CLAUDIA ŢILIA: "Dincolo de trup şi de minte suntem conştiinţa, spaţiul în care are loc viaţa propriu-zisă"

CLAUDIA ŢILIA: "Dincolo de trup şi de minte suntem conştiinţa, spaţiul în care are loc viaţa propriu-zisă"

CLAUDIA TILIA

"Dacă învăţământul românesc mai are o resursă, aceea sunt profesorii", spunea zilele trecute un dascăl cu o experienţă de trei decenii la catedră. Ce face, însă, un profesor care, asemenea unui miner, folosind metode şi tehnologie avansată de extracţie a bogăţiilor pământului, constată să mina din care altădată scotea aur acum este stearpă, stinsă, chiar ostilă? Oare nu cumva resursa reală sunt ei, elevii? Şi oare nu cumva meritul unui profesor este tocmai acela de a coborî în minele părăsite, de a da de urma filonului de aur din sufletul şi mintea fiecărui elev? Veţi înţelege, citind cele de mai jos, de ce am ales să dedicăm acest material Educaţiei, dascălilor, dar mai ales elevilor care – dincolo de posibilul vieţii de fiecare zi – ne arată că viaţa este aici, că supravieţuirea este o formă evoluată a trăirii şi că, înainte de a cuceri universul, trebuie să înveţi să te stăpâneşti pe tine însuţi!

Vorbind cu Claudia Ţilia şi cu mama ei mi-au venit în minte cuvintele poetului Constatin Dracsin, cel pe care Dumnezeu l-a îngerit înainte de vreme, lăsându-l să trăiască pământean cu tot cu aripi: "Când viaţa devine imposibilă, şi atunci ea duce în spate nenumărate posibilităţi".  

Claudia, darul de Crăciun!

Despre mama Claudiei Ţilia nu se poate vorbi decât şoptit. E tânără, frumoasă, cu o privire mereu aruncată înainte, de parcă, precum în poveste, aruncă buzduganul peste mări şi ţări, pentru ca apoi să ia urma şi să se lupte cu zmeii.

Daniela Ţilia are doi copii: Claudia şi Andrei. Amândoi nevăzători! Câtă putere, atâta dragoste…  

Abia se căsătorise, împlinise 20 de ani când a aflat că este însărcinată. Îşi dorea mult un copil, aşa că bucuria i-a fost pe măsură. Nimic nu prevestea viforul ce avea să se abată asupra ei şi a soţului ei: fetiţa nu vedea! Diagnosticată iniţial cu anoftalmie (lipsa globului ocular), ulterior medicii spunând că globul ocular există, însă este foarte mic (microoftalmie).

Era în prima zi de Crăciun a anului 1997 când a venit pe lume Claudia.

"Nu am avut probleme majore. Am născut normal. Trei zile nu am ştiut, doctoriţa spunea că are pleoapele lipite de la lichidul amniotic. Puneau picături. La un moment dat nu mai veneau să îi pună picături. Am chemat eu asistenta, atunci a venit şi a încercat să tragă de pleoapă. Ne-au trimis la spitalul de copii şi au pus diagnostic de anoftalmie, ca şi cum nu ar fi avut deloc globi oculari. Ea avea totuşi foarte mici, dar nu au depistat în primă fază", povesteşte mama.

Şocul a fost imens. "Nici nu auzisem de astfel de cazuri, nu am întâlnit persoane cu dizabilităţi în cercul nostru de cunoscuţi. Eram bulversaţi".

"Ce-ar fi să luăm noi fata acasă?"

O vecină, infirmieră la Maternitate, i-a spus mamei că ar fi mai bine să dea fetiţa la casa de copii. Tânăra mamă era speriată, neputincioasă. Colindele răsunau spre bucuria Naşterii lui Iisus, dar Viaţa însăşi devenise o necunoscută, o povară, timpul părea că se contractă şi că pune bariere greu de rupt. A decis să lase fetiţa în grija statului.
 
"Actele durau vreo 30 de zile, eu trebuia să alăptez în continuare. Am născut pe 25 decembrie. Plângeam că voi pleca fără copil acasă. Deja luasem, cumva, o hotărâre, dar nu pornisem actele".

Şi atunci, pentru prima dată în cele câteva zile, Dumnezeu a vorbit. Plânsul a devenit triumf şi Viaţa se lăsa descoperită.

"După vreo zi-două, soţul meu mă sună de acasă, pe fix. Băuse deja vreo sticlă, de supărare. Şi mi-a spus: Ce-ar fi să luăm noi fata acasă? Ştiţi cum? În momentul acela parcă mi-ar fi spus că e sănătoasă. Am simţit cum mi s-a luat o piatră de pe inimă. Am zis: da, o luăm, a doua zi am şi venit acasă".

Au fost ani de luptă, de încrâncenare, de durere. Picioruţele fetiţei erau strâmbe, au urmat drumuri la spitale, fizioterapie, tratamente. Dar, puţin câte puţin, umbrele se risipeau şi, chiar nevăzând nimic, micuţa devenea rază de soare în casa familiei Ţilia.

"Am vrut să îi facem un frăţior, ca să aibă grijă de ea"

"Ea a evoluat foarte bine. Aşa a vrut Dumnezeu. Mânca, a vorbit foarte repede. Eram mândri de ea! Ne-a ridicat, ne-a ajutat prin bucuria ei. Când o vedeam râzând, când începea să vorbească... Era foarte isteaţă. Ne-a mers bine. Şi din cauza asta am vrut să îi facem o surioară sau un frăţior, ca să aibă grijă de ea".

Andrei a venit după patru ani. Teama stăruia în sufletele părinţilor, astfel că au mers la medici pentru teste genetice. "O doamnă doctor în vârstă mi-a spus să merg la Facultatea de Medicină. Acolo ne-a trimis la un medic, dar nu am primit decât un sfat. Eram doi copii, atunci nu era internet ca acum, să afli despre toate acestea... O născusem pe Claudia la 22 de ani, acum aveam 25. Medicul ne-a spus că riscurile sunt de 30 la sută, dar că orice sarcină are un risc de 20 la sută. Am mers pe sfatul lui. Sarcina a mers normal, am avut aceleaşi simptome. Când am născut, la acelaşi medic, copilul era cu cordonul în jurul gâtului. Nu a plâns din prima".

Medicul a sesizat imediat că frăţiorul Claudiei venise pe lume la fel: nevăzător. Mai întâi i-au administrat mamei calmante şi apoi i-au dat vestea.

"Doamna doctor a sesizat imediat că are aceleaşi probleme. Mi-au făcut mai întâi calmante. Mai târziu, în timp ce mă cosea după naştere, mi-a spus: Tare necăjită mai eşti tu pe lumea asta! Atunci mă gândeam – ştiind că fusese cu cordonul în jurul gâtului – că sunt alte probleme. Când am înţeles, nu îmi venea să cred".

Dacă acum, după 17 ani, i-ar spune cineva aceleaşi cuvinte: Tare necăjită mai eşti tu pe lumea asta? "Acum sunt mândră de ei. Acum, cunoscând mai multe cazuri de persoane cu dizabilităţi, văzând că există situaţii mult mai grave... Noi ne bucurăm de ei, putem merge oriunde cu ei, se bucură împreună cu noi. Suntem nişte părinţi fericiţi. Putea fi mult mai rău!". Andrei, ca şi Claudia, cântă minunat, ambii copii ai familiei Ţilia fiind văzuţi pe scenele concursurilor dedicate copiilor.

Claudia şi bucuria de a trăi!

Copilăria Claudiei a fost la fel ca a oricărui copil. Cu bucurii, spaime, amintiri frumoase şi mai puţin fericite. "Primele amintiri le am de la 3 ani. Am fost la control la Bucureşti şi îmi era frică de tren. De zgomotul de pe culoar, când ieşi din vagon. Mă jucam cu jucării, cu păpuşi. Ieşeam afară cu căruciorul. M-am şi rătăcit. Am căzut şi într-o groapă. De la cinci ani şi jumătate am mers la grădiniţă. Am mers cu bicicleta... Mama îmi spunea stânga, dreapta...".

A mers la grădiniţa normală mai întâi, apoi la una dedicată copiilor cu dizabilităţi. Acolo, spune Claudia, a fost mai dificil. La vârsta la care copiii aud primul clopoţel, Claudia a plecat de acasă. La Târgu Frumos, la Liceul Special "Moldova". "Nu conştientizam că voi rămâne acolo. A fost greu la început, am plâns mult. Dar am nimerit într-o clasă foarte bună. Am avut concurenţă".  

Claudia este astăzi în clasa a XI-a. Cântă, scrie poezii, proză, joacă teatru, dansează. Comunică pe Facebook, participă la discuţii, are opinii, atitudine. Pentru a comunica în timp real pe computer, foloseşte programul vocal JAWS. "Îmi citeşte ce scriu, tot ce am de făcut, folosim din tastatură combinaţii de taste. Scriu singură. Noi folosim Facebook mobil, e mai accesibil. Avem şi telefoane cu android".

Claudia cântă de mică. Mai întâi a cântat în corul şcolii. "Apoi, din V-VIII, doamna de muzică ne-a remarcat pe unii dintre noi şi am început să mergem la concursuri, am făcut şi o trupă. Am fost la concursurile elevilor normali, la Iaşi, Bucureşti, Alba Iulia, Braşov. Apoi am început să cânt şi singură". Are premii, diplome cu duiumul.

Când se află pe scenă, la microfon, simte emoţia şi energia sălii. "E o energie mai accelerată, sunt multe persoane cu atenţia asupra mea. Nu e ca pe stradă. Oricum am emoţii, pentru că nu sunt obişnuită să mă manifest în public des. Acum m-am obişnuit, am fost la multe concursuri, şi cu muzică, poezie, dans, teatru".

Dar parcă nicio notă muzicală, niciun sunet nu egalează forţa cuvântului. Fie că scrie versuri, că meşteşugeşte eseuri, Claudia impresionează. Mesajul este clar, tulbură sau linişteşte, inspiră şi surprinde.

"La început scriam proză, o rugam pe mama să îmi scrie în negru...".
Ce înseamnă în negru?
"Adică normal, cu pixul. Mai târziu am început să scriu eu, în alfabet Braille. Nu eram încă obişnuită pe calculator".
Scrii şi în negru? "Nu. Am o maşină specială de scris. Literele sunt formate din puncte, un grup de şase puncte,  combinaţiile formează litere".
Un limbaj codificat, desigur, dar care se "luminează" imediat ce trece pe tastatură.
"La început era un alt alfabet, tot din puncte, dar literele erau ca cele în negru Nevăzătorii se descurcau foarte greu, şi aşa s-a inventat acest alfabet Braille". Nu ştia să scrie "în negru", dar folosea caietele obişnuite, pe care le umplea cu puncte.
"Rupeam foi din caietele normale, de matematică, dictando, şi scriam în Braille, ca să nu stric foile Braille. Scriam despre orice, despre iarnă, despre Moş Crăciun... Apoi am trecut şi la alte subiecte. Scriam din plăcere".

Visează la o carieră de psiholog!

Claudia a demonstrat că, într-un timp atât de dificil educaţia nu ţine de condiţia materială, fizică. Iar educaţia obligatorie nu este întotdeauna o soluţie. "Într-o oarecare măsură, depinde de felul în care este exercitată asupra elevilor. Depide şi de motivaţia care emană, de felul în care sunt stimulaţi elevii, să le placă măcar într-o oarecare măsură ceea ce fac. Fără tragere de inimă nu se poate...".

Fără educaţie, spune Claudia, "nu am mai convieţui în societate". Asta chiar dacă, sau mai ales când abandonul şcolar este în creştere. "Nu mulţi sunt extrem de educaţi. Sunt şi intelectuali care au progresat mai mult pe bani".

Ce o deranjează la societatea de azi? "Sunt unele limitări. Mentalitatea cu privire la persoanele cu dizabilităţi". Şi faptul că, deşi există legi, acestea nu sunt respectate. "Şi cu bastonul, şoferii sunt obligaţi să oprească la vederea bastonnului alb. Am făcut teste la şcoală. Nici jumătate nu opresc. Mulţi nevăzători nu mai merg cu bastonul,  se tem să nu râdă lumea de ei. Unii merg cu însoţitori, alţii cu câini ghizi".

Ce urmează după bacalaureat? "Acum trăiesc în prezent. Vreau să dau la psihologie, apoi vreau să fac voluntariat. Dacă voi avea posibilităţi financiare îmi voi deschide un cabinet. Până atunci voi munci. În paralel vreau să fac şi o postliceală, petru masaj".

Are şi un mesaj pentru cei care simt că viaţa este lipsită de posibilităţi.

"Mulţi se plâng, nu se bazează pe ei înşişi, sunt comozi. Nu generalizez, dar mulţi nevăzători sunt delăsători. Nu au curaj, voinţă, ambiţie. Nu este uşor, dar măcar simţi că trăieşti. Nu poţi să aştepţi să cadă ceva din cer. E nevoie de iniţiativă".

O călătorie în lumea celor aparent neînţelese!

Textele Claudiei au căpătat forţă, atitudine. Dialogul pe care l-am purtat spre finalul întâlnirii noastre este, veţi vedea, o călătorie în lumea interioară a unui copil excepţional, a unui adolescent preocupat de toate nuanţele şi înţelesurile celor aparent neînţelese. În mod firesc, în ţările în care educaţia este prioritară, universităţile ar fi făcut deja oferte unui astfel de elev. Pentru că a investi într-un elev înseamnă a da şanse viitorului!

-Claudia, ai multe texte în care te raportezi la Dumnezeu, la religie...
-Nu neapărat la religie, ci sunt despre ce suntem noi cu adevărat...
-Ce suntem noi cu adevărat?
-...dincolo de trup şi de minte. Suntem conştiinţa, spaţiul în care are loc viaţa propriu-zisă.
-Cum simţi tu spaţiul în care are loc viaţa propriu-zisă?
-Cel mai simplu de conştientizat ceea ce suntem este atunci când mintea e liniştită. Nu ai niciun gând, pur şi simplu eşti conştient şi îţi dai seama că poţi rămâne conştient, că eşti ceea ce se află în spatele gândurilor, izvorul din care se trag gândurile.
-Ai simţit vreodată că ai ajuns acolo, în spatele gândurilor, la sursă?
-Da, am simţit, doar că sunt nişte străfulgerări, procesul este în desfăşurare, nu m-am trezit definitiv.  Durează relativ puţin, nu cât aş vrea eu.
-Atât cât să ştii că există acel loc...
-Atât cât să îmi dau seama că am conştientizat.
-Ce crezi că ne împiedică pe noi să rămânem mai mult în zona aceea de linişte, zonă din care ajungem în spatele gândurilor?
-În mare parte, ca să fiu mai scurtă, egoul, care este sinele creat de minte. Dar e şi faptul că asta trebuie să pornească din interior. Mintea, dacă ne atrage şi noi ne identificăm cu ea în gânduri, devenim inconştienţi, pentru că identificându-ne cu forma automat se anihilează liniştea, şi zgomotul predomină... Nu prea sunt obişnuită să vorbesc în viu grai despre asta. M-am exprimat în scris...
-Trebuia să începi cândva să vorbeşti, nu?
-Da, trebuia să fie un început!
-E un obstacol adică, ne împiedicăm de minte şi de formă, da?
-De identificarea cu ele, da. Le putem folosi, dar să nu ne folosească ele pe noi.
-De ce avem nevoie pentru a trece de aceste obstacole?
-S
ă devenim conştienţi. Dacă suntem acaparaţi de gâduri să reuşim să fim conştienţi de asta, ca şi cum am fi martori, observatori. Gândim şi observăm ce gândim.
-Din postura de observator trecem dincolo de gânduri, de formă, de material? Unde ajungem?
-Poate fi conştientizat, cel mult 10 la sută poate fi exprimat în cuvinte...
-Adică ajungem în sine...
-Da, în sine. În unitatea noastră, pentru că până la urmă suntem interconectaţi, suntem unul.    
-Cum simţi această interconectare?
-Când sunt prezentă, totul porneşte din interior. Dacă e invers, am senzaţia de nelinişte, ca şi cum aş fi invadată de ceva necunoscut.
-...când vine din afară şi când nu vine cu linişte?
-Da, sau când nu porneşte din mine. Important este să fim prezenţi, cât mai prezenţi în ceea ce facem!


(Florentina Toniţă)


(Sursă foto: Facebook)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Femeie bătută până la moarte! Agresorul a fost reţinut!

Miercuri, 23 August 2017
3397

Un individ de 38 de ani, cioban la o stână din Cucureni, în apropiere de Ştefăneşti, a fost reţinut miercuri după-amiază, fiind principalul suspect într-un caz de lovituri cau...

Județul Botoșani survolat mai multe ore de un elicopter al MAI - FOTO

Miercuri, 23 August 2017
5118

Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a survolat, miercuri, timp de mai mute ore județul Botoșani.Elicopterul a aterizat dimineață la...

Accidentul a devenit omor! Şoferul care a produs nenorocirea din zori, urmărit penal pentru omor calificat! FOTO

Miercuri, 23 August 2017
10119

Ceea ce la prima vedere a părut un accident cumplit a devenit o crimă.Miercuri în zori, un bărbat de 41 de ani, de etnie rromă, şi-a pierdut viaţa în urma unui impact groaznic. U...