Recenzie: Ioan Ianolide "Intoarcerea la Hristos - document pentru o lume noua" - Editura Christiana, Bucuresti, 2006, 534 pagini.
Avem in fata noastra o carte cutremuratoare, folositoare si marturisitoare, aparuta in colectia „Predanie a Marturisitorilor Romani din Inchisori”, ingrijita fiind de obstea Manastirii Diaconesti – Judetul Bacau si avand Prefata (ultima) semnata de catre pururea pomenitul si regretatul Parinte Gheoarghe Calciu – Dumitreasa, iar Postfata fiind elaborata de catre scriitorul si publicistul crestin Razvan Codrescu.
Memoriile foarte miscatoare scrise de cel care mucenicit in puscariile comuniste ale gulagului romanesc timp de 23 de ani, alaturi de Valeriu Gafencu – „Sfantul inchisorilor”, Parintii Gheorghe Calciu, Marcu Dumitru, Gherasim Iscu, Constantin Voicescu, Dumitru Staniloae, Constantin Galeriu, Daniil Sandu Tudor ori Mircea Vulcanescu, Marcel Petrisor, Radu Gyr, Constantin Oprisan, Nichifor Crainic si Gheorghe Jimboiu impreuna cu multi altii, constituie „o adevarata odisee a spiritului, o introspectie abisala facuta cu multa umilinta si finete, pe care numai un om trecut prin chinurile iadului si iesit curat pe malul inalt al sfintirii le-a putut primi de la ingerul care l-a vegheat pe toata calea incercarilor”, caci acesti martiri contemporani au supravietuit in arena „leilor comunisti” datorita credintei lor nestramutate in Dumnezeu - Cel Care „toate le poate celui ce crede”, dandu-le celor smeriti Harul ce sfinteste, stapaneste si ocarmuieste toata faptura!.
Manuscrisele, cu multe alte hartii, au fost aduse de cineva, dupa moartea autorului, puse intr-un sac, fara nici o ordine, fara numerotare, incat maicile de la Diaconesti in frunte cu monahia Antuza Diaconu, au avut foarte mult de lucru pana ce le-au ordonat si incropit in lucrarea de fata, fiind nevoite sa se orienteze dupa titluri, urmarind evenimentele descrise in concordanta cu istoria inchisorilor prin care autorul si alti eroi ai memoriilor au trecut. Din toate relatarile despre inchisori, din toata investigatia psihologica a atator autori, toti inzestrati cu duhul marturisitor, cartea aceasta este una dintre cele mai duhovnicesti, una dintre cele mai patrunzatoare, „cea mai in masura sa inteleaga impreuna cu toti sfintii ce este latimea si lungimea, adancimea si inaltimea, sa cunoasca iubirea lui Hristos cea mai presus de cunostere si sa se umple de toata plinatatea lui Dumnezeu (cf. 3, 18 – 19).”
Parintele Calciu in „Cuvantul sau introductiv” marturiseste ca „daca ai indoieli asupra mantuirii, asupra jertfei sau asupra biruirii vrasmasului vazut si nevazut prin puterea credintei si a rugaciunii, daca te indoiesti de iubirea lui Hristos si de eficienta pocaintei, aceasta carte, acest document duhovnicesc, te va convinge” si are multa dreptate caci eroii lucrarii acesteia si a inchisorilor comuniste si politice in general, au cautat in primul rand, sa-si puna in ordine propriile vieti, sa inteleaga si sa traiasca experienta comunitara din Biserica primara, sa-si slefuiasca incet dar sigur, caracterul pentru iubire, jertfa, bunatate si trairea dragostei comunitare” si asta pentru ca toti acesti mucenici contemporani ai veacului al XX – lea „locuind in aceeasi celula, au incercat sa faca din spatiul ei o biserica a lui Hristos, dincolo de toate ispitele, piedicile si poticnelile inerente convietuirii multora la un loc, intr-un spatiu impropriu, mizer si insalubru!. Si pana la urma, lucrarea cu pricina dezvaluie cititorilor „treptele descoperite de Duhul lui Dumnezeu acestor tineri nestiutori (la inceput), dar dorind arzator dupa Dumnezeu: mai intai, ei constata ca omul este mereu atacat de duhurile rele, dar ca omul are puterea sa le primeasca ori sa le respinga dintru inceput sau mai tarziu, fiindca aceste duhuri rele il razboiesc pe om, dar cineva care are trezvie poete cunoaste stadiile atacurilor si poate lupta impotriva lor, chiar daca lupta este coplexa si de durata, insa nu imposibila. Daca cineva nu este determinat sa opreasca gandul rau de la inceput, acesta patrunde in mintea lui si-i argumenteaza ca nu este chiar atat de rau. Daca omul accepta si acest stadiu, gandul devine pofta si-i hraneste mintea, imaginatia si simturile. Pana aici fiind razboiul nevazut” – iata scoala Filocaliei si a Spiritualitatii Rasaritene autentice, pe care acesti cultivatori ai Duhului si staruitori intr-ale Rugaciunii si Ascezei au invatat-o acolo unde te asteptai probabil cel mai putin, adica in temnitele „cruciadei rosii”!. Cu alte cuvinte, deprinderea persoanei in lupta duhovniceasca, parcurgand toate treptele ascezei crestine, in cadrul razboiului nevazut si vazut in care au fost angrenati acesti slujitori ai lui Hristos si iubitori ai aproapelui, duce la o asemenea analiza ce „nu putea fi facuta de catre acesti tineri decat numai prin prezenta Duhului Sfant, Care i-a asistat pe toata durata vietii lor in inchisoare”.
Drept pentru care „cititorul care se apleca asupra acestei carti nu o va sfarsi fara a fi macar cutremurat, daca nu intors spre credinta, caci viata lui Valeriu Gafencu si a celorlalti ca el este un model moral si o scara de suire spre cele inalte, o chemare staruitoare de a iesi macar pentru o vreme din mlastina acestei vieti si de a urca spre Soarele Dreptatii, spre Rasaritul cel de Sus, Care este Hristos. Oare nu este cutremurator ceea ce spune un tanar neteolog care si-a asumat suferinta si moartea ca pe o curatire si o inviere (caci finalitatea vietii umane nu este moartea, ci invierea)? Si nu vreau ca cittitorul de buna credinta sa treaca fara atentie peste unele cuvinte ramase de la Gafencu, adevarate file de Filocalie: Despre curatirea launtrica. Atunci cand Valeriu Gafencu se simtea bine, vorbea frumos si cu insufletire, oprindu-se cu precadere la tema lui preferata, curatirea launtrica” – pe care si-a asumat-o in viata sa duhovniceasca la modul plenar, din convingere si din purtarea de grija a lui Dumnezeu, in pofida tuturor vicisitudinilor pe care le-a traversat din cauza sistemului si a regimului ticalosit, antihristic!.
Lucrarea in sine nu are un cuprins deoarece ea insasi este un tot graitor, alcatuita dintr-un sir intreg de evenimente, fapte, momente cruciale, de-a dreptul existentiale si determinante pentru eroii cartii, care, desi s-a urmarit acest lucru, nu au fost niciodata „niste victime” ci intotdeauna vor fi consemnati de catre posteritatea ce trebuie sa fie cat mai obiectiva, drept „eroii credintei”, purtatorii Duhului Celui Dumnezeiesc in iadul lumii acesteia pamantesti, din a doua jumatate a secolului al XX – lea!.
Este foarte importanta remarca autorului „Postfetei” – scriitorul si editorialistul Razvan Codrescu, potrivit careia „la peste 40 de ani de la lichidarea inchisorilor politice comuniste si la peste 16 ani de la prabusirea vechiului regim, in Romania nu avem nici un martirologiu oficial si nici un martir crestin anticomunist, cinstit dupa cuviinta de Biserica neamului. drept pentru care am gasit de cuviinta, la Editura Christiana, sa iesim in intampinarea ignorantei sau indolentei curente cu o colectie documentara inchinata martirajului ortodox din Romania secolului XX, intitulata „Ortodoxia luptatoare”. „Daca volumul de fata, atat de inrudit tematic, nu a intrat in colectia respectiva, este numai pentru ca a fost altfel structurat – precizeaza Razvan Codrescu.
Povestea lui este schitata, in mare, in lamurirea editoriala care precede textul regretatului Ioan Ianolide. Lucrata in cea mai mare parte, cu admirabila si exemplara migala, pe parcursul mai multor ani, la Manastirea Diaconesti, unde a ajuns dupa lungi peripetii (implinindu-se astfel si nazuinta autorului dintr-o scurta insemnare cu caracter testamentar: „Calugarii vor fi cei mai indreptatiti sa se pronunte asupra acestui document”), aceasta carte este fara indoiala una dintre cele mai bune din intreaga literatura a inchisorilor. Dar interesul ei nu sta atat in faptele relatate, cat in deschiderea duhovniceasca (de care am pomenit si mai sus): anecdotica se complineste si se transcende prin adevarate pagini de Filocalie contemporana, relevand cu prisosinta ca in temnitele comuniste, in jurul lui Valeriu Gafencu, s-a constituit, mutatis mutandis, o miscare spirituala corespunzatoare celei promovate, dincoace de gratii, de gruparea „Rugului Aprins” de la Antim (cumplit lovita la randul ei de teroarea ateismului oficial al epocii staliniste)”.
Nadajduim ca documentul de fata, ce este unic in felul sau la noi, unul al rascumpararii timpului mantuirii si a vremurilor prin credinta, in care suferinta, asceza, viata duhovniceasca si cunoasterea mistica calca imbinate si impreunate pe urmele marturisitorilor din vechime, adica din perioada apostolica, patristica si postpatristica, reamintindu-ne cu litere insangerate ca viata crestina si „crestinismul s-a nascut din jertfa lui Dumnezeu pentru oameni si a dainuit prin jertfa oamenilor pentru Dumnezeu, va beneficia si de intreaga atentie a Sfantului Sinod si a Comisiei de Canonizare a Bisericii Ortodoxe Romane, care inainte de a inalta Catedrala Mantuirii Neamului in piatra, are prilejul de a o desavarsi pe cea inaltata in Duh, adaugandu-i noi turle de sfintenie.” – marturiseste si argumenteaza acelasi Razvan Codrescu.
In incheiere, vreau sa subliniez ca lucrarea de fata reprezinta meritul de necontestat al autorului, al editorilor, al Parintelui Gheorghe Calciu – Dumitreasa, toti demonstrand importanta, rolul, locul si valoarea „Pro Memoriei” istoriei recente, a experientei ascetice si mistice, petrecuta in locurile cele mai insuportabile si mai inumane, pentru cunoasterea Ortodoxiei, deci a Bisericii. Volumul de fata ne reaminteste si ne reliefeaza convingerea ca fara comuniune, participare si jertfa, crestinismul este o simpla ideologie, lipsita de „Duh si de adevar”. Asadar, Biserica – care este o Institutie divino-umana vie si dinamica, nu reprezinta un muzeu de antichitati, de piese istorice si artistice de valoare, ci constituie Muntele Schimbarii noastre la fata si al nasterii atator generatii de oameni „din apa, Duh Sfant si foc”, multi dintre ei iata, fiind chemati la a imbratisa „cununa muceniciei si deci, a sfinteniei”. Asadar, cei alungati din turnurile babilonice pot bate la portile cetatii noului Ierusalim – cel bisericesc si ceresc ce „nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Lucrarea aceasta, cu alte cuvinte, este una de referinta in domeniul istoriei si a spiritualitatii autentice, care ar trebui sa se afle la indemana tuturor celor ce cred ca „Biserica este cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui”!.
Stelian Gombos
