Am privit, ne-am revoltat, am hohotit, am sfidat, am lăcrimat, am înjurat, ne-am dezis, i-am batjocorit, le-am dorit moartea. STOP! Până unde avem voie să ne urâm aproapele? Și nu vorbim aici despre ce simt, cred, declamă politicienii. Vorbim despre noi, cei cu mame, tați, frați și copii. Între acel nefericit de sâmbătă, purtat sute de kilometri cu autocarul și aruncat în mijlocul Bucureștilor, și cel rămas acasă care scrie: "Toți șoferii care duc pesediști la București sunt rugați să facă live pe Facebook" (aluzie clară la tragedia petrecută în Ungaria în care au murit nouă români pentru că șoferul făcea live pe Facebook), oare cine este mai demn de milă?
Atât de grav bolnavă să fie oare România? Atât de mare jaful? Ne întoarcem la cuvintele lui Sandu Tudor, din anii 30, și ne speriem cât de actuale sunt: „Jaful cel mare şi de neiertat e jaful sufletesc. Atâta bună-credinţă, atâta entuziasm, atâta cinste, atâta nădejde a fost înşelată, risipită, prădată tâlhăreşte de politicianism scârbos şi deşănţat, încât te cuprinde frica. Politicianismul şi toate soiurile de demagogie ne-au prădat prea mult sufletul. Pe multă vreme, orice chemare la flacăra de desinteresare va fi fără răsunet”.
Cum am ajuns aici? Oare are răul un singur nume, al celor pe care i-am văzut sâmbătă în Piața Victoriei din București? Zice din nou Sandu Tudor: “Nu există crimă mai mare faţă de românism decât această înşelare făcută cu bună ştiinţă, numai şi numai pentru ticluirea unor ticăloase interese, uri personale sau de gaşcă politică. Iată trădătorii”.
Da, IATĂ TRĂDĂTORII! Toată clasa politică, toți profitorii ultimelor decenii, toți șefii de partid care au creat mici monștri umani care astăzi ies la suprafață. Unii strigând în piață și apărând un soi de dictator, alții dorindu-le moartea celor care strigă.
Ce s-a întâmplat sâmbătă în București nu trebuie să ne mire. Este un electorat marginalizat, ridiculizat. Despre ei se scrie de ani de zile în termeni duri: retardați, manipulați, cretinoizi, analfabeți. Lor le este atacată familia, impunându-li-se alte valori decât cele cu care au crescut în satele lor. Mulți au copii la oraș. Copii deștepți, frumoși, cu diplome. Copii care #rezistă!
Cine a făcut posibil să se întâmple ce s-a întâmplat sâmbătă? Și, mai ales, ce avem de făcut ca așa ceva să nu se mai repete?
E bine știut: o societate nu se va schimba prin politică, dar politica va profita de degradarea societății. Noi, fiecare în parte, suntem responsabili de zidurile dintre noi, de fiecare dată când conștiința se vinde pe un pumn de mălai.
Astăzi, în România, interesul de partid e singura platformă reală, iar românul simplu se vede întemnițat într-un țarc unde se desfășoară, o dată la câțiva ani, groteștile spectacole ale democrației.
În politica zilelor noastre nu poți câștiga fără să corupi, nu poți guverna fără a stăpâni mai întâi sufletele. Omul politic nu vede dincolo de lupta dintre partide, omul politic se împotmolește în metehnele mărunte ale bugetelor pe care le reclamă doar atunci când nu folosesc intereselor sale.
Însă mai presus de toate ne-a învățat politica să rostuim vrajba, să o împrăștiem prin toate cotloanele. Spun oamenii de demult că istoria pe care nu o cunoaștem dezbină, dar că vom fi uniți atunci când ne vom cunoaște trecutul. Or noi am uitat trecutul, nu ne mai știm istoria. Decadența unui popor rezidă și din lehamitea pe care o trăim de trei decenii. Din patima pe care o investim doar în clipa prezentă.
Cine ne-a învățat ranchiuna, disprețul pentru aproapele? Cine ne predă zi de zi, seară de seară pe sticlele televizoide, lecții de vrajbă națională? Suflete colorate politic, minți ordonate strategic și mânuite perfid de o clasă conducătoare care nu mai funcționează după criteriile nobile ale libertății?
Ca om politic, în urma scrutinelor de tot felul, indiferent de miză, câștigi chiar și atunci când pierzi. Pentru că ești acolo, în Parlament. Pentru că beneficiezi de privilegiile pe care, da, chiar partidul de la putere ți le așază în brațe, pentru că vei avea pensie specială, imunitate, și pentru că nu îți pasă, de fapt, de cât de mult se întinde răul. Iar răul cel mai mare se abate asupra omului simplu, care rămâne scormonind în același prezent decăzut, cu aceeași speranță muribundă în palmă.
Democrația originală pe care o trăim azi deformează, în fapt, realitatea și ne determină să ne construim – fiecare în parte sau laolaltă în țarcul politic – acuze la adresa tuturor, fără a ne asuma în nume propriu vreun păcat.
Politica nu ne unește, ne desparte. Din asta trăiește. Atunci când un popor se va uni, partidele vor urla de neputință!
Politica ne îngheață spiritul, ne golește de compasiune, de dragoste, de înțelepciunea viețuirii. Societatea se năruie și privim neputincioși. Școala se prăbușește și ne mulțumim să funcționăm heirupist, fără să ne asumăm greșelile. Spitalele au devenit o loterie macabră ce funcționează tot mai mult pe principiile ruletei rusești: te rogi să nu fii tu cel programat să moară.
Un OM crește pe măsura idealului de viață pe care și l-a pus înainte, spunea Nechifor Crainic. Nu prin doctrine de partid al căror singur scop este puterea și nimic altceva.
Structura intimă a unui popor nu se definește politic. Să ne întoarcem la valorile spirituale, să învățăm întâi a ne accepta în cele ale zilei. Trebuie să reconstruim temelia societății, să însănătoșim sistemele, să ne creștem profesorii, doctorii, preoții, zidarii, brutarii și meșteșugarii. De acolo, din copiii acestor oameni, vom culege apoi vlăstarele unei politici noi. De va mai fi să fie!
Mai avem în țară oameni vrednici, mai avem profesori, preoți, scriitori, sportivi, jurnaliști, medici, cercetători, agricultori, meșteșugari care au reușit. Fără pârghii politice, fără ideologii/proptele care mai de care mai revoluționare. În dreptul nostru, fiecare dintre noi avem valoare și putem fi ceea ce vrem să fim. Important este să fim mulți și să ne susținem.
La final, două lumi care ar trebui să ne dea de gândit. De fapt, o paralelă între două lumi. Prima, o imagine a unui țăran care se încăpățânează să muncească (vezi video) într-un sat asistat social. Cea de-a doua, o fotografie. Nu, nu este dintr-un autocar care a dus sâmbătă pesediști în București. Este ceva mult mai grav: Un autocar care a transportat copii în cadrul unor acțiuni Școala Altfel. Comentariile, concluziile, ofurile vă aparțin dvs. Avem mult de lucru, nu-i așa?!
Sursa foto Facebook, cu următorul comentariu: Colegul Ionut Braescu dupa o "cursa altfel" cu "scoala altfel" din Focsani. Este cea mai buna oglinda a EDUCATIEI din Romania anului 2018, fie ca vorbim despre invatamant sau familie. Adresez urmatoarea intrebare retorica "cand vom incepe sa transportam oameni?"