"O tragedie nu trebuie neapărat să includă sânge şi moarte; este de ajuns să fie străbătută de acea tristeţe maiestoasă care este esenţa tragediei", spune Jean Racine. În filmul lui Cătălin Saizescu moartea sfâșie fără să se vadă, durerea urlă fără să plângă. Și totuși, tristețea este cea care bântuie fiecare cadru, tristețea produce spaima că, dincolo de moarte, în oamenii vii își va face culcuș pustiul.
"Scurtcircuit" este despre tristețea de dincolo de moartea tragică a unor prunci "abia vii", prunci născuți prematur și ținuți în incubatoare, într-o maternitate din România. Povestea are la bază tragedia de la Maternitatea Giulești, unde în 16 august 2010 a izbucnit un incendiu în urma căruia au murit mai mulți copii. O tragedie prezentată îndelung, la vremea respectivă, pe toate canalele media.
Dar dincolo de tragedia de la televizor există întotdeauna oameni, cu poveștile lor. Dincolo de moarte există durere care nu se poate descrie. Și totuși, filmul lui Cătălin Saizescu vine să ne extragă din acea nepăsare tragică în care plutim fără a face nimic. Povestea din "Scurtcircuit" îți spune că e timpul să te ridici din fața televizorului și să devii un om care acționează, nu doar privește. 
Cătălin Saizescu aduce în prim-plan povestea a doi adolescenți, elevi la un liceu de artă, colegi de clasă. Melania rămâne însărcinată, iar mamele celor doi îndrăgostiți reușesc să îi despartă, punând la cale o tranzacție ilegală pentru a vinde copilul, spre a evita astfel greoaia procedură a unei adopții.
O iubire curată, cu emoție și trăiri adolescentine, o dramă care poate fi foarte bine să intre în seria antologică Romeo și Julieta. Apar în film intrigile adulților, ușor recognoscibile în societatea actuală. Funcționarii corupți, mamele din inalta societate care nu au nici un scrupul atunci când trebuie să își salveze progeniturile, cuplul de români parveniți, cu bani și fără o minimă cultură a vieții.
(Proiecție de gală la Cinema Unirea, cu Maruca Baiasu, Georgiana Saizescu, Magda Catone si Catalin Saizescu)
Sute de botoșăneni au fost, duminică seara, în Cinematograful Unirea. Sute de tineri care au trăit emoția teribilă, tineri pentru care iubirea a căpătat chip. Mesajul filmului nu a fost așezat pe soclul unei tragedii umane. Dimpotrivă. Viața are cursul ei și, mai presus de toate, își are propriii eroi. Există tragedii care mănâncă vieți, așa cum există dureri care strâng oamenii laolaltă. Doi copii de 15-16 ani își pierd într-un teribil incendiu primul lor copil. O durere care îi maturizează. Împreună este ultima replică din film.
Însă, dincolo de povestea cu aer shakespearian, filmul lui Saizescu este despre responsabilizare și despre asumare.
"Încercăm să producem o scurtcircuitare la nivel mental. Să nu mai aruncăm vina unii pe alții, pentru că problema este a noastră, a fiecăruia. Un alt mesaj al filmului ar fi cel de solidaritate, după cum este și ultima replică din film: Împreună. Cred că numai împreună putem schimba în mai bine societatea. Fiecare poate fi mai responsabil, chiar dacă e vorba de un sistem", spune regizorul Cătălin Saizescu, atrăgând totodată atenția că în filmul său nu este vorba despre politică. "E vorba de un mesaj pe persoană fizică. Dacă vrei să schimbi lumea trebuie să începi cu tine. Noi ne-am asumat, iar cei dintre dvs. care au plătit bilet trebuie să știe că tot profitul din biletele noastre de cinema va fi folosit pentru achiziția de incubatoare care vor ajunge în maternitățile din țară. Pentru că vrem să dăm un semn că ne pasă. Nu vrem să revoluționăm nimic, dar măcar mișcăm o rotiță".
Este un film împotriva uitării. Un film despre prietenie, despre iubire și consecințele ei. Iubirea naște prunci. Dar tot iubirea naște și monștri.
"În 2015 filmam la Scurtcircuit, și la două luni a urmat Colectivul, unde ne-am pierdut și un membru din echipă. Daniel Ciobanu. Cu regret spun că la momentul respectiv nu se înțelesese nimic, pe urmă au început să se mai schimbe lucruri. Dar nu trebuie să uităm, să vedem ce învățăminte se pot trage și cum să prevenim", spune cu voce strânsă regizorul.
Speranța este fragilă. Este asemenea unui fluture, pe care Cătălin Saizescu l-a adus înaintea publicului, chiar pe afiș. "Fluturele e o metaforă referitor și la efemeritatea vieții, la viața acelor copii care nu au trăit, unii, decât două ore. Au fost cinci supraviețuitori, care au trăit și datorită medicilor fantastici, care au luat niște decizii în urma cărora copiii au supraviețuit. A fost o minune. Și da, am încercat să vedem și partea pozitivă, pentru că filmul nostru este despre speranță, care chiar trebuie să fie ultima care moare".
Filmul lui Cătălin Saizescu trebuie să ruleze în fiecare minister din România, nu doar în cel al Sănătății, cum a sugerat o spectatoare din sală. Pentru că este vorba despre un lucru pe care România nu l-a învățat: să respecte Viața. În România, VIAȚA este ieftină: prizele proaste, detectoarele de fum prea scumpe, personalul subdimensionat pentru că resursa umană costă prea mult, medicii puțini pentru că posturile sunt blocate. Viața în România se calculează în economii, statistici, corupție, legi ignorate, instruiri doar pe hârtie.
Și, mai ales, VIAȚA în România înseamnă multe lecții neînvățate...
Scurtcircuit (2017)
Regia Cătălin Saizescu
Cu Oana Ştefănescu, Magda Catone, Georgiana Saizescu, Valentin Popescu, Nicodim Ungureanu, Maia Morgenstern, Maruca Baiasu 
.jpg)
