Domnilor administratori de oraş! Uneori, oamenii au nevoie doar de dvs.! Să le fiţi alături la bine şi la greu, aşa cum le-aţi promis. Să vă simtă emoţia, compasiunea, înţelegerea în faţa dezastrului. Aşa cum o simt pompierii care mai închid uneori ochii de neputinţa vederii tragediilor. Aşa cum îşi simt medicii mâna tremurând deasupra inimilor speriate. Aşa cum îi chinuie pe jandarmi spaima când vreun năuc ameninţă viaţa semenilor săi. Sau clipa aceea unică în care poliţistul care încearcă să potolească un fost puşcăriaş sare în aer cu tot cu uşa de zeci de kilograme aruncată peste el. În Italia, Spania, Germania, chiar şi în satele noastre româneşti (şi din Botoşani), la astfel de tragedii oamenii nu sunt singuri. Le vin alături primarul, un viceprimar, un reprezentant al comunităţii.
Cuvintele de mai sus, actuale și din păcate valabile astăzi, sunt scrise în urmă cu mai bine de un an de zile ("Domnilor administratori de oraş, asumaţi-vă datoriile, promisiunile. Dar mai presus de toate asumaţi-vă omenia!") și ele încercau să zdruncine tăcearea în care zăcea administrația acelei vremi.
Parcurgând rândurile din septembrie 2015, o tragedie care a adus în spațiul public o poveste umană cumplită, ne vom reaminti că atunci nu a fost doar tăcere, a fost și ignoranță, și încrâncenare politică.
Nu e un cuvânt gratuit, nici întâmplător. Ignoranța își face loc în limbajul nostru din înțelesul latin al lui ignorare – de unde a ajuns la noi cu două sensuri – a nu ști, precum și a nu da atenție, a neglija. Sensul lipsei de atenție, al neglijării, umple prezentul românesc pe toate palierele existenței. Este, însă, cuvântul care ar putea caracteriza tot ce se petrece în spațiul public și astăzi. Neglijarea cetățenilor simpli, de la străzile întunecate până la concertele de stradă cu artiști mediocri, acribia cu care se asigură paza instituțiilor, dar lipsa minimei protecții a elevilor de 13-14 ani care bântuie prin întuneric atunci când ies de la ore, toate acestea scad încrederea în autoritate și, în ultimă instanță, deteriorează calitatea vieții cetățenilor.
Toate acestea nu țin de legi, de culoare politică, nici de planuri cincinale sau de doctrine răsfoite în vremi electorale. Este nevoie de implicare, de empatie, de umanitate.
Mai poposim o vreme asupra cuvintelor de la începutul acestui material. În septembrie 2015, administrația locală lăsa pe seama pompierilor, a polițiștilor, a jandarmilor și, în ultimă instanță, a jurnaliștilor, o tragedie care se petrecea sub ochii comunității: explozia dintr-un apartament din Parcul Tineretului, soldată cu moartea unui om și cu afectarea gravă a locuințelor multor cetățeni din zonă.
Ne exprimam atunci revolta față de faptul că la locul tragediei nu se afla niciun reprezentant al Primăriei. Așa cum, în orașe civilizate din România și din Europa, se petrece. Victimele apelau la ajutorul jurnaliștilor, pentru că în ograda administrației nimeni nu le dădea ascultare.
Care a fost reacția domnului primar în funcție la acel nefericit ceas din septembrie 2015? Iată:
"Zilnic se petrec tragedii, accidente, suferinte nestiute de multa lume. Familii destramate, oameni bolnavi, copii in suferinta care au nevoie de interventii chirurgicale urgente, batrani singuri si bolnavi, copii care nu pot merge la scoala din cauza saraciei, familii care nu isi pot ingropa rudele, accidente cum a fost cel recent din Parcul Tineretului, etc.
Multe din ele ajung la noi in administratie in audientele zilnice pe care le avem si foarte putine in presa si in opinia publica. Sunt cazuri care te impresioneaza pana la lacrimi, te marcheaza ca individ dar trebuie sa te detasezi emotional si sa poti sa iti faci datoria ca un medic, cu inima calda dar cu mintea rece.
Dupa 2-3 ani in care am intervenit personal in asemenea cazuri in masura posibilitatilor financiare proprii, preferand sa ramana anonime pentru ca asa e crestineste: "Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor" am ajuns la concluzia ca trebuie sa gasim o solutie pentru a putea rezolva toate aceste cazuri si a da dovada de omenie si solidaritate in comunitate.
Solutia s-a numit si se numeste Fundatia Solidaritatea.
Am propus-o Consiliului Local de 4-5 ori in ultimul an cred, si de fiecare data a fost respinsa de catre consilerii PNL. Nu mai comentez de ce au facut-o. E treaba lor, a propriei constiinte.
Ce e interesant, e ca o parte a presei care acum acuza administratia ca nu face nimic sa ajute aceste cazuri sociale atunci ne acuzau ca vrem sa castigam capital politic, ca dam pomana, ca stimulam nemunca,etc. Acum poate le explica familiior aflate in suferinta fara nicio vina in Parcul Tineretului si nu numai lor, cum e cu nemunca sau pomana".
Nu cunoaștem dacă Fundația Solidaritatea a mai apucat să existe.
Dar e potrivit momentul să spunem câte ceva despre solidaritate și cum funcționează ea. Am fost martori în aceste zile, în care spaima și groaza au pătruns în gândul și în sufletul fiecărui botoșănean ("Orașul Botoșani, ediția specială a știrilor de la ora 5!")
Tâlhăriile și violențele ieșite din comun la care au fost supuse cinci femei din municipiul Botoșani au stârnit un val de revoltă și de emoție probabil fără precedent în micul oraș. Solidaritatea (fără hârțoage, fără consiliu director, membri fondatori, comiții și comitete, nesupusă votului politic, adică, în limbaj birocratic, ușor ilegală!) este atunci când un psiholog se oferă să le consilieze gratis pe cele cinci femei agresate. Solidaritate este atunci când, pe rețelele de socializare, bărbații din micul târg se mobilizează pentru a mărșălui pe străzi, ca să descurajeze și să confere încredere cetățenilor care au ajuns să se teamă pentru viața lor. Sau patronul care își trimite angajata acasă cu taxiul, la ora târzie a serii. Șeful care își sună vânzătoarele de pe la micile magazine și le avertizează să nu plece singure acasă. Solidaritate este când un centru medical anunță că va face gratis analizele pentru femeile agresate, analize care altfel sunt destul de scumpe.
Orașul Botoșani a fost, în aceste zile, ceea ce ne-a lipsit în toți anii din urmă: o comunitate. Laolaltă oameni ai legii, de la polițiști la procurori, de la sistem medical la oameni simpli, am demonstrat că putem fi împreună și că ne pasă.
Nu întâmplător am pornit acest material de la povestea din urmă cu mai bine de un an. Pentru că, după cele petrecute atunci, domnul fost primar a găsit de cuviință, zilele trecute, să tragă de urechi actuala administrație. Nu avem în intenție să luăm apărarea celor care astăzi diriguiesc orașul (care au rămas corigenți și de această dată la capitolul acțiune!), ci de a așeza faptele în făgașul lor firesc.
În decembrie 2016, domnul Ovidiu Portariuc se arată extrem de revoltat. Culmea este că simte aceeași revoltă pe care presa o exprima în septembrie 2015:
"Comunitatea locala se afla in stare de soc. Teama si nesiguranta s-au instalat in sufletele mamelor, sotiilor, surorilor sau fiicelor noastre. Avem 24 de ore de la nefericitele evenimente de ieri si inca nu stim nimic. Ma asteptam ca aseara tarziu sa fie o conferinta de presa in care Primarul, Prefectul, Seful politiei sa vina in maxim 2 ore in fata presei si sa transmita un mesaj botosanenilor. Nimic pana acum!"
Domnule Ovidiu Portariuc, această atitudine v-ar fi făcut cinste în urmă cu un an. Nu astăzi! Dar simplul fapt că, nemaifiind primar, nemaiprivind comunitatea din curtea unui partid politic, vă determină să rostiți astăzi aceste cuvinte, înseamnă că sunteți pe drumul corect. Bine ați venit în comunitate!
