Pentru că suntem, ca într-o replică din el, "singura specie cu toxina îndoielii de sine înscrisă în codul nostru genetic", cui m-aș încumeta să-i recomand acest film, ce a avut premiera la data de 17.02.2017, în cinematografele românești?! Celor care pot păstra liniștea mai bine de 146 minute, cât durează el (ca să nu-și uite actorii replicile)? Pentru că, într-adevăr, unora li s-ar putea părea ușor diluat… Celor care vor să urmărească un thriller psihologic pe măsura - dar fără a se ridica la nivelul acestuia - a clasicului "Strălucirea", regizat de Kubrick? Sau, pur și simplu, celor ce tânjesc să afle un sens vieții ăsteia desfășurate între limitele unei lumi alienate și, în acest sens, se folosesc și de filme de artă sau de autor, pentru a-l dibui? În orice caz, nu îi voi sfătui pe cei sub 15 ani să-l vadă, deși n-am înțeles de ce le-ar fi interzis ("nerecomandat celor sub 15 ani", scrie acolo, din moment ce, spre exemplu, le sunt accesibile (dar ce folos?) povestirile misterioase și grotești ale lui E. A. Poe, iar anatomia o învață, teoretic, la școală?!
De altfel, nici nu-i nevoie de vreo recomandare ca să vedeți, "O terapie pentru viață" (cu titlul originar "A Cure for Wellness"), renumele lui Gore Verbinski, unul dintre cei mai inventivi regizori americani ai momentului, fiind o garanție că nu pleci din sală fără să-ți pui niscaiva întrebări, nu totdeauna comode. Filmul te duce într-o lume "zombizată", dar suspect de împăcată cu sine, lipsită de dorința de a părăsi acel centru de bunăstare, geriatric, din mijlocul unui peisaj idilic al Alpilor elvețieni.
Un loc pentru oameni bogați cu probleme... bogate, ce ne-ar aminti de pensiunea din filmul "Tinerețe" al lui Paolo Sorrentino sau, dacă avem ceva mai multe amintiri, de acel sanatoriu din "Muntele vrăjit", romanul lui Thomas Mann. Amintiri din curgerea lină a cărora suntem întrerupți, însă, de intrarea în scenă, tam-nesam, a protagonistului Lockhart, un corporatist de succes (veți afla, mai încolo, ce e și cu succesul ăsta al lui!) de pe Wall Street, stresat (nu mai ține minte de când n-a dormit bine) și fără viață personală. Ros de ambiție (altminteri nu ar fi îndurat toate grozăviile, ci s-ar fi dus duluță, și din castelul-sanatoriu, și din sat, atunci când a avut ocazia) și de o curiozitate scormonitoare (alimentată și de "rebusista" Watkins, pe care o găsește gata mumificată pe o terasă de pe-acolo), el tulbură apele directorului de spa, dar și cura de ape termale, desfășurată în mijlocul unor tehnologii avansate, a celor ce "au construit imperii, dar n-au pe nimeni să le pese de ei".
Pesemne că așa ar fi arătat, pe dinăuntru, castelul lui Kafka (apropo-ul îl fac pentru că regizorul recunoaște influența pe care a avut-o "Metamorfoza" în formarea sa), dacă arpentorul K. Ar fi găsit o călăuză care să-l ducă acolo, așa cum a făcut-o șoferul spa-ului pentru Lockhart.
Urmărind "fuziunea a două organisme bolnave", dintre care unul este compania la care Lockhart s-a impus într-o poziție-cheie, inclusiv prin mijloace care, în mod obișnuit, n-ar fi de natură a ni-l face simpatic, personajul nostru ( interpretat de Dane DEHaan, actor cu multe roluri în spate, la doar cei 31 de ani ai săi, de la personajul negativ din "Cronici" (2012), la blockbustere și filme-concert, precum cel al trupei Metallica) este trimis de colegii săi din conducere la un spa, construit pe ruinele unui vechi castel din munții Elveției, unde Pembroke, președintele companiei, hotărâse să se pensioneze și să nu revină în lumea din vale nici măcar pentru a parafa fuziunea. Cu misiunea de a-l face să se răzgândească, Lockhart face o lungă călătorie, care îl duce până în satul de la poalele muntelui "vrăjit", ai cărui locuitori se află în relații conflictuale cu cei de sus, de la sanatoriu, încă din vremea când înaintașii lor erau folosiți drept cobai de stăpânul locului, pentru experiențele sale legate de puritatea rasei. Preocupare care avea să-i fie fatidică, pentru că l-a împins, incestuos, în brațele surorii sale – ceea ce i-a scandalizat pe locuitorii satului și i-a făcut să incendieze "cuibușorul de nebunii".
Două veacuri mai târziu, se construise sanatoriul doctorului Volmer (Jason Isaacs e credibil în acest rol), din care pacienții nu se dădeau dusului, ascunzându-și teama de îmbătrânire și de ceea e urmează îndeobște după, în spatele credinței în nu știu ce leac miraculos, în timp ce starea lor se înrăutățea până la "ieșirea din sistem", cum o numea nu știu ce ministru român pe doamna cu coasa.
"Doar când știm ce ne afectează putem găsi o terapie", necesară pentru a întreține speranța. Aceasta e deviza cu care dr. Volmer reușește să stoarcă viața, cu picătura, aproape că la propriu, din acei oameni. Puternici și bogați cândva, ei aleargă după zmeie prin curtea castelului-pensiune sau așteaptă cuminți să li se întocmească un program de către alții, din care nu poate lipsi băutul unei ape cu organisme inexplicabile mișunând prin ea, sau îmbăierile în urma cărora toxinele părăsesc sistemul, dând naștere unor viziuni, chipurile.
"Am avut o idee care se tot învârtea în capul meu de ceva timp", mărturisea Justin Haythe, scenaristul cu care a colaborat regizorul Gore Verbinski la scrierea filmului. Provenind din diverse influențe, între care lecturile din romanele lui Thomas Mann sau din studiile psihanalitice ale lui Carl Gustav Jung, dar mai cu seamă dintr-o suspiciune legată de medicină, de care n-a putut scăpa, gândul pritocit de coscenarist l-a întâlnit pe Gore Verbinski, cu talentul său specific de a adăuga lumii nuanțe stranii. Regizor cu ascendență poloneză după tată, chitarist într-o formație punk-rock, înainte de a deveni vizionarul ce a semnat primele trei mari succese mondiale din seria "Piraților din Caraibe" sau clasicul "Avertizarea" – The Ring (2002)…
A rezultat de aici un film de atmosferă, de autor și, în același timp, o satiră ce țintește obsesia legată de sănătatea perfectă și de ideea unui leac rapid, inclusiv pentru răul generalizat în care nu zic că se zbate, ci doar stă pasivă, de multe ori, societatea contemporană. În slujba acestui deziderat, au fost puse imagini fără cusur, o poveste care te prinde și o fantezie debordantă, luând-o razna spre scabros în unele secvențe – singurele pentru care n-aș recomanda filmul.
De subliniat interpretarea fără reproș a lui Dane DeHann, în rolul principal, precum ș farmecul actriței de 23 de ani, Mia Goth (în rolul fetei Hannah, renăscute “din propria-i cenușă”, în acel loc din care nimeni nu pleacă), estompat la primele apariții și tot mai evident pe măsură ce narațiunea se deapănă.
Un film de văzut, dar nu o capodoperă…
Rubrica Timpul meu liber este spațiul în care ne întâlnim pentru a împărtăși bucuria unei cărți citite, a unui film care ne-a impresionat, a unui spectacol care ne-a fermecat. Nu există reguli, există doar cititori, spectatori și căutători de frumos în timpul lor liber! Așteptăm cu interes propunerile cititorilor noștri la adresa stiri@botosani.ro, pentru rubrica TIMPUL MEU LIBER!
