Sala de haltere de la Clubul Sportiv Botoșani, zi caniculară de început de august. Aici se pregătesc sportivele de la Centrul Național Olimpic de Pregătire a Junioarelor, care aparține de Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
La sfârșitul lunii iulie, România a participat cu 19 sportivi la Campionatele Europene de Juniori II Youth U17 si U15 de la Madrid. Nouă dintre sportivi se pregătesc la Botoșani, la Centrul Național Olimpic de Pregătire a Junioarelor.
Bilanțul României la Madrid a fost unul de excepție: 18 medalii (5 de Aur, 5 de Argint și 8 de Bronz). Impresionant este că jumătate dintre medalii - 9 (3 de Aur, una de Argint și 5 de Bronz) au fost câștigate de fetele care de ani de zile se pregătesc în sala de la Botoșani. Maia Andrei a devenit triplă campioană cu trei medalii de Aur, Flavia Hreapcă a câștigat două medalii de bronz și una de argint. Tot două medalii a obținut la Madrid și Mihaela Petronela Bosînceanu, sportivă a Clubului Olimpia București, care se pregătește în lotul național de la Botoșani. Ecaterina Cișmănescu a venit acasă cu o medalie de bronz.
Sportivii din România au fost însoțiți și conduși în concurs de antrenorii lor, doi dintre ei fiind din Botoșani: Bianca Roman și Marius Herciu, cel din urmă intrat recent în lotul național ca antrenor.
La Botoșani, în Centrul Național Olimpic de Pregătire a Junioarelor se antrenează astăzi sportive din lotul național provenind de la diferite cluburi din România ce aparțin de Comitetul Olimpic și Sportiv Român. De la Clubul Olimpia București, Clubul Sportiv Orășenesc Bacău, Steaua București… Pe aici, prin sala de la Botoșani, au trecut sportive care au devenit campioane olimpice, mondiale, naționale. De la Loredana Toma la Andreea Aanei…
De pe podium, direct în sala de antrenamente!
La câteva zile după Campionatele Europene de la Madrid, fetele de la lotul național, care se antrenează în Centrul Național Olimpic de Pregătire a Junioarelor, erau în sală. Maia-Delia Andrei, Ecaterina Cișmănescu, Mihaela-Petronela Bosînceanu, Elena-Giulia Cîrlan, alături de antrenorii lor.
Bianca Roman a intrat în antrenorat după zece ani de haltere (mulți am auzit de numele Bianca Ioniță!), cu competiții dificile și multe medalii. Legitimată în 2008 la Clubul Sportiv Botoșani, a concurat până în 2018, devenind multiplă campioană națională la juniori, tineret și seniori, medaliată la campionatele europene.
Antrenoare la Centrul Național Olimpic de Pregătire a Junioarelor de la Botoșani, Bianca Roman face parte și din Biroul Federal al Federației Române de Haltere.
Experiența din competiții avea să devină un atu pentru antrenoarea de astăzi. ”Este foarte important să înțelegi ceea ce se întâmplă la antrenament, să știi ce simte un sportiv când face antrenamentul, să îi înțelegi durerile, să îi înțelegi oboseala”, ne spune Bianca Roman.
Nu uită momentele din competiții, când concura pentru club și, apoi, pentru România. Medaliile de la campionatele europene rămân până astăzi cele mai frumoase amintiri.
Cea mai frumoasă lecție a unui antrenor pentru sportivii pe care îi antrenează? ”Niciodată să nu renunțe la visul lor. Dacă nu au puterea să treacă peste un eșec, ele pot renunța. Dar trebuie să aibă puterea de a trece peste eșec, să învețe din acel eșec și să meargă mai departe”.
Este un sport greu la propriu. Efortul este unul considerabil, care necesită timp, răbdare, sute de ore de antrenamente. Nu întotdeauna vin medaliile. Dar nimic nu se compară cu momentul de glorie, după ani și ani de muncă.
Răsplata vine și de la Agenția Națională pentru Sport, care oferă premii pentru medaliile obținute. ”Fetele au și un contract cu Clubul Sportiv. Ele merg la școală, la Liceul Sportiv, urmează o facultate, au posibilitatea de a urma și o școală de antrenori. Exact pașii pe care i-am urmat eu, așa le îndrum pe fete. Își pot crea un viitor frumos”, spune cu încredere Bianca Roman.
Se bucură pentru fiecare copil nou care decide să practice haltere. ”Nu este o anumită vârstă, la un copil în creștere desigur că există și riscuri, se poate lovi sau accidenta. Copilul trebuie să fie deschis, să înțeleagă sportul, să înțeleagă despre ce este vorba. Renunți când în timp se acumulează antrenamentele, uzura”, spune Bianca Roman.
Chiar dacă emoțiile de la Europenele de la Madrid nu au trecut, pregătirile pentru viitoarele competiții au început deja. ”Avem foarte multe antrenamente, sunt câte două pe zi, inclusiv sâmbăta. Ani de muncă! Cine vede cum ridică ele la concurs totul pare ușor, dar în spate sunt foarte multe ore de antrenament, oboseală, uneori neputință. Trebuie să le încurajez să meargă mai departe, pentru că ele pot. Și la Campionatul European de la Madrid chiar s-a văzut că pot”, spune antrenoarea Lotului Național de la Botoșani.
Pe 10 august, antrenoarea Bianca Roman își aniversează ziua de naștere. Și nu există cadou mai frumos pentru ea decât zâmbetul acestor fete minunate, care luptă cu determinare în competiții pentru a ajunge acolo, sus, unde medaliile strălucesc.
”Mi-am dorit foarte mult să câștig, să îmi fac mândre țara și familia!”
Maia-Delia Andrei a adus României trei medalii de aur la Campionatele Europene de la Madrid. O țară întreagă a aplaudat performanța copilei din Botoșani.
Un munte de forță într-o fărâmă de om. Așa arată Maia în sala de pregătire, alături de colegele din lotul național. Stă câteva minute pe bancă, într-o meditație care o interiorizează și o pregătește pentru confruntarea cu discurile ce par uriașe pe lângă trupul ei plăpând. În câteva clipe, chipul se transformă. Se ridică, se apropie, își calculează mișcările, apoi smulge greutatea și o ridică fără să trădeze vreo suferință. Se retrage în aceeași concentrare maximă. Abia după câteva secunde slobozește zâmbetul atât de gingaș și de copilăresc.
Madridul i-a adus multă satisfacție. Și trei medalii de Aur! ”A fost un concurs greu, dar mi-am dorit foarte mult să câștig, să îmi fac mândre țara și familia. Am muncit foarte mult pentru a-mi împlini acest vis, dar cu muncă orice vis devine realitate”, povestește Maia.
S-a bucurat pentru fiecare mesaj primit în urma cuceririi celor trei titluri de campioană. ”După cele trei mesaje câștigate au fot foarte multe mesaje, nu mai apucam să răspund la ele. Aceste mesaje m-au motivat să merg mai departe și să cred că pot și mai mult, m-au motivat să ajung și mai sus de atât”.
Maia știe că sportul nu înseamnă doar succes. A trăit și amarul înfrângerilor, însă a învățat că și eșecul face parte din viață. ”Trebuie să știm să și pierdem! Atunci, pe moment, este o dezamăgire enormă. Când am pierdut la Mondiale am plâns foarte tare, a fost o dezamăgire, am zis că nu sunt bună, că nu am făcut un rezultat bun. M-am obișnuit cu acest eșec, am mers mai departe și am dat tot ce am putut mai bun pentru Europene”. Iar efortul a fost răsplătit: aur, aur, aur. Pentru România și pentru Botoșani. Mereu se gândește că acasă cineva se bucură, așteaptă, o privește cu încredere. ”Rolul nostru este de a face cunoscută țara, de a face cât mai cunoscută România. Și clubul nostru, CS Botoșani, să ridicăm acest oraș. Sperăm că ne iese, că ne facem cunoscuți”.
Nu e ușor. Dar munca, ambiția, perseverența și acceptarea provocărilor sunt ingredientele care niciodată nu dau greș. „Trebuie multă seriozitate, ambiție, chiar dacă mai sunt zile în care nu poți să faci nimic, când ai antrenamente groaznice. Trebuie să mergi înainte, să fii serios, să muncești din greu. Faci unele sacrificii pentru a ajunge unde îți dorești”, spune Maia Andrei, fetița pentru care ”greul” pare să nu mai aibă secrete.
Durerea din spatele zâmbetului sau medalia care împlinește un vis
Ecaterina Cișmănescu pare să locuiască într-un zâmbet permanent și ai crede că, pentru ea, halterele sunt o joacă adolescentină. E de ajuns să o urmărești câteva minute ca să înțelegi că zâmbetul Ecaterinei ascunde un efort uriaș, o străduință secundă cu secundă.
”E greu, dar e frumos”, spune Ecaterina și ochii i se aprind într-o licărire vie când vorbește despre Madrid. ”A fost un concurs extraordinar, din punctul meu de vedere. Puteam mai mult decât medalia de bronz, e adevărat, dar așa a vrut Dumnezeu. După multă muncă! În spatele acestei medalii sunt aproape cinci ani de muncă”, povestește sportiva de la Lotul național.
Pentru Ecaterina, timpul se împarte între școală și antrenamente. Din ce mai rămâne citește, ascultă muzică, petrece timp cu familia, cu prietenii. ”Îmi place timpul liber, dar e frumos și în sala de sport”, râde ștrengărește sportiva.
Dacă ar intra în sală o mamă cu un copil dornic să practice haltere? ”I-aș spune să aleagă o variantă bună pentru copil, iar copilul să știe bine ce vrea să facă. Orice sport e greu, nu doar la haltere”, spune Ecaterina și îmbracă vocea într-o seriozitate gravă.
Ce rol joacă determinarea, de câtă ambiție are nevoie un sportiv pentru a ajunge la performanță? ”În spatele fiecărui sportiv se află acel moment de renunțare, în care spune că nu mai poate. Dar cealaltă jumătate tot vrea să ajungă tot mai sus. Asta înseamnă ambiție, disciplină, curaj. E nevoie de mult curaj pentru a merge înainte”, mărturisește sportiva, recunoscând că, în aceste momente, ”cealaltă jumătate” o împinge înainte, ”vrea să ajungă tot mai sus, nu doar la bronz. Trebuie multă muncă!”.
Iar pregătirea pentru următoarea competiție a început deja. ”După campionatul din Spania am petrecut cu familia un weekend și iar la treabă. Cred că așa e peste tot. Trebuie să muncim pentru a ajunge undeva sus”, spune Ecaterina Cișmănescu.
”După muncă vine și răsplata!”
Petronela-Mihaela Bosânceanu a venit la lotul național de la Clubul Olimpia din București. Practică haltere de șase ani și jumătate. După competiția de la Madrid, se mândrește cu cele două medalii de bronz care au venit după antrenamente grele, cu dureri uneori. ”Dar după muncă vine și răsplata, mă bucur foarte mult că m-am calificat și că am luat două medalii. A fost unul dintre cele mai bune concursuri pe care le-am avut până acum”, povestește Petronela, care se pregătește la Botoșani din 2023. S-a obișnuit ușor cu orașul, cu fetele din lot, mai ales că pe unele le știa deja. ”Îmi doream să vin la lot! E un capitol nou, de aici începe totul. Dacă vii la lot mergi la Europene și mai departe. Mă bucur că doamna Bianca m-a adus aici. Ne antrenează, ne înțelege, este o foarte bună antrenoare. Mi-am făcut și prieteni noi”.
Nu regretă că își petrece vacanța în sala de antrenamente. Mai ales la atât de scurt timp după competiția de la Madrid. Fetele de vârsta ei sunt în vacanțe, pe litoral sau la festivaluri. ”La munte, la mare poți merge oricând. Mai bine fac un antrenament, apoi pot merge la piscină, e același lucru. Mă pot bronza și la piscină”, râde cu detașare Petronela.
Se pregătește pentru următoarea competiție care va fi chiar la Botoșani, la sfârșitul acestei luni. ”Voi lupta pentru locul 1!”, rostește apăsat. Chiar dacă la început a încercat și luptele, chiar dacă este îndrăgostită și de dansuri, dacă ar fi să mai aleagă o dată, tot haltere ar alege! ”Sportul acesta m-a ajutat foarte mult. Cu educația, plus să văd cum e viața și în alt oraș. Sportul înseamnă și disciplină, văd cum sunt prietenii mei care nu fac sport… Este un stil de viață pe care îl recomand, sportul este bun, sănătos”.
Copilăria în sala de antrenamente
Elena-Giulia Cîrlan își împarte viața, la doar 14 ani, între școală, antrenamente și competiții. ”Uneori e greu și cu sportul și cu școala, dar reușesc să mă descurc. Practic haltere de 3 ani, da, au fost multe momente în care am spus că renunț, dar am mers mai departe. Și, iată, am ajuns la Europene”, zâmbește și vezi cum mândria își face loc în privire.
Un copil care, în ultimii trei ani, a adunat sute, mii de ore de pregătire multă în sală. ”Antrenamente și multă muncă. În vacanță e mai ușor pentru că nu mai este școală, sunt pauze mai mari între antrenamente”, spune Elena, care recunoaște că sportul de performanță i-a schimbat viața. ”Ne taie din timpul liber, e nevoie de multă disciplină!”.
Pentru mulți dintre noi, sportul înseamnă emoție, medalii, imnul național, zâmbete. Pentru aceste copile, fiecare zi adaugă obiective, programe de antrenament, o greutate în plus, vacanțe în sala de sport. Și multă, multă dorință de a fi acolo, sus!
.JPG)