ANDREI ROȘU: Nu e nimic în viață imperios necesar încât să "trebuiască să...". Smerenia e suficientă!

"Andrei Roșu trăiește. Se bucură de viață. Se bucură de zilele însorite la fel cum se bucură de cele ploioase. Își dă voie să greșească și să învețe din greșeli. Încearcă să nu se mai limiteze singur de păreri despre diverse lucruri. Se roagă, meditează și-și caută liniștea. Încearcă să nu mai critice, să nu mai judece sau să acuze alți oameni. E fericit".

ANDREI ROȘU: Nu e nimic în viață imperios necesar încât să "trebuiască să...". Smerenia e suficientă!

ANDREI BOGDAN ROȘU
Foto: Facebook Radu Cristian

Peter Brook spunea despre teatru că "este, probabil, una dintre cele mai dificile arte, pentru că trebuie să se petreacă simultan şi în perfectă armonie trei legături: între actor şi viaţa lui interioară, între actor şi partenerii lui de joc, între actor şi public". Or viața interioară a actorului înseamnă uneori mai mult decât întreg spectacolul vieții. Pentru un actor, a urca pe scenă nu înseamnă doar a memora, a reproduce și a produce un obiect cultural vandabil. Actorul nu vinde, nu negociază, nu cerșește aplauze. Personajele își găsesc mai întâi culcușul în sufletul actorului, acolo unde nu de puține ori sunt uitate de-a valma texte, replici memorabile, dezamăgiri și eșecuri, înălțimi artistice și culmi ale succesului de altădată. Actorul știe să facă loc unui nou personaj, să îl modeleze cu migală și să îl arate publicului în alte lumini, pe alte scene.  

Andrei Bogdan Roșu ar fi putut fi un strălucit biolog. Sau un excelent meșteșugar. Multe ar fi putut fi, dar într-o zi ar fi înțeles că menirea lui este Arta. Așa cum, într-un moment de renunțare, a început să vândă… cozonaci. O experiență din care a învățat ceva important: cozonacii se vând trei zile pe an. Și a revenit la Artă.

A trecut prin scena de teatru și prin cadrul aparatelor de filmat. A jucat alături de Ioan Gyuri Pascu, Gheorghe Dinica, Marin Moraru, Florin Zamfirescu, Dan Condurache, Florina Cercel, Gheorghe Visu, Vladimir Gaitan, Alexandru Arsinel, Marian Râlea sau Stela Popescu.

A jucat în numeroase seriale de televiziune produse în cadrul MediaPro Pictures. Îl vedem în videoclipuri și, de curând, a început a prinde secretele producției de film.

La aproape 30 de ani (s-a născut în Botoșani, pe 19 ianuarie 1987), Andrei Roșu este fericit. A avut parte de multe miracole, începând cu regăsirea de sine și continuând cu oamenii-daruri care i-au intrat în viață. Și sunt mulți oameni cărora omul de astăzi le spune Mulțumesc.

Și totul a început la Botoșani, în trupa de teatru a liceului. Actorul Marius Rogojinschi a fost impresionat, în 2005, de prestatia elevului aparent timid, dar atât de expresiv și de o fantastică forță sufletească. Aflând că tânărul are ganduri mărețe, de biolog, Marius Rogojinschi s-a încăpățânat să îl scape pe Andrei de viitoare dezamagiri: decât un biolog ratat, mai bine un actor bun! L-a luat sub oblăduirea sa și l-a pregătit cu răbdare, astfel că în câteva luni l-a trimis la Bucuresti, să cucerească scenele țării! Andrei Roșu a intrat "din prima" la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică.




"E imposibil să faci meseria asta fără să te cunoști sincer și adevărat pe tine!"

- Andrei Roșu, te invit să ne întoarcem în Botoșani, în urmă cu 11-12 ani. Jucai teatru în trupa Liceului Industrial "Dimitrie Negreanu". Cum îți amintești astăzi de perioada Festivalului "Lyceum", de emoțiile de pe scena teatrului adolescent?

- Apropiindu-mă ușor de vârsta de 30 de ani, am momente, din ce în ce mai dese, în care mă opresc și îmi fac un rezumat al vieții. Mă opresc atunci când nu mai știu cine sunt și ce am de gând să fac în continuare. Retrospectiva asta mă ajută de fiecare dată să merg mai departe... și mai departe. Pentru că eu sunt suma experiențelor mele. Fie că au fost bune sau mai puțin bune. Nu putem vorbi de experiențe rele, pentru că, în fond, se încadrează în experiență, fiind utile sub orice formă, deci bune.

Perioada Lyceum, pe lângă faptul că datorită ei sunt actor azi, mă trage mereu, când mă gândesc la ea, înspre acea puritate a omului neștiutor, a copilului care descoperă, fără să aștepte nimic în schimb. Tot ce făceam atunci era ceva nou pentru mine. Habar nu aveam cum se făcea sau ce mi se întâmpla când eram pe scenă. Toate veneau... de undeva.
În principiu, făceam teatru ca să pot chiuli motivat de la școală, însă m-a prins acest mic păcat. Și uite că, dupa 12 ani, încă persist în acest păcat.

- Adolescentul de atunci visa să devină un bun biolog. Astăzi te mai imaginezi într-un laborator sau ai convingerea că ai făcut cea mai bună alegere, aceea de a deveni actor?

- Nu știu dacă am făcut cea mai bună alegere. Orice formă de certitudine distruge misterul. Din experiență încerc să mă feresc să etichetez cu certitudine lucruri. E doar un drum care mi s-a deschis și pe care am hotărât să merg și care îmi dă satisfacții, pentru că uite, profesez. Sunt foarte multi colegi care nu fac asta. Fie că nu fac față sistemului, care poate ucide vise, fie nu sunt destul de conștienti de ei. E imposibil să faci meseria asta fără să te cunoști sincer și adevărat pe tine. În categoria asta ultimă m-am încadrat și eu. Venit din Botoșani, un oraș mic, liniștit și așezat în rânduiala lui, într-un București haotic, fără logică și mare consumator de suflete, m-am simțit mulți ani un străin.

Ce-i drept, lucrurile s-au mai schimbat, dar atunci când filmam eu în telenovele, erai privit ca un paria. O rușine pentru breasla Actorilor. Mi s-a propus, chiar din partea conducerii facultății, să renunț la școală, pentru că - spuneau ei - "și așa tu joci, ce rost are să mai faci și facultatea asta". Pentru faptul că aveam "o față comercială", nimeni nu era interesat să mă distribuie în filme sau în teatru. Sistemul era inchis, castingurile făcându-se într-un mare secret. Mi-a fost greu să fac față.

Stiu că am avut nenumărate momente în care am vrut să renunț și pentru o perioadă am și făcut-o. Am început prin a  vinde cozonaci în târguri. Mă trezeam în fiecare dimineață la 3:30, mă duceam să montez corturi și căram navetele cu cozonaci. Am descoperit ceva atunci: cozonacii se vând doar 3 zile pe an. Drept urmare, am renunțat. Am încercat să-mi fac o școală de actorie, însă mi-am dat seama repede că eu nu sunt în măsură să învăț pe altcineva actorie. Eu tocmai renunțasem în mintea mea la ea, drept urmare simțeam că mint oamenii, așa că am renunțat și la asta.


"Am înțeles că Universul functionează altfel decât suntem noi învățați de mici"

- Cu toate asta, ceva – sau cineva – te-a făcut să revii…

- Ce m-a salvat a fost apariția copilului. Un copil care a venit neprogramat și neanunțat. A fost ca un dar. Asta m-a obligat să mă adun și să învăț să renunț la a mai căuta scopuri în viață. Aveam în fața ochilor tot ce aveam nevoie. Copilul meu frumos. M-am liniștit. Mi-am dedicat tot timpul meu lui și asta mă împlinea. Culmea e că, după ce am renunțat să mai caut, au început să apară și proiecte. Abia atunci am înțeles că Universul functionează altfel decât suntem noi învățați de mici. Cu cât te încrâncenezi și îți dorești mai mult, cu atât ai mai putin. Pentru asta îți mulțumesc, draga mea copilă, că ai apărut în viața mea.

- "Dumnezeu te-a inzestrat cu talentul de a fi actor!". Sunt cuvintele actorului Marius Rogojinschi, în 2005. Vorbește-ne despre oamenii de atunci care, într-un fel sau altul, au crezut în tine și în talentul tău.

- Tot timpul mă gândesc la oamenii care m-au influențat, susținut și care "mi-au dat un șut în fund", de încurajare, să merg mai departe. Nucleul principal este în Grupul Școlar Industrial "Dimitrie Negreanu" Botoșani. Acolo am crescut și acolo m-am dezvoltat. E fabulos cum niște profesori, chipurile de provincie, într-un liceu de nivel mediu, după cum zic unii, să-și dedice timp și energie într-un elev de nota 7 și să fie părtași cu bucurie și pasiune la împlinirea visului lui. Am fost susținut necondiționat, iar acum, după atâția ani, cu toate că nu ne-am mai întâlnit, vreau să le spun că îi iubesc și le mulțumesc pentru tot și sunt sigur că Dumnezeu nu lasă "faptele bune nepedepsite".

Sprijinul cel mai puternic e, bineînțeles, familia. Deci, doamna Mama si domnule Tata, daă nu erau zacusca, murăturile, pachetele de o tonă trimise cu greu de la Botoșani, dacă nu erau micile cadouri virate din când în când pe card, dacă nu erau vorbele voastre de încurajare, ce deveneau felinare atunci când cădeam în umbrele mele, dacă nu ați fi existat, cu siguranță Bucureștiul ar fi părut un iad greu de suportat. Și da, ați avut dreptate când ați zis că mi-am ales o meserie care nu-i bănoasă. Dar sunt fericit. Vă iubesc și sper să vă țină Dumnezeu sănătoși și la fel de frumoși.

Un alt pilon, cel mai important, aș spune, este Marius Rogojinschi. Dacă nu era el care să mă oblige, practice, să dau la teatru, destinul meu era cu siguranță altul. Ne-am întâlnit recent și m-am bucurat să găsesc același om cald și bun, care și-a dedicat o parte din viața lui să mă pregătească pe mine. Chiar acum îmi revine în minte acea întâlnire și mi se ridică părul pe mâini. Ne-am strâns în brațe, ne-am sărutat așa cum un tată și un fiu se sărută după o lungă perioadă de despărțire. Afară era frig, însă noi eram înconjurați de o bulă de căldură. Eram în micul nostru univers și ne priveam în ochi. Din ochii lui blânzi au început să șiroiască lacrimi. Lacrimi de fericire, ce-și făceau loc într-un dans hipnotic prin barba lui căruntă. Eu aveam un nod în gât și îmi era foarte greu să vorbesc. A deschis buzele uscate de viață și de tutun și mi-a spus că e mândru de mine. Că e mândru de tot ce am făcut și de tot ce fac. De nicăieri, un pumn cald și ușor m-a lovit în plexul solar. Nu știam ce se întâmplă. Nu știam cum să reacționez. L-am strâns în brațe cu putere și i-am mulțumit. Am început o discuție despre România, despre Botoșani, despre situația Teatrului "Mihai Eminescu". Sincer, nu avea nicio importanță despre ce vorbeam. Era momentul nostru. Cel puțin eu așa îl vedeam. Am zâmbit și m-am gândit că, totuși, sunt pe un drum bun în viață. Maestrul meu e mândru de mine. Vă iubesc, domnule Marius Rogojinschi.




"Gyuri a fost un om mare într-un corp mic, într-o lume și mai mică"

- Ne oprim puțin și la relația și experiența ta alături de Ioan Gyuri Pascu. Ai jucat alături de el în ultimii ani. Ce povești vă leagă, ce urme a lăsat trecerea lui prin viața ta de actor (și nu doar ca actor!)?

- Pe Gyuri l-am cunoscut acum 8 ani cred, când am început să repetăm la spectacolul Take, Ianke și Cadâr.  Până atunci îl știam și eu, ca toată lumea, de la televizor, de la Divertis. Comedianul. Surprins am fost însă când i-am descoperit simplitatea cu care vede el viața. De la el am învățat că "nu trebuie nimc". Nu e nimic în viață imperios necesar încât să "trebuiască să...". Smerenia e suficientă. Să primești smerit tot ce ți se întâmplă. Ori, dacă începi să practici această smerenie, în viața ta vin doar lucruri bune. Aș putea vorbi despre el ore întregi. Iar pentru cei curiosi, care chiar vor să-l cunoască, le recomand să-i studieze cărțile, să-i asculte muzica și să-l asculte în interviuri. S-ar putea să-i ajute. A fost un om mare într-un corp mic, într-o lume și mai mică. Mi-e dor de el, din când în când.

- Ce face astăzi Andrei Roșu? La ce visează pentru anii ce vin?

- Andrei Roșu trăiește. Se bucură de viață. Se bucură de zilele însorite la fel cum se bucură de cele ploioase. Își dă voie să greșească și să învețe din greșeli. Încearcă să nu se mai limiteze singur de păreri despre diverse lucruri. Se roagă, meditează și-și caută liniștea. Încearcă să nu mai critice, să nu mai judece sau să acuze alți oameni. E fericit.
În prezent învăț să fac producție de film.



(sursa foto: Facebook)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

BRÂNDUȘA COVALCIUC - CIOBANU, un destin construit prin cântec!

Miercuri, 22 Noiembrie 2017
799

S-a născut în prima zi de primăvară, pe 1 martie 1964. Mama Eleonora își amintea mai târziu cum, în Maternitatea din Dorohoi, mogâldeața de fetiță pe care o ținea...

"În largul nostru". Un spectacol despre manipulare și adevărata libertate! FOTO, VIDEO

Miercuri, 22 Noiembrie 2017
221

Ce legătură poate fi între o plută cu naufragiați și un studio de televiziune? Ce sens are foamea într-un întins de apă și cum ucide ea "în direct"? Teatrul Mi...

Premieră pe scena Teatrului Mihai Eminescu: "The American Dream"

Marţi, 21 Noiembrie 2017
301

Sâmbătă, 25 noiembrie, și duminică, 26 noiembrie, ora 18.00, botoșănenii sunt invitați la premiera spectacolului "The American Dream", după o idee de Murray Schisgal.D...