A apărut un nou număr al revistei Hyperion (4-5-6/2018), publicație editată de Fundația Culturală "Hyperion – Caiete botoșănene", care apare la Botoșani cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu".
Un număr consistent, o incursiune în viața literară, un spațiu propice de exprimare artistică, o revistă care poate deveni, de la un punct, un barometru literar necesar unui viitor care, desfășurat într-un spațiu aproape exclusiv virtual, va întâmpina serioase probleme în cuantificarea/recuperarea creației unui timp și a unui loc dat.
Regăsim în acest număr al revistei Accentele redactorului-șef, Gellu Dorian scriind în semnalul de început despre "Pingeluirea minții".
Invitatul revistei este Ioan Holban, iar în Dialogurile revistei parcurgem un interviu pe care Adrian Lesenciuc îl construiește pas cu pas împreună cu părintele Vasile Oltean.
Momentul poetic (Poesis) din Hyperion este asigurat de Ioana Diaconescu, Remus Giorgioni, Maria Ieva, Daniela Sorian, Vitalie Vovc, Violeta Craiu, Nicoleta Crăete, Galina Anițoi, Carmen Secere, dar susținute de versuri purtând semnătura lui Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Dumitru Chioaru, Radu Florescu, Petruț Pârvescu, Ilie T. Zegrea, Romulus Bucur.
Rubrica de Beletristică este la fel de consistentă, ea oferind texte intereante, de la "Cum am salvat un cocoș de la moarte" (Ioan Radu Văcărescu.), "Lansarea" (Viorel Dianu ), la "Cvartet pentru păpădii domestice și lei de mohair" (Stelorian Moroșanu), "Limbile vântului" (Adrian Lesenciuc).
Matei Vișniec scrie Teatru despre "Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama", în timp ce în Jurnal îi regăsim pe Constantin Arcu - "Prin lumea largă. Însemnare a călătoriei mele în America de Sud" (IV), Leo Butnaru – "Vectori transpruteni" și Camelia Răileanu – "Întoarcerea din Iad".
Pentru cititorii interesați de noile apariții editoriale, cronica literară a revistei oferă o cărare către cărțile apărute pe piața literară.
La ReLecturi, Radu Voinescu scrie despre "Proza românească între 1990 și 2018, de la stagnare la resurecție".
Rubrica Eminescu in aeternum este asigurată de Mircea A. Diaconu, cu un text care vine să recupereze un critic de mare valoare, I. Negoițescu. Mai semnează Theodor Codreanu, Pompiliu Crăciunescu, Violeta Zamfi rescu-Bârsan – Dumnezeu și om în ochiul artistului, Valentin Coșereanu, Victor Teișanu, Nicolae Mareș, Gică Manole, Elena Adina Cojocariu.
Magda Ursache, în stilul inconfundabil, scrie despre "Din nou despre Construcția deconstrucției", în timp ce regretatul profesor Petru Ursache ne amintește despre atât de necesara "Carte de conștiință".
Revista îi aniversează în acest număr pe Daniel Corbu, Gheorghe Vidican, Liviu Georgescu, Sterian Vicol, Marian Drăghici, Ioan Es. Pop.
O rubrică deja consacrată – Memoria, capătă consistență prin textul pe care îl semnează Ioana Diaconescu – „Umanismul socialist“ și controlul culturii.
Pe coperta 1 şi coperta 4 puteți admira două lucrări ale artistului dorohoian Petru Maxim.
Cititi aici INTEGRAL cel mai recent numar al revistei HYPERION!
În Accente, Gellu Dorian scrie despre “un nou tip de om – omul nou-nouţ sau noul om nou”, editorial din care oferim un fragment: "...Şi totul a pornit de la degradarea învăţămîntului, a şcolii, reformată atît de mult, încît nu a mai rămas nimic din modelul Spiru Haret, cel care a format cîteva generaţii de intelectuali, care au trebuit umilite şi extirpate pentru a face loc noului intelectual, adică om al muncii de origine sănătoasă, înscris în rîndul clasei dominante, puternic ideologizată. Ba, din modelul Spiru Haret a mai rămas doar numele unei fabrici de diplome de tip nou. Dar despre asta un pic mai la vale. A apărut astfel elevul care a învăţat să fure, să copieze, pentru a obţine o notă mai mare, care-l propulsa în eşalonul următor. După el s-a mulat şi profesorul de tip nou, cel disperat, care nu avea din ce trăi sau nu găsea nimic pe piaţă pentru a-şi hrăni familia şi a se hrăni şi pe sine. Şi astfel, învăţat de cei care furau să fure şi el, a apărut profesorul adaptat, obligat să renunţe la criterii educaţionale corecte şi la principii, care a văzut că noua metodă îi umple frigiderul, miză pentru care trebuia să te zbaţi în fel şi chip în acele vremuri. Încît din mîna lui a ieşit absolventul de liceu, apoi de facultate, învăţat să fure examenele, să fie şef de promoţie, să ocupe catedre de la care au urmat să scoată în serie „intelectuali de tip nou“, cu diplome în regulă, însă fără a fi deloc în regulă cei care le aveau şi le foloseau pentru ocuparea posturilor de comandă a noii lumi. Şi astfel societatea românească s-a modificat, îmbolnăvindu-se, pentru că analfabetismul cu patalama nu poate fi decît cea mai cumplită boală a unei societăţi.
Acum, după ani buni de învăţămînt de-a valma, după cicluri întregi, noile generaţii de absolvenţi cu minţile pingeluite cu astfel de diplome au ajuns, precum precursorii lor bolşevizaţi, în fruntea ţării, în fruntea mai tuturor administraţiilor locale, instituţiilor, încît haosul este mai mult decît o cangrenă peste societatea românească, bolnavă de grandomanie, goală la minte, pe care n-o va mai putea vindeca nimeni. Peste aceste pingele, aplicate peste creiere şi orgolii şi pe la facultăţi din ţara vecină, generoase şi pline de cizmari de calibru, vor fi puse alte şi alte pingele, încît aceste minţi re-re-repingeluite să reziste tuturor drumurilor anevoioase spre vîrfurile societăţii, ele, aceste minţi găunoase, considerîndu-se, în astfel de poziţii, „stîlpii societăţii“. Şi cu astfel de stîlpi şubrezi, societatea românească se va surpa! Astfel analfabeţii cu diplome, lesne de văzut peste tot, fac cărţile unui joc sinistru, taie şi spintecă, oferindu-li-se o legislaţie pe potrivă, gata să sucombe o societate în vîrful căreia s-au cocoţat şi nu vor putea fi daţi jos, nici în douăzeci douăzeci, nici în treizeci treizeci, nici măcar la sfîntu’ aşteaptă. Trăim, din păcate, într-o lume a pingelelor de carton asfaltat de cea mai proastă calitate".
„Sîntem încă un popor alfabetizat chiar dacă, în unele privinţe, n-am depăşit perioada vegetală“, este titlul unui interesant dialog dintre Gellu Dorian și Ioan Holban, în care aflăm că: “Se cumpără mai puţine cărţi şi statisticile vorbesc de o piaţă a cărţii, la noi, de circa şaizeci de milioane de euro, mult sub nivelul prietenilor europeni şi transoceanici. Deşi, dacă avem în vedere preţul cărţilor, lucrurile s-ar putea să nu fie chiar catastrofale şi numărul cărţilor cumpărate cu lei să fie ceva mai apropiat de acela cu euro în librăriile germane. Se citeşte, însă, cu mult mai mult decît se cumpără; toate statisticile au în vedere, în primul rînd, situaţia de la casele de marcat ale librăriilor. Atunci cînd, însă, vom avea o situaţie clară a numărului de cititori din bibliotecile publice şi al celor care iau cărţi de la anticariate şi buchinişti, pe titluri şi autori, cred că multe idei primite vor fi demolate. Sîntem încă un popor alfabetizat chiar dacă, în unele privinţe, n-am depăşit perioada vegetală. Omul e chiar centrul Galaxiei Gutenberg şi nu cred că îşi va demola locuinţa şi universul său de identificare”.
Din rubrica de Beletristică am extras un poem semnat de Radu Florescu:
x x x
luni nu. marți nu. miercuri şi joi sigur nu.
duminică ai ajuns la capătul călătoriei
şi nu te mai miră nimic.
nici măcar oasele tale sfărmate cu ani în urmă
sau luna plină care împarte
pentru totdeauna
casa în două.
din întunericul camerei priveşti pe fereastră
şi nu simți încă izbăvirea
auzi doar cum se rup singure
crengile cireşilor
pline de flori
care nu mai vor rodul.
