CLAUDIA ȚILIA, studentă la Psihologie: "A reuși e echivalent cu a persevera învățând din greșeli"

Claudia este nevăzătoare și studiază Psihologia la Cluj. "Adevărata imensă provocare nu e a demonstra cât de buni vorbitori, scriitori sau artiști suntem, ci a ne demonstra nouă înșine și în mod implicit celorlalți abilitatea de a ține piept vieții într-un mod independent și decent", ne spune ea.

CLAUDIA ȚILIA, studentă la Psihologie: "A reuși e echivalent cu a persevera învățând din greșeli"

 Claudia Țilia  

În urmă cu un an, Claudia Țilia devenea studentă la prestigioasa Universitate Babeş-Bolyai din Cluj, Facultatea de Psihologie. Nu întâmplător, dacă ne amintim că a visat mereu să devină psiholog. Claudia este nevăzătoare, or un astfel de vis ar încâlci cărările oricui. Și ceea ce pentru ea părea doar o chestiune de perseverență intelectuală, pentru părinți, drumul ales de fiica lor părea de neconceput. A trecut un an și Claudia privește înainte cu încredere. E greu, dar nu imposibil!

S-a născut în Botoșani, în zi de Crăciun, și a fost primită ca pe un dar de preț. Al doilea copil al familiei Țilia, Andrei, este și el nevăzător. (Povestea aici) Claudia a fost elevă a Liceului Special "Moldova" din Târgu Frumos, a obținut diploma de Bacalaureat printre primii, apoi a devenit studentă la Universitate Babeş-Bolyai din Cluj.

Iniţiativă, muncă și voință. De asta e nevoie, ne spunea Claudia în anii trecuți, pentru a depăși obstacole, pentru a croi un viitor pe măsura visului din adolescență. 

Despre primul an la Facultatea de Psihologie din Cluj, Claudia spune că a fost un an al tranformărilor profunde. O experiență pe care ne-o împărtășește, astăzi, spre a fi de folos celor aflați în aceeași situație. 

"Primul an de studiu la Universitatea Babeș Bolyai a lăsat o amprentă profundă asupra mea, ca om. A fi student la psihologie nu e un lucru extraordinar, dar nici unul banal. La început mă pierdeam printre sutele de colegi precum o scoică în oceanul Pacific", povestește astăzi Claudia.

Însă mai presus de toate a simțit ce înseamnă să fii independent, chiar trăind în unul dintre cele mai mari orașe ale României. "Cea mai mare realizare obținută anul acesta constă în faptul că am învățat să merg singură pe stradă folosind bastonul alb. Pe lângă aceasta, una din cele mai mari provocări cu care m-am confruntat a fost organizarea eficientă a timpului, astfel încât să pot frecventa cursurile cu stomacul plin și să alternez totodată obligațiile cotidiene cu momentele de relaxare sau distracție".

Ceea ce pentru noi înseamnă obișnuință, banalitate, chiar autosuficiență, pentru Claudia devine provocare. Clipă de clipă, ceas de ceas, Claudia viețuiește într-un prezent continuu, într-o conștientizare asumată a fiecărui gest, a fiecărui pas, fie el în interior ori în afară. Sau, în limbajul viitorului psiholog, actul de risc. "A fi autonom constituie pentru nevăzători o provocare prin faptul că necesită abandonarea totală a zonei de confort. Acest lucru ar putea da impresia unei amenințări la adresa siguranței personale, însă în realitate, la baza evoluției a stat întotdeauna asumarea unor acte de risc. Prin acte de risc nu înțelegem a ne angaja haotic în cele mai periculoase situații, ci un risc asumat presupune a anticipa ca probabilitatea de a reuși să fie mai mare decât probabilitatea de a eșua. Să nu se creadă că a reuși înseamnă a trece prin toate fără dificultăți și fără a greși. A reuși e echivalent cu a persevera învățând din greșeli", ne explică viitorul nostru psiholog. 

Nevăzătorii pot trăi alături de noi fără să stârnească compasiune sau îngrijorare. “Ceea ce oamenii trebuie să știe despre noi, nevăzătorii, e faptul că putem fi persoane autonome. Bastonul alb și câinele ghid sunt deocamdată cele mai eficiente instrumente de orientare în spațiu disponibile pentru nevăzători. Fiindcă în Moldova întâlnim extrem de rar persoane nevăzătoare care merg singure pe stradă, majorității oamenilor i se par de neimaginat astfel de fenomene. În alte orașe din țară precum e Cluj, a vedea nevăzători orientându-se pe stradă fără însoțitor reprezintă normalitatea”.

Din acest punct de vedere, simte că a făcut cea mai bună alegere. “Am ales Clujul fiindcă am vrut o schimbare însemnată în toate aspectele vieții mele. M-a impulsionat și faptul că facultatea de psihologie din cadrul Universității Babeș Bolyai este acreditată drept cea mai bună facultate de psihologie din țară”. 

Claudia vrea să aibă o viață normală. Iar mesajul pentru cei aflați în aceeași situație este clar: și nevăzătorii pot face facultate! “În acest oraș am mers pentru prima dată singură pe stradă, purtând în mine îndoieli și temeri greu de exprimat. Dacă aș fi ales Iași sau Suceava, nu cred că aș fi avut suficient curaj și forță pentru a înfrunta mentalitatea actuală a cetățenilor, fiind complet începătoare în folosirea bastonului alb. Revine tinerilor nevăzători care au ales aceste orașe misiunea de a sparge tiparele mentale colective statornicite despre autonomia persoanelor nevăzătoare. E insuficient a demonstra oamenilor că și nevăzătorii pot face facultate. Acest fapt devine pe an ce trece o evidență”.

Dar, mai ales, Claudia simte că societatea se schimbă, că mentalitățile nu mai sunt la fel de abrupte, de rigide, atunci când vine vorba despre nevăzători. “Din ce în ce mai puțini cetățeni se îndoiesc de faptul că nevăzătorii dispun de un intelect cel puțin la fel de apt ca și al persoanelor văzătoare. Cunosc nevăzători care au absolvit facultatea la Iași și alții care o frecventează la Suceava”. 

Povestea Claudiei ne privește pe toți. Pe cei care credem că greul stă în a aștepta câteva minute în plus la o trecere de pietoni sau în a înfrunta disconfortul în trafic, în piață, într-un birou. Greul devine povară doar dacă nu acceptăm provocarea. 

Ce înseamnă, pentru Claudia, a trăi printre noi? “Adevărata imensă provocare nu e a demonstra cât de buni vorbitori, scriitori sau artiști suntem, ci a ne demonstra nouă înșine și în mod implicit celorlalți abilitatea de a ține piept vieții într-un mod independent și decent”, ne spune studenta la psihologie. Un sfat care ni se potrivește tuturor!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

O poveste dintr-o zi de iunie, pe Sărărie. "M-aș bucura să știu că în Botoșani se mai vorbește despre Mihai Ursachi!"

astăzi, 13:45
260

Iași, început de iunie 2017. Pe Sărărie, și cea mai ușoară pală de vânt răscolește un miros de tei care imediat învăluie strada. Poarta scârțâie scurt. Curg&ac...

IPS Teofan, îndemn către botoșăneni: "Să fim trăitori, mărturisitori și apărători ai tradițiilor noastre, în mod special cele legate de familie" - FOTO

Vineri, 14 Septembrie 2018
1794

Femei și bărbați, tineri și bătrâni, prunci și copii mișunând șotios sau poposind grav, cu o lumânare aprinsă, lângă mâna ocrotitoare a mamei. Flori de toamnă,...

"Licu, o poveste românească". Sau cu ce plecăm când închidem ochii!

Vineri, 14 Septembrie 2018
450

"Licu, o poveste românească" este un film care nu documentează un timp, ci o poveste. Ana Dumitrescu, o româncă pasionată de fotografie și film care a trăit în Franț...