O veste uluitoare își face loc, de câteva ore bune, pe rețelele de socializare: tineri și mai puțin tineri, copii și părinți, cunoscuți și necunoscuți își dau întâlninre la un marș prin oraș prin care vor cere închisoare pe viață pentru adolescentul care a omorât-o pe Petronela, fata de 18 ani, în păduricea de la Pacea, din municipiul Botoșani. Furia se dezlănțuie în cuvinte care se rostogolesc în spațiul virtual cu o ușurătate de neînchipuit, mergând chiar până la "Moarte pentru moarte!".
Crima petrecută în urmă cu două zile scoate la iveală, de fapt, lumea adolescenței. O lume feroce deseori, de o duritate și o cruzime care provoacă tragedii. Nu există circumstanțe atenuante atunci când – cu premeditare – se nimicește o viață. Dar cazul Petronelei trebuie disecat, tălmăcit, explicat și bine documentat în școli, în licee, în administrație.
Însă ce se întâmplă de două zile pe rețelele de socializare nu este decât o ilustrare a unui derapaj cumplit: incitare la ură, incitare la omor, hărțuire, semn că lucrurile nu mai rămân în zona justiției, ci ele se judecă în piața publică, în fața unui eșafod al așa-zisei moralități sociale.
Uităm, de pildă, că suspectul este un minor. Care, prin legea din România, are dreptul la protecție, mai ales în lipsa unei decizii care să îi stabilească vinovăția.
Departe de noi gândul de a apăra în vreun fel vinovatul (care va fi stabilit de lege), dar dacă ce se întâmplă acum are doar o finalitate comportamentală menită să provoace ură, să incite la violență, atunci direcția nu poate fi decât una profund eronată.
Din păcate, un minor – dacă se va dovedi că este și autorul crimei! – duce pe umeri o responsabilitate uriașă, de la care se sustrag rușinos prea mulți factori: vorbim de societate, de școală, de contextul socio-politic în care trăiesc acești tineri.
Ne întrebăm, de pildă, ce repere oferim copiilor încă de la naștere? Ce informații transmitem în familie, școală, societate, informații pe baza cărora copilul își dezvoltă un sistem valoric ce îl va guverna apoi pe tot parcursul vieții?
Desigur, ne grăbim să responsabilizăm familia, să o considerăm singura vinovată. Da, este un element extrem de important în dezvoltarea personalității copilului, apoi a adultului. Dar să nu uităm că mediul de azi este saturat de stimuli, de tentații. Iar factorul educațional este capital influențat, la rândul său, de factorul socio-politic.
Se vorbește de ani și ani, iar astăzi parcă mai mult ca niciodată, despre degradarea sistemului educațional. Se duce, de asemenea - inclusiv în spațiul școlii - o luptă asiduă pentru renunțarea, dizolvarea chiar, la valorile formatoare, punându-se accent pe libertatea individului (chiar când acesta are vârsta preșcolară), pe independența față de mentor (părinte, învățător, duhovnic etc). Stresul social ține familia destul de ocupată încât copiii să se desfășoare tot mai mult în interiorul unui anturaj anume.
Timpul copilului devine unul social, timpul liber - spun specialiștii - cade în sarcina societății. Iar societatea este condusă de forțele politice. "Câți dintre oamenii politici dovedesc o educație solidă", se întreabă retoric Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru. De aici lucrurile se complică. "Nu există repere valabile. Societatea nu mai este un aliat în sistemul educațional. Școala nu mai reușește să inspire în cultivarea virtuților. Responsabilitatea cade (din nou) asupra părinților", ne atrage atenția Prof. Dr. Ovidiu Băjenaru, președinte de onoare - Societatea de Neurologie din România.
Întorcându-ne la cazul Petronelei, fata omorâtă de un adolescent de 16-17 ani, putem concluziona că vorbim despre un cumul de cauze, de întâmplări care s-au derulat într-o lume a adolescenților pe care, din păcate, prea puțin o cunoaștem.
E nevoie de un marș? DA! Dar un marș pentru nonviolență. Un marș în care să li se vorbească adolescentelor despre pericolul la care se expun atunci când trupul devine mai important decât frumusețea sufletului. În care să li se vorbească mamelor care își încurajează fetele încă de mici să participe la ședințe foto, la concursuri de frumusețe cu mize îndoielnice. Un marș pentru mamele plecate în străinătate la muncă, să nu uite că un adolescent nu este un adult și că s-ar putea ca banii adunați să nu mai folosească nimănui.
Sine ira et studio (Fără ură și părtinire), să învățăm cât se poate din această cumplită dramă, să fim aproape de cei în suferință, pentru că nu este durere mai mare decât să pierzi astfel un copil (familia Petronelei), să ne privim cu atenție copiii și să le anticipăm durerile, chinurile, frământările. Și, mai ales, să știm pe cine iubesc, pe cine urăsc...
Vom posta mai jos un text al unui tânăr (trecut de vârsta adolescenței), care vineri a fost invitat să participe la marșul pentru pedepsirea criminalului. Vă lăsăm să îl parcurgeți. Poate că, citind și transformând acest caz într-un moment de meditație, am putea să evităm pe viitor alte crime, alte nefericiri:
DESPRE CRIMA CARE A ZGUDUIT BOTOȘANIUL
Mi-a scris un elev să mă invite (pe mine și toată școala!) la marșul pentru închiderea pe viață sau "moartea pentru moarte" (?!?) a criminalului. Vaileu! Site-urile care au incitat la ură postând poze și mesaje de pe facebook-ul bietului licean și-au făcut treaba bine, pare-se!!!
Am și eu câteva întrebări retorice pentru cei care cunosc situația:
Ce face statul pentru identificarea "la timp" a sadicilor și psihopaților? Ce face statul pentru copiii cu familii dezbinate, ai căror părinți lucrează peste hotare pentru o pâine mai bună? Câtă consiliere psihologică, câte vizite la oamenii suferinzi din spitale sau azile fac elevii? Ce face statul și școala pentru educarea sensibilitații, a compasiunii și altruismului în rândul elevilor? Un sistem comunist încă (chiar mai rău de atât), bazat pe competitivitate, nivelare, memorizare mecanică insensibilitate și dominare prin forță (presiune psihică), cu copii dependenți de telefoane, pornografie, filme fără mesaj profund și jocuri cu violență...
Avem mulți liceeni mânioși, violenți, frustrați și complexați după ce se compară cu prietenii de pe facebook, tineri căzuți pradă adicțiilor, revoltați pe familie, pe școală, pe lume și pe Dumnezeu. Pentru ei ce fac eu, ce faci tu, ce face statul? Vreți să faceți marș pentru închiderea pe viață a criminalului din Botoșani? El este un om bolnav, un psihopat, sadic etc. E posibil să rămână așa, la fel cum e posibil să se vindece. Problemele principale rămân în continuare înca nerezolvate sau în curs de rezolvare. Deci, marșul să fie o revoltă contra cârmuitorilor incompetenți care sunt depășiți de situația complexă din țară, nu pentru pedepsirea pe viață a unui copil bolnav. El oricum va fi închis atât cât prevede legea.
Să arunc eu cu piatra?! Revolta să fie împotriva răului din tine, apoi împotriva celor îndrituiți să conducă țara aceasta și învățământul romanesc! Să ne uităm și la posibilele cauze, zic...! E doar o părere spusă în virtutea dreptului la liberă exprimare! Sper să nu fiu judecat prea aspru...
PS! Cauzele problemelor sunt în general în interior. Atitudinea mea oglindește interiorul meu...
Când profesorul de religie și preotul vin să vorbească în școală despre milă, despre iubirea aproapelui și chiar a dușmanului (sic!), despre bunătate și vindecare sufletească etc., săriți cu gura că suntem retrograzi, perimați, îndoctrinați, fanatici etc. Ați uitat că școlile si spitalele s-au născut în Biserică! Ați uitat că Hristos e Doctorul sufletelor (inclusiv a PSIHOpaților) și a trupurilor! Acum privim plini de consternare unde duce alungarea lui Dumnezeu din viețile politicienilor, din casele părinților, din cărțile profesorilor și din inimile copiilor!
