În urmă cu 85 de ani, pe scena Teatrului Național din București avea loc premiera spectacolului Titanic Vals. O comedie în care publicul îl aplauda frenetic pe George Calboreanu, în rolul lui Spirache. După 32 de ani, piesa lui Mușatescu este ecranizată de Paul Călinescu (1964), un film care își păstrează și astăzi farmecul și autenticitatea. În rolurile principale, Grigore Vasiliu-Birlic, Kitty Mușatescu, Tamara Buciuceanu, Ștefan Mihăilescu-Brăila sau Ion Lucian.
Istoria Titanicului mușatescian nu este nici pe departe atât de dramatică precum a vaporului lovit de aisberg. Mușatescu avea 9 ani când transatlanticul se scufunda (noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912), tragedia căpătând, în simțirea-i fragedă, dimensiuni umane și sentimentale ce aveau să îl urmărească mulți ani. La scurtă vreme după tragedie, în vremea bâlciului de Sf. Ilie din Câmpulung Muscel, aude la o flașnetă melodia Titanic Vals. Aflat la Paris, peste ani, se gândește pentru prima dată să scrie o piesă de teatru care să poarte acest nume. Acțiunea era așezată în provincie, în Câmpulungul natal, de care era foarte legat.
Este de ajuns să citim cuvintele lui Tudor Mușatescu pentru a înțelege spiritul piesei Titanic Vals: "Oriunde aş fi auzit Titanic Vals şi în orice stare sufletească m-aş fi găsit, pentru mine melodia aceasta înseamnă Câmpulungul, provincia cu oamenii ei buni şi răi, modeşti sau ridicoli, cu întâmplările ei vesele sau triste, cu dramele şi comediile ei publice sau familiale, şi mai ales cu moravurile ei cuminţi, dar, din păcate, din ce în ce mai otrăvite de politică- cu cortegiile ei de farsori şi demagogi- şi de parvenitism, cu cohortele lui de imbecili, de venali şi de agramaţi". Diversitatea caracterelor, plasticitatea comportamentală, susținută pe întreg parcursului piesei și îmbrăcată într-un soi de franchețe specifică interbelicului fastuos, parvenitismul cu orice preț sunt elementelele (sau ingredientele!) care fac din Titanic Vals un text fără vârstă, pretutindeni și mereu actual. Cât priveşte personajele, ne asigură Tudor Mușatescu, "acestea au fost întotdeauna luate direct de la marea şi inepuizabila mea furnizoare, care a fost, este şi va fi: viaţa".
O familie modestă de funcționar. Cu câteva importante adaosuri: la a doua căsătorie (cu o fată la purtător, Gena, fire modestă, blândă, dar cu infirmitate la un picior) și cu încă nouă copii născuți în cea de a doua căsnicie (din care mai trăiesc trei: Decebal cel năzdrăvan și greu de stăpânit, Traian, tânărul fără prea mari pretenții intelectuale, un pierde-vară cu aer de aristocrat, și Miza, prințesa casei). O soacră cicălitoare – Chiriachița, o soție ambițioasă - Dacia. Și Spirache, care visează la o căsuță liniștită, în care să citească ziarele și să hrănească porumbei.
La Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoșani, comedia în trei acte a lui Tudor Mușatescu se joacă sub îndrumarea regizorală a lui Dan Tudor, aflat la a doua colaborare cu actorii botoșăneni, după Muzicanții din Bremen. Despre Titanic Vals, regizorul consideră că este despre "felul în care unii oameni pun pe primul plan al vieții lor doar interesul material, uitând de suflet".
Distribuția, în reprezentația botoșăneană, asigură un spectacol antrenant, vesel, cu accente dramatice menite să scoată la suprafață trăirile încă nealterate ale sufletului uman. Actorii așază în scenă aportul valoric de înaltă clasă, un joc al personajelor plin de savoare.
Cezar Amitroaei este Spirache, un rol pe care îl construiește domol, progresiv, cu înțelepciune. Calitățile lui Spirache se dezvăluie pe parcurs, la fel și iscusința cu care conduce întreaga acțiune din umbră, strecurându-se prin gălăgia cotidiană a familiei sale. Dacia (Crenola Muncaciu) este soția dornică de mărire și candidată veșnică la parvenire. Petronela-Lorena Chiribuță este Sarmisegetuza (Miza). Prințesa casei naște un copil pe care Gena se oferă să și-l asume și să îl crească. Gena, interpretată de Silvia Răileanu, umple spațiul dintre personaje și împrăștie în jur bunătate. Traian (Petruț Butuman) este fiul zornăitor, care va beneficia de tot ce viața îi oferă, dar fără a se grăbi să așeze ceva în loc. Decebal (fiul cel mic interpretat de Dragoș Radu) este ceea ce, în limbajul zilelor noastre, s-ar numi o "beizadea", cu șanse reale de a deveni fiul de parlamentar fără scrupule și fără opreliști. Publicul mai are de-a face cu îndrăgostitul Petre Dinu (interpretat de Răzvan Amitroaei), cu Stamatescu (Bogdan Horga), Nercea - guralivul și agentul electoral de care oricine are nevoie în drumul său spre preamărirea politică (Bogdan Muncaciu), cu avocatul Procopiu (Florin Aionițoaei) – instrument discret și barometru pentru Spirache, dar și Vecinul (în interpretarea excelentă a lui Traian Andrii).
Dacă în caietul-program distribuția ne dezvăluie că în rolul Chiriachiței o vom vedea pe Narcisa Vornicu, publicul va avea parte de o surpriză de zile mari: pe scenă, soacra cicălitoare și iute la limbă are să fie nimeni altul decât regizorul spectacolului, Dan Tudor.
O întâmplare de bun augur, pentru că prezența în scenă a lui Dan Tudor aduce nu doar un farmec neașteptat, ci și o prospețime menită să încânte publicul de la prima apariție până la scena de final. Responsabil cu replicile acide, introduse spontan în scenă și susținute printr-un joc firesc, natural, Dan Tudor este cel care adună cele mai multe aplauze la scenă deschisă. Fără să exagereze travestiul, neapelând nici măcar la vreo coloratură feminină a inflexiunilor vocale, soacra conduce cu fermitate nu doar acțiunea, ci și jocul celorlalte personaje, valorizându-le prin accentele bine plasate în momente cheie. Pe acest fundal actoricesc, cele două povești de dragoste ale fiicelor lui Spirache (Gena și Miza) capătă și ele consistență, iar rolul lui Spirache (dezvăluit abia la finalul spectacolului) devine unul cu atât mai impozant.
De remarcat jocul bine sudat al personajelor, legarea elementelor fiind poate cel mai important atu al spectacolului. Spontaneitatea culege aplauze, replicile introduse anume pentru a aduce acțiunea lui Mușatescu în societatea de azi stârnesc hohote de râs, aluziile politice se rostogolesc în tot felul de subînțelesuri, iar publicul "ștampilează" cu aplomb.
"Mesajul este limpede: nu uitați de bucuriile sufletului, de dragoste", ne transmite Dan Tudor, regizorul spectacolului. Buna dispoziție, textul de calitate, jocul bine clădit sunt acolo, pe scena Teatrului "Mihai Eminescu" din Botoșani. Iar publicul nu trebuie decât să se afle în sală, pentru ca bucuria să se declanșeze și să preschimbe textul într-o sărbătoare teatrală.
