"E un spectacol de neuitat acela/ de-a ști,/ de a descoperi/ harta universului în expansiune,/ în timp ce-ți privești/ o fotografie din copilărie!", scria Nichita Stănescu (Sunt un om viu). Spectacolul despre om va fi întotdeauna pe o scenă a efemerității, într-un cadru pe care fiecare privitor în parte și-l creează, îl construiește cu mai multă sau mai puțină simțire artistică. Cei mai mulți păstrează fotografia, alții se odihnesc într-un poem. Această iluzie a unui prezent care ne cuprinde. Deși, cum spune Henri Cartier-Bresson, "este o iluzie să crezi că fotografiile sunt făcute doar de aparatul foto... Ele sunt făcute cu ochii, inima şi capul!". La fel ne preumblăm într-un poem, la fel cuprindem cu sufletul un personaj...
Pentru rubrica de astăzi - ARTA LA EA ACASĂ - am ales trei oameni pentru care Creația înseamnă mai mult decât cotidianul simplu, amestecat cu toate ale vieții. Pentru că artistul trăiește dincolo de concret, de logica firii, de vălmășagul vremii. Un actor, un poet și un artist fotograf pentru care Botoșaniul a rămas ACASĂ.
M A R I U S R U S U
Marius Rusu este actor păpușar, creator de suflete, dătător de viață într-o lume bazata pe reguli și pe legi concrete. Pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Vasilache Botosani, în mijlocul copiilor, la petreceri sau în spectacole, în acțiuni de caritate sau ca simplu partener, Marius Rusu devine acel personaj de încredere care te îndeamnă să privești în jur, să îți cureți privirea de atâtea reziduuri umane, să crezi în zâmbetul păpușii și în cel al păpușarului ei.
Pentru că nimic nu se compară cu miracolul care se întâmplă dincolo de ața care transformă marioneta în ființă, când păpușarul se identifică până la sublim cu propria-i creație, fără sa știi unde se termina fantasticul și de unde începe profesionalismul actorului. “De ce păpuși și marionete? Iată o întrebare la care un păpușar ar putea să răspundă: pentru că viața este cuprinsă permanent între vis și realitate; pentru că de foarte multe ori păpușa te învață s-o iubesti și s-o respecți, pentru ca sufletul ei este parte din dăruirea actorului. Cunoscând păpușa vei reuși să afli cine ești cu adevărat. Ea nu te minte și nu te înșeala", mărturisește Marius Rusu.
La teatrul de păpuși, niciun spectacol nu seamănă cu altul, fiecare clipă este irepetabilă și sublimă, pentru că el, actorul, creează irepetabilul și sublimul! Copilul-spectator este sincer și greu de păcălit, barometrul perfect care dă masura talentului și a dăruirii păpușarului. Pentru că, în fata copilului, nu poți interpreta, ci crea, nu poți repeta, ci făuri continuu. Actor deopotrivă pentru mari și mici, Marius Rusu surprinde prin forța de dincolo de rolurile sale, prin duioșia și fragilitatea sentimentală cu care își îmbracă păpușile sau pe sine însuși.
Statură impozantă, ghidușenie care amintește de Bădia Creangă, actorul își trăiește propriile iluzii alături de păpușile sale, împreună cu colegii săi, alături de care făureste miracole, bucurii, frânturi din viețile noastre neștiute sau nici măcar închipuite. Pentru că, așa cum spune Marius Rusu, “vom avea, cât va fi lumea, nevoie de basme, de legendă, de adevăr și iluzie…".
Marius Rusu este nascut pe 25 iulie 1969, în Botoșani. A absolvit Universitatea de Arte George Enescu Iasi, Facultatea de Compozitie, Muzicologie, Pedagogie muzicala si Teatru, profil Arta teatrala, specializarea Arta actorului manuitor de papusi si marionete, precum si Departamentul pentru pregatirea personalului didactic, sesiunea 2001.
A urmat numeroase cursuri de perfectionare sau de specializare, cu actori ai teatrului Tandarica Bucuresti, cu Ion Cojar si Ionut Brancu, cu Emil Coseru si Tavi Jighirgiu. Este actor al Teatrului pentru Copii si Tineret Vasilache Botosani. Laureat la Gala internationala a recitalurilor papusaresti, 1996 - Premiul pentru relatia actorului cu papusa - spectacolul Aventurile lui Buratino, Botosani, Gala internationala a recitalurilor papusaresti, 1996 - Premiul pentru debut recitalul Poveste realizat impreuna cu Valentin Ligi, Festivalul National Gulliver, 1996 - spectacolul Povestea Cenusaresei si a Motanului Incaltat, regia Gabriela Nistorica.
D U M I T R U I G N A T
Într-un oraș al poeților, Dumitru Ignat este semnul de întrebare care rămâne agățat la poarta inițiaților. Pentru că, chiar în postura de maestru de ceremonii pe tărâmul imaginației, deține o recuzită a metaforei pe care o expune într-un mod cu totul aparte. Dumitru Ignat pășește pe tărâmuri neumblate, asemenea zmeilor în căutarea vreunui făt-frumos care trebuie cumințit. Și când te prinde-n poveste, unduind pe deasupra buzduganul fermecat, poetul se pitește în sine cu o impasibilitate ingenuă: "O singură scuză poate să prindă:/ lumea din basme-i doar o oglindă".
Lucid, riguros în fiecare zbatere a cuvântului, ostoit şi epuizat deopotrivă în propriile idei şi concepte, poetul îşi cunoaşte menirea, îşi simte forţa şi claritatea sugestiei, nu de puţine ori apelând în poezie la "enunţuri morale, chiar didactice", la o "pedagogie a principiilor" (Victor Teişanu). Însă şi aşa, străbătute de o dinamică lucidă, proaspătă, poemele lui Dumitru Ignat seamănă mai degrabă cu un soldat care îşi ascute sabia în mijlocul unui câmp în floare. Scrie poezie ca şi cum ar explica inefabilul uneori, dând alteori senzaţia că se risipeşte în fiecare idee şi în fiecare descriere a palpabilului. Cititorul de poezie va fi, răscolindu-i cuvintele, martor la toate bucuriile şi mirările poetului.
Dumitru Ignat s-a născut la 4 octombrie 1942, în Botoşani. Membru al Uniunii Scriitorilor, din anul 1990. A absolvit în 1974 Facultatea de Ziaristică din București. A activat în perioada 1968-1971 la cotidianul Clopotul, fiind numit apoi vicepreședinte al Comitetului județean de cultură și artă Botoșani, post pe care îl va păstra până în 1983, când devine director al Teatrului dramatic Mihai Eminescu. În perioada 1990-1997 lucrează la Gazeta de Botoșani ca publicist-comentator și director, următorii ani, până în 2000, aflându-se la conducerea Teatrului de Papusi Vasilache. A debutat în 1967, în antologia "Peisaj sucevean", iar editorial în 1978, cu volumul de poezie "Pe această linişte". Patru ani mai târziu apărea cartea de proză fantastică "Phonix 1 km", ambele la Editura Junimea din Iaşi. În anul 1988 publică "Prag", poezie, la Editura Junimea, iar în anul 1977 apare volumul "Calvarul deținuților anticomuniști botoșăneni.Mărturia supraviețuitorilor", Inspectoratul pentru cultură al Județului Botoșani. In anul 2005 publică volumele de proză "Un bărbat din Nazaret","Dionis", iar în 2008 volumul "Mulţimi vide". În 2011 a publicat la Editura Dacia XXI, în colecţia "Poeţi contemporani", volumul "Contur", iar un an mai târziu apare Aruncare de zaruri (eseuri; Botoşani: Quadrat, 2012). A mai publicat monografii turistice (în colaborare), a scris scenarii prezentate de Teatrul "Mihai Eminescu" (1968, 1979, 1989), texte originale ("O poveste, două, trei, cu roboți și roboței", premieră în 1998) și adaptări pentru teatrul de păpuși.
Să te mişti
Să te mişti răbdător, liniştit,
pe această sîrmă, loc
geometric al punctelor stăpînirii
de sine, al renunţării de sine;
să te mişti
pe această potecă de aur,
egal depărtată de mlaştinile
erorii cu plus şi erorii cu minus;
să crezi firească această uneltire
a mişcării mereu înainte, neîncercată
de relativitate, de îndoială,
de înşelătorul confort al popasului;
să te mişti în acest corset
al echilibrului, să mărşăluieşti,
să te strecori printre monştrii
orgoliului, lucidităţii, printre
nisipurile puterii, recunoştinţei
şi toate acestea numai pentru
îngăduinţa de a numi virtute
această virtute.
Hidalgo
Mii de hidalgos bătălie poartă,
Pămîntu-ntreg e plin de mori de vînt
şi le înfruntă-ntruna, cei cîţi sînt,
deşi doar unu-i însemnat de soartă.
Un braţ pierdut, o ordonanţă moartă,
un coif căzut peste baltagul frînt;
dar se aud trompeţii altui cînt,
chemînd, din zare, gloria deşartă.
Lucid privesc eterna vălmăşeală,
înţelegînd şi dragostea, şi ura,
lung răbdător la van şi la greşeală,
la toate preştiindu-le măsura.
Dar prins de ora care mă înşală,
ridic mănuşa şi îmbrac armura.
C R I S T I N A V E N E D I C T
In 2005 a descoperit fotografia si tot de atunci se descopera pe sine... Lucrarile ei vorbesc despre o lume de vis, o lume in care orice este posibil si neobisnuitul vietii reale este simpla banalitate. CRISTINA VENEDICT ar fi putut fi un pictor suprarealist, dar a ales FOTOGRAFIA. Imaginatia sa scotoceste cu uimire realitatea, o realitate fara de care un artist nu este niciodata complet in sine insusi. O realitate in care traim toti, dar refuzam sa ne re-cunoastem unii pe altii, cu frumosul si uratul din noi.
A participat la expozitii personale si de grup in Botosani, Iasi, Sibiu, dar si la Cracovia, Londra, Dublin sau Vermont și peste tot în lume. A obtinut premii cu fotografiile ei, atat in tara cat si in strainatate.
Absolventa a Liceului de Arte Botoșani, Cristina Venedict si-a gasit menirea in arta fotografica, un mijloc de a ne trezi prin privire, provocandu-ne sa ne decorsetam sufletul si sa ne oferim noua insine sansa de a trai frumos! Nu e tarziu!
Cine este Cristina Venedict? Daca ar fi sa facem cunostinta prin intermediul unei fotografii, ce am vedea in imaginea care o reprezinta? "Un copil. Un copil, fiindca sufletul meu nu vrea sa imbatraneasca… sau, mai bine zis, refuz sa imbatranesc aruncand zambetul copilului din mine… Cred ca lucrarea "Prea mica pentru lumea asta MARE" ma reprezinta, deoarece am descoperit fotografia intr-un moment in care eram nesigura pe mine si pe tot ce ma inconjoara..", spune artista.
Dispune de talentul de a crea prin culoare propria realitate, dar a ales să prelucreze fotografia. "Desi am descoperit mai intai lumea pensulei, viata a ales alt instrument de redare a vietii, a trairilor mele si, zic eu, si a celor din jur. Fiindca toti visam si dincolo de imaginea pe care o afisam ascundem o persoana care vrea sa iasa la suprafata, care vrea sa-si arate creativitatea intr-un domeniu si poate nu are sansa de a se descoperi. De ce? Fiindca lumea in care traim ne robotizeaza de multe ori si nu mai avem timp sa ne gandim decat la cum sa supravietuim, sa facem fata "junglei" si uitam sa incercam sa facem din scopul supravietuirii un scop placut in care noi ne reinventam de fiecare data. Sunt sigura ca orice meserie poate sa nasca "miracole" atata timp cat este facuta cu drag"
Creează imagini care transcend realitatea, fara insa a o ignora: fiecare fotografie a ei se bazeaza pe realitate, dar evadeaza cand te astepti mai putin. Gasim in imaginile Cristinei Venedict obiecte bizare, neasteptate, multe pasari – cele mai multe negre – copaci gemeni sau pesti pe cerul albastru. "Multe dintre lucrarile mele urmaresc anumite semnificatii, dar nu vreau ca eu sa transmit prin imaginile mele un mesaj clar. Imi place sa las liber imaginatiei privitorului. Cel mai important este ca imaginile mele sa nasca in privitor anumite stari si el, privitorul, sa continue firul epic al povestii din imagine. As aminti aici si de Andrei Vizitiu, este persoana care scrie pe blogul meu poezii inspirate dupa fotografiile mele. Poezii minunate care imi incanta de fiecare data sufletul".
În 2016, Cristina Venedict a câștigat Romania National Award, în cadrul concursului Sony World Photography Awards 2016, cu fotografia "În adâncime". Fotografia "În adâncime", realizată de Cristina Venedict, a fost desemnată cea mai bună imagine înscrisă de un fotograf român la cea mai mare competiţie foto din lume, Sony World Photography Awards 2015, şi a fost aleasă dintre toate imaginile înscrise la oricare dintre cele zece categorii "Open" ale concursului, scrie Radio Romania Cultural.
Sursa foto: Cristina Venedict Photography