Romanul lui Kazantzakis îmi pare o imagine în oglindă a Evangheliei, deformată de apele tulburi ale realităţii apropiate, concrete, umane ÅŸi de imposibilitatea Omului de a conÅŸtientiza prezenÅ£a sau absenÅ£a unor limite.
Fiecare om se poate identifica pe sine, în momentul Răstignirii Mântuitorului, fie cu unul dintre tâlhari, fie cu celălalt. „Åži erau duÅŸi ÅŸi alÅ£ii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. (...) Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniÅ£i, îl hulea zicând: Nu eÅŸti Tu Hristosul? MântuieÅŸte-Te pe Tine însuÅ£i ÅŸi pe noi. Åži celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eÅŸti în aceeaÅŸi osândă? Åži noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut niciun rău. Åži zicea lui Iisus: PomeneÅŸte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta. Åži Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc Å£ie, astăzi vei fi cu Mine în Rai" (Luca 23, 39-43).
Personajul principal al cărÅ£ii, însă, este unul dintre aceia pe care autorul l-a identificat cu Mântuitorul. Preotul Iannaros este reflectare a Divinităţii în Om, fapt de care este conÅŸtient: „Doamne, numai noi doi ÅŸtim, îngerii n-au de unde să ÅŸtie: noi doi suntem una [...] ... am devenit una; am dreptul să Te privesc în faţă ÅŸi să-Å¢i vorbesc cu capul sus. Mă uit la mâinile mele, îl văd pe Hristos; îmi ating buzele, pieptul, genunchii, toate sunt Hristos. Suntem una.”
AcÅ£iunea se derulează în Săptămâna Mare, la sfârÅŸitul anilor 40, în Kastelos, un sat din Epir, în care locuitorii s-au divizat din cauza convingerilor politice: „Unii ÅŸi-au pus beretă roÅŸie pe frunte ÅŸi au luat-o spre munÅ£i, alÅ£ii, baricadaÅ£i în sat, stăteau cu ochii Å£intă spre vârful muntelui, la Aitorahis, unde aveau tabăra rebelii; beretele roÅŸii năvăleau urlând asupra satului, iar beretele negre luau cu asalt muntele, încăierându-se corp la corp, cu dulcea plăcere a uciderii fratelui de către frate.”
Åži străduindu-se să împace fraÅ£ii, „un singur om stătea între ei cu mâinile goale, cu braÅ£ele întinse”. Propovăduia iertarea ÅŸi iubirea ÅŸi împăcarea: „FraÅ£ilor, iubiÅ£i-vă ca fraÅ£ii!”, dar era hulit de toÅ£i. Åži măcinat zi ÅŸi noapte de o singură întrebare: „Dacă Hristos ar coborî pe pământ, de partea cui ar fi? De partea beretelor negre ori a beretelor roÅŸii?”
Crucificat astfel de lipsa de toleranţă ÅŸi de iubire a sătenilor, părintele Iannaros vorbeÅŸte îndelung cu Dumnezeu, pendulând între credinţă ÅŸi tăgadă, păstrând vie scânteia CredinÅ£ei în sufletul său ÅŸi împrumutând-o fiecărui sătean, fie rebel, beretă roÅŸie sau beretă neagră. Când simte că nu mai poate rezista, se revoltă ÅŸi îndrăzneÅŸte să Il mustre: „...iartă-mă, Doamne – de ce uneori îi ceri omului mai mult decât le ceri Îngerilor Tăi?”
Beretele roÅŸii îl numesc „Făţarnic, fascist, vândut!”, iar beretele negre îl consideră „Bulgar, trădător, bolÅŸevic!” Stă pe cruce între doi tâlhari ÅŸi ambii îl hulesc. Pe ambii, pustiul de piatră stearpă în care vieÅ£uiesc îi asimilează: „O luptă nemiloasă cu Dumnezeu, cu sărăcia, cu zăpezile, cu moartea era viaÅ£a lor; sătenii din Kastelos nu s-au mirat când fratele s-a ridicat contra fratelui, nu le era teamă, viaÅ£a lor nu părea să se fi schimbat...”
Părinte biologic al lui Drakos, căpitanul beretelor roÅŸii, părinte spiritual al tuturor fraÅ£ilor, din ambele tabere, preotul Iannaros este constrâns să apere ceea ce îi este mai apropiat, mai drag. Åži decide să apere iubirea, să se pună stavilă în faÅ£a urii care a divizat satul ÅŸi întreaga Grecie. În Vinerea Mare, când „sufletul părintelui Iannaros se retrăsese din trup, cuibărindu-se în urechi, în ochi, în vârful degetelor, în aÅŸteptare”, toată mânia reprimată până atunci a izbucnit ÅŸi Omul s-a revoltat împotriva a semenilor săi ÅŸi a lui Dumnezeu: „...nu va fi nicio Înviere, stai ÅŸi aÅŸteaptă, te las să zaci. Vei învia din morÅ£i doar când Grecia va învia! Altfel nu va mai fi Înviere!”
Sătenii însă nu devin conÅŸtienÅ£i de fratricid, nu au revelaÅ£ia greÅŸelii imense pe care o repetă, de la Cain ÅŸi Abel încoace sute de generaÅ£ii. Ambele tabere au dreptate, depinde de partea cui vine spusă povestea.
Părintele Iannaris, în încercarea de a reuni fraÅ£ii, la biserică, în ziua Învierii, devine martir. Nimeni nu înÅ£elege că nu a fost nici de partea beretelor roÅŸii, nici de partea beretelor negre. A fost de partea Oamenilor care, deÅŸi l-au izgonit pe Dumnezeu din Biserica sufletului lor, merită iertaÅ£i.
Nu se teme să îÅŸi înfrunte destinul, pentru el „moartea e catârul care ne duce în viaÅ£a cea veÅŸnică.” Mai înfricoşătoare decât moartea i se pare absenÅ£a CredinÅ£ei.
Inserată în povestea tragică a preotului martir este povestea cuprinsă în jurnalul lui Leonidas, un tânăr mort într-o confruntare cu rebelii.
Tulburător prin realismul brut, neÅŸlefuit, dur, jurnalul surprinde întâmplări care marchează destinul Greciei ÅŸi conturează, firavă ca flacăra unei lumânări în bătaia vântului, speranÅ£a. FraÅ£ii rămân fraÅ£i, în esenţă. Absurdul războiului transpare pretutindeni: „23 ianuarie. De dimineaţă, am descoperit într-o prăpastie trei soldaÅ£i îngheÅ£aÅ£i bocnă. [...] Alături zăcea îngheÅ£at un rebel în uniformă pestriţă, fără pulover; desculÅ£ ÅŸi rănit la picior, se târâse lângă soldaÅ£i ÅŸi toÅ£i patru se Å£ineau strâns îmbrăţiÅŸaÅ£i, ca să-ÅŸi Å£ină de cald.” Dragostea pentru Mario, cultul pentru Homer ÅŸi pentru Iliada, „Vechiul Testament al neamului nostru” , gluma soldatului Stratis, care aduce de 1 aprilie vestea mincinoasă că s-a sfârÅŸit războiul, moartea camarazilor de arme, febra, ruÅŸinea: „Mi-e ruÅŸine, mi-e ruÅŸine, femeie [...] mi-e ruÅŸine, dar sunt soldat, nu mai sunt liber, nu mai sunt om, iartă-mă!”, prietenia, toate se subordonează obsedantei întrebări: „... de ce ÅŸi pentru cine luptăm?”
Alte fire narative deschid ferestre către viaÅ£a lui Kyriakos, „crainicul satului”, Vasos, soldatul sărac care poartă povara celor „patru surori rămase acasă, nemăritate”, pentru zestrea cărora s-a spetit muncind, bătrânul Stamatis - „mai marele satului”, Barba-Tasos - „zgârcitul”, bătrâna Polixeni, „grasă, mustăcioasă, zdrenţăroasă”, căreia „fecioria i-a mâncat minÅ£ile”, soldatul Stratis, Alekos „ÅŸchiopul”, Loukas, locotenentul dispreÅ£uitor, sarcastic, „roÅŸcovan”, trădător, amintind de Iuda, bătrânul Mandras, bogatul „aspru, osos, cu gâtul întins ca un cocor”.
Am citit greu cartea, desele trimiteri la evenimente istorice sau personalităţi din trecutul Greciei obligându-mă să recurg la lecturi în paralel, pentru a pătrunde sensul evenimentelor relatate. Romanul „Fratricizii” te provoacă să te autodepăşeÅŸti, să te autoanalizezi ÅŸi să înveÅ£i că „O lume fără Dumnezeu nu poate fi întemeiată, dar o lume fără dreptate nu poate fi condusă.”
Recomand (de acelaÅŸi autor): „Odiseea. O continuare modernă”, „ViaÅ£a ÅŸi peripeÅ£iile lui Alexix Zorbas”, „Hristos răstignit a doua oară”, „Căpitanul Mihalis. Libertate sau moarte”, „Ultima ispită a lui Hristos”, „Raport către El Greco”, „Jurnal de călătorie: Italia. Egipt. Sinai. Ierusalim. Cipru. Moreea”, „Jurnal de călătorie: Rusia”.
Mihaela ARHIP, provocarte.weebly.com
