Dedicaţia de pe prima pagină a romanului, "Pentru Geoffrey/Care mă face să-mi amintesc/Cât de tineri şi cât de bătrâni/Pot fi copiii.", are valoare rezumativă, sintetizând întreg conţinutul ideatic al cărţilor din saga "Jocul lui Ender": adulţii manipulează permanent şi (in)conştient copiii, determinând (i)revocabil traseul caracterului acestora, înfluenţându-i pe parcursul jocului de-a viaţa şi de-a moartea, cu singura scuză că ei reprezintă înţelepciunea vârstei şi au datoria de a educa. Ideea poate fi extinsă cu referire la cei slabi/cei puternici, cei inocenţi şi creduli/cei vicleni, cei săraci/cei bogaţi, mai pe scurt, simbolic, cei mici/cei MARI.
Şi uneori, se naşte un revoltat, unul care sparge tiparele impuse, care deraiază de la traseul dinainte conturat, care se revoltă împotriva celor care l-au format. Dar ajunge, în finalul unei lupte istovitoare cu ceilalţi şi, mai ales, cu sine, să descopere că "Toată viaţa am fost marioneta cuiva", sau, mai grav, că este masca propriei personalităţi.
Foarte pe scurt: în viitorul îndepărtat al Pământului, romanul prezintă o omenire care abia a supraviețuit după două războaie cu niște extratereștri insectoizi numiți "gândaci". Pregătindu-se pentru o a treia invazie, o flotă internațională organizează o școală pentru a antrena viitorii comandanți ai flotei. Cei mai talentați copii ai lumii sunt duși de mici într-un centru de antrenament numit Școala de Luptă. Aici, profesorii îi inițiază în arta războiului, prin intermediul unor jocuri tot mai dificile, inclusiv unele purtate în condiții de gravitație zero, unde geniul lor tactic iese la iveală.
În acest viitor, omenirea a descoperit călătoria interstelară, comunicarea cu viteze superluminice (prin ansiblu), diferite arme și mecanisme defensive și controlul asupra gravitației. Pământul este guvernat de trei entități separate, care se luptă pentru supremație pe perioada războiului.
Cea mai mare parte a primei cărţi se concentrează pe Școala de Luptă, o stație spațială folosită pentru antrenamente militare complexe. Flota Internațională testează toți copiii pământeni și îi alege pe cei mai valoroşi pentru a urma antrenamentul militar de pe Stația de Luptă. Elevii sunt grupați în armate formate din 40 de membri și un comandant, aceste armate fiind nevoite să poarte lupte simulate în condițiile lipsei gravitației. Şi din toţi copiii de pe Staţia de luptă, de pe Pământ, din întregul Univers, Ender Wiggin este cel mai potrivit pentru jocul adulţilor încolţiţi de propriul orgoliu nemăsurat şi nemărturisit: "– Am privit prin ochii lui. Am ascultat cu urechile lui şi-ţi spun: el este! Oricum, unul mai bun nu vom obţine."
Ender este cel mai mic copil al familiei, un "terţ", un al treilea copil, în condiţiile în care unei familii i se acceptau doar doi, este cel mai bun, este cel care va salva Lumea. Are de trecut probe al căror grad de dificultate creşte şi are de parcurs un drum iniţiatic, menit să îl maturizeze şi să îl pregătească pentru viitor. Are puterea de a se metamorfoza, din inocent în viclean, din amator în profesionist, din copil în adult, trecând peste perioada adolescenţei. Are darul de a face ca în jurul lui să graviteze personaje adjuvant şi devine un strateg desăvârşit.
După toate aparenţele, cartea este un basm SF, un basm în care autorul, la fel ca William Golding în "Împăratul muştelor", descoperă că violenţa copiilor este mult mai feroce decât cea a adultului, care filtrează prin conştient efectele actelor sale. Ender descoperă în finalul volumului I că a devenit un ucigaş, că s-a lăsat manipulat de furia, orgoliul şi violenţa unui adult care, la un moment dat, se declară depăşit de situaţie: "Când trăieşti câţiva ani în trupul cuiva, te obişnuieşti cu el. Acum îi privesc chipul. Nu ştiu ce se întâmplă. Nu sunt obişnuit să-i văd expresia feţei. Sunt obişnuit s-o simt."
"Examenul final" al lui Ender constă într-un scenariu din apropierea unei planete, în care navele gândacilor depășesc flota lui cu o mie la unu. Ender ordonă folosirea unei arme care distruge planeta simulată și toate navele de pe orbită, conştient fiind că strategia este împotriva regulilor jocului, dar sperând că profesorii săi vor găsi decizia lui inacceptabilă și îl vor demite, permițându-i să se întoarcă acasă, să redevină un copil obişnuit.
Dar află, după ce euforia reuşitei este depăşită, că simulările erau, de fapt, bătălii reale, și că a reușit să ucidă toate mătcile de pe planeta de origine a extratereștrilor. În momentul acela, băiatul își dă seama că este răspunzător pentru distrugerea unei întregi rase, precum și a propriilor piloţi, pe care îi credea virtuali şi pe care nu a pus preț în timpul luptelor. Vina acestui xenocid o va purta întreaga viaţă. Şi va încerca să îşi îndrepte greşeala, întorcându-se să salveze unica Matcă supravieţuitoare, pe care o va purta către un acceptabil "acasă", pe întreg parcursul celorlalte volume.
În esenţă, cartea este mult mai profundă, analizând o serie de evenimente reale. În introducerea scrisă în 1991, Card prezintă influența seriei "Fundaţia", a lui Isaac Asimov, asupra romanului, dar mărturiseşte că a fost influențat și de cercetările făcute de istoricul Bruce Catton asupra Războiului Civil American. Şi nu numai. De asemenea, se ştie că autorul a modificat unele elemente politice pentru a reflecta mai exact vremurile.
Cititorul este provocat să acuze sau să justifice gestul lui Ender, pe parcursul primei lecturi, dar odată cu vârsta cartea va fi reluată şi reinterpretată. Ender nu este nici vinovat, nici nevinovat. Ender este fiecare din Noi. Depinde de doza de sinceritate cu care intrăm în „Jocul lui Ender”.
Recomand (de acelaşi autor): saga „Jocul lui Ender” („Jocul lui Ender”, „Vorbitor în numele morţilor”, „Xenocid”, „Copiii minţii”), saga „Umbrelor” („Umbra lui Ender”, „Umbra Hegemonului”, „Umbra marionetelor”, „Umbra Uriaşului”), saga „Întoarcerea acasă” („Amintirea Pământului”, „Chemarea Pământului”, „Navele Pământului”, „Din nou pe Pământ”, „Născuţi pe Pământ”).
(Mihaela Arhip, Provocarte)
Rubrica Timpul meu liber este spațiul în care ne întâlnim pentru a împărtăși bucuria unei cărți citite, a unui film care ne-a impresionat, a unui spectacol care ne-a fermecat. Nu există reguli, există doar cititori, spectatori și căutători de frumos în timpul lor liber! Așteptăm cu interes propunerile cititorilor noștri la adresa stiri@botosani.ro, pentru rubrica TIMPUL MEU LIBER!