Un botoșănean a avut parte de o experiență care a lăsat în urmă nu doar o spaimă pe care nu vrea să o mai trăiască, dar și întrebări la care nimeni nu are vreun răspuns. Omul, născut și crescut în municipiul reședință de județ, nu se mai miră că tinerii nu se mai întorc acasă după ce termină studiile, optând să trăiască mai departe în marile centre universitare din țară sau din Europa. Din păcate, Botoșaniul rămâne orașul în care civilizația este un moft, iar afacerile nu înseamnă mediu economic, ci junglă (i)legală, în care regulile și bunul simț stau la colț sau, mai rău, sunt călcate în picioare.
Redăm mai jos rândurile cetățeanului care se întreabă, la final, dacă instituțiile sunt în slujba cetățeanului plătitor de taxe și impozite sau, dimpotrivă, sunt la cheremul unor așa-ziși patroni care funcționează după propriile legi:
Treceam pe stradă cu pași ușori, pe trotuarul de lângă biserică. Deodată, de peste drum, de pe trotuarul celălalt, aud un urlet și văd un pumn ridicat în înalt spre posesorul unei mașini ce tocmai oprise pe acel trotuar. Amenințarea venea de la un tânăr a cărui înălțime era apreciabilă. Era într-o vestă, fără nimic pe dedesubt. Corpul îi era tatuat aproape în întregime. Șoferul năucit de urlet încerca să-l convingă că a oprit pentru un minut să aștepte un prieten cu mașina, ce nu știa drumul, era din alt oraș și se rătăcise. Omul din mașină îmi era cunoscut, părinte al unei fetițe pe care o aducea în fiecare dimineață la școala din apropiere. Instinctiv, mă îndrept spre cei doi în încercarea de a contribui puțin la calmarea situației, neștiind ce se întâmplă.
Trotuarul era în fața unei spălătorii auto. Pentru ca cei de la APA anunțaseră că întrerup apa în tot orașul și se și ținuseră de cuvânt, în spălătorie nu era nicio mașină, nici pe trotuar sau în stradă nu aștepta vreuna să fie spălată. Omul nostru care oprise în fața spălătoriei se uita la început uimit că cineva îl ia la întrebări că a oprit pe trotuarul care este în mod normal loc public, nu proprietatea spălătoriilor auto din oraș, a firmelor care schimbă cauciucurile mașinilor, care vopsesc și repară mașini sau cine mai știe ce mai vor să faca unii pe domeniul public. Să-l fi luat la întrebări angajații unor instituții cu ar fi Poliția locală, Jandarmeria, dar să vină un tatuat să-l ia la amenințat i se paru prea mult. Așa că l-am auzit spunând: dar sunt pe trotuar, nu pe spațiul spălătoriei.
Namila nu renunța la injurii și se apropia tot mai mult și mai amenințător de mașina oprită pe trotuar. Norocul șoferului - probabil și al meu, care între timp mă apropiasem considerabil de locul conflictului - a fost că în acea clipă a oprit amicul lui rătăcit, cu o mașină ce semăna cu mașina Poliției. S-a retras amenințătorul salariat al spălătoriei. Cei doi amici au plecat. Nu liniștiți, ci cu psihicul afectat de amenințările aproape împlinite ale tatuatului.
Situația spălătoriei despre care vorbim nu este singulară. Chiar dacă legea le impune reguli stricte de funcționare, se pare că avizele sunt mult mai ușor de căpătat decât ne putem închipui. Altfel nu ne putem explica de ce acestea funcționează în oraș, în zone aglomerate, în care traficul este și așa destul de dificil. Nu mai vorbim despre poluare fonică, chimică etc., disconfortul celor care locuiesc în vecinătate...
Și întreb acum reprezentanții Primăriei, ai Poliției locale, ai Jandarmeriei, altor organe ale statului, care se simt vizate, li se pare normal ca drumurile publice, trotuarele să fie la discreția unora care vor să facă afaceri oriunde, deranjând trecătorii, participanții la trafic, locuitorii acelor zone? De remarcat că aceste afaceri se fac și cu încălcarea legislației în vigoare privind protecția mediului, păstrarea liniștii publice, sănătate publica.
Povestesc pățania unor amici, unii care locuiesc de zeci de ani în zona respectivă, și aflu cu stupoare că impotriva acelei spălătorii, aflată la o intersecție importantă a orașului, în preajma unei școli, au fost depuse mai multe reclamații, chiar și din partea bisericii de peste drum, dar organele statului au tăcut, tac mai departe. Pentru că în acest oraș nu trebuie respectat cetățeanul, ci șmecherul, cel ce amenință, ce dă șpagă, ce cumpără.
Suntem sub teroarea celor certați cu legea. Într-o țară civilizată, astfel de fapte, ca cea descrisă mai sus, văzută de ochii unui trecător, se pedepsește nu cu tăcerea, ci cu închisoare corecțională, iar angajatorul, societatea care deține acea spălătorie ar fi închisă pentru încălcarea legislației încă de la deschiderea acelui punct de lucru. Faptul că se avizează, se autorizează astfel de activități, demostrează că instituțiile statului nu sunt în slujba cetățeanului plătitor de impozite și taxe, ci în slujba celor certați cu legea, a celor ce încalcă legea și când respiră, pentru că o fac murdărind până și aerul celorlalți.