţă de memoria înaintaşilor botoşăneni? Nu, din păcate, nu se va mişca nimic. (GELLU DORIAN, scriitor)
Botosani, o Romanie cu Oameni - LA MULTI ANI!
