Dacă pictezi, închide ochii și caută, spunea Pablo Picasso. Pentru că, dincolo de tehnică, de studii academice sau autodidactic/impuse, pictura nu este nimic altceva decât o perspectivă echilibrată între viziunea interioară, virtuozitate și mister. Și dacă ne oprim și în fața lui Plutarh, cel care ne dezvăluie că pictura este poezie tăcută, nu ne rămâne decât să acceptăm că versul, culoarea, cuvântul depind în cea mai mare parte de capacitatea noastră de a recepta, de a simți, de a cultiva în noi înșine esteticul și forma armonioasă a vieții.
Vă propunem astăzi, la rubrica noastră Arta la ea acasă, trei nume de artiști care, deși au atins un nivel creator demn de scene/simeze mari ale țării, au ales să manifeste spiritul creator în spațiul în care s-au născut. Pentru că a fi provincial în artă este, în fapt, o falsă abordare nu doar valorică, ci și de raportare la Arta autentică. Pentru că în ARTĂ nu există provincie, nu există provincialism...
M I R E L A N I S T O R
Este actriță. Tânără și cu un aer de aparentă absență, un "ceva" parcă interbelic, parcă nenumit, o persoană care își umple cu măsură spațiul din preajmă, ca și cum și-ar proteja nu un avut, ci propriu-i suflet. Mirela Nistor își umple spațiul din preajmă cu un soi de intimitate artistică și, prinvindu-i cutezanța, ai spune că nimic din ce este omenesc nu îi este străin, dar nici nu o ispitește…
Ella, așa cum o numesc prietenii, nu este un fenomen, o excepție sau o vedetă. Deși ar putea fi din toate câte puțin și toate laolaltă. Formată in trupa de teatru Drama Club, Mirela Nistor nu s-a pregatit doar pentru scenă, ci și pentru culisele ei, fosta eleva devenind între timp coordonator al uneia dintre cele mai bune trupe de teatru de liceeni din Botoșani și din România.
A bsolvit ]n 2007 Colegiul National "A.T.Laurian" Botosani, iar în 2010 Universitatea de Arte "George Enescu" Iasi, Facultatea de Muzicologie, Compozitie, Pedagogie muzicala si Teatru, sectia Arta Actorului, clasa lector. univ. dr. Octavian Jighirgiu si Marius Rogojinschi. A absolvit, de asemenea, Master în Artele spectacolului, la clasa prof. univ. dr. Emil Coseru. A jucat pe scena Teatrului National Vasile Alecsandri Iasi, in spectacolul "Romania!Te pup.", in regia lui David Swartz (piesa nominalizata la Premiile Uniter 2010 pentru debut regie).
În prezent este actriţă a Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani. Coordonatoarea, de multe generaţii de elevi, a trupei de teatru Drama Club, a Colegiului Naţional "A.T.Laurian". O trupă despre care, alături de Atelierul de teatru, al Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" (coordonatori Lenuş Moraru şi Gelu Rîşca), s-a dus vestea în toată România. Da, se spune clar şi răspicat: cele două trupe din Botoşani sunt astăzi cele mai bune din ţară în teatrul adolescent! De câteva ori pe an, în festivalurile naţionale, se vorbeşte despre miracolul de la Botoşani.
"Eu, actriţa Ella Nistor, am nevoie de sprijinul botoşănenilor, de sprijinul comunităţii. Am nevoie să ştiu că oamenii vor ca în Botoşani să existe teatru. Am nevoie să ştiu că oamenii îşi doresc să vină la spectacolele de la teatru. Avem spectacole, sunt locuri. Simt nevoia ca oamenii din Botoşani să se trezească şi să îşi dorească în Botoşani cultură. Este şi situaţia Filarmonicii. Este situaţia culturii în general în Botoşani. Oamenii trebuie să conştientizeze ce au de valoare, o valoare pe care alţii şi-o doresc. Suceava tocmai şi-a deschis teatru. Cât de mult şi-au dorit asta! Noi îl avem: avem instituţie, avem spectacole, avem colectiv. Avem nevoie şi de susţinere", ne spunea Ella într-un interviu pentru Știri.Botoșani.Ro.
Astăzi îi urăm Ellei Nistor bucurii, inspirație și forță creatoare pe măsura talentului său! La mulți ani!
Pe Ella Nistor, publicul botoșănean o poate revedea pe scenă duminică, 11 martie 2018, de la ora 18.00, în spectacolul "Bocitoarele vesele", după William Shakespeare, regia Alexandru Vasilache (video jos):
V L A D S C U T E L N I C U
Un poet discret, care îşi poartă cuvintele în braţe ca pe singurul adevăr ce i-a fost hărăzit. O încărcătură care uneori îi devine povară, alteori libertate. Umilinţa muncii, calitate creştină şi deopotrivă umană care lipseşte celor mai mulţi dintre oamenii de litere, mai ales după ieşirea din comunism, îi ordonează versul într-un cotidian haotic, pe care îl străbate cu liniştea celui ce-şi nelinişteşte cu impertinenţă propria poezie, într-o permanentă re-facere a lumii.
Pentru că abstragerea din viaţa reală a poeziei este, pentru Vlad Scutelnicu, un refugiu din faţa unei realităţi ce tinde să se manifeste hegemonic, constrictiv. Cu toate acestea, poezia nu este lipsită de raţional, de palpabil, materialul care hrăneşte şi dezvoltă spatiul poetic fiind chiar cotidianul brut, colţuros uneori, alteori un amestec de real, de luciditate, cu material obscur, la limita conştiinţei. Însă poezia lui Vlad Scutelnicu nu coboară sub nivelul conştiinţei, ea domină instinctul, îl cuprinde, urcă spre stări superioare. Chiar dacă, spune poetul cu apăsătoare smerenie, "timpul ţi-a oferit locul/ nu înălţimea".
Vlad Scutelnicu s-a născut într-un martie 11, anul 1960, în satul Poiana, comuna Vorona, judeţul Botoşani. A urmat cursurile primare în sat, continuând apoi studiile în Botoşani, la Liceul "Mihai Eminescu". După absolvirea cursurilor liceale activează, aproape trei ani, ca profesor suplinitor de biologie în satul natal, iar în 1982 devine student al Facultăţii de Zootehnie şi Medicină Veterinară, secţia medicină veterinară. Debutează cu poezie în anul 1999, în revista Hyperion (al cărei secretar de redacţie este în prezent), publicând primul volum peste trei ani, "Strigătul sferei", Editura Axa, Botoşani. Cartea a fost premiată la Festivalul internaţional de poezie, Sighetul Marmatiei (serile de poezie Nichita Stanescu de la Deseşti). A fost nominalizată, de asemenea, la Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" – Opera Prima, Botosani, 2003. Drept confirmare a valorii, volumul lui Vlad Scutelnicu a obţinut şi Premiul pentru debut pe anul 2002, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Iaşi, dar şi Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, la concursul "Porni Luceafarul", 2003, Ipotesti-Botosani.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2004.
Scrie cu voluptate, ca şi cum poezia ar fi ultimul act al vieţii. "Port o cruce de paie ce oricând poate/ să ardă la scânteia dintre cuvinte", spune poetul care are puterea "să nu întrebe sângele/ despre starea de labirint a sufletului". Întâlnim la Vlad Scutelnicu o poezie a iubirii pure, asumate. O iubire trăită la scenă deschisă, într-o "intimitate publică", chiar dacă se desfăşoară într-un cotidian greoi, anost. În acest cotidian ordinar, populat de ţigănci, arlechini, în care "ai de plătit telefonul gazele întreţinerea/ şi rata la maşină", "tu aleargă/ să-ţi săruţi dragostea pe frunze pe buze pe ochi pe nervi/ pe mâini pe indiferenţă".
Poezia lui Vlad Scutelnicu nu scandalizează, nu intrigă, nu epatează. Ceea ce atrage este tocmai acest firesc al trăirilor, surprinzător şi totuşi posibil, fantastic şi deodată atât de credibil. Pentru că poemele sale oferă dimensiuni ale umanului care, odată eliberate, sunt asumate de fiecare cititor în parte.
argintul de aur
să priveşti spre tine şi să te vezi
mic
mic, mic de tot gol-puşcă
deasupra cristelniţei în braţele preotului pregătit
să te creştineze
şi-atunci eu – celălalt tu – am văzut
fulgerul
doi îngeri cu
un arc dublu elicoidal de argint şi de aur în mîini
coborînd din cupola înaltă, fără sfîrşit a bisericii
ca flacăra sfîntă în ziua învierii
şi pătrunzînd în creştetul capului tău
de unde pînă atunci plîngeai te-ai luminat
deodată faţa ta s-a umplut de pacea şi
liniştea de înţelepciunea şi iubirea străbunilor
atunci ai ştiut – tu celălalt eu –
: fluviul tău de gene curge prin timp
nu prin spaţiu
şi va curge aşa mereu nestăvilit
mai departe tot mai departe spre mîine
fluviul tău de gene
venind din nopţile timpului de la
Eva şi Adam spre lumină
a deschis gura şi a cuvîntat iată
opera perfectă
– argintul de aur –
sufletul izbucnind în spirit nu doar în
oase şi cărnuri
atunci am ştiut – eu celălalt tu –
că
nici un bunic al străbunicelor tale
nu a murit de tifos la şase ani
nici o bunică a străbunicilor tăi
nu a murit virgină la optzeci de ani
certitudine
nu ştiu
dacă e bine sau rău să spun
dar şi orele ! da, orele au un vîrf al lor
de la ora de la ora de
anumite femei îşi fac manichiura
de la ora de la ora de
alte anumite femei îşi întreţin buzele
iar unii bărbaţi îşi beau paharul cu vin
şi tot aşa
şi tot aşa
de la ora de la ora de
oricum după ora zero a nopţii (?sau a zilei)
anumiţi cocoşi – ?!? dacă nu toţi –
încep să cînte
rujul de pe buze se ofileşte
paharul cu vin aşteaptă mîna hotărîtă să-l umple
iar femeile împart nopţile în centimetri de
dragoste
sigur, nu ai timp să observi toate astfel de
nimicuri
chiar dacă de la ora de la ora de
îţi place să mănînci peşte să bei
paharul cu vin şi să fumezi centimetru cu centimetru
nopţile
dar totuşi
de la ora de la ora de
cocoşii lumii – !toţi – cîntă
L I V I U Ș O P T E L E A
Născut pe 24 ianuarie 1966 în Botoşani. A studiat la Universitatea "Ovidius" Constanţa, Facultatea de Arte, Secţia Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative – 2011, fiind licenţiat în arte vizuale. În anul 2013 a finalizat studiile de masterat la Universitatea "George Enescu" Iaşi, Facultatea de Arte Vizuale, Specializarea conservare-restaurare. Este membru al Fundaţiei "Ştefan Luchian" a profesorilor de educaţie artistică şi plastică din 1999, iar din 1995 Preşedinte şi membru fondator al Societăţii Culturale "Expo-Art" Botoşani. Este, de asemenea, membru "Art Café" Sibiu 2000 şi membru "Art-Grup" Botoşani, din 2003.
.jpg)
Furat "dintr-o privire", tabloul semnat de Liviu Şoptelea se dezvaluie privitorului de la general la particular, dinspre intreg spre detaliul artistic. Fara a apela excesiv la simboluri si false sub-intelesuri, pictorul si-a construit propriul limbaj, si-a intregit coloristic teme frecvent abordate, carora le-a atribuit, insa, linii personale. Cuplul, deseori abordat in pictura artistului botosanean, se distinge prin sexualitatea primara, gingasa, care trimite mai degraba catre reprezentarile fertilitatii antice decat spre nudurile care abunda exasperant in arta contemporana.
Echilibrat din punct de vedere tematic, Liviu Soptelea a evadat deseori in arta decorativa, sub diferitele forme ale acesteia. Insa mult mai adesea s-a oprit la marginea icoanei, pe care a abordat-o singur sau impreuna cu copiii din centrele de plasament botosanene, acolo unde si-a desfasurat activitatea ani buni, dupa ce zece ani a lucrat cu micutii care au trecut pragul Palatului Copiilor din Botosani.
În ultimii ani, Îngerii și-au făcut loc în urbanul cotidian. Amintind de figurile lui Marc Chagall (chiar şi prin albastrul predominant), picturile lui Liviu Şoptelea produc, totodată, şi un aer geometrizant al compoziţiei, pe care însă ni-l oferă într-o manieră voit armonioasă, intenţionat abstractizată. Goliciunea trupului, simplificarea până la stilizare a carnalului, devine la Liviu Şoptelea o cale de a ilustra pictural experienţe lăuntrice ale personajelor, de a le aşeza în mijlocul căderii. Îngerii urbani nu sunt decât substraturi ale umanului perceptibil, forme ale trăirilor grosiere, personaje supuse instinctului, plăcerii, palpabilului.
.jpg)
.jpg)
