Hansel și Gretel pe scena Teatrului Vasilache, într-un spectacol despre copii și părinți!

Hansel și Gretel pe scena Teatrului Vasilache, într-un spectacol despre copii și părinți!

Frații Grimm înseamnă, peste toate, gustul de turtă dulce al copilăriei. Jacob (1785-1863) și Wilhelm Grimm (1786-1859) au lăsat omenirii basme nemuritoare, de la Alba ca zăpada, Cenușăreasa, la Scufița Roșie sau Hansel și Gretel.

Vreme de 200 de ani, fiecare generație a trăit propriile aventuri, a avut propriile experiențe cu aceste personaje de poveste.

Vreme de 200 de ani s-au scris și rescris scenarii după Hansel și Gretel, s-au montat spectacole pe toate scenele lumii. Lumea cinematografică a interpretat și reinterpretat poveștile și a ecranizat basmele în aproape toate versiunile posibile. S-a mers până acolo încât cei de la Paramound și MGM au imaginat un film ("Hansel&Gretel: Witch Hunters", în regia lui Tommy Wirkola) în care Hansel și Gretel, deveniți adulți, sunt vânători de vrăjitoare, ecranizarea basmului fiind chiar interzisă copiilor din pricina scenelor extrem de dure. Desigur, motivația regizorului pentru acest scenariu sângeros cu Hansel și Gretel adulți stă în așa-zisa copilărie traumatizantă a celor doi frați.

Și scena lirică a păstrat un loc special basmului cules acum două secole de Frații Grimm. Nu există operă din lume care să nu fi avut în repertoriu povestea celor doi copii, Hansel și Gretel.

Ce îi fascinează pe regizori, încât să scotocească și să reinterpreteze la nesfârșit această poveste? Poate înțelesurile proaspete ce continuă să transpară la fiecare nouă citire? Poate inteligența copiilor? Tiparele aplicate generos pe cele patru personaje, părinți și copii? Avem, de o parte, părinți cu vizibile probleme și copii care parcurg propriul drum inițiatic, și o forță opresivă care capătă chip de vrăjitoare, de cealaltă parte.

Patru actori ai Teatrului pentru copii și tineret "Vasilache" au interpretat, în viziunea regizorului Marius Rogojinschi, o poveste veche de 200 de ani, dar cu personaje ale zilelor noastre, aducând în fața publicului probleme cărora astăzi le sunt dedicate mii de paginii de parenting, studii ale psihologilor din toată lumea, cu concluzii care dintre care mai prețioase.



 

Însuși regizorul Marius Rogojinschi recunoaște că spectacolul "actualizează nemaipomenitele aventuri ale celor doi copii", dar că mai presus de toate "scoate în evidenţă relaţiile dintre copii, părinţii şi copiii zilelor de azi, importanța cultivării valorilor morale, sentimentul solidarităţii fraterne, beneficiul unităţii familiei în faţa problemelor ridicate de realitatea imediată a timpului pe care îl parcurgem".

Recitind povestea originală a Fraților Grimm, îndrăznim a crede că versiunea aleasă de Marius Rogojinschi este una mult mai "așezată" și nu doar din pricină că elimină din start experiențele traumatizante cu impact asupra celor mici (strădania unei mame vitrege de a-i alunga de acasă pe cei doi copii ai soțului ei, de exemplu). În scenariul care a stat la baza spectacolul de pe scena Teatrului Vasilache, cei doi copii merg în pădure alături de părinți, într-o excursie cu cortul. Mai mult, singurele personaje supranaturale – vrăjitoarea și sluga ei, gnomul – sunt create chiar de către părinți, pentru a le da o lecție celor doi frați.

Hansel și Gretel sunt doi copii scăpați de sub control, dar stăpâniți de tehnologie (telefon, internet, jocuri), cu un dispreț gălăgios față de orice responsabilitate, cu manifestări agresive, în special Hansel, care își păruiește și îmbrâncește sora cu fiecare ocazie ivită. Loredana Bran, actrița care interpretează rolul lui Hansel, a creat un personaj nu doar credibil, ci și foarte prezent în scenă, care a știut să mențină atenția asupra sa prin gesturile largi, mimica expresivă, o mobilitate corporală bine susținută, dar fără să exagereze sau să agaseze vizual.

Gretel este fata inocentă, dar o inocență care o ține prizonieră între nevoia de selfie și dependența de muzică de pe telefon. Chiar dacă a avut un rol mai puțin ofertant decât cel al Loredanei Bran, actrița Geanina Alecsoaie a transmis nota de inocență, naivitate și de lipsă de responsabilitate care îi caracterizează pe cei mai mulți dintre copiii de azi.  

Mama, interpretată de Anamaria Chelaru, este imaginea în oglindă a părintelui depășit de situație, care strigă mai degrabă decât să comunice, care acuză în loc să caute soluții. O atitudine des întâlnită în familiile de astăzi, de altfel. Stăpânită de nevroze, de isterii, de țipete, mama devine, totuși, complice la planul tatălui de a le da o lecție copiilor.

Alin Gheorghiu aduce pe scenă un tată care, deși conștient de atitudinea greșită a copiilor, păstrează întotdeauna la vedere dragostea paternă, înțelegerea față de manifestările celor doi frați, dar știe totodată să găsească și soluția la problemele ivite.

Astfel, în spectacolul regizat de Marius Rogojinschi, copiii merg în pădure împreună cu părinții lor, sunt părăsiți cu bună știință, iar întâmplările cu vrăjitoarea, cu căsuța de turtă dulce și cuptorul încins sunt puse la cale chiar de către părinți. Asfel, copiii nu mai sunt victime, precum Hansel și Gretel din basmul Fraților Grimm, ci doi frați care primesc o lecție de viață ce îi va maturiza și îi va atrage în zona de responsabilitate.  

Pentru final, nu putem să nu punctăm faptul că ni se pare neinspirată și periculoasă introducerea în spectacol a scenei în care mama își tratează migrenele cu pastile (gestul explicit de a turna în pumn pastile și de a le înghiți rapid). Cu atât mai mult cu cât scena se repetă de cel puțin trei ori, accentuând în fața unui public un gest care poate fi cu ușurință imitat, în situații similare de viață în care s-ar afla cei mici, care pot ușor asocia ieșirea dintr-o situație tensionată cu pumnul de pastile înghițite).

"Extraordinarele peripeții ale lui Hansel și Gretel" este un spectacol care se va juca bine la Botoșani (pentru un public, însă, ceva mai mare decât cel fidel spectacolelor de duminică!), un spectacol care trebuie văzut deopotrivă de către copii și de către părinți. Pentru că vina nu este în totalitate nici de o parte nici de cealaltă, ci mereu la mijloc. Iar mijlocul înseamnă moderație, comunicare, împărtășirea sentimentelor, înțelepciune. Iubire.




Un mesaj pentru normalitate căruia echipa Teatrului Vasilache, care a contribuit la realizarea acestui spectacol, îi mai adaugă unul arzător, ce declanșează deseori reacții în contextul dezbaterilor din ce în ce mai radicale: "Suntem o echipă! Suntem o familie!"
 

"Extraordinarele peripeții ale lui Hansel și Gretel", de Anamaria Chelaru, Loredana Bran,  Geanina Alecsoaie, Alin Gheorghiu

Teatrul pentru Copii şi Tineret "Vasilache" Botoșani
Cu: Anamaria Chelaru, Loredana Bran,  Geanina Alecsoaie, Alin Gheorghiu.
Premiera: 28 mai 2017

Regia artistică: Marius Rogojinschi;
Scenografia: Mihai Pastramagiu
Efecte sonore și muzica electronică: Marius Rogojinschi
Coregrafia: Victoriei Bucun
Consultanți: Sara-Maria Ivanof, Andreea-Raluca Vorniceanu și Maria Surugiu.

 



 

 

Spune-ne opinia ta