Mâna copilului de opt ani suceÈ™te cu hotărâre o umbră de verde. ÎÈ™i face loc pe planșă, mai scoate din tub un smoc de culoare pe care o îndeasă peste alte umbre de verde mai închis. De ce ai aÈ™ezat verde proaspăt peste alt verde?, îl întreb. Noni e răbdător când îmi răspunde. Știe că eu nu pricep toate ale lumii, de aceea manifestă mereu o condescendență sinceră. Pentru că iarba este foarte compasivă, îmi explică el, È™i nu se supără atunci când talpa trece peste ea. De aceea îi dau energie nouă, să se ridice din nou spre lumină. Mâna uÈ™or spastică a copilului de opt ani are nevoie de forță È™i de o coordonare straÈ™nică pentru a reuÈ™i să replanteze verdele acolo unde talpa s-a hrănit fără măsură. De parcă ar înÈ›elege, culoarea nu È›ine cont de autismul lui Noni È™i se prinde bine de lopățică. Iarba străluceÈ™te din nou a proaspăt pe lucrare È™i copilul ridică în aer priviri de grădinar È™ugubăț. Știe el ce È™tie!
Aeroportul È™i lecÈ›ia despre viaÈ›a de sub pământ!
Întâmplarea cu Noni mi-a amintit de o altă poveste, împărtășită în urmă cu câÈ›iva ani, È™i la BotoÈ™ani, de către medicul Nicolae DărămuÈ™. Invitat – povestea Nicolae DărămuÈ™, cunoscut scriitor È™i militant pentru ecologie – la o È™coală de fiÈ›e din Cluj-Napoca, trebuia să le ofere copiilor de clasă primară o lecÈ›ie de ecologie. Cu ce să mai impresionezi niÈ™te copii care la 9 ani povesteau despre călătoriile la Londra, Paris sau Viena? Însăși învățătoarea îl avertizase pe uimitul invitat că mai toÈ›i elevii sunt umblaÈ›i. Cu avionul, desigur! AÈ™adar È™tiau toÈ›i că pista aeroportului din Cluj-Napoca se extinde. Daaaa!, È™tiau, ce bine!, au nevoie de un aeroport mai mare, dezvoltarea este cheia progresului! De aici, cer îngăduinÈ›a de a prelua povestea din chiar cuvântul autorului:
"Beton cenusiu cat vezi cu ochii, zgomot infernal de motoare si, mai ales, oameni eleganti. Povestitorul de o schioapa fusese la Londra. O fetita ii intari spusele: si la Paris era asa, dar 'si la noi, la Otopeni, dar e mai mic'. ' Dar dincolo de piste ce se afla?', insistai eu, iar vocile tinere isi amestecara parerile , diferite doar prin detalii: 'Camp' – rosti un baietel. 'Lanuri cu grau si porumb' – spuse o domnisoara. 'Buruieni' – se repezi un smecher si rasul celorlalti ii confirma poanta. 'Buuun! Toti aveti dreptate. Dar, in afara de plante, ce se mai afla pe camp, impreuna cu graul, porumbul si buruienile? 'Animale: iepuri, caprioare...' – sosi raspunsul. 'Exact. Si, daca se extinde aeroportul, daca vin buldozerele si betonierele, ce fac animalele astea?' – am intrebat iar. 'Fug!' – se iti o fetita maruntica, tacuta pana atunci si in ochii ei vazui un licar de spaima. 'Ai dreptate, domnisoara, dar in camp mai sunt mii de animale mici care nu pleaca, findca locuiesc in pamant. Acolo isi au vizuinile, in gauri si galerii, in cotloane subpamantene, secrete si intunecoase... De popandau si de harciog ati auzit?' Nu auzisera. 'Dar de nevastuica, stiti?' Nu stiau nici de ea. Le-am descris 'animalutele' cum m-am priceput mai bine, ba chiar am si schitat pe tabla chipul harciogului mancacios si chivernisit nevoie mare, cu pungile obrajilor umflate, pline cu seminte 'de rezerva pentru acasa'. Mare figura harciogul asta, dar si popandaul e simpatic foc, mai ales cand se ridica 'popandau', ca sa vada departe. Si pe tabla l-am schitat si pe el, ridicat 'in doua picioare'. 'Sa ne inchipuim acum ca am face o sectiune prin pamant, ca si cum am taia un cascaval. Vizuinile animalutelor s-ar vedea asemenea gaurilor' – am adaugat. Si, schitand pe tabla 'cascavalul' viitorului aeroport, am continuat: 'Si, ce sa vezi?... Pe cand animalutele noastre stau la adapost, asteptand sa treaca primejdia, deasupra lor, astupandu-le iesirile, se toarna...' Nu am mai apucat sa spun ca se toarna betonul, fiindca aceeasi fetita izbucni: 'Si ele se sufoca acolo!'. 'Da, dragii mei, mii de animale, mii si mii de insecte mor in chinuri, ramanand fara aer' – am conchis. In clasa se lasa o noua tacere".
Poate că ar trebui să citim mai des astfel de întâmplări. Să conÈ™tientizăm că suntem cei care sufocăm pământul È™i odată cu el viaÈ›a din josul tălpilor noastre. Cu picioarele pe pământ nu înseamnă doar să fii raÈ›ional, practic, prezent. Înseamnă È™i stabilitate, siguranță, înseamnă mai ales poziÈ›ia verticală, vie, a omului. Doar că, lipiÈ›i cu talpa de asfaltul rece È™i gri, ne-am obiÈ™nuit să privim doar în sus, ignorând dedesubtul È™i pocnind din când în când călcâiele, în nerăbdarea È™i goana de fiecare zi. Cum ar fi să privim astăzi pământul altfel decât am făcut-o ieri?
Geniul pământului: viul de care noi nu avem habar!
Din poveste în poveste, întâmplarea cu aeroportul poate fi aÈ™ezată în faÈ›a unei alte imagini, de data aceasta primită de la un specialist de mare È›inută. 
Academicianul Cristian Hera (vicepreÈ™edinte al Academiei Române) vorbeÈ™te apăsat despre pământ, într-o emisiune tv, în timp ce sprâncene stufoase îi îmblânzesc privirile. "Dacă toate substanÈ›ele poluante s-ar duce în apa freatică fără să fie selectate de pământ, ar fi un dezastru pentru omenire. Deci solul este cel care reprezintă filtrul natural pentru curățirea de substanÈ›e nocive. Există microorganisme care participă la această viață a pământului. O parte din substanÈ›ele nocive sunt reÈ›inute în masa solului, dar sunt transformate apoi în substanÈ›e utile pentru plante". Ar putea oare o minte omenească să creeze È™i să pună în aplicare un astfel de mecanism? Viul dinlăuntrul pământului funcÈ›ionează cu un firesc de care noi, pământenii, nici măcar nu avem habar.
Nu privim niciodată pământul ca pe un dar de nepreÈ›uit È™i pe care trebuie să îl protejăm. El, pământul, ne hrăneÈ™te È™i ne suportă, ne asigură securitatea alimentară.
Miracolul pe care nu îl conÈ™tientizăm este că, din întreaga suprafață a Terrei, doar 29,2% îl reprezintă uscatul, restul este apă. Însă din acest uscat, dând la o parte suprafeÈ›ele locuite, È™osele, aeroporturi, stadioane, asfaltul urban etc., doar 6% se foloseÈ™te pentru agricultură. Această suprafață de 6% asigură 95% din hrana omenirii. Este acesta un miracol sau nu?
Suntem astăzi mai bine de 7 miliarde de oameni pe Terra. AburcaÈ›i în blocuri-turn, zburând din ce în ce mai des cu avioanele, turnând mii de kilometri pătraÈ›i de parcări pentru milioanele de maÈ™ini, devenim sclavii modernității È™i ai confortului. Am uitat de pământ, pe care îl sufocăm inconÈ™tient nu doar cu asfalt, ci È™i cu dependenÈ›a noastră de nenatural, de artificial.
Ce nu ne interesează pe noi, dar È™tiu străinii care ne cumpără pământurile?
A vorbi astăzi despre pământ a devenit desuet, retrograd. Nu suntem conÈ™tienÈ›i de imensa bogăție pe care o avem aici, sub talpă. Academicianul Cristian Hera ne aÈ™ază în față o realitate cruntă: "Spun fără rezerve că România poate produce hrană pentru 40 de milioane de locuitori. Noi avem acum mai puÈ›in de 20 de milioane È™i importăm hrană! Aceasta este durerea cea mai mare".
Ce È™tiu străinii care ne cumpără pământurile? Faptul că România are un sol cu un potenÈ›ial de fertilitate foarte ridicat. Dacă am face o trecere în revistă a fertilității solului la nivel mondial, am constata, ne spune tot domnul academician Hera, că 64% din totalul solurilor la nivel mondial au o fertilitate scăzută È™i foarte scăzută, în timp ce în România fertilitatea scăzută ajunge la 51% din suprafață. Dar 28% din suprafaÈ›a agricolă a României este considerată a fi ridicată È™i foarte ridicată (procentul la nivel mondial al solului fertil de calitate ridicată È™i foarte ridicată este de abia 11%).
De obicei, statisticile nu impresionează. Nu ne cutremură, nu schimbă nimic în viaÈ›a noastră. Dar este o realitate cumplită, iar politicile duse în ultimele trei decenii la noi în È›ară sunt mai mult decât dezastruoase. Nu putem să nu punctăm faptul că, în timp ce strada vuieÈ™te de lozinci È™i proteste la zero grade, în Parlamentul României, marÈ›i, 21 februarie 2017, a fost respins proiectul de lege care LIMITA exportul de lemne. Motivul invocat de parlamentarul român, a cărui pădure este furată la drumul mare? Iată: interdicÈ›ia exportului ar genera "consecinÈ›e economice negative în lanÈ›”, deoarece industria autohtonă a mobilei È™i cea de construcÈ›ii nu pot absorbi decât jumătate din lemnul exploatat.
Finalul acestui material este o invitaÈ›ie la meditaÈ›ie, la ceea ce se întâmplă într-o Românie bogată cu oameni săraci. Cei mai săraci din Europa, se spune!
PriviÈ›i cu atenÈ›ie cele de mai jos. Este vorba despre topul fermelor care au încasat cele mai mari subvenÈ›ii de la APIA în campania agricolă din 2015 (bani acordaÈ›i È™i pe parcursul lui 2016). Pe primul loc se află compania Agricost, deÅ£inută de românul Constantin DuluÅ£e. Singurul român din Top 10, singura companie cu acÈ›ionariat românesc, după cum confirmă Ziarul Financiar!
1. Agricost – Brăila (Constantin DuluÈ›e)
2. Intercereal – IalomiÈ›a (Mediterranean Design (Belize) È™i Lord Energy SRL)
3. Emiliana West Rom – TimiÈ™ (Luciano Martini)
4. Smithfield Ferme – TimiÈ™ (Shuanghui Group – China)
5. Tebu Consult Invest – Brăila (Bies Johan David È™i Johannesson Per Carl Gunnar)
6. Sadelli Prodcom – Bihor (Sandor Darabont È™i Darabont Erzebet)
7. Padova Agricultura – Brăila (Gelal S. Lutfi)
8. Soc. Agricolă Zimbrul SA – IalomiÈ›a (Nutre Farming -parte a a grupului portughez Nutre)
9. Campo D`Oro – TimiÈ™ (Roncato Giovanni)
10. Maria Trading – CălăraÈ™i (Jihad El-Khalil)
Străinii fac agricultură cu pământul nostru fertil, cu subvenÈ›iile noastre. Unde se duc produsele româneÈ™ti? IntraÈ›i în supermarket È™i citiÈ›i etichetele.
