"Da, dragii mei învățători, continuați să rezistați!"

Avem în școală - în Botoșani mai cu seamă!  - și în societate resurse excepționale: profesori cu har, cu înțelepciune, elevi cu o capacitate imensă de a previziona, de a anticipa căile de evoluție cele mai potrivite. Avem absolvenți în toate domeniile pe care trebuie să îi oprim în țară. Să le dăm pe mână instrumentele potrivite și încrederea totală. S-ar putea să fie singura soluție pentru a evita prăbușirea.  

"Da, dragii mei învățători, continuați să rezistați!"

   Foto: caon.ro

În urmă cu mai bine de un deceniu, un adolescent găsise o modalitate "regulamentară" de a chiuli de la câteva cursuri: trupa de teatru a liceului. Doar că sămânța s-a prins și tulpina începea să se avânte semeață spre lumină. Din joacă, adolescentul a cunoscut jocul. De la confuz a trecut la concret, prin aprofundare a cunoscut înțelesul lucrurilor. Fără să experimenteze teatrul în școală, adolescentul de atunci nu ar fi fost astăzi actor. Am ales povestea lui Andrei pentru că ea poate deveni una emblematică. Ce s-ar fi întâmplat dacă școala i-ar fi închis ușa ce ducea către trupa de teatru a școlii, dacă chiulul care între timp devenise pasiune l-ar fi aruncat dincolo de zidurile școlii?

După mai bine de un deceniu, gândul lui Andrei se întoarce către profesorii din adolescență. "E fabulos cum niște profesori, chipurile de provincie, într-un liceu de nivel mediu, după cum zic unii, să-și dedice timp și energie într-un elev de nota 7 și să fie părtași cu bucurie și pasiune la împlinirea visului lui. Am fost susținut necondiționat, iar acum, după atâția ani, cu toate că nu ne-am mai întâlnit, vreau să le spun că îi iubesc și le mulțumesc pentru tot și sunt sigur că Dumnezeu nu lasă "faptele bune nepedepsite".

Andrei este astăzi actor și face cinste celor care i-au trecut prin viață. Este un exemplu că școala și-a îndeplinit menirea. Este un exemplu fericit.

Un elev... la locul lui!

Chipul lui Andrei și buna cuviință a miilor de adolescenți asemeni lui s-au așezat stavilă în fața altor chipuri, pe care le întâlnim în realitatea noastră.

La un concert de colinde, de pildă, ratez câteva momente excepționale pentru că în dreapta mea un tinerel de liceu zumzăie necontenit lângă un "angel radios". După câteva semne rugătoare și cuminți, la care tinerelul nu răspunde decât cu o diagonală a privirii, îndrăznesc să îl rog politicos să nu mai vorbească. "Vorbesc de pe locul meu", răspunde chipul senin și "angel radios" îl susține cu un zâmbet. "Dumneavoastră v-ați așezat lângă mine, nu aveți decât să vă mutați", prinde curaj și se lipește mai bine de tinerica ce-i stă alături. Totuși, știi că la un concert nu se vorbește (da, recunosc, îi cer prea mult...)? "Păi sunt la un concert, dar pe locul meu fac ce vreau", punctează adolescentul și nu mai lasă loc de replică. Desigur, nu plătise bilet. Era un concert cu intrare liberă.

După reacția pe care a avut-o la apariția unui grup de colindători pe scenă, nu a fost greu să ghicesc de la ce liceu provine. Dar cu certitudine nu este un exemplu unic. Și nici nu îl limităm la spațiul botoșănean, pentru că derapajele comportamentale sunt cu mult accentuate pe măsură ce vom coborî spre Capitală.

Bineînțeles, primul gând ne duce spre școală. Vom acuza profesorii, sistemul, vremurile. Dar nu e de ajuns.


Educația în zăngănitul reformelor!

Avem nevoie de soluții concrete. Trebuie să identificăm mai întâi resursa sănătoasă a școlii, pentru a dezvolta o nouă mentalitate, pentru o nouă generație. Desigur, în spațiul public avem de-a face cu numeroase filosofări și aproximări, auzim în fiecare zi teorii despre cum este și cum ar trebui să fie. Reforma învățământului zace părăsită într-un colț al sălilor de bal pe unde politichiile de tot soiul au dansat-o după cum le-a cântat interesul. Astfel că și astăzi, după ani și ani de zgomotoase reforme, rămânem închistați în același registru formativ abundent și prețios, fără ca elevii și profesorii să aibă răgazul bucuriei împreună, al schimbului benefic de energie creatoare. Foarte inspirat rostea un profesor universitar de filosofie, prezentând relația profesor-elev: trebuie să ajungem la situația în care nu se știe cine dă și cine primește.   

În sistemul educațional de astăzi, mai mult ca niciodată, avem nevoie să coborâm de pe val și să începem a fora în profunzime. Să experimentăm. Să cunoaștem. Pentru asta e nevoie ca școala să ne învețe drumul. Desigur, concurența cu ceea ce oferă societatea este imensă, în fiecare zi strălucesc în media pseudoelitele care ne arată soluții salvatoare și facile de viață. Din păcate, mulți adolescenți cad pradă acestor străluciri.


Să căutăm profesorii buni!

Inima învățământului nu o constituie programele școlare, ci profesorii buni, spunea Ernesto Sabato, un susținător asiduu al educației. Din păcate, profesorul bun nu va fi niciodată la zi cu toate hârtiile, rapoartele și situațiile pe care sistemul i le impune. Un sistem în care mai mult justificăm ce facem decât facem!  

Aceste rânduri, mai mult decât a atrage atenția asupra unui adolescent "la locul lui", sunt un prilej de a ne aminti că rolul unui profesor este covârșitor în destinul unui om. Că peste decenii gândurile de recunoștință se întorc și copleșesc. Mai mult decât a constrânge și a pedepsi, profesorul are ocazia să clădească. Să se aplece – nu durează mai mult de 15 minute! – asupra teoriei lui Gardner și să își privească apoi elevii ca pe cei mai măreți dintre oameni. Pentru că Vasile scrie cel mai frumos dar nu știe nimic despre formula florii de cireș, că Ioana prinde aripi atunci când dansează, deși nu a reușit nici până în clasa a VII-a să țină minte toate capitalele lumii. George desenează de-ți oprește inima în loc, dar nu se pricepe la cifre, iar Ana este geniu în matematică, și cu toate acestea se încâlcește în vorbe și se blochează sub privirile ironice ale colegilor. Dar ei pot fi mâine geniile din artă, științe, literatură...


"Să scăpăm de acel: nu contează ce vrei tu, contează ce spun eu, ca profesor!"

Am început acest material cu exemplul lui Andrei. Îl vom aduce aproape și pe Cătălin. A studiat la Sorbona, doctorat în Studii Medievale la Universitatea Leeds, Marea Britanie.

Ce trebuie să schimbăm și dacă șansele de schimbare sunt reale în sistemul educațional românesc? "Multe dintre problemele din învăţământ sunt, în mare, aceleaşi probleme pe care le întâlnim în societatea românească. Se vorbeşte despre schimbare, dar dacă schimbăm doar nişte politici nu este de ajuns. De exemplu, din experienţa mea afară, nu există întrebări proaste, stupide. Orice întrebare este bună. Trebuie şi la noi să instituim o regulă, să scăpăm de acel: nu contează ce vrei tu, contează ce spun eu, ca profesor. Se lucrează mult cu elitele, cu vârfurile. Lasă vârfurile, le provoci, e adevărat, dar trebuie să lucrezi mai ales cu cei slabi. E foarte uşor să lucrezi cu cei mai buni. Dar elevul care înţelege cel mai puţin, acolo e provocarea".

Așteptăm să se schimbe societatea sau alegem să fim noi parte a schimbării? Facem un pas în spate sau forțăm mersul înainte, dar împreună? Avem în școală - în Botoșani mai cu seamă!  - și în societate resurse excepționale: profesori cu har, cu înțelepciune, elevi cu o capacitate imensă de a previziona, de a anticipa căile de evoluție cele mai potrivite. Avem absolvenți în toate domeniile pe care trebuie să îi oprim în țară. Să le dăm pe mână instrumentele potrivite și încrederea totală. S-ar putea să fie singura soluție pentru a evita prăbușirea.  

Ne dau curaj cuvintele lui Ernesto Sabato: "Educația nu ține de aspectul material, dar este decisivă pentru viitorul unui popor, deoarece reprezintă puterea sa spirituală. Din această cauză este aservită celor care țin să vândă țara ca pe niște birouri ale unor mari consorții străine. Da, dragii mei învățători, continuați să rezistați, pentru că nu putem permite ca învățământul să se transforme într-un privilegiu".

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Între cultură și subcultură: Suntem gunoierii propriilor vieți!

Duminică, 15 Octombrie 2017
715

Oare nu publicul încurajează emisiunile bulevardiere, scotocirile sub cearșaf, scandalurile domestice, tragi-comediile? A da vina - cu toții - pe politică, pe sărăcie sau alte dramatice ne...

Scriitor din Botoșani, laureat al Festivalului Internațional al Aforismului!

Duminică, 15 Octombrie 2017
641

Pe 5 octombrie, la Tecuci s-a desfășurat prima ediție a Festivalului Internațional al Aforismului - pentru românii de pretutindeni, o manifestare culturală menită să vină în î...

Părintele Mina Dobzeu, cel care l-a botezat pe Nicolae Steinhardt în închisoare, a primit distincția Crucea Moldavă! VIDEO

Sâmbătă, 14 Octombrie 2017
440

Părintele Mina Dobzeu – cel care l-a botezat pe N. Steinhardt, și mărturisitor al credinței ortodoxe în închisorile comuniste, a primit distincția Crucea Moldavă, în cadrul Sfintei Liturghi...