Se deschide zona de agrement din Parcul Miha Eminescu

Se deschide zona de agrement din Parcul Miha Eminescu
Lucrările făcute de Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA) la zona de agrement din Parcul Mihai Eminescu sunt pe ultima sută de metri.

Potrivit directorului DSPSA, Eugen Ţurcanu, zona de agrement se va deschide în prima zi de Paşti.

În acest an tarifele vor fi menţinute la acelaşi nivel ca anul trecut, respectiv 24 lei  pe oră, pentru o plimbare cu barca sau hidrobicicleta pe lac, sau 11,4 lei pe oră pentru terenul de joacă.

“În această săptămână vopsim suprafaţa lacului, a fost un efort din partea noastră ţinând cont că am făcut lucrările în regie proprie, şi de săptămâna viitoare dăm drumul la apă în lac şi pregătim pentru a veni cetăţenii. Zona de agrement va fi redeschisă începând cu prima zi de Paşti", a precizat Eugen Ţurcanu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Materna Botoșani”, un program de succes al municipalității!

astăzi, 15:10
34

Implementat la inițiativa primarului Cosmin Andrei și viceprimarilor Liviu Toma și Bogdan Buhăianu, acest program a fost bine primit de către familiile care se află într-un moment deosebit...

Pompierii botoșăneni pe podium la etapa națională a Concursului de Atletism și Cros „Cupa A.S.P.R.” (galerie foto)

astăzi, 14:52
34

Patru subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani sunt printre cei mai buni dintre pompierii militari din România, la...

Zeci de botoșăneni au fost selectați în vederea angajării la Bursa Locurilor de Muncă!

astăzi, 14:28
89

La Bursa Locurilor de Muncă, desfășurată vineri dimineață, au participat 665 de cetățeni interesați să intre pe piața muncii. Din cei 665 care au fost prezenți, 135 au fost selectați pent...