GEORGICĂ MANOLE: "Abandon", un roman despre justiție

GEORGICĂ MANOLE: "Abandon", un roman despre justiție

Recentul roman scris de ROC (Remus Octavian Cîmpean), intitulat „Abandon” (Editura „Eikon”, Bucureşti, 2018), nu este  o carte ce poate fi înregimentată în registrul erotic, atât timp cât nu ne este prezentat motivul divorţului celor doi. Aspectul determină cititorul să facă unele speculaţii, obligându-l să treacă printr-o întreagă teorie a eşuării căsniciilor. Cu un lucru suntem de acord: iubirea este un sentiment ca o pojghiţă subţire de gheaţă care, la o simplă atingere a unui corp străin, se poate sparge. Să fi fost între cei doi soţi o iubire tranzitorie, în genul celei descrise de sindromul Don Juan? Să fi fost una egoistă din partea unuia dintre cei doi, una fluidă, specifică efectului de plastilină?  Poate o iubire de compromis, specifică efectului de robot, sau poate una incompletă, de factură adolescentină, creatoare de plictiseală? Nu, această ultimă tipologie o putem elimina, pentru că o elimină însuşi R., undeva la pagina 50.  Poate a fost una iluzorie, pe care psihologii o explică prin confundarea iubirii erotice cu iubirea reală!?

Nu ştim şi numai un psiholog care ar citi atent romanul ar putea dezlega „enigma” acestui divorţ. Până la urmă, nici Călinescu nu ne-a arătat explicit care ar fi „enigma” Otiliei, şi nici criticii n-au intrat mai adânc în problemă, dar romanul a rămas unul apreciat şi foarte citit.

Arhitectura după care a fost construit romanul „Abandon” nu este una simplă, pe ea mulându-se o poveste verosimilă pe care o redăm, în mare, chiar cu ajutorul autorului: „Şi tot aşa, unsprezece ani. Dar cel mai tare şi-o furase acum. După ce ani de zile trimisese bani sau îi cumpărase lui Cherry vrute şi nevrute, plătise profesori, antrenori şi ce-or mai fi fost, se trezise luat cu poliţia şi anchetat. Pentru abandon de familie. Cică nu plătise nimic, adică îşi abandonase copilul. Numele lui Cherry figura pe panoul de pe holul tribunalului în dreptul reclamantului. Era reclamat de Cherry, prin tutorele ei legal, cum că o abandonase. Genial. Judecătorul jucase genial”. Însă autorul trece dincolo de segmentul celor unsprezece ani. Aşezat, nu chiar comod, în faţa oglinzii, rememorează şi constată că istoria destinelor se repetă.

ROC este, în primul rând, un autor psihologic. Deşi procentul abordărilor sintetice, de sorginte ştiinţifică, este destul de mare, el trece,  adesea, dincolo de acest tip de abordare, făcând loc tuşelor lirice. Se simte în roman şi un  zgomot autobiografic. Îl „aud”  traversând  textul aşa cum aud, doar în zorii zilei, zgomotul trenului Dorohoi - Iaşi. Când mai lin, când mai furios, când şuierând în stilul lui, trenul acesta sparge liniştea la ora patru dimineaţa. Din această perspectivă, tuşelor lirice li se adaugă unele metafore cum ar fi cea a timpului măsurat în viaţa căţeluşei Lizette sau cea a pietrei în care eu găsesc întreaga cheie a titlului romanului: „Odată ce ai ridicat o piatră de jos, no mai poţi abandona. Ai doar trei opţiuni: arunci cu ea în ceva sau cineva, o păstrezi sau o pui la loc, acolo de unde ai luat-o. Dar asta se întâmplă rar pentru că oamenilor le e ciudă când îşi pierd timpul ridicând pietre fără să facă nimic cu ele. Le pare rău după timpul pierdut inutil. De aceea se abandonează impulsului de a o ridica, indiferent dacă o cară sau o aruncă. De fapt, ai doar două opţiuni: o arunci sau o cari. Dacă alegi să arunci cu piatra, indiferent că o urmăreşti sau nu cu privirea, ştii sigur că va lovi. Dar dacă alegi s-o cari cu tine, indiferent dacă o ascunzi în buzunar sau te plimbi cu ea la vedere, ştii sigur că mai ai ceva de dus cu tine. Ceea ce vreau să-ţi  spun cu asta, este că atunci când ridici o piatră, te alegi cu o certitudine. Trebuie să faci ceva cu ea”. 

O altă metaforă este cea a toacei, instrument bisericesc, al cărei rol este scos de autor din mediul liturgic şi supus interpretărilor psihologice. Călugărul în haine negre şi apreciat în copilărie pentru generarea, prin toaca de lemn, a ritmului ce duce spre veşnicie, este o simetrie perfectă cu judecătorii îmbrăcaţi în aceleaşi culori şi a limbii de lemn ce se aude frecvent în spaţiul lor de salvat sau ucis destine: „Înveşmântat în negru, ca într-o togă, stătea cu faţa la scândura uscată ţinând în mână ciocănelele de lemn, într-o poziţie cristică, răstignită. „Tac-tac-tac, tac-tac-tac, Tac! Tac! Tac-tac-tac, tac-tac-tac, Tac! Tac!” Negru din cap până în picioare, întors cu spatele la lume, ciocănea imperturbabil fără ca cineva să-i vadă faţa. Se auzeau doar judecăţile, aşa suna fiecare răpăială de ciocănele cadenţate în ritmuri diferite. „Ce-ai-făcut? N-ai-făcut! Zi! Zi! Ce-ai-făcut! N-ai-făcut! Zi! Zi!”.

Romanul scris de ROC este şi unul sociologic. Sunt evidente la nivel de generalizare urmările şi implicaţiile unui divorţ: psihologia separării („aruncarea în gol fără paraşută”), rezultatele impactului cu acest şoc („tot ce putea spera erau fracturi suportabile la impact”), separarea de copii („eu nu divorţez de copilul meu”), căutarea unor căi de a-şi apropia copilul (fiind vorba de o fiică, lucrurile se complică fiindcă trebuie gestionată o sensibilitate: relaţia strânsă, puternic afectivă dintre taţi şi fiice, relaţie ruptă de un „program de vizitare”), descâlcirea „plaselor” ţesute de judecători şi avocaţi etc. 

„Abandon” se citeşte cu plăcere, fiind în totalitatea lui un discurs critic adus societăţii şi metodelor care încă domină un segment vital al ei, justiţia. Acolo sunt încă aciuaţi „oamenii de cauciuc” pe care Mircea Mihăieş îi descria ca fiind cei ce alcătuiesc „o lume a indivizilor fără şira spinării, a păpuşilor respingătoare a căror flexibilitate morală nu e dovedită doar de slugărnicia inimaginabilă…”. Zgomotul autobiografic, după cum spuneam, care transpare din fiecare pagină, duce şi spre o redescoperire a tehnicii jurnalului, aspect care place cititorului. Rămân la punctul meu de vedere: „Abandon” e  mai mult un rechizitoriu adus justiţiei.

Recenzie de GEORGICĂ MANOLE

 

Spune-ne opinia ta

Articole similare

Loc de dat cu… EPIGRAMA (XLVII)

Duminică, 30 Iunie 2019
6206

A-l "înțelege" pe Aureliu Busuioc

Miercuri, 26 Iunie 2019
5951

Loc de dat cu… EPIGRAMA (XLVI)

Duminică, 23 Iunie 2019
5732

Loc de dat cu… EPIGRAMA (XLV)

Duminică, 16 Iunie 2019
2500

Carmen Domingo - GALA-DALI

Joi, 13 Iunie 2019
949

Loc de dat cu… EPIGRAMA (XLIV)

Duminică, 9 Iunie 2019
1515

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Maeștrii în informatică de la „Laurian”, nominalizați ca cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani

Miercuri, 18 Septembrie 2019
756

Profesorul din Botoșani care coordoneză loturile naționale în cadrul olimpiadelor internaționale de informatică de doi ani, după alți cinci în care a coordonat lotul de seniori, și elevul cu...

În acest weekend: „Frumoasa și bestia”, pe scena Teatrului pentru Copii

Miercuri, 18 Septembrie 2019
112

Duminică, 22 septembrie a.c., de la orele 11:00 şi 12:30, boto;[nenii sunt a;teptaí la Teatrul „Vasilache”, unde pot viziona spectacolul „Frumoasa şi Bestia“, &i...

A murit regizorul Alexandru Darie

Miercuri, 18 Septembrie 2019
477

Regizorul Alexandru Darie, managerul Teatrului Bulandra, s-a stins din viață miercuri, la vârsta de 60 de ani. Era internat în stare gravă la Spitalul Fundeni din București, ...