Knut Hamsun (1859-1952), un scriitor norvegian admirat, care a câștigat Premiul Nobel, era considerat un erou în țara sa. Cu toate acestea, după izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial și invadarea Norvegiei de către naziști, Hamsun (Max von Sydow) trece de partea lui Hitler și chiar se întâlnește cu el, fiind foarte admirat de către acesta. De atunci, el a fost considerat un trădător al țării sale. După moartea sa, munca i-a fost uitată decenii întregi…
Două ore și jumătate de peliculă, un fir psihologic desfășurat pe marginea unei personalități nu atât interesante, cât controversate. Egocentric și rece, dominator și lipsit de afecțiune, un soț dificil și un tată aproape inexistent, Knut Hamsun este una dintre cele mai cunoscute figuri literare ale secolului XX. Meritele i-au fost recunoscute prin acordarea, în anul 1920, a Premiului Nobel pentru Literatură.
Oricât ar părea de straniu, din nevroza nestăpânită, nedisciplinată a unui astfel de scriitor s-au născut opere care au marcat definitiv literatura europeană. Se spune despre Hamsun că este creatorul romanului modern norvegian. Cu toate acestea, între om și scriitor prăpastia devine tot mai adâncă, tot mai înspăimântătoare, până la o definitivă despărțire: renunțarea la scris.
Dacă reușiți să parcugeți cu răbdare primele cadre ale filmului, veți avea parte de una dintre cele mai interesante povești de viață. Knut și Marie. Nu îl cunoaștem pe Knut în deplină forță literară, nu o aflăm pe Marie îndrăgostită, fascinată de personalitatea uriașului alături de care acceptă să ardă pe rug vis cu vis, începând cu scena și terminând cu literatura pentru copii pe care o scria în tinerețe, nu fără oarecare succes.
În anii 20, când primea Nobelul pentru Literatură, Knut Hamsun își trăia propria istorie. Scrisese deja Foamea, lucrarea autobiografică în care descrie calvarul unui tânăr scriitor, apropierea de nebunie din cauza sărăciei, a foamei cumplite. Este romanul care se hrănește din carne vie. Se spune că scriitura sa l-ar fi influențat pe Kafka și că numeroși scriitori, după Knut, au introdus în stilul lor monologul interior și așa numita logică bizară.
Nu cunoaștem acest timp, aceste zbateri. Filmul începe puțin înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, când Knut avea 80 de ani. Opera se consumase, aplauzele nu se stinseseră. Pentru că, în Norvegia, Hamsun purta pe frunte laurii unui Nobel cucerit după o muncă mistuitoare.
Filmul ne duce către imagini greu de suportat: degradarea geniului, sub/rezistența umană, căderea în misoginism și coborârea în propriul infern. Imaginea unei femei care sacrifică totul, dar se încăpățânează să se târască pe urmele unei glorii pierdute, ocupându-se de opera soțului ei. Un creator de geniu care distruge totul în jur, chiar și numai prin simplul fapt că își condamnă familia la izolare, la destrămare.
Interpretările sunt de un realism tulburător. Cei doi soți sunt precum bilele care se resping cu aceeași forță cu care în clipa de pe urmă se regăsesc.
Însă subiectul filmului ni se dezvăluie pe parcurs. Knut Hamsun este convins că Hitler este un geniu militar, că va cuceri și va redimensiona lumea după cu totul alte criterii. Hamsun scrie și publică articole în favoarea nemților, fapt care îl izolează și îi sporește și mai mult nevroza și nevoia de izolare.
Într-o societate aflată în război, scrierile bătrânului de 80 de ani capătă o greutate pe care nemții, la rândul lor, o amplifică de la o zi la alta. Orice i se iartă unui creator, în afară de simpatiile pro-fasciste. Mai ales atunci când devii dușmanul țării tale. Chiar dacă scriitorul octogenar nu a ucis, nu a luat decizii care să ducă spre pierderi de vieți omenești, nu a influențat în niciun fel soarta războiului.
Și totuși, Knut Hamsun este un trădător. Iar norvegienii nu l-au iertat. I-au așezat pe lespede un strat gros de uitare. Chiar dacă, în toată lumea, cărțile lui s-au publicat și încă se publică în tiraje uriașe.
În 1996, la aproape 45 de ani de la moartea deținătorului Premiului Nobel, regizorul Jan Troell realizează filmul Hamsun, cu Max von Sydow și Ghita Nørby în rolurile principale.
Un film complet, cu o notă psihologică aparte, care aduce în fața spectatorului o fascinantă perspectivă asupa bătrâneții. O bătrânețe care, de altfel, va fi veriga ce va uni, chiar dacă în ultima clipă, o căsnicie dureroasă.
Hamsun este filmul care ne așază înainte un prezent neprevăzut. Un viitor care își suportă trădările, dezamăgirile, viața. Pentru că, la Knut Hamsun, disperarea nu vine din moarte, ci din viață. Cât a mai rămas din ea.