Am avut bucuria de a participa la întâlnirea cu Jesús del Cerro, regizor și producător spaniol, cu reședința în Madrid și București, prilejuită de lansarea cărții sale la Cinematograful Unirea din Botoşani, eveniment urmat de proiecția filmului care-i poartă semnătura, Hawai.
Dincolo de interesul pentru carte, mi-a rămas în memorie întâlnirea cu un om de o căldură sufletească aparte: amabil, jovial, firesc în gesturi și în exprimare, cu acea simplitate autentică și acea eleganță morală și spirituală care cuceresc fără ostentație și lasă o impresie durabilă.
Apărut la Editura Junimea din Iași, romanul său polițist - „Acolo unde niciodată nu se întâmplă nimic” - se remarcă printr-o construcție narativă riguroasă, organizată în douăsprezece capitole, printr-o intrigă bine articulată și printr-o succesiune a evenimentelor atent dozată, care menține tensiunea și interesul cititorului de la primele pagini până la deznodământ. Fiecare capitol se încheie într-un punct care stârnește curiozitatea și te îndeamnă să continui lectura, amânând mereu momentul în care ai putea lăsa cartea din mână. Astfel, lectura se transformă într-un adevărat maraton, parcurs fără efortul pe care l-ar presupune, în mod obișnuit, o asemenea implicare, până la ultima pagină.
Iar când povestea se încheie, satisfacția descoperirii unei construcții polițiste bine închegate este însoțită de o întrebare firească: oare va exista o continuare? Va fi acest prim roman începutul unei serii în care simpaticul locotenent Varona și echipa sa vor fi chemați să dezlege noi mistere, să înfrunte alte provocări și să pătrundă în labirintul unor anchete la fel de captivante?
Mi-ar plăcea să cred că da. Pentru că, atunci când un personaj reușește să-ți stârnească interesul, iar povestea te cucerește până la ultima pagină, despărțirea nu este niciodată definitivă. Rămâne dorința de a le reîntâlni, într-o nouă aventură.
Recunosc că, la prima întâlnire cu romanul lui Jesús del Cerro, asemănarea cu titlul romanului lui Mihail Sadoveanu, „Locul unde nu s-a întâmplat nimic”, mi-a atras atenția. Cele două titluri sugerează, prin metafora lor, un univers aparent lipsit de dinamism, în care absența evenimentului semnificativ devine ea însăși un element de semnificație.
Dacă romanul lui Sadoveanu plasează această problematică într-un târg moldovenesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea, „Acolo unde niciodată nu se întâmplă nimic”, romanul lui Jesús del Cerro, care pare să valorifice o premisă similară, conferindu-i o posibilă dimensiune simbolică, plasează acţiunea în epoca modernă, în anul în care a izbucnit pandemia de Covid19, în satul Valtierra de Riopisuerga - un sat cu doar 6 locuitori, unde s-au născut bunicii materni şi mama sa, un sat din zona de interior a Spaniei, afectată sever de depopulare şi cunoscută sub numele de „España vaciada” - Spania golită/nepopulată.
Titlul nu trebuie interpretat în sens literal, ca expresie a unei absențe absolute a evenimentelor, ci ca sugestie a unei temporalități stagnante, caracterizate prin reducerea perspectivelor de schimbare și prin limitarea manifestărilor excepționale ale existenței.
În acest cadru, rutina, blazarea și deziluzia par să constituie coordonatele dominante ale vieții cotidiene. Lipsa acțiunii spectaculoase nu implică însă absența conflictului, ci poate indica deplasarea acestuia din planul faptelor vizibile în cel al experiențelor interioare. Până în clipa în care, „într-o baltă, lângă podul San Pedro Royales, pe malul râului Pisuerga”, este descoperit, de către un păstor, cadavrul unui bărbat necunoscut.
Citește integral cronica semnată de Mihaela Arhip pe Provocarte...