Un poet, un profesionist al spectacolului si un creator in culoare si in lut. Trei oameni nascuti in Botosani, creatori si traitori pana astazi pe acest nordic taram. Deschidem astazi usa, la rubrica ARTA LA EA ACASA, unei lumi mai putin accesibile, mai putin cautate. Si nu pentru ca poezia, spectacolul, culoarea nu ar fi destul de comerciale – dupa ultimele standarde ale comercialului provincial – ci pentru ca ei, creatorii, nu se complac in consumerismul artistic tot mai promovat si mai solicitat in vremea din urma.
O poezie, un tablou, o sculptura, chiar si un spectacol, nu sunt modalitati de a reproduce cu precizie volume, linii, culori, atitudini, nici de a reprezenta/copia o stare naturala banala. Cand intervine artistul, realitatea se transforma. Mana artistului, ochiul, inima confera perceptia personala asupra obiectelor, vedem in poezie, in tablou, in pictura sentimentele si gandurile creatorului. Vedem viata vie. Acesta este rolul Artistului.
M A R I A B A C I U
Nascuta pe 4 martie 1942 in Cernesti, comuna Todireni, judetul Botosani, Maria Baciu este, prin excelenta, o poeta a copilariei si a jocului cu rima. Dincolo de aparenta simplitate a literaturii pentru copii, dincolo de fragilitatea constructiei poemului-joc, poezia pentru copii nu se poate naste decat langa ei, principalii beneficiari: copiii.
Chiar daca a abordat si scrierile "serioase", Maria Baciu ramane, fara doar si poate, Poetul Copiilor. Si nu e putin lucru! Poeta Maria Baciu este membră a Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii "Al.I.Cuza Iaşi", promoţia 1966.
Din 1966 pană in 1970, a fost profesor de Limba şi literatura româna la Liceul Teoretic din Truşeşti, după care a continuat la catedra Şcolii Normale "N.Iorga" (Liceul Pedagogic) din Botoşani.
S-a implicat in editarea revistelor pentru copii. A fost redactor şef al revistei pentru copii Sotron şi al revistei pentru adolescenţi Pardon! În 1980 înfiinţează Cenaclul literar M. Eminescu, în 1983 editează publicaţia Educatorul, iar între anii 1994 - 1996 revista pentru copii Sotron, iniţiative încununate cu succes.
Paralel cu activitatea de la catedră şi cea editorial publică versuri, articole literare şi recenzii în diverse ziare şi reviste ca: Clopotul, Gazeta de Botoşani, Caiete botoşenene, Hyperion, Colloquium, Cronica, Convorbiri literare, Luceafarul, Ateneu, România literară, Învăţătorul, Lumina lină ş.a. A scris poezie, proză pentru copii, carte de metodică pentru uz şcolar, teatru pentru copii.
Debuteaza editorial în 1985, cu ciclul "Cercuri", din volumul colectiv "Soldaţii - 5 poeţi", Iaşi, Junimea.
A colaborat pentru alcătuirea unei cărţi pentru uz didactic, Scenarii şi povestiri pentru grădiniţă şi clasele I-IV, Botoşani, Eldos, 1995. Autoare a piesei de teatru pentru copii Tigrisorul Pietrek, care se joacă începând cu anul 1995 pe scena Teatrului de păpuşi Vasilache, Botoşani, Grafik Art, 2000.
Distinsa cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie la cea de a III-a ediţie a Festivalului - concurs naţional de poezie şi interpretare critică a operei eminesciene Porni Luceafarul..., Botoşani, 1983. Premiul U.S.R., Filiala Iasi, pentru volumul Copilărie de lux, 2005
Despre poezia Mariei Baciu au scris, de-a lungul timpului, L.Antonesei, E.Iordache, D.Ţiganiuc, G.Dorian, A.Barbu, L.Cifor, V.Topa, D.Baciu, D.Fetescu, S.Lazarovici, D.Lungu, Tr.Apetrei, ş.a.
"Prin poeziile Mariei Baciu, copiii acced la un idiom pe care-l recunosc, chiar fără a-l fi învăţat, iar adulţii refac experienţele de recunoaştere şi de înţelegere crezute pierdute ori definitiv acoperite de greul anilor. Citind aceste poezii, constaţi că părerea despre pretinsa inconştienţă a experienţelor copilăriei este o părerere greşită.Copilul care, prin Graţie, are lumea întreagă la picioare lui, se arată a fi suveran şi pe toată cunoaşterea, căci ce-ar mai fi candoarea fără sentimentul clar al desăvârşirii: ,, Sărut mâna”!, M-am sculat! /, Ce am astăzi de aflat? / Dragii mei, mă credeţi mică,/ dar eu ştiu ce-i o pisică,/ un căţel, o veveriţă,/ cum se-mbracă o rochiţă/. Versurile au, cu puţine excepţii, o contabilitate perfectă, ceea ce le face uşor de memorat de către copii. Învinşi de frumuseţe şi candoare, să-i recunoaştem poetei Maria Baciu privilegiul şi meritul artei sale şi să ne bucurăm de ceea ce, purificându-ne, ne îmbogăţeşte", scrie Lucia Cifor.
Cer ars
Ziua asta n-a sfârşit de plâns
Soarele s-a-nchis într-o găoace.
Nu se ştie care cer a nins
Peste cimitirul ars de pace.
A trecut pe drum un orb şi-a spus
C-a murit Isus, şi altul nu e
Să se-nvrednicească până Sus,
Ca să fie iar bătut în cuie...
Duminică
Duminica, nevoiaşă,
Cu sânii uscaţi,
Cocârjată, ca o cerşetoare,
Vrea să pară o străină.
Se face că nu mă vede.
Păşeşte numai înainte,
Săltându-şi traista
Pe spatele beteag.
De ce nu te stingi mai repede,
După colţ, Păcătoaso?
Ţi-am însoţit singurătatea
Până mi-s-a acrit...
M I H A I P A T R A M A G I U
Mihai Pastramagiu s-a nascut pe 4 noiembrie 1953, la Botosani. A fost cunoscut mai intai ca pictor, pentru ca apoi sa intre in constiinta botosanenilor si a iubitorilor de teatru in special ca scenograf, spiritul sau artistic punandu-si amprenta pe spectacole ale Teatrului Mihai Eminescu si pe cele ale Teatrului pentru Copii si Tineret Vasilache din Botosani, dar si in alte teatre dramatice si de papusi din tara. Mihai Pastramagiu a colaborat cu institutii de cultura din Iasi, Galati, Oradea, Bacau, Constanta si lista poate continua.
In 1997, la Festivalul Gulliver din Galati, Mihai Pastramagiu era distins cu Premiul pentru cea mai expresiva papusa (pentru Vrajitorul, din spectacolul "Printesa vrajita"). Un an mai tarziu, obtine Premiul de scenografie la Festivalul Ion Creanga de la Bacau, cu spectacolul "O poveste, doua, trei cu roboti si robotei". In 2017, la Festivalul Internațional de Comedie "Aplauzele de Aur ale Bucovinei", a obtinut premiul pentru Cea mai bună scenografie a spectacolului "Bocitoarele vesele", după William Shakespeare, in regia lui Alexandru Vasilache.
Fie ca se ocupa de scenografie, fie ca realizeaza decorul, pata de culoare marca Mihai Pastramagiu trece dincolo de obisnuitul lumesc, spectacolul in viziunea scenografului botosanean devine teatral doar in masura in care capata stralucire, pana la granita nalucirii chiar. Personajul se naste in spatiul bine dimensionat si ordonat de scenograf, actorul se misca in lumea pe care el, Mihai Pastramagiu, a creat-o ca parte a povestii.
Misiunea scenografului este cu atat mai ingrata cu cat, in vremuri de crancena saracie si de chinuitoare lipsuri financiare, magazia unui teatru devine tot mai mica si mai greu de folosit. Materiale vechi, solutii noi, geniul scenografului care trebuie sa dea nastere unui spectacol stralucitor, proaspat! Sunt lectii care nu se invata in scoli, oricat de inalte si de rasunatoare ar fi acestea. Scenograful este parte a teatrului sau, iar Mihai Pastramagiu devine de la un an la altul un "bun cultural" caruia istoria teatrului botosanean ii va oferi locul cuvenit.
P E T R U M A X I M
Arta de trotuar violenteaza, de o vreme, armoniile orasulului, intr-o incercare disperata de a impune artisti si de a crea CV-uri profesionale, care sa inlocuiasca, eventual, si talentul. In acest timp, artisti de o inalta calitate profesionala si spirituala se retrag intr-o tacere deplina, in singuratatea atelierelor, abandonati de publicul tot mai putin pretentios, tot mai dispus sa cedeze in fata mediocritatii.
Nascut pe 13 iunie 1963 la Havârna, Botoşani, Petru Maxim pare ca ascunde produsele artei sale, si o face cu o dibacie ludica. Si nu dintr-o timiditate frustranta. Arta lui Maxim pur si simplu se cere ascunsa. Pentru ca, apoi, sa se descopere pe sine, mister dupa mister, inteles dupa inteles.
Cine il cunoaste pe dorohoian stie ca, dincolo de ceramistul de exceptie, Petru Maxim se intrece pe sine ca pictor, grafician, fotograf si chiar poet. Un artist complet, intr-o lume ciuntita de esente.
Poate ca aparenta retragere ii ofera tocmai aceasta liniste, de a crea nestingherit, de a plasmui nestiut si in nestire. Poemele sale, fie ele in ceramica, in vers sau culoare, poarta marca unui artist atipic.
Figura brancusiana, Petru Maxim nu cauta notorietatea, joaca dupa reguli, dar si le respecta doar pe ale sale.
Are un inestimabil rol in mentinerea, primenirea si popularizarea ceramicii Cucuteni, specialistii afirmand ca este singurul artist care reda intocmai vasul Cucuteni, respectand traditia si introducand inovatia doar cu masura si talent. De la Cucuteni se implineste, insa, spiritul artistic al lui Maxim. Pentru ca ceea ce nu a putut exprima in ceramica, dorohoianul a aratat prin culoare.
Fost ceramist la Portelanul dorohoian, Petru Maxim si-a luat in serios, dupa 1990, viata de artist, de atunci traind doar din arta sa. Munceste in atelierul sau din Dorohoi, la fel de dedicat ca atunci cand isi lucreaza propriul suflet.
Petru Maxim este botosaneanul care va dainui. Modestia si cumintenia sunt firesti. Artistul nu are pentru ce sa se lupte. Locul sau exista deja, bine conturat in galeria valorilor autentice.