Astăzi, în societatea românească, încadrată în rigori ÅŸi principii care mai de care mai pompos analizate de specialiÅŸti formaÅ£i prin studiourile de televiziune, Cătălin Ţăranu pare la prima vedere un "inadaptat" al vremurilor. Åži nici măcar nu am fi prea departe de adevăr. Doar că, asumat ÅŸi conÅŸtient, Cătălin recunoaÅŸte deschis că nu vrea să se adapteze unui sistem ale cărui limite, neajunsuri ÅŸi lipsuri le-a simÅ£it încă din anii de liceu.

Este unul dintre cei pe care aceiaÅŸi specialiÅŸti-analiÅŸti de studio TV îi numesc "tinerii ÅŸcoliÅ£i în afară", cei care nu vor să se întoarcă în Å£ară din cauza salariilor mici, care fug în străinătate sătui de România. Nimeni nu spune, însă, că România nu este pregătită să îi primească decât dacă ei, aceÅŸti tineri, acceptă să se adapteze acestui sistem greoi, limitat, închistat în vechi structuri, mentalităţi, organizări.

Matematică-intensiv la Colegiul NaÅ£ional "Mihai Eminescu" BotoÅŸani. Licență în Litere (Engleză-Franceză) la Universitatea "Al.I. Cuza IaÈ™i". Stagiu Erasmus la Sorbona, Université Paris III Nouvelle. Masterat în Studii Medievale la Universitatea Leeds, Marea Britanie. Din 2012 (până în 2016), Doctorat în Studii Medievale la Universitatea Leeds, Marea Britanie.   

A susÅ£inut prezentări în conferinÅ£e organizate în Marea Britanie, Danemarca, Finlanda. Este Co-Director al Gracchi Books, o editură open-access dedicată cercetării radicale È™i inovatoare în istorie È™i filosofie. A fost Ambasador pentru Public al Universității Leeds (Departamentul de Istorie), Director Regional (Leeds) al grupului de cercetare Philosophies of History, Coordonator al Grupului de engleza veche al Universității Leeds, Co-editor la Mirabilia (2014) - Jurnalul Institutului de Studii Medievale al Universității Autonome din Barcelona, Co-organizator al sesiunilor International Medieval Congress Leeds.   

(Absolvirea Masteratului la Leeds)

Care este locul acestor tineri în societatea actuală? Cum vin ei acasă ÅŸi dacă acceptă să se încadreze cuminÅ£i într-un sistem care le impune graniÅ£e ÅŸi limite? Au soluÅ£ii, pun diagnostice? Cine îi ascultă, cine îi întreabă, cine are curaj să le dea România pe mână?           


"Am plecat cumva în ideea că nu o să mă mai întorc..."

Åžtiri BotoÅŸani: Cătălin, să începem discuÅ£ia noastră cu câteva amintiri comune. Noi ne-am cunoscut în 2006-2007, când puneam la cale împreună un proiect jurnalistic riscant, dar care s-a dovedit a fi unul foarte provocator. La un ziar local vă invitam pe voi, câÅ£iva elevi de la clasa a XII-a de la Colegiul NaÅ£ional "Mihai Eminescu", să publicaÅ£i săptămânal o pagină, cu subiecte pe care le alegeÅ£i ÅŸi vi le asumaÅ£i. Am fost impresionată, atunci, de puterea voastră de a extrage din cotidian anumite aspecte pe care doar voi le puteaÅ£i percepe, ÅŸi să le trataÅ£i într-un mod extrem de autentic, de original, de firesc. Dacă astăzi v-aÅ£i întoarce într-un astfel de proiect, în societatea de azi, care ar fi problemele despre care ai dori să scrii?

CÄ‚TÄ‚LIN ŢĂRANU: Pentru mine acea experienţă a fost una dintre cele mai formatoare întâmplări, chiar mai importantă decât mare parte din parcursul meu în învăţământul obligatoriu. Majoritatea lucrurilor importante vin la momentul potrivit, ÅŸi nu neapărat în cadrul unui sistem. Ce probleme ar fi acum? O să fiu egoist ÅŸi o să spun că, din perspectiva mea, este vorba despre greutatea de a alege între a rămâne în străinătate (unde sunt foarte multe căi ce se deschid, unele foarte profitabile într-un sens mult mai larg, nu neapărat strict material) ÅŸi a mă întoarce în România ÅŸi a face ceva. Am plecat cumva în ideea că nu o să mă mai întorc. Dar acum nu mai simt la fel. Nu numai pentru mine e o problemă. E mult mai bine pentru tine, ca individ, că pleci, dar e o problemă a noastră, ca naÅ£iune. Trei milioane de români sunt plecaÅ£i, e adevărat că cei plecaÅ£i la studii sunt o minoritate. Despre asta aÅŸ scrie, pornind de la mine, ca individ. Ca licean percepi unele chestii, aici, acasă fiind, simÅ£i într-un fel. Dar de la distanţă vezi lucrurile mai clar. Văd mai bine care sunt problemele, ÅŸi nu cred că sunt cele pe care le vede lumea de aici. Iată, nu mai suntem mândri că suntem români. Din perspectiva istorică, poate au dreptate. Nu mai suntem mare lucru ca români, nu suntem buni de nimic, ne uităm mereu în afară. Trebuie să spunem ÅŸi că, da, coeziunea socială este la pământ, ÅŸi comparându-ne cu alÅ£ii spunem că la noi e mult mai rău. Åži asta înseamnă o lipsă de încredere. Nu e de mirare că nu avem încredere unii în alÅ£ii. Dacă ne gândim la istoria recentă - înainte de 89 se spune că 20% sau 25 dintre români au dat o notă informativă.  

-Åži unii o făceau chiar cu bună credinţă, fiind convinÅŸi că chiar îÅŸi servesc Å£ara...

-Sigur! Nu e vorba că atunci oamenii erau răi sau mai răi. Dar astăzi avem capitalismul sau, mă rog, sistemul acesta pe care încercăm să îl facem să funcÅ£ioneze. Mai simplist spus, poÅ£i să fii ÅŸi individualist ÅŸi cooperant, dar noi nu dezvoltăm foarte mult partea cooperantă. Aceasta poate fi o problemă, deÅŸi nu am nici soluÅ£ie, nici diagnostic.


Revenirea în Å£ară, de la Sorbona: "...o cădere din toate punctele de vedere"!

-Să ne întoarcem la acei ani de început. Ce a urmat după liceu?

-Universitatea IaÅŸi, profil Litere, Engleză-franceză. Cumva fără o gândire prea adâncă. MulÅ£i la momentul respectiv se frământau: ce să fac, ce să aleg? Eu nu am trăit dilema aceasta. Åžtiam foarte bine că nu vreau să urmez linia pe care mersesem până atunci (matematică intensiv).

- Când a venit, totuÅŸi, momentul plecării, dorinÅ£a de a ieÅŸi din sistemul universitar românesc?

-Am urmat trei ani la IaÅŸi. Ani în care, neavând mari aÅŸteptări, nu am fost dezamăgit. Ca peste tot, au existat acolo câÅ£iva oameni care făceau treabă ÅŸi care m-au inspirat. Sună cam negativist, aÅŸa e... În anul trei am obÅ£inut o bursă Erasmus, la  Universitatea Sorbona - Nouvelle Paris 3, una dintre cele 12 universităţi în care a fost "spartă" Sorbona. Pe domeniul Litere, franceză. Un semestru, dar a fost de ajuns! Am întâlnit acolo niÅŸte persoane care m-au ajutat provocându-mă , inspirându-mă. AÅŸa am ajuns să studiez literatura medievală, care era, de altfel o dorinţă a mea secretă ÅŸi foarte veche. La Paris am văzut că se poate ceva mai mult ÅŸi că chiar pot fi bun în acest domeniu.

-Când a fost asta?

-2009, 2010. Un semestru. Apoi am revenit la IaÅŸi, pentru a continua până la licenţă. La întoarcere nu a fost prea plăcut...
 
-A fost, desigur, foarte dificilă trecerea de la sistemul românesc – IaÅŸi – la cel de la Sorbona. Cum a fost, însă, relaÅ£ia inversă? Cum te adaptezi dintr-un sistem atât de evoluat la unul tradiÅ£ional românesc, din IaÅŸi?

-Groaznic! Există chiar ÅŸi studii despre depresia post Erasmus. A fost o cădere din toate punctele de vedere, inclusiv faptul că nu mai aveam unde să stau, deÅŸi mi se spusese că voi avea căminul rezervat. Dar acest lucru m-a motivat ÅŸi am decis să plec. Cu energia asta am început să aplic la universităţi din străinătate, pe domeniul de care mă apropiasem, mai ales că văzusem că sunt căi. Am aplicat la vreo cinci universităţi. Între timp am început un masterat la IaÅŸi, ca să nu pierd timpul, dar m-am convins ÅŸi mai mult că este necesar să plec.

(Prezentând la o conferinţă din Edinburgh)

Admis la cinci facultăţi din străinătate!
 
-Cum a fost perioada în care aplicai pentru o universitate în afară? După liceu spui că nu a existat nici opÅ£iune, nici îndoială. Acum aveai o motivaÅ£ie. Pentru că vreau să venim ÅŸi în sprijinul celor care astăzi sunt în faÅ£a unor alegeri. Care sunt criteriile cele mai importante?

-Åžtiu că, acum, din ce în ce mai mulÅ£i fac aplicaÅ£ii pentru facultăţi în afară. Eu am dorit în Anglia, unde este foarte diferit sistemul. Acolo se oferă un împrumut. DeÅŸi la doctorat sau masterat plăteÅŸti, s-au ÅŸi mărit taxele, nu se mai oferă nici un împrumut. Deci ori ai bani, ceea nu a fost cazul meu, ori primeÅŸti o bursă. AÅŸadar  un criteriu înseamnă posibilitatea primirii unei burse. Te interesează specialitatea, să fie cât mai bună, ce profesori sunt, dar ÅŸi cercetarea care se face în acel centru. Bursele sunt foarte puÅ£ine, competiÅ£ia este strânsă.

-Åži ai aplicat la mai multe...

-Da, la vreo 5 universităţi. Åži am fost admis la toate. Oxford, Leeds’, York, Birkbeck College, University College of London. Am fost admis la toate, dar nu am primit burse la toate. Leeds ÅŸi Oxford erau cele două opÅ£iuni care contau cel mai mult. Am ales Leeds, pentru Studii Medievale, se spune că sunt printre cei mai buni din lume în acest domeniu. Avem cel mai mare congres internaÅ£ional în domeniu, e un institut destul de mare pentru o specializare ce pare destul de îngustă..

-Cât a fost această perioadă?
-IniÅ£ial am aplicat pentru un master, care este un an în Anglia. Am stabilit relaÅ£ii cu colegi din toată lumea, cu unii profesori. Apoi am aplicat ÅŸi pentru doctorat, tot la Leeds, pentru că, personal ÅŸi profesional, stabilisem niÅŸte relaÅ£ii cu oameni cu care puteam să rezonez ÅŸi să colaborez. Asta durează 3 sau 4 ani.

-Am ajuns la perioada în care eÅŸti acum.

-Da. Sunt în anul 3 de doctorat, studii medievale. În cazul meu literatură ÅŸi istorie, istoria legendară la anglo-saxoni.

-Iată, de la acea întâlnire cu un om de la Sorbona, care Å£i-a deschis calea spre acest domeniu, unde ai ajuns în studiul literaturii medievale...

-Au fost multe întâlniri de genul acesta!


Un sfat pentru tineri: "Să nu trateze facultatea ca pe o prelungire a şcolii, ci ca pe resursă"

-Vrem ca acest interviu să fie de folos tinerilor care văd un zid în faţă, un obstacol, gândind că pentru a studia în străinătate este nevoie de foarte mulÅ£i bani. Care sunt dificultăţile reale?

-Depinde de la ce nivel porneÅŸti. Financiar nu e neapărat un obstacol, sau nu întotdeauna trebuie să fie un obstacol, să nu descurajeze pe nimeni. Există această modalitate a împrumutului, cel puÅ£in la nivel de licenţă...

-Ce înseamnă acest împrumut?

-Un împrumut de la statul englez, te ajută să plăteÅŸti taxele de studii. CondiÅ£iile de returnare a împrumutului sunt destul de favorabile. Atunci când venitul îÅ£i permite, când obÅ£ii un loc de muncă, de exemplu...

-Un sistem care nu funcÅ£ionează în România!

-Åži nici în alte părÅ£i nu prea există. În America este foarte dificil. Acolo sunt burse, dar ÅŸi asta este foarte dificil.

-Altceva. Trebuie să înveÅ£i foarte bine în liceu, să fii numai de 10?

-Nu vreau să greÅŸesc, dar notele nu sunt foarte importante. La nivelul acesta, notele sunt importante, dar nu la fel de importante ca la noi, iar mai târziu nu mai contează deloc. De obicei, la toate nivelurile, trebuie să fii foarte motivat. Acesta este cel mai important aspect. Dacă ai note nu foarte rele, ÅŸi o motivaÅ£ie bună, poÅ£i intra, dar dacă ai note foarte bune ÅŸi motivaÅ£ia este o simplă formalitate nu prea ai ÅŸanse. Ei vor să vadă că ÅŸtii ce vrei, că ai un simÅ£ al faptului că universitatea nu e doar o prelungire a ÅŸcolii. Ca un sfat, asta aÅŸ spune ÅŸi eu, să nu trateze facultatea ca pe o prelungire a ÅŸcolii, ci ca pe o resursă, o trambulină. Åžtiu că mulÅ£i lucrează în timpul facultăţii, la unii chiar este necesar. Dar mai bine tratează facultatea ca pe un job! De asemenea, este nevoie de recomandare din partea unor oameni care garantează cu privire la persoana ta.

-Pe tine cine te-a recomanadat?

-De la IaÅŸi, profesorii mei Adrian Poruciuc ÅŸi Dumitru Dorobăţ. Dar contează foarte mult ce poÅ£i spune tu despre tine. Cum gândeÅŸti, să nu fii legat de sistem, să bifezi căsuÅ£e.


"Problemele din învăţământ sunt, în mare, aceleaÅŸi probleme pe care le întâlnim în societatea românească"

-Important este să îÅ£i evaluezi propriile forÅ£e. Iată, noi venim dintr-un sistem în care evaluăm strict după note. Un elev creativ, cu capacitate analitică, bine aÅŸezat intelectual, poate pierde în faÅ£a unui elev cu 10 pe linie. Cum e în afară? Cât contează acest criteriu?

-La nivel de facultate se pune mare valoare, de exemplu, pe a ÅŸti să pui întrebări,  nu să stai să absorbi.

-Ce anume face diferenÅ£a dintre învăţământul românesc ÅŸi cel din afară? La noi se discută foarte mult despre problemele sistemului universitar ÅŸi preuniversitar. Dacă cineva Å£i-ar spune că ai libertatea de a lua ceva de acolo ÅŸi a implementa aici. La ce anume te-ai uita mai întâi?

-Ca istoric, mă tem că misiunea mea e să spun că mereu lucrurile sunt mai complicate, că nu există soluÅ£ii punctuale. Nu cred că, dacă am aplica niÅŸte politici, am avea ÅŸi rezultate imediate. Multe dintre problemele din învăţământ sunt, în mare, aceleaÅŸi probleme pe care le întâlnim în societatea românească. Se vorbeÅŸte despre schimbare, dar dacă schimbăm doar niÅŸte politici nu este de ajuns. La nivel de mentalitate, de etos, ÅŸi faptul că bifăm din nou niÅŸte căsuÅ£e... Din experienÅ£a mea afară, nu există întrebări proaste, stupide. Orice întrebare este bună. Trebuie ÅŸi la noi să instituim o regulă, să scăpăm de acel: nu contează ce vrei tu, contează ce spun eu, ca profesor. Se lucrează mult cu elitele, cu vârfurile. Lasă vârfurile, le provoci, e adevărat, dar trebuie să lucrezi mai ales cu cei slabi. E foarte uÅŸor să lucrezi cu cei mai buni. Dar elevul care înÅ£elege cel mai puÅ£in, acolo e provocarea. Apoi, nu ÅŸtiu cum mai e azi, dar se învăţa foarte mult pe de rost, comentariile de exemplu. De cealaltă parte, nu trebuie să batem mult moneda că trebuie neapărat pus accentul pe partea practică. TotuÅŸi, ÅŸcoala preuniversitară trebuie să ne ofere sistemul de cunoÅŸtinÅ£e, de creare a unui aparat de procesare a informaÅ£iilor, pe care nu ai de unde să îl ai. Uneori Å£i-l formezi tu, e adevărat.
 
"Noi, cei din România, avem o cultură generală mai largă"

-Hai să echilibrăm un pic lucrurile... Ce avem noi bun? Ce anume din sistemul nostru crezi că are un efect benefic asupra elevilor.

-Nu vreau să fiu cinic. Sincer, cu cât mergeam mai departe, cu cât eram mai conÅŸtient de lume, partea cea mai bună a sistemului a fost că m-a determinat să găsesc moduri cât mai creative a a lucra în afara lui, a sistemului.  Asta nu e foarte bun pentru noi, desigur. Dar mulÅ£i oameni foarte buni sunt pe lângă sistem. Pentru mine, a fost un om, un profesor cu care am lucrat în particular, pentru că am vrut să învăţ engleză, ÅŸi am găsit-o pe doamna Gabriela Lopez. Nu face parte din sistem. Este din BotoÅŸani, predă în particular engleză. Dar nu am făcut doar engleză cu ea. M-a învăţat să gândesc critic, să scriu un eseu, eu nu învăţasem în ÅŸcoală. Sunt persoane, profesori care au avut influenţă favorabilă, dar dacă voi spune despre ei voi ajunge inevitabil ÅŸi la faptul că am mers mai departe în momentul în care le-am simÅ£it limitările. Nu vreau să fiu arogant. Au fost ÅŸi multe lucruri bune. Spre deosebire de colegii din străinătate, noi, cei din România, avem o cultură generală mai largă. Nu e ideal cum se face asta la noi, dar este ceva ce ar trebui să păstrăm. Åžtim, se spune că trebuie să fim pregătiÅ£i pentru viaţă, dar oricum o să urmezi o facultate sau un fel de ucenicie în orice domeniu ai fi, unde ai ocazia să practici ceea ce doreÅŸti să devii.


"Persoane ca mine nu vin aici ca să stea liniştiţi. Trebuie să facă zgomot!"

-Cum priveÅŸti întoarcerea în România? Nu se creează un blocaj greu de spart, de trecut? Mai exact, ce oportunităţi există pentru a aplica aici întreg bagajul practic ÅŸi teoretic acumulat în străinătate – vorbim totuÅŸi de studii universitare, master ÅŸi doctorat în România, FranÅ£a ÅŸi Marea Britanie.  Cât de folositori sunteÅ£i societăţii? Care sunt direcÅ£iile, pe unde vă puteÅ£i aÅŸeza?

-E o întrebare grea, mi-am pus-o ÅŸi eu de multe ori. În primul rând, e nerealist să crezi că ai un loc gata pregătit,  unde să intri foarte frumos. Dar cu orice greutate, e o provocare ÅŸi un lucru bun. OpÅ£iunea este de a veni în România ÅŸi de a face parte din lumea academică, de a preda la universitate. Dar, sincer, nu văd asta întâmplându-se concret. Nu ÅŸtiu dacă vreau acum să fac asta. În acest moment, să mă adaptez unui sistem universitar românesc. Persoane ca mine, nu neapărat care venim din străinătate, cărora ni se spune – ÅŸi nu sunt de acord neapărat cu asta – elita, intelectualii etc., nu vin aici ca să stea liniÅŸtiÅ£i. Trebuie să facă zgomot!

-Ce înseamnă acest zgmot?

-PoÅ£i face zgomot în multe feluri. Domeniul meu ar putea părea ceva foarte abstract, la mare distanţă de realitate. Cu un ochi mă uit la secolele VIII-X, dar cu un ochi mă uit la ce se întâmplă acum în România ÅŸi în Europa. Mi-ar plăcea, mai mult decât să predau, mi-ar plăcea ceva ce Å£ine de educarea publicului. Sau nu neapărat educarea publicului, sună cam condescendent. Dar cumva provocarea dezbaterilor publice, poveÅŸtile pe care le spunem despre trecutul nostru. Pentru că asta este istoria, o naraÅ£iune.

-Te întorci la amfiteatrele antice...

-Exact! Mi se pare că trebuie să te angajezi într-un dialog adevărat, nu doar de faÅ£adă, cu omul de pe stradă, care are niÅŸte idei destul de complexe asupra trecutului ÅŸi care are mai multe consecinÅ£e pentru direcÅ£ia în care se îndreaptă societatea decât manualele de istorie. Mă uit din nou la prezent ÅŸi la ce se întâmplă. PoveÅŸtile pe care le spunem despre trecutul nostru ne influenÅ£ează ÅŸi ne fac să acÅ£ionăm în prezent. Noi ne vedem ori cei mai tari ori cei mai de jos, sau că suntem victime, ÅŸi se creează o anume naraÅ£iune ÅŸi anumite tipare psihologice. Asta aÅŸ vrea să fac – să pun în discuÅ£ie aceste percepÅ£ii publice asupra trecutului ÅŸi asupra noastră ca societate.


"Acesta ar fi rolul nostru, al tăunului care înÅ£eapă, să împingem societatea, să o trezim!"

-Se poate aplica acest lucru în România? Sau este nevoie să îl creaÅ£i voi?

-Aici am vrut să ajung! Mi se pare bine că nu sunt locuri uÅŸoare ÅŸi bine delimitate pe care să le umplem, pentru că trebuie să le creăm noi. Asta ne duce cu un pas înainte. AÅŸ prefera nu să difuzez niÅŸte cunoÅŸtinÅ£e, ci să angajez un dialog. Nu avem cultura dialogului, nici nu am avut când să o practicăm, dar măcar să avem disponibilitatea aceasta. Mă întorc la istoria ca naraÅ£iune, care poate fi mult mai importantă decât cărÅ£ile pe care le scriu ÅŸi le citesc câteva sute sau mii de oameni. Contează istoriile acestea care răsar în sânul societăţii. De asta aÅŸ vrea să mp ocup. Cred că aÅŸ putea duce discuÅ£iile spre direcÅ£ii constructive.

-Ascultându-te, mi-am amintit o imagine despre Socrate care se adresa mulÅ£imii. Åži cum a evoluat filosofia de la un maestru cu mulÅ£i ucenici, la ucenicul care citeÅŸte mii de cărÅ£i ale sutelor de maeÅŸtri. În timp am ajuns la acest sistem de învăţământ, cu acumulări de cunoÅŸtinÅ£e...

-E o metaforă bună pentru ce s-a întâmplat în istorie. Eu m-aÅŸ opri nu la ucenici, ci chiar la Socrate, care nu se considera un maestru, ci tăunul care înÅ£epa cetăţenii. Asta ar trebui să fim ÅŸi noi. Acesta ar fi rolul nostru, al tăunului care înÅ£eapă, să împingem societatea, să o trezim!

-Ultimul tău răspuns din acest interviu nu va avea o întrebare. Pentru că te las pe tine să ne povesteÅŸti ceva din tolba cu amintiri. Ceva care te-a impresionat ÅŸi, poate, nu ai mărturisit niciodată public...

-Nu pot spune că am găsit ceva foarte povestibil sau relevant. TotuÅŸi, simt nevoia să menÅ£ionez că începutul pasiunii pentru istorie e legat strâns de chiar oraÅŸul BotoÅŸani. Pe la vreo 11-12 ani mi-am pus în gând să descopăr reÅ£eaua de tuneluri semi-legendare care s-ar ascunde sub centrul vechi al oraÅŸului nostru. Mă nemulÅ£umea lipsa de iniÅ£iativă a - nu aveam o idee prea clară a cui, dar era clar că, deÅŸi se vorbea de celebrele hrube "de pe vremea lui Åžtefan cel Mare" (ÅŸi chiar ocazional asfaltul se surpa în Centrul Vechi lăsând să se ghicească fabuloase labirinturi subpământene) nimeni nu făcea nimic. AÅŸa că am început ceva ce, privind înapoi, ar fi putut ajunge - de-aÅŸ fi aÅŸteptat ceva ani să mi se coacă mintea - o teză de doctorat! Am strâns toate materialele în care găseam o cât de mică menÅ£iune a tunelurilor (de la tăieturi din ziare până la mărturii contradictorii ale bunicilor ÅŸi, în fine, până la cele câteva monografii ale oraÅŸului), am făcut ipoteze, am desenat hărÅ£i pe care trasam ipotetice tuneluri pornind de la cele câteva puncte unde se găsiseră într-adevăr rămăşite ale beciurilor. Într-o zi am ajuns la concluzia că trebuie să cobor pe teren ÅŸi să sap într-un loc unde eram sigur că voi găsi un tunel. Până când mi-am dat seama că ÅŸansele de a face rost de un hârleÅ£ fără să ridic sprâncene, de a săpa cu el câÅ£iva metri în adâncime, baÅŸca de a porni ÅŸantierul în mijlocul Parcului Eminescu, erau destul de mici. Am rămas cu obsesia asta în gimnaziu însă, canalizând-o spre preocupări mai realiste - încercări literare, căutarea unor moduri de a contacta extratereÅŸtrii, planuri de a-mi transforma bicicleta în planor etc. N-am renunÅ£at nici acum cu totul la idee, însă!

(A consemnat Florentina Toniţă)

CITEȘTE ȘI: "Sfânta È™i Marea Sâmbătă – Pogorârea Domnului la iad È™i biruinÈ›a asupra morÈ..."