"Dogville", un film despre curajul de a fi câine într-o lume a omului decăzut!

Nu poți urmări cap-coadă filmul lui van Trier fără să porți la îndemână o oglindă. Să pândești în tine însuți forța de a abandona o luptă atunci când ea devine inumană, să cauți în tine puterea de a interveni acolo unde decizia contravine tuturor.

"Dogville", un film despre curajul de a fi câine într-o lume a omului decăzut!

Dogville (2003)
Regizor Lars von Trier
Scenarist Lars von Trier
Cu Nicole Kidman in rol principal

Filmul este turnat în întregime în platou, toată acțiunea desfășurându-se ca într-un spectacol de teatru. Un film nu numai tulburător, ci și bulversant, situat la limita parabolei creștine, dar smuls parcă din acest gen de artă cinematografică prin sfârșitul extrem de dur, neașteptat.

Titlul este unul definitoriu, al cărui înțeles se dezvăluie abia spre final. Grace (interpretată magistral de Nicole Kidman) este o tânără din lumea bună americană (a se citi o familie de mafioți), fugită din casa tatălui său și adăpostită un timp într-un sat aparent liniștit, aparent limitat, ai cărui locuitori învață pe parcurs toate regulile șantajului și pe cele ale micimii sufletești.

Pelicula a fost lansată în 2003, la Festivalul de la Cannes, și a fost etichetată de către critici ca fiind un film de artă. Poate de aceea a fost difuzat cu parcimonie în SUA, chiar și în Europa, filmele comerciale hollyoodiene păstrându-și în continuare supremația. S-a mers până la a se spune despre Dogville că ar fi un film anti-american.


 

Un sinopsis al filmului Dogville sună așa: Frumoasa Grace (Nicole Kidman) ajunge intr-un orasel izolat numit Dogville, incercand sa scape de urmarirea unor gangsteri. Fiind incurajata de catre TOM (Paul Bettany), auto-intitulatul purtator de cuvant, minuscula comunitate a oraselului accepta sa o ascunda. In schimb Grace accepta sa faca anumite munci in folosul locuitorilor. Totusi, cand gansterii revin sa o caute mai serios, oamenii din Dogville cer un schimb mai “personal” de servicii contra riscului de a o adaposti. Grace realizeaza in modul cel mai brutal ca bunatatea din acest oras este relativa… Dar Grace are un secret, si inca unul periculos. Dogville ar putea sa regrete curand ca s-a amestecat intr-o treaba foarte complicata…

Satul în care oamenii devin neoameni este o așezare cu 15 locuitori și un câine. Așadar, aici ajunge frumoasa Grace, iar cătunul izolat pare să fie locul perfect pentru a se ascunde de gangsterii care vor să o omoare. Sătenii sunt de acord să o adăpostească, iar Grace – în schimbul acestei protecții – va trebui să muncească, pe rând, la fiecare familie din Dogville.

Pe măsură ce pericolul ca Grace să fie găsită devine tot mai iminent, oamenii își schimbă comportamentul, cerând servicii contra acestui risc de a o adăposti. Grace învață că bunătatea nu este o stare, ci o monedă de schimb la început, apoi de șantaj.


 

Tensiunea filmului plutește în aer, iar regizorul von Trier a mizat în primul rând pe factorul psihologic atunci când a așezat satul într-o sală de sport. Casele, strada principală, mobilierul, toate sunt desenate pe podea. Decorul care îmbracă acest schelet se constituie din rame de uși, câteva mese, un pat, băncile din biserică. O zgârcenie a elementelor în plan fizic parcă anume pentru a accentua și a face mai puternice sentimentele sărace, câinoșenia umană, trădarea, cinismul. Povestea crește pe măsură ce toate aceste sentimente se dezvăluie privitorului.

Nu poți urmări cap-coadă filmul lui van Trier fără să porți la îndemână o oglindă. Să pândești în tine însuți forța de a abandona o luptă atunci când ea devine inumană, să cauți în tine puterea de a interveni acolo unde decizia contravine tuturor. Așezat astfel, pe podeaua unei imense săli de sport, filmul cu scene de teatru este o frescă în viu, o imagine a condiției umane, o dură reprezentație a lumii căreia aparținem, dar de care ne dezicem cu falsă responsabilitate.

"Grace le arătase, prin simpla ei prezenţă, ce înseamnă binele, scoţând automat la iveală şi binele lor ascuns, fără să le ofere nimic altceva în plus şi, în loc de starea de adormire, îi condamnase la o viaţă ce mai putea fi trăită doar printr-o escaladare autojustificativă a răului", scrie Adrian Munteanu într-o excelentă cronică a filmului.


Filmul este, în sine, un simbol. De la regie la scenografie și text, totul este bulversant și paradoxal. Un film care trebuie văzut pentru ca tu, spectator, să te identifici pe rând cu fiecare personaj în parte - de la binefăcător la trădător, iar în final să îți înveți lecția. Dacă ai curaj, bineînțeles!

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Anthony Quinn, de la dansul lui Zorba Grecul la sârba românească din "Ora 25"! , FOTO, VIDEO

Luni, 18 Septembrie 2017
873

Se împlinesc anul acesta 50 de ani de la filmul "Ora 25" (1967), realizat după cartea românului Constantin Virgil Gheorghiu, cu Anthony Quinn și Virna Lisi în rolurile pr...

Lăsați copiii să fie ce vor!

Duminică, 17 Septembrie 2017
1000

Asistăm de un timp la o deturnare a tuturor principiilor până mai ieri valabile. Presiunea manifestată la nivel ideologic, cultural, familial chiar, produce efecte în societatea tot mai...

Unul "dintre cei mai nefericiţi poeţi ai literaturii române", botoșăneanul care a dăruit poporului român două romanțe tulburătoare! - VIDEO

Sâmbătă, 16 Septembrie 2017
2441

"Sărmanul Artur Enășescu!, strigă Crevedia, descoperind la câțiva metri de noi silueta poetului cerșetor și nebun". Nicolae Crevedia a scos 100 de lei și i-a dat cerșetorului,...